Ultimul război mondial al omenirii


Așa cum reiese din titlu acest articol este despre ultimul război mondial al omenirii, nu despre următorul război mondial. Poate fi același lucru dacă aşa ne va fi istoria, dar nimic nu ne garantează că al treilea război mondial va fi şi ultimul înainte de Parusia. Cu toate că sunt șanse mari să fie așa nu scrie nicăieri în Biblie că în vremurile din urmă (zilele din urmă) va avea loc al treilea război mondial, poate va fi al patrulea, al nouălea… Așadar în acest articol, repet, este vorba de ultimul război mondial al omenirii care va avea loc în vremurile din urmă înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi preluarea puterii politice a omului pe această planetă de către Iisus. Acesta sigur va fi ultimul, pentru că sub conducerea lui Iisus Hristos nu are cum să mai existe păcat în Univers şi pe Pământ.

Ezechiel, Capitolul 38, ne spune cine vor fi participanții ultimului război mondial al omenirii:

Generalul Moshe Dayan în 1968 a declarat (pe baza textului de mai sus că) următorul război nu va fi contra arabilor, ci contra rușilor”.

În Geneza 10: 2, Magog, Meşec, Tubal şi Gomer sunt fiii lui Iafet (unul din fiii lui Noe) care au întemeiat grupul nordic de naţiuni, Roş e considerat a fi Rusia, iar Meşec – Moscova sau Moscovi, pe numele ei vechi. Tubal e considerat a fi Tobolsk, un oraş în Siberia, sau un popor numit „tiberieni” de pe ţărmul de est al Mării Negre. Se crede că Gomer ar fi fost cimerienii care au năvălit din nord, prin Caucaz, în zilele imperiului asirian şi au ocupat părți din Asia Mică, fiind apoi alungați. Togarma se crede că ar fi Armenia. Oricare ar fi identitatea exactă a acestor popoare, Ezechiel spune despre ele că „locuiesc în părţile cele mai îndepărtate ale nordului” şi nu există nici o îndoială că se referă la naţiuni ce locuiesc dincolo de Caucaz. Dacă ne uităm pe hărţi ne vom convinge că e vorba de acea parte a lumii aflată sub influența Rusiei (şi a fostei URSS).

Înainte de mijlocul secolului al XIX-lea, Sem (Shem) era asociat cu toată Asia, Ham cu toată Africa și Iafet (Japheth sau Jap) cu toată Europa.

Urmașii lui Noe și națiunile întemeiate – protagoniștii ultimului război mondial

Ezechiel se referă la niște vremuri îndepărtate („vremea de apoi”) şi prorocește împrăştierea evreilor
printre popoare, pentru multă vreme, şi strângerea lor din nou pe munţii lui Israel, după ce vor scăpa de sabie (s-a întâmplat la 14 mai 1948).

Persia este Iranul de azi.

Etiopia este traducerea cuvântului evreu cusch. Cusch a fost fiul lui Cham, unul din copiii lui Noe. Istoricii consideră că toate popoarele de culoare ale Africii au ca strămoş pe Cusch. Concluzia este următoarea: o serie de ţări africane se vor alia cu arabii şi popoarele de limbă rusă pentru a invada Israelul.

Puth este Libia de azi. Puth a fost şi el unul dintre fiii lui Cham. Urmaşii lui au întemeiat naţiunile arabe din Africa de Nord (Libia, Algeria, Tunisia, Maroc). Prima colonie a lui Puth a fost numită Libia de istoricii vechi, Josephus și Pliniu. Togarma. – despre acest teritoriu amintit de Ezechiel, istoricii consideră a reprezenta teritorii din Asia sovietică, Turkmenistanul şi alte popoare ale Rusiei orientale printre care şi Kazahstanul. Spun aceasta deoarece este cunoscută pasiunea cazacilor pentru creșterea cailor (caii şi călăreții amintiți de Ezechiel).

Imagine: Mai multe națiuni europene au răspuns invaziei Ucrainei de către Rusia prin mărirea bugetelor pentru apărare. Cererile pentru o armată multinațională unită a Uniunii Europene sunt și mai îngrijorătoare deoarece sunt o fază finală înainte de războiul Gog și Magog.

Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană vor lua poziție împotriva tendințelor expansioniste ale acestei coaliţii, care nu se va limita doar la atacarea Israelului (sau doar la manevre pe teritoriul Israelului)

Despre China scrie că va interveni militar în vremurile din urmă în Apocalipsa 16:12: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit. Astfel Secarea Eufratului este un semn că al ultimul război mondial al omenirii este iminent! Detalii similare în Ieremia 46:10: Această zi este a Domnului, Dumnezeului oştirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmaşii Săi. Sabia mănâncă, se satură şi se îmbată cu sângele lor. Căci Domnul, Dumnezeul oştirilor, are o jertfă în ţara de la miazănoapte, pe malurile Eufratului. Eufratul ocupă un loc proeminent în Biblie, fiind descris ca fiind învecinat cu Grădina Edenului (Geneza 2:14).

