”Palatul memoriei” – cum poți să-ți dezvolți memoria


neuroniFanii devotaţi ai „zilei pi” au învăţat pe de rost zeci de mii de zecimale ale numărului. În 1981, un indian pe nume Rajan Mahadevan a recitat, corect, 31.811 zecimale. În 1989, japonezul Hideaki Tomoyori a reuşit să reproducă primele 40.000 de zecimale. Recordul, însă, este deţinut de chinezul Lu Chao care, în 2005, a spus din memorie 67.890 de zecimale.

În ciuda acestor reuşite impresionante, cei mai mulţi dintre ei nu s-au născut cu o memorie extraordinară, spun oamenii de ştiinţă. Ei au învăţat nişte tehnici de asociere a unor înşiruiri numerice cu imagini ale unor locuri sau scene din memorie.

Pentru mulţi dintre aceşti campioni ai memoriei, „reţinerea unor numere foarte mari formate din cifre aleatorii, cum este pi, este ceva ce s-au antrenat să facă pe o perioadă lungă de timp”, spune Eric Legge, un psiholog cognitiv de la Universitatea Alberta, din Edmonton, Canada.

Palatul memoriei

Aplicată încă din Grecia Antică, tehnica palatului memoriei implică vizualizarea spaţială pentru reţinerea unor informaţii, cum ar fi cifre, feţe sau liste de cuvinte.

„Este una dintre cele mai eficiente, dar şi complexe, strategii de memorare a unor seturi mari de informaţii”, spune Legge.

Cei care doresc să încerce trebuie să se imagineze într-un mediu familiar, cum ar fi o casă, şi să pleseze secvenţe din informaţie în anumite locuri, spre exemplu, numărul 717 în colţul din faţa uşii de la intrare.

„Pentru a-ţi aminti cifrele în ordine, trebuie doar să faci o plimbare pe acelaşi drum pe care l-ai făcut atunci când ai stocat informaţia”, explică Legge.

Anders Ericsson, profesor de psihologie la Univeristatea de stat Florida, din Tallahassee l-a studiat pe Lu pentru a afla cum a reuşit să reţină atât de multe zecimale din numărul pi.

Chinezul a folosit tehnica vizualizării pentru a realiza această performanţă. El a corelat numerele de la 0 la 99 cu anumite obiecte precum scaun, rege sau cal. Apoi a făcut o poveste folosind aceste imagini.

„Când te angajezi să memorezi zecimalele pi… ai nevoie de ani  de zile pentru a obţine performanţe record”, atrage atenţia Ericsson.

Anunțuri

Dosarul Stefan Michalak (2)


Stefan Michalak’s Story: No Aliens Required.

Stefan Michalak’s drawing of the spacecraft that set him on fire.

(Vezi şi: Extratereștrii și creştinismul)

(Vezi şi: Dosarul Stefan Michalak)

I started reading about UFOs and the paranormal when I was a little kid. I can still remember, with great clarity, one of the first pieces of “indisputable evidence” I’d seen from the UFO enthusiasts. Back in those days, I ate it all up, believed without questioning, and therefore the picture of a man, laying in a hospital bed, with a grid-like burn across his stomach, which he claims was caused by hot exhaust coming out of a spaceship, is indelibly inked on my memory.
I found that picture again today. The man in the picture is named Stefan Michalak, a Pole by birth and Canadian by immigration. What I didn’t know at the time was that the story behind that picture is so bizarre, and so ridiculous, that it’s absolutely stupefying that anyone could have ever taken it seriously.

The date was 20 May, 1967. The location was a place called Falcon Lake, 75 kilometers north of the Canadian/American border, a sort of resort and vacation town in Whiteshell Provincial Park. For those of you not used to the metric system, a provincial park is the same thing as a state park, and 75 kilometers is a little short of 47 miles.

On this particular day Stefan Michalak was out and about in the park. At the time, he was employed as an industrial mechanic, with a thorough knowledge of metalworking, welding, and so forth. He was also an amateur geologist. Whiteshell Park was mostly untamed wilderness, known for its geological formations, and several mines had been set up in the surrounding area.

That morning, Michalak had left his motel and arrived at the park around 9 o’clock. He was on the hunt for silver; several other geologists had discovered veins of quartz which promised a good haul of the precious metal. Michalak found a vein of quartz in a marshy area near a stream, ate lunch, and had gone back to inspecting the minerals when he was startled by the sound of geese flying overhead. Looking up to watch them fly, he was even more startled to see two large, “red, cigar-shaped” spacecraft with “bumps on them” descending out of the clear blue sky at a roughly 45 degree angle.

