Secretele scarabeului

Ornamente în formă de gândaci sunt cunoscute din epoca paleolitică târzie (acum 10.000 –  20.000 ani). Cu toate acestea, fiind mai vechi decât civilizația egipteană, este dificil să se cunoască semnificația exactă atribuită de acesti oameni ornamentelor corporale in forma de scarabeu.

Citeşte şi  Scarabeul în Egiptul Antic

Scarabeul este unul dintre cele mai vechi simboluri utilizate pe scară largă de către vechii egipteni. Faraonili egipteni s-au închinat la gândacii de bălegar și, cel mai probabil, aveau o importanţă sacră pentru egipteni cum este crucea este pentru creștini.

În Egiptul Antic, Scarabaeus sacer a fost un simbol al zeului Khepri și era asociat cu zeul soarelui. Probabil, egiptenii credeau că soarele, exact ca și gogoașa de bălegar, este rostogolit pe cer de scarabei care nu se văd și seara dispare în pâmânt. Analogia provine de la faptul că în lunile de primăvară scarabeul sacru este activ ziua, iar noaptea se ascunde în galerii.

Scarabeul sacru este un gândac de 25 – 37 mm lungime. Corpul este negru, luciu mat sau metalic. Ultimele articole ale picioarelor sunt acoperite cu perișor galbeni. La prima pereche de picioare tarsul lipsește, însă sunt mai puternice și zimțate, capabile să construiască gogoașele. Pronotul toracic este turtit și formează anterior o placă zimțată. Preferă să locuiască în solurile nisipoase, în regiunile aride și secetoase. Sunt activi de la începutul primăverii până la sfârșitul verii. Se hrănesc cu bălegarul animalelor ierbivore din care își fac gogoașe. Gogoașele au diferite dimensiuni, întrecând uneori mărimea insectei. Apoi, ele sunt rostogolite cu ajutorul picioarelor posterioare și îngropate în sol, unde sunt consumate. Uneori pot apărea lupte pentru gogoașe, între gândacul care a fabricat-o și alții mai „leneși”.

Gogoașele de bălegar pot fi fabricate în perechi, formându-se cupluri care încep să acumuleze hrană împreună pentru urmași. Ponta este depusă în galerii cu adâncimi de 10-30 cm ce se termină cu o cameră specială. În această cameră are loc și acuplarea. Stadiul de ouă durează 5-12 zile, larvar – 30-3 zile, pupa – două săptămâni.

Scarabei cu calități estetice și simbolistică samanică erau deja cunoscuţi în Vechiul Regat (mileniul 3 î.Hr.) și au jucat un rol important în închinarea timpurie către animale. Aceasta afirmaţie este sustinuta de dovezi arheologice descoperite în morminte din timpul faraonului Hor-Den (Prima Dinastie Egipteană).

Sir W. M. Finders Petrie în Scarabs and cylinders with names scrie ca mai multe tipuri de gândaci erau sacri și venerati în Egiptul antic,

E. A. Wallis Budge scrie că „In antichitate se credea ca cerul este o pajiste imensa deasupra careia dadea tarcoale un liliac mare care impingea discul soarelui in fata sa. Acest liliac era Zeul cerului, si pornind de la exemplul scarabeului, care invartea cu picioarele sale de dinapoi o minge despre care se spunea ca contine ouale sale, egiptenii au crezut ca mingea Zeului cerului contine oul sau si ca Soarele este progenitura sa. Datorita investigatiilor renumitului entomolog J. H. Fabre, stim acum ca mingea pe care o invarte scarabeul nu contine ouale sale ci balega, care serveste drept hrana pentru oul sau, ou care se afla intr-un loc pregatit cu foarte multa atentie.”

Vechii locuitori din Valea Nilului erau impresionați de hărnicia şi perseverența scarabeilor. Indiferent de obstacole, această insectă mică transformă o bucată de bălegar într-o sferă perfectă.
Un alt fapt interesant şi inexplicabil este direcţia de mişcare a gândacului de bălegar. Unde nu s-ar afla scarabeul, din motive necunoscute, el își învârte mingea doar de la est spre vest, repetând traseul soarelui. Astfel, în ochii anticilor egipteni, scarabeul se asemăna cu un dumnezeu, iar mingea de bălegar era asociată cu discul solar.

În mitologia Egiptului antic zeul Ra simbolizează Soarele de zi, Atum – cel de noapte, iar zeitatea cu cap de scarabeu Khepri – luminătorul de dimineaţă. Toate aceste fiinţe superioare reprezintă, de fapt, trei imagini ale aceleiași zeități veşnice – Soarele.

Pentru că soarele nostru este nemuritor, scarabeul a fost considerat simbolul vieţii veşnice, de aceea, în camerele funerare sunt găsite adesea talismane sub forma gândacului sacru. Figurinelor în formă de scarabeu, confecționate dintr-o piatră rară – heliotrop – li se atribuia o putere specială, capabilă să învie o persoană moartă la o viaţă nouă, veşnică. Ele au servit dreptsimboluri ale esenței nepieritoare, ale nemuririi şi învierii. Dar în viaţa pământească, imaginile scarabeului erau păzitorii caselor, simbolurile prosperităţii, talismanele succesului şi paznicii inimii omului. Pe aceste imagini desenau ieroglife, ce reprezentau numele zeilor, şi considerau că, o asemenea amuletă putea chema în ajutor forțele superioare, care îl vor ocroti întotdeauna pe proprietarul talismanului.