Concluzie : În ultimul război mondial al omenirii care va avea loc (şi) în Israel vor fi cel puțin trei sau patru forţe/alianţe militare principale:

1 Nordul – Rusia, unele ţări ex-sovietice

2 Sudul – Egiptul şi Alianţa arabo-africană – de partea ruşilor (Iran, Siria, etc)

3 Răsăritul – China, alte ţări din răsărit (Coreea de Nord?)

4 Occidentul – Statele Unite, NATO şi UE (Europa de Vest)

Manuscris medieval cu Abaddon comandând „lăcustele” să nimicească oamenii păcătoși

Nu analizez spusele unor profeți mincinoși – ca Baba Vanga, Nostradamus, mai ştiu eu ce ”sfinţi” creştini. Ce au spus aceste persoane ori este ambiguu ori nu toate profețiile lor s-au dovedit a fi adevărate. Cum ar fi ca profetul care a scris Apocalipsa să aibă şi profeţii adevărate şi false, ar fi cel puţin o catastrofă. Aceşti profeți mincinoși au susținut mereu victoria ţărilor/alianţelor din care fac parte, ceea ce este o dovadă a implicării serviciilor secrete. Nu continui ideea pentru că este la mintea cocoșului ce se urmăreşte cu aceste profeții. De aceea referinţa absolută trebuie să fie textul biblic şi comentariile unor specialişti pe baza textului biblic.

Daniel 11:44 spune că Dar niște zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.

Alianţa Ruso-arabă va invada Orientul Mijlociu/Israel/Palestina (după ce va trece şi prin Turcia sau după ce o va distruge). După ce va ocupa o perioadă Ucraina, Istanbul (Turcia) şi Orientul Mijlociu ruşii vor auzi zvonuri venite de la răsărit (mobilizarea Chinei şi a altor popoare) şi zvonuri venite de la miazănoapte (mobilizarea NATO, alte evenimente în lumea rusă).

Daniel 11:45 Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor. Rusia va stăpâni Israelul o vreme (nimic despre Templul refăcut de pe muntele cel slăvit şi sfânt) dar apoi va fi nimicită (conform citatului) la Meghiddo (Apocalipsa 16: 16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon). 5 luni? ( Apocalipsa 9: 5 Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni) Posibil şi folosirea unor arme nucleare tactice (Apocalipsa 9:1  s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare) . Posibil conflicte şi între China şi NATO.

Zaharia 14:2 Atunci voi strânge* toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele** vor fi jefuite şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate. Zaharia 13:8-9 În toată ţara”, zice Domnul, „două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă* treime va rămâne. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc* şi o voi curăţi cum se curăţeşte argintul, o voi lămuri** cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu şi îi voi asculta; Eu voi†† zice: ‘Acesta este poporul Meu!’ Şi ei vor zice: ‘Domnul este Dumnezeul meu!’” Zaharia 11:10 Atunci voi turna peste casa* lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce** privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. (Iisus) Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.

Înainte şi în timpul războiului vor avea loc şi alte evenimente cum ar fi un val de cutremure. Apocalipsa 16: 18-20: Şi au urmat* fulgere, glasuri, tunete şi s-a** făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Cetatea* cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a** adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.

Reconstrucția harții lumii imaginate de Herodot.

Bibliografie

  • Biblia
  • Hal Lindsey; Carole C Carlson, The Late Great Planet Earth L’agonie de notre vieille planète

Al Treilea Război Mondial a început deja


„Al Treilea Război Mondial a început deja. Putin vrea să şteargă Ucraina de pe hartă.” Cine face declarații de ultimă oră

 

Ștefan R. Apostol

11:04, 03 mart. 2022

„Al Treilea Război Mondial a început deja. Putin vrea să şteargă Ucraina de pe hartă.” Cine face declarații de ultimă oră
Suntem în pragul unui al treilea război mondial?

Putin încearcă să dărâme întreaga ordine mondială. Dar există modalități prin care chiar și americanii obișnuiți pot riposta, spune Fiona Hill în emisiunea „Putin and Nukes”. Fiona Hill, fostul director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA, mai spune că Vladimir Putin al Rusiei a lansat cel mai mare război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Fiona Hill, expertul american, face o analiză dură a evenimentelor din Ucraina

Într-un interviu publicat de „Politico”, Fiona Hill, fostul director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA, vorbește despre modul în care Vladimir Putin va schimba întreaga Europă prin atacurile devastatoare asupra Ucrainei.

Hill a petrecut mulți ani studiind istoria și a subliniat în repetate rânduri modul în care arcuri și tendințe lungi ale istoriei europene converg către Ucraina chiar acum. Suntem deja, spunea ea, în mijlocul unui al treilea război mondial, indiferent dacă am înțeles sau nu pe deplin acest lucru.

„Din păcate, pășim înapoi prin vechile tipare istorice despre care am spus că nu vom permite să se întâmple din nou.”, declară Fiona Hill, pentru Politico.

Fiona Hill: „Ucraina a devenit linia întâi într-o luptă”

În același timp, Fiona Hill spune că nu este prea târziu pentru a-l întoarce pe Putin înapoi și că aceasta este o sarcină nu doar pentru ucraineni sau pentru NATO. Este o sarcină la care occidentalii și companiile pot contribui în mod important, odată ce înțeleg care este miza.

„Ucraina a devenit linia întâi într-o luptă. Nu doar între democrații și autocrații, ci într-o luptă pentru menținerea unui sistem bazat pe reguli.