The craft that was farther away paused for a moment and then flew off into the sky, changing colors from red to orange to gray as it departed to the west. The closer of the two continued to descend, finally coming to a stop over a flat rock about 160 feet away. It too changed color, going from red to gray to what looked like “hot stainless steel” surrounded by “a golden dlow.”
This is where the story takes a turn for madness. Apparently, Michalak had been wearing welder’s goggles to protect his eyes from chips of flying rock as he made his geological inquiries in the quartz vein. Now, they came in useful to protect him from brilliant lights that shone out of openings in the flying saucer, burning his eyes and creating red afterimages.

He stayed still for about a half hour, sketching the object. It was roughly 40 feet across, 10 feet high, and had a small dome on the top that was an additional 3 feet high. It stank of sulphur, which came to Michalak’s nose courtesy of a warm wind being produced by the machine. There was also a whirring sound, similar to a motor, and the sound of hissing gases.

Suddenly, a door opened in the side of the craft and, above the other noises, Michalak could hear human voices, though not clearly enough to make out proper words, apparently. He approached the craft, shouting out in English “Okay, Yankee boys, having trouble? Come out and we’ll see what we can do about it.” Apparently, at this time he thought it was an American aircraft that was having some technical problems. When no response was forthcoming, he greeted the ship in Russian, Italian, French, German, Ukrainian, and again in English.
The voices fell silent. Being, apparently, either the bravest man in the world or a damn fool, depending on your position, he approached the craft and stuck his head in the door. Inside he saw flashing lights, panels, and blinking lights like “on a computer.”

The door, much to his surprise, suddenly snapped shut. Three pieces folded down “like a camera shutter” to seal it, and the flying saucer took a sort of funny little hop. Instead of the door, Michalak was now looking at some sort of rectangular grate, with evenly spaced round holes. A blast of hot gas came out of the vent, setting his shirt and hat on fire and burning him badly. As he struggled to tear off his flaming clothes, the ship silently ascended and flew off on a gust of hot wind. Not only was he badly burned, but his glove had melted when he touched the skin of the ship, and after its departure, he vomited a number of times, felt queasy, and so on.

Michalak recuperating w/ gridlike ‘exhaust burns.’ Not shown: anything involving spacemen.

Here’s where the first of very many inconsistencies in his story appears. He, and his supporters, state that he walked back to the motel. On the way he tried to solicit help from a policeman, who either a) ignored him and drove straight past, or b)drove past him, turned around, and upon hearing the story, drove off.

I call this inconsistent because the Royal Canadian Mounted Policeman who supposedly “drove by” Michalak produced a detailed report. In his version of events, Michalak flags him down. The officer asks what is wrong, and Michalak states that the officer ought to stay away because he may be radioactive or contagious or something. The officer noted that although he couldn’t smell alcohol on Michalak, he looked rather drunk, with bloodshot eyes. He also refused to answer direct questions coherently. He showed the Mountie his burned hat, but when the officer asked him why his head was not burned, he refused to answer. He also refused to allow the officer to look at his shirt, which the Mountie had noted was burned. Michalak appeared to have, in the words of the police report, “had taken a black substances, possibly wood ashes, and rubbed it on his chest.” At no time did Michalak allow the officer to get close enough to see whether or not he was really burned, and when he was asked questions like “if touching the spaceship was hot enough to melt your glove, why isn’t your hand burned?” he sullenly refused to answer. He was kind enough to make a sketch of the spaceship for the officer, despite the fact that he claims he made one while actually at the lake. Why didn’t he just pull that one out and show it to the Mountie? Just another unanswered, unanswerable, question.

Mountie’s report. Click for larger image.

The officer offered to give Michalak a ride, which he refused. According to the badly burned man, he then walked to his motel, was afraid that he would expose others to radiation if he went in, and instead hung out in the forest outside for a while. Around 4pm, the pain got so bad that he went in and asked for a doctor, only to hear that the nearest doctor was 45 miles away. Insert scathing comment about Socialized Healthcare here.

So he took a bus back home. But before that, like all good UFO witnesses, he called a newspaper, and asked them for a “ride home, but no publicity.” Once home, he spent a few weeks recovering, eventually getting back his strength an appetite (he claims to have lost roughly 20 pounds in 2 weeks), although he was left with occasional blackouts. The burns on his upper chest and forehead healed quickly, but those on his stomach faded, came back, faded, and came back repeatedly. He was looked at by a bevy of doctors and a few psychologists, who came to the conclusion that he was relatively free of mental defect.

It should be noted here that the RCMP and investigators wanted to see the alien landing site. They took Michalak out into the forest, but he was unable to find the site, which, quite rightly, made the investigators suspicious. Later he contacted them again, claiming that he’d found the site on his own, and recovered his tape measure, some soil samples, and so on. Later in this article, when the question of radiation is raised, bear in mind that all of the soil samples that tested positive for radioactive were gathered by Michalak himself. He would have had ample time to, shall we say, fiddle about with them.