În afară de responsabilitatea de a mișca soarele pe cer, gândacul sacru mai are o caracteristică, de care egiptenii antici nici nu erau conştienţi.
Scarabeul zboară, aproape fără a-și desface elitrele, dezminţind astfel toate legile aerodinamicii. Şi zboară gândacul de bălegar atât de virtuos, că în timpul zborului vânează muște, lucru ce nu toate păsările rapide îl pot face. Zborul muştei este atât de haotic și rapid, încât este pur şi simplu imposibilă să anticipezi în ce direcţie va zbura în momentul următor.

În ce mod gândacul calculează traiectoria mișcării victimei sale, până în prezent nu ştie nimeni. Anume de această capacitate unică s-a interesat armata SUA în anii ’50 ai secolului trecut. Ei au dorit să studieze „sistemului de ghidare” supersensibil al gândacului de bălegar şi să îl folosească în sistemul de control al rachetelor „sol-aer” şi „aer-aer”, dar această tentativă nu a dat niciun rezultat. Aceste rachete așa și nu au fost create.

Se pare că, divinitate în formă de scarabeu nu are de gând să ne dezvăluie toate secretele sale. În fiecare zi, el neobosit își rostogolește soarele său de la est la vest, şi îndeplinindu-și misiunea, se înălţă sus în cer, aproape fără a-și desface aripile și, în continuare, aduce fericire şi prosperitate tuturor celor, care cred în el.

Referinţe şi note:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Scarabaeus_sacer

http://www.messagetoeagle.com/scarabmyst.php#.VY-Pbhvtmko

http://www.lovendal.ro/wp52/scarabeul-egiptean-cel-mai-remarcabil-simbol-al-umanitatii-scarabeul-reprezinta-invierea-sufletului/

http://totul.md/ro/expertitem/750.html

http://www.hetel.ro/index.php/2012/06/5913/

Marile ruine din Zimbabwe: Secrete nerezolvate ale clădirilor bizare fără ferestre și uși

Există un loc ocupat de rămășițele a aproximativ cinci sute de structuri uimitoare. Cele mai multe dintre ele sunt de formă conică, dar, de fapt, nu forma lor le face atât de bizare.

Lipsa ușilor și a ferestrelor și a altor deschideri le-a făcut inutile pentru a fi folosite de oameni. Turnurile conice sunt groase de treizeci și trei de picioare și o parte din zidurile eliptice sunt cu trei etaje.

Ruinele se află pe aproximativ 385 de mile pătrate  în Zimbabwe, pe platoul înalt din sudul Africii.

„O cetate pătrată, zidită în interior și exterior, construită din pietre de dimensiuni impresionante și se pare că nu a fost folosit niciun fel de mortar în construcţia ei,” a scris Joao de Barros, unul din primii mari istorici portughezi din secolul al XVI-lea. El a menționat, de asemenea, pe localnicii – oamenii analfabeți din zonă – atunci când face referire la ruinele din Zimbabwe.
Nimeni din aceea zonă nu știe când și cine le-a construit, dar erau convinși că structurile au fost o lucrare a diavolului.

Aceste clădiri ciudate au fost construite din piatra, împărțită în blocuri separate și pune împreună printr-o metodă necunoscută, fără a fi utilizat mortar.

În 1868, călătorul german și exploratorul Adam Renders s-a pierdut într-o junglă deasă din Africa de Sud și accidental a dat peste ruinele remarcabile lâmngă lacul Victoria.

În încercarea de a ieși de acolo, el s-a mișcat de-a lungul pereților un timp, având impresia că merge în cerc. La acea vreme, Adam Renders nu știa că a găsit Marile Ruinele Zimbabwe.

Trei ani mai târziu, Karl Mauch (1837 – 1875), un explorator german, aventurier și unul dintre primii oameni albi care a găsit aur în regiune, a decis să cerceteze ruinele, care ar putea apartine unui pământ legendar, Ophir, renumit pentru aurul sau din mine și condus de unul dintre vasalii Reginei din Saba. Orice dovadă convingătoare a acestei ipoteze a lui  Mauch nu a fost găsită niciodată.

Adam Renders, cel care a descoperit situl din intamplare nu a avut nicio teorie in legatura cu acesta. Insa el era curios in legatura cu ruinele deseori si era extrem de entuziasmat in legatura cu cercetarea lor. Pentru asta, el a stat pentru restul vietii si a murit in Zimbabwe.

Cine au fost constructorii acestor structuri? Care a fost scopul acestor constructii enigmatice?

Printre multele teorii existemte, una dintre ele sugereaza ca acesti constructorii au venit din nordul Africii. Bijuterii, perle si bratari din Arabia, opere de arta din India si portelan chinezesc vechi de cel putin o mie de ani au fost descoperite, insa nicio inscriptie care ar putea aduce putina lumina peste misterele ruinelor. Au fost aceste constructii opera unei rase disparute? Aveau ele un rol astronomic? A creat cumva o rasa preistorica precum cea care a construit Stonehenge-ul aceste turnuri conice? Fara usi, fara ferestre sau alte deschideri, aceste structuri nu aveau cum sa fie construite pentru folosinta umana.

Pe citadela, au fost descoperiti niste vulturi, asezati pe piedestaluri de piatra inalte de 1.5 m. ce seamana cu statuile egiptene ale lui Horus cel cu cap de soim, pilotandu-si vehicolul zburator.

sursa: http://www.messagetoeagle.com/articles1/zimbabwestorytrue.php#.VY2OLfmqpBc