Sistem în care lucrurile pe care țările le doresc nu sunt luate cu forța. Fiecare țară din lume ar trebui să fie foarte atentă la acest lucru.”, continuă Fiona Hill, expertul american.

„Este vorba de restabilirea dominației rusești”

Întrebată de respectabila publicație dacă actualul obiectiv al lui Putin este reconstituirea Uniunii Sovietice, Fiona Hill spune că este o variantă destul de plauzibilă, argumentând că:

„Este vorba de restabilirea dominației rusești asupra a ceea ce Rusia consideră a fi Imperiul rusesc.

Spun acest lucru în mod special pentru că teritoriile Uniunii Sovietice nu au acoperit toate teritoriile care au făcut parte din Imperiul Rus. Așa că acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.”

Citește și: Ce ar transporta Rusia în Ucraina, în a opta zi de război. Sunt foarte periculoase: „Nu îşi au locul pe un câmp de luptă”

Fiona Hill: „NATO este un fel de asigurator masiv”

Analiza fostului director pentru Rusia şi Europa la Consiliul Naţional de Securitate al SUA Fiona Hill merge mai departe, vorbind despre greșelile NATO și care este, în aceste zile, statutul Alianței Nord-Atlantice, în contextul crizei din Ucraina, aceasta declarând că:

„Am avut un eșec politic pe termen lung, încă de la sfârșitul Războiului Rece, în ceea ce privește modul de gestionare a relațiilor NATO cu Rusia pentru a minimiza riscurile. NATO este un fel de asigurător masiv, un protector al securității naționale pentru Europa și Statele Unite.

(…) Acum putem vedea că nu am făcut diligențele necesare și nu am luat în considerare pe deplin toate contingențele posibile, inclusiv modul în care am putea atenua răspunsul negativ al Rusiei la extinderile succesive.

Gândiți-vă la Swiss Re, AIG sau Lloyds of London – atunci când pericolul a fost masiv, cum ar fi în timpul uraganului Katrina sau al crizei financiare globale din 2008, aceste companii de asigurări au avut probleme majore.

Ele și clienții lor s-au trezit sub apă. Iar acest lucru este ceea ce membrii NATO învață acum.”, mai spune Fiona Hill.

Citește și: Armele periculoase care țin rușii la distanță de Kiev. Ce ași deține Ucraina pe mânecă VIDEO

Suntem în pragul unui al treilea război mondial?

Întrebarea inevitabilă, de altfel pusă aproape obsesiv în ultima vreme, din punctul de vedere al expertului american are un răspuns cât se poate de clar. Fiona Hill spune că „Suntem deja în el. Suntem de ceva timp.”

„Toate conflictele la care asistăm își au rădăcinile în acele conflicte anterioare. Ne aflăm deja într-un război fierbinte din cauza Ucrainei, care a început în 2014.

Oamenii nu ar trebui să se amăgească și să creadă că ne aflăm doar în pragul a ceva. Ne aflăm cu adevărat în el de o perioadă destul de lungă de timp.”, este concluzia emisă de Fiona Hill.

O altă concluzie a expertului american este că Vladimir Putin ar putea folosi, în cele din urmă, arsenalul nuclear. „Da, el le-ar folosi”, spune Fiona Hill, în același interviu acordat publicației.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov face aceleași declarații

În timp ce lucrurile evoluează negativ, pe mai toate planurile, declarația ministrului de externe Lavrov face decalrații beligerante, parcă menite să confirme analizele experților din ultima vreme, inclusiv cele enunțate în acest articol.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat că, dacă ar avea loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare și ar fi distructiv, potrivit presei ruse. Comentariile raportate de agenția de știri RIA au fost făcute la o zi după ce acesta a declarat la o reuniune de dezarmare de la Geneva, prin legătură video, că Ucraina a căutat arme nucleare.

El nu a furnizat alte dovezi în afară de a spune că „Ucraina deține încă tehnologii nucleare sovietice și mijloace de livrare a unor astfel de arme.” Lavrov a mai spus că Rusia s-ar fi confruntat cu un pericol real dacă Ucraina ar fi dobândit arme nucleare.

Rusia comandă cel mai mare arsenal nuclear din lume

Duminică, Vladimir Putin și-a pus forțele nucleare strategice în stare de alertă, provocând valuri în întreaga lume și ridicând amenințarea că tensiunile ar putea duce la utilizarea armelor nucleare

Potrivit studiilor, Rusia comandă cel mai mare arsenal nuclear din lume. Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a numărat 6.255 de focoase rusești, față de 5.550 pentru SUA.

China urmează la mare distanță, cu 350, iar Franța cu 290. Aceste cifre, deși acceptate pe scară largă, sunt totuși estimări, în special pentru că nu toate sistemele de armament cu capacitate nucleară poartă în realitate focoase nucleare, o informație care este în mare parte neclară.

Corespondență din Republica MoldovaVineri, 04 Martie 2022, 15:29

Tiraspolul a cerut recunoașterea independenței Transnistriei ca răspuns la cererea Republicii Moldova de aderare la UE

Oxana Mihailov • HotNews.ro

218788

share

Tiraspolul a cerut recunoașterea independenței Transnistriei în contextul cererii depuse de Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană și s-a declarat nemulțumit că nu a fost consultată și partea transnistreană.