Later on, investigators talked with Michalak, and one of them became, for some unknown reason, totally convinced that the man had suffered a booze-induced hallucination, and perhaps injured himself in some clumsy, probably hilariously slapstick, manner. The UFO enthusiasts instantly leap on this fact like hyenas on a wounded turkey. The official investigators were biased, they say. They had already made up their minds, they say. But here are the simple facts relating to the case: Michalak claimed that not only had he not been drinking on the day of the encounter, but he had not drank any alcohol, at all, all weekend. A quick check with the local bartender confirmed that, the night before the encounter, Michalak had come in and had at least 5 bottles of beer. When returning to the site with investigators, they stopped at a bar and he had quite a few “Presbyterians”, a drink made with Rye Whiskey and a 50/50 ginger ale/water. But, I assure you, he is not to blame: some research performed shortly before I wrote this sentence indicates that Presbyterians are delicious. Anyway, the thing that I don’t understand is why Michalak would so adamantly deny his drinking habits. All he had to say was “I’d had some beer the night before, but that’s not related to this.” But instead, he steadfastly denied it, even in the face of the bartender who’d served him. (Coincidentally, the UFO enthusiast will go on at great length about how the bartender was never shown to truly be a ‘reliable witness.’ He’s making the claim that a guy drank some beer; I don’t need a full background check to believe he might be telling the truth. In fact, compared to the guy claiming he was set on fire by space people, he seems a veritable font of veracity.)

One of Michalak’s drawings of the spacecraft. I can’t find a legible copy.

One thing that UFO enthusiasts like to harp on is the fact that several times, Michalak was shown to have slightly higher than normal radiation levels, as though he’d been irradiated by whatever the hot exhaust gas was. What they don’t ever mention is that the investigator eventually determined that his watch had the same level of radiation. Back then, watch faces were painted with a paint containing radium, to make them glow faintly in the dark and be easier to read. So one of two things immediately leaps to mind: the investigator accidentally skewed the results by holding his watch too close to the Geiger counter, or that a suitably clever man could have made himself slightly radioactive through the use of a similar substance. Sure, it’s possible that he was radioactive because of his spaceship encounter, but I ask you: which is more likely? Cunning man concocts strange tale, doofus skews radiation test results, or spacemen travel a gazillion miles through space just to blow-dry a geologist?

Anyway, the story doesn’t end with Michalak’s recovery from illness. Not by a long shot. He brought several teams of investigators there a number of times. On one occasion, Michalak claimed to have found a number of pieces of “strange metal” in a crevasse near the supposed landing site. After analysis, the metal itself was non-radioactive, similar in composition to commercially available sterling silver, and covered in a thin layer of sand. Supposedly, they had been found under a few inches of dirt, and although Michalak had “many more” samples, he provided investigators with only a cursory glance at a few of them.

That in and of itself should be weird enough that it scuttles this whole case as far as believability goes. There’s a guy who has a chance encounter with a spacecraft, months later he returns to the site and easily finds some well-hidden alien artifacts, they turn out to be composed of materials you can buy at a hardware store, and then he won’t let anyone see them, but brags about how many he has and how important they may be? And it turns out the guy is a metalworker, you say? Well golly, surely he wouldn’t know how to work with metals and produce fake samples.

What do we really have when this case is all said and done? A story with at least one major inconsistency (involving the police officer) and one strange inconsistency (in regards to the beer.) We have what the UFO enthusiast would call undeniable scientific proof (the radiation readings) that are highly likely to have been botched. We have an insane story about space-age alien debris left behind at the scene, and the highly eccentric actions of the supposedly reliable witness. The only thing that isn’t instantly explained away are the burns on Mr. Michalak.
And yet, ask yourself: do his burns really prove anything? They prove that he was burned, and nothing more. You don’t need a spaceship piloted by aliens to set clothing on fire. Give me ten minutes and a total lack of adult supervision, and I can burn every stitch of clothing off of your body. No aliens required at all.

And the burns on his stomach? Once again, there’s nothing extraterrestrial about that. The burns on his stomach prove only that he was burned. It proves nothing about the existance of spacemen. Give me a potato masher and a campfire, and I can duplicate what happened to him. I mean, it would help if you got me liquored up or if I had some deeply profound reason to do so, but you get the idea.

So if, as I suspect, this story is a big crock, why did he do it? Well, let’s go through the usual suspects. Did he become famous? Yes, extremely. In fact, he refused a ride home from a police officer, and then went and called a newspaper to ask for a ride home. That doesn’t sound like the actions of a guy that didn’t want to become famous. He went back to the site over and over with teams of investigators, went on talk shows, so on and so forth. He even got to be the subject of an episode of Unsolved Mysteries.

Did he become rich? Not really, but he sure took a good shot at it. He wrote a book, which for some reason was printed in a limited run, in Polish. In later years, he expressed extreme anger at the fact that he didn’t make a lot of money off of the book, in fact, the publisher may have lost money on the deal. But just because he didn’