Centrul Tiraspolului in 2009Foto: Hotnews

O declarație în acest sens a emis astăzi așa-numitul minister de Externe de la Tiraspol, care a invitat Chișinăul la dialog „pentru un divorț civilizat și stabilirea relațiilor inter-statale”. Autoritățile transnistrene s-au adresat cu solicitarea de recunoaștere a independenței Transnistriei către ONU, OSCE și alte organizații internaționale.

În cadrul declaraţiei, emise pe site-ul aşa-zisului minister de externe al regiunii transnistrene se menţionează că „semnarea de către autorităţile de la Chişinău a cererii de aderare la Uniunea Europeană în condițiile unui conflict nesoluţionat, fără luarea în considere a opiniilor tuturor părţilor şi fără consulări cu “partea transnistreană”, pune un punct în procesul de reglementare, care necesită o soluţie urgentă la nivel internaţional.”

Reprezentanţii aşa-zisei structuri mai spun că în aceste circumstanţe, create de conducerea Moldovei, „chemăm partea moldovenească să înceapă un dialog cu Transnistria pentru o reglementare civilizată a relaţiilor a două state independente, prin semnare unui acord amplu”.

Autorităţile Republicii Moldova nu au avut deocamdată nicio reacţie la anunțul Tiraspolului.

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunțat joi că a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

RECOMANDĂRI HotNews.ro

ADAUGĂ COMENTARIU (8 comentarii)

intempestiv • 2022-03-04 15:33

Urmeaza Moldova, e clar.

423

Ritzi Pitzi • 2022-03-04 15:41

S-au trezit si astia, dupa 20 de ani, ca vor independenta, de parca n-ar avea „presedinte”, steag propriu, rubla ca moneda etc. Pai pana acum s-au supus altcuiva decat lui Putin ?

125

animatron • 2022-03-04 15:45

Mizerabilii de separatisti nistreni se pregatesc sa loveasca, pe masura ce se apropie forta rusa de invazie (de Odessa si sudul Basarabiei). RM a depus deja cerere de primire UE, sper sa i se acorde rapid statutul de „tara candidata”. Dar cum nu are practic armata, RM sa ceara oficial intrarea trupelor aliate (Romania, US) pe teritoriu, are drept (international recunoscut) la asistenta. Sper ca RO si NATO au un minim plan militar de securizare a teritoriului RM inainte sa ajunga acolo tancurile invadatoare rusesti. Invazia rusa uneste Europa, poate ca Putin, fara sa vrea, va ajuta si la Unirea RO/RM in interiorul UE/NATO (singura garantie reala de securitate pt basarabeni).

630

mbembe • 2022-03-04 15:49

DomnuTrandafir • 2022-03-04 15:55

liviu_ • 2022-03-04 16:58

da… trebuia sa ne punem capra, cum faci tu…

01

liviu_ • 2022-03-04 16:58

evident… urmeaza moldova, probabil georgia…

02

Tiberix.ro • 2022-03-04 17:12

Asa cum romania a renuntat la numite pretentii teritoriale pentru aderarea la NATO si UE si dpdv economic rezultatul se poate spune ca a meritat, lasand nationalismul si uitandu-ne la ce oameni mai traiesc in Transnistria acum cred ca se le acorde independenta pe cale civilizate nu ar fi doar decizia corecta ci si o lovitura crunta pentru Putin pentru ca-i va lua speranta de la un atac „justificat” de propaganda din mintea lui bolnava. In acelasi timp ideea ca sa-i ai pe rusi la usa ar trebui sa fie elementul care ne sperie mi se pare gresit pentru ca daca ne uitam la isoria ultimilor 30 de ani, nu are o superputere nevoie de granite comune iar rachetele balistice se pot lansa si din mare…

00

ADAUGĂ COMENTARIU (8 comentarii)

Webster Tarpley, istoric american, spune că Statele Unite au creat Statul Islamic


webstertarpleyStatele Unite au creat grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria, folosind combatanţii sunniţi ca „armată secretă americană” pentru destabilizarea regiunii Orientul Mijlociu, afirmă controversatul istoric american Webster Tarpley, citat de agenţia de presă iraniană IRNA.

„Grupul terorist Stat Islamic este o armată secretă a Statelor Unite, iar liderul organizaţiei, Abu Bakr al-Baghdadi, este un prieten apropiat al senatorului republican american John McCain”, afirmă Webster Tarpley, potrivit agenţiei IRNA.

(Citeşte şi: Oricine ar fi în spatele ISIS acesta dorește distrugerea unor vestigii antice din Irak. De ce oare?)

Webster Tarpley, un critic al administraţiilor americane care a enunţat ipoteze conspiraţioniste şi în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001, susţine că terorismul internațional este permis de Statele Unite.

„Dacă ar vrea, Statele Unite ar putea opri orice conxiune la Internet a grupului terorist Stat Islamic. ..”, adaugă istoricul american, afirmând că oraşul libian Derna, bombardat recent de Egipt după executarea de către terorişti a 21 de creştini, este „capitala mondială a terorismului”. „Deşi este un oraş mic, din Derna au fost trimişi numeroşi terorişti spre Irak şi Siria”, argumentează Tarpley.

(Citeşte şi: Politician american: Atacurile de la Paris reprezintă o operaţiune sub steag fals)

Fondurile folosite de grupul terorist Stat Islamic provin din Arabia Saudită, un aliat strategic al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, continuă Tarpley, conform agenţiei ruse Sputnik. „Dacă Statele Unite ar vrea într-adevăr să distrugă organizaţia teroristă SIIS, ar soma Arabia Saudită să nu mai alimenteze cu armament teroriştii din Irak şi Siria. În plus, Turcia ar putea distruge teroriştii din Siria vecină în doar câteva săptămâni dacă s-ar dori acest lucru”, adaugă istoricul american, citat de Sputnik.

0-terorismTeroristul Zacarias Moussaoui, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite pentru implicarea în atentatele din 11 septembrie 2001, a dezvăluit într-o instanţă din SUA, pe 3 februarie, că membri ai familiei regale din Arabia Saudită au oferit susţinere organizaţiei teroriste Al-Qaida. Ambasada Arabiei Saudite la Washington a replicat considerând că Moussaoui este un „criminal deranjat psihic”.

Istoricul şi jurnalistul american Webster Tarpley, în vârstă de 68 de ani, s-a remarcat de-a lungul timpului prin critici la adresa administraţiilor Statelor Unite şi prin enunţarea unor ipoteze conspiraţioniste. El este autorul cărţii „9/11 Synthetic Terror: Made in USA” („11 septembrie, Sinteza terorismului: fabricat în SUA”).

Grupul terorist sunnit Stat Islamic ocupă teritorii din Irak, Siria şi Libia, unde a proclamat un „califat islamic”. O coaliţie internaţională formată din zeci de ţări şi coordonată de Statele Unite a lansat raiduri aeriene împotriva organizaţiei teroriste care s-a remarcat prin decapitarea a zeci de ostatici, inclusiv americani, britanici şi francezi.

Sursa: Gândul‎ 

Războiul este inevitabil?


Războiul este inevitabil? Presa tace

 Antena 3, Antena 1 – patronul Voiculescu arestat

 Realitatea TV – finantatorii Vantu si Pacurariu – arestati

 Gandul , Mediafax, Ziarul Financiar – patronul Sirbu – arestat

 Romania Libera – patronul arestat

 Romania TV – patronul Sebastian Ghita – se zvoneste ca are 78 de dosare penale pe rol, este chestiune de timp pana va fi arestat

B1 TV, Evenimentul zilei – finantatorul  “Niro” – arestat

TVR – in faliment

Adevarul – 100 milioane euro datorii, urmeaza falimentul in 3 luni

Hotnews– sub control SRI de la infiintare

Aceasta este presa din Romania si de aceea nu o sa vedeti vreo stire despre gravitatea lucrurilor expuse mai jos.

Suntem in pragul razboiului. Rusia se pregateste sa atace Lituania, Letonia si Ucraina. Putin in nebunia lui (recent a fost publicat un raport de catre Pentagon prin care specialistii demonstreaza ca Putin este bolnav clinic) doreste sa opuna plutocratiei si globalizarii un nou model de dictatura militara. Toate serviciile de spionaj ale tarilor NATO stiu acest lucru si sunt in alerta maxima. In ultimele saptamani tensiunea a crescut la cote nemaintalnite de la criza rachetelor din Cuba din razboiul rece. Pana acum nimeni nu a crezut cu adevarat ca Putin o sa atace NATO.  A redus toate cheltuielile bugetare la minim si a alocat cea mai mare parte a bugetului pentru constructia de tancuri si rachete (chiar ieri a lansat o noua generatie de submarine nucleare), in decembrie 2014 Rusia a facut cel mai mare exercitiu militar din istoria tarii, in ianuarie 2015 Putin a creat cadrul legal pentru mobilizarea rezervistilor si a inceput exercitiile militare in toata tara, zilnic avioane rusesti sau nave rusesti sicaneaza granitele NATO si incalca spatiul aerian si maritim pentru a testa forta de reactie.

Toate acestea arata ca Rusia se pregateste pentru un razboi si occidentul stie acest lucru.

Putin mizeaza pe disensiunile din randul aliantei si reactia intarziata a ei. Dezbracata de toata propaganda occidentala realitatea este ca Rusia este in acest moment o mare putere militara. Rachetele nucleare intercontinentale pot lovi aproape orice tinta din SUA si UE si Putin joaca tare bazandu-se pe acest lucru. Occidentul este nepregatit pentru acest scenariu. Disensiunile intre membrii aliantei sunt la cote ridicate si acest lucru nu ajuta cu nimic la rezolvarea situatiei.

Presa din Romania tace si incearca sa abata atentia opiniei publice cu panarama de Udrea si istericalele ei de precupeata. Zilele trecute s-au intamplat lucruri fara precendent. NATO a decis infiintarea de baze si centre de comanda pe teritoriul statelor aflate in flancul estic al aliantei si intr-un efort diplomatic fara precedent Merkel si Hollande au facut un tur de forta discutand cu Orban, Porosenko si Putin. Aceste lucruri nu sunt intamplatoare si reprezinta o ultima incercare de dezamorsare a situatiei. Cum s-a ajuns aici? Sunt multe de spus insa va redau strict opinia mea.

 (Vezi şi: Obama solicită Congresului o declarație de război)

Dupa ce Rusia a anexat Crimeea incalcand „tratatele internationale”- cica, statele occidentale si mai ales SUA au pornit un razboi devastator impotriva Rusiei – razboiul financiar. Sanctiunile si prabusirea pretului petrolului au un efect catastrofal  asupra bugetului Rusiei. Embargoul financiar a dus la prabusirea rublei, inflatie generalizata si saracirea abrupta a populatiei. Putin stie ca daca nu face ceva in maxim un an Rusia va fi ingenucheata si se pare ca a ales optiunea militara riscand un razboi total cu NATO – poate chiar al treilea razboi mondial.

Iata ce a declarant Hollande ieri

„Cred că este una din ultimele șanse. (…) Dacă nu reușim să obținem un acord durabil de pace, cunoaștem perfect scenariul: există un nume, se cheamă război”

In acest context miercuri, 11 februarie vom afla daca vom avea razboi sau nu dupa intalnirea de la Minsk. Personal cred ca razboiul este inevitabil chiar daca Merkel si Hollande reusesc sa il amane cateva luni. Rusia nu are cum sa castige acest razboi. Doar singur bugetul militar al SUA este de 10 ori mai mare decat bugetul militar record al Rusiei din 2015. Este foarte probabil ca occidentul sa incerce sa castige timp facand diferite concesii Rusiei. Exceptand ipoteza unui atac fulger al Rusiei, iata care sunt semnele care ne vor avertiza in viitorul apropiat de iminenta razboiului:

  • Exercitii NATO comune si transferarea de tehnica militara in Romania, Polonia, tarile baltice
  • Aparitia unor grupari paramilitare care vor proclama independenta “Tinutului secuiesc” si care vor intra in conflict cu armata romana destabilizand Romania (se spune ca Merkel stie de acest lucru si vizita de saptamna trecuta de la Budapesta fost de avertisment pentru Orban )
  • Inarmarea cu arme de ultima generatie a ucrainienilor
  • Prezenta de nave militare americane in marea Meditarana si in marea Nordului
  • Ajustari bugetare in tarile membre aliantei si cresterea bugetelor apararii
  • Atentate islamiste, conflicte de strada cu musulmanii/turcii/arabii in Franta, Germania si UK –. Atat Franta cat si Germania stau pe un butoi de pulbere datorita comunitatilor mari de musulmani neintegrate nici la a doua generatie
  • Prabusirea indicelui RTS (bursa rusa)
  • Cresterea pretului aurului
  • Intetirea ofesivei ISIS in Siria si Irak
  • Cresterea bursei americane si a dolarului – miliardarii lumii vor sti cu siguranta inaintea noastra despre evolutia evenimentelor si vor avea grija sa isi repatrieze si plaseze banii in siguranta

 Antena 3, Antena 1 – patronul Voiculescu arestat  Realitatea TV – finantatorii Vantu si Pacurariu – arestati  Gandul , Mediafax, Ziarul Financiar – patronul Sirbu – arestat  Romania Libera – patronul arestat  Romania TV – patronul Sebastian Ghita – se zvoneste ca are 78 de dosare penale pe rol, este chestiune de timp pana va fi arestat B1 TV, Evenimentul zilei – finantatorul  “Niro” – arestat TVR – in faliment Adevarul – 100 milioane euro datorii, urmeaza falimentul in 3 luni Hotnews- sub control SRI de la infiintare Aceasta este presa din Romania si de aceea nu o sa vedeti […]

Urmatorul an este critic. Daca aceasta ipoteza se confirma, impactul asupra Romaniei va fi devastator. In ultimii 25 de ani aliatii nostri occidentali ne-au tratat ca pe o colonie secatuind de resurse Romania.

Demografic Romania este in colaps, economic suntem la pamant si  in mod oficial suntem una din cele mai corupte tari din lume.

Cu alte cuvinte daca aliatii nostri occidentali ar fi intervenit la timp si nu ar fi permis rusilor sa institutionalizeze coruptia in Romania, daca ar fi facut si cu noi un plan Marshal probabil ca ar fi avut acum o Romanie puternica economic si solida militar capabila sa tina piept Rusiei macar o luna. S-au trezit tarziu prietenii nostri si eforturile de a curata acum Romania de coruptie sunt tardive. Probabil ca o sa vedem in curand o intensificare a luptei anticoruptie pentru ca aliatii nu au nevoie de vulnerabilitati acum.

Ce putem face fiecare dintre noi sa ne protejam familiile si averea? Sunt multe de spus… poate intr-un post viitor

Ziua de 11 februarie este o zi critica pentru Romania si nu pentru ca o aresteaza pe Udrea.

Sursa: https://reportajelive.wordpress.com

UPDATEPutin şi Poroşenko au discutat toată noaptea de miercuri spre joi la Minsk. Consilier ucrainean: Cei doi şefi de stat au dus un adevărat război al nervilor

Al Treilea Război Mondial


World_War_III_43240Al Treilea Război Mondial este o noțiune care desemnează un eventual război global, care ar urma să fie purtat la scară globală și care ar avea loc ca o continuare a celui de-al Doilea Război Mondial.
Acest presupus război a fost anticipat și plănuit în perioada Războiului Rece de autorități civile și militare din mai multe țări și, de asemenea, este un subiect foarte des întâlnit în literatura de ficțiune. Se presupune că se vor folosi arme atomice care vor duce la distrugerea Pământului.
În perioada conflictului dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, denumit generic Războiul Rece, se credea că este posibil ca al Treilea Război Mondial să izbucnească din cauza rivalităților dintre aceste două superputeri.
Datorită distrugerii reciproce asigurate, un al Treilea Război Mondial în care s-ar folosi arme nucleare ar duce la distrugeri colosale.

Alte conflicte istorice identificate ca al Treilea Război Mondial
Norman Podhoretz în cartea sa World War IV: The Long Struggle Against Islamofascism sugerează că războiul rece poate fi identificat cu al Treilea Război Mondial, deoarece luptele s-au dat, deși prin procură, la o scară globală, iar combatanții principali (Statele Unite și NATO mai târziu pe de o parte și Uniunea Sovietică și țările Pactului de la Varșovia de partea opusă) au furnizat suport politic, militar și economic altor combatanți fără ca taberele principale să intre în luptă directă. Eliot Cohen, director de studii strategice la Universitatea Johns Hopkins, a declarat în Wall Street Journal, la cca. o lună după atacurile din 11 septembrie, că lupta împotriva terorismului ar necesita un conflict militar dincolo de invazia din Afganistan. Cohen, ca și Marenches, consideră că Al Treilea Război Mondial este deja istorie. „O denumire mai puțin apreciată, dar mai precisă este Al Patrulea Război Mondial” scria el. „Războiul rece a fost Al Treilea Război Mondial, lucru care ne amintește că nu toate conflictele globale implică mișcări de milioane de soldați sau linii convenționale ale frontului pe hartă.”[1] Într-un interviu din 2006, președintele Statelor Unite George W. Bush a etichetat Războiul împotriva terorismului în curs de desfășurare ca fiind al Treilea Război Mondial.[2]
Pe 10 iulie 2011, în emisiunea The Big Story (de la Fox News) gazda emisiunii John Gibson i-a spus savantului Michael Ledeen (de la American Enterprise Institute) că „unii numesc războiul global împotriva terorismului altfel, ceva de genul al Treilea Război Mondial.” Dar Ledeen i-a răspuns că „este mai mult al Patrulea Război Mondial, deoarece a existat un război rece, care a fost cu siguranță un război mondial.” Ledeen a mai adăugat că „probabil, începutul [celui de-al Patrulea Război Mondial] a fost Revoluția Iraniană din 1979.” Asemănător, la 24 mai 2011 în emisiunea Kudlow and Company (de la CNBC) gazda emisiunii Lawrence Kudlow, comentând o carte scrisă de fostul subsecretar adjunct al apărării Jed Babbin, a spus că „al Patrulea Război Mondial este războiul împotriva terorismului și că războiul cu China va fi al Cincilea Război Mondial”.[3]

(Citeşte şi: Lech Walesa, Al Treilea Război Mondial și Rusia)

Momente cheie care ar fi putut declanșa al Treilea Război Mondial
28 octombrie 1962: criza rachetelor din Cuba — elicopter american urmărind un submarin sovietic
În continuare, sunt prezentate câteva evenimente de risc maxim din perioada Războiului Rece:
1948 : Blocada Berlinului. Trupele sovietice opresc complet comerțul în Berlinul de Vest, cauzând o criză politică și umanitară. Drept răspuns, aliații occidentali au trimis provizii aeriene;
29 august 1949 : Uniunea Sovietică efectuează, cu succes, primul test cu bombă atomică;
1950 – 1953 : Războiul din Coreea;
12 august 1953 : Uniunea Sovietica testează, cu succes, prima sa bombă cu hidrogen;
26 iulie 1956 – martie 1957 : Criza Suezului;
4 iunie – 9 noiembrie 1961 : Criza Berlinului din 1961.
15 octombrie – 28 octombrie 1962 : Criza rachetelor din Cuba;
noiembrie 1979 : O falsă alarmă la NORAD – complexul militar american din Munții Cheyenne, statul Colorado;
26 septembrie 1983 : Similar, sovieticii au o alarmă falsă dată de un calculator care indica un atac american.

apocalipsa-1024x724

După încheierea Războiului Rece au mai apărut diferite evenimente interpretate de unii specialiști ca fiind posibile motive pentru izbucnirea unui viitor presupus război mondial, astfel;
Războaiele din Golf. Pe 2 august 1990, Irakul, condus de Saddam Husein, a invadat emiratul Kuweit și l-a anexat. O.N.U. a condamnat agresiunea și a instituit un embargo comercial împotriva Irakului și, față de refuzul Bagdadului de a-și retrage trupele, a declanșat, la 3 ianuarie 1991, o operațiune militară (Operațiunea „Furtună în deșert”), grosul forțelor aeriene fiind asigurat de Statele Unite;
Conflictul diplomatic dintre Iran și Statele Unite a generat câteva speculații în legătură cu posibilitatea declanșării unui ipotetic al Treilea Război Mondial, Statele Unite fiind deja implicate într-o luptă contra terorismului internațional, purtată militar în Afganistan și Irak, încercuind, de fapt, Iranul;
Lupta contra terorismului internațional, pornită, oficial, de Statele Unite și alte națiuni după atacul din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center și altor clădiri oficiale americane;
Testele nucleare efectuate de Coreea de Nord. În 26 august 2009 Rusia decide să amplaseze rachete antiaeriene S-400 în Extremul Orient rusesc, pe fondul îngrijorărilor legate de testele nucleare și de rachete efectuate de Coreea de Nord. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite condamnă, periodic, testele efectuate de Coreea de Nord și menține regimul de sancțiuni împotriva sa.
La 23 noiembrie 2010, Coreea de Nord a atacat, cu obuze, o insulă sud-coreeană[4][5]. Conform unor surse Coreea de Nord are opt bombe atomice[6].

Ucraina este înconjurată de forțe separatiste pro-ruse și de armata rusă
La 26 ianuarie 2011 se declanșează Războiul Civil Sirian. Ca urmare a unui presupus atac cu arme chimice,[7] Statele Unite doresc să declanșeze o intervenție militară în Siria.[8] Rusia, China și Iranul se opun acestui atac,[9][10] avertizând că vor fi consecințe catastrofice pentru regiune.[11] Marina americană a mobilizat deja patru nave de război în estul Mării Mediterane, fiecare navă având cca. 90 de rachete cu rază lungă Tomahawk. De asemenea, Marina Militară Rusă a trimis o navă antisubmarin și un lansator de rachete în Marea Mediterană.[12]
Intervenția armată rusă în Ucraina din 2014: Vladimir Ștoli, profesor la Academia rusă de Economie Națională și Administrare Publică, este de părere că tensiunea din rândul comunității internaționale privind evenimentele din Ucraina nu reprezintă o escaladare a Războiului Rece ci este vorba despre începutul celui de-Al Treilea Război Mondial.[13]
Mihail Gorbaciov a afirmat în 2015 că tensiunile dintre Rusia și Occident din cauza crizei din Ucraina pot declanșa un război nuclear.[14]

În cazul în care al Treilea Război Mondial va avea loc cu arme nucleare, al patrulea va fi dus cu arcuri și săgeți. ”
—Louis Mountbatten

Nu știu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea – pietre! ”
—Albert Einstein

În religie

Ortodoxie

Starețul Dionisie Ignat afirmă că numeroși Părinți ai Bisericii, printre care Sfântul Nil Athonitul, Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, Sfântul Cosma Etolianul, Sfântul Moise Arapul sau Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, au avut vedenii prin care Dumnezeu le-ar fi dezvăluit că în a doua jumătate a veacului al optulea (începând cu anii 2010 AD) se va înmulți fărădelegea, va fi un război groaznic (al treilea război mondial), se va arăta împărăția lui Antihrist și astfel sfârșitul lumii ar fi aproape.[21][22]
Părintele grec Elpidios Vagianakis (Ελπίδιος Βαγιανάκης) din Rodos afirmă că Al Treilea Război Mondial va avea loc în 3 etape: i) război economic; ii) distrugerea credinței prin ecumenism și iii) războiul propriu-zis (inițial războaie locale și apoi implicarea marilor puteri: Rusia, China, Japonia și SUA).[23]

Profeții

Baba Vanga
Cel de-al treilea Război Mondial va începe în noiembrie 2010 și se va încheia în luna octombrie 2014. Războiul va fi, mai întâi, mic, apoi se vor folosi arme nucleare și apoi arme chimice;
2011 – Animalele și plantele din Emisfera Nordică vor dispărea din cauza armelor chimice și biologice. Musulmanii vor ataca europenii rămași în viață;
2014 – Majoritatea oamenilor se vor îmbolnăvi de cancer;
2016 – Europa va rămâne aproape nepopulată;
2018 – China se va transforma în cea mai mare putere mondială.

Nostradamus

Nostradamus relatează că va fi și cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menționând și venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede ca al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de Anticrist. Conform unui inginer ucrainean, catrenele lui Nostradamus dezvăluie că al Treilea Război Mondial va începe în noiembrie 2014 și se va termina în octombrie 2024.[24]

Conform lui Vlaicu Ionescu, Centuria V, catrenul 26 se referă la România și Al Treilea Război Mondial:

„Amas s’approche venant d’Esclavonie
L’Olestant vieux câte ruinera
Fort desolee vera să Romainie
Puis la grand flamme estaindre ne scaura”
„Din Rusia se apropie în masă…
Distrugătorul va ruina acel oraș,
Violenta distrugere “Românie” va suferi,
Astfel, flăcările Marelui Război ne mai putând fi oprite”

În acest catren, s-ar referi la România folosind cuvântul Romainie inversând doar literele, lucru des întâlnit la Nostradamus.[25]

Pavel Globa

Astrologul rus Pavel Globa susține ca cel de-al Treilea Război Mondial va începe în 2014, în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci (încheiate la 23 februarie) sau la cinci zile după încheierea lor.[26][27][28] Criza din Crimeea din 2014 (23 februarie – prezent) ar putea duce la un al doilea Război Rece.[29][30] De asemena, Pavel Globa susținea încă din 2008 că între 2014-2020 vom avea loc cataclisme uriașe, care vor începe din Ucraina.[31]

Mitologie slavă și Mitologie nordică.

Specialiștii în mitologia nordică afirmau că sfârșitul lumii va avea loc la 22 februarie 2014, când întreg pământul se va scufunda în ape, zeul Odin va fi ucis de lupul Fenrir, iar numeroase megacutremure vor zgudui planeta.[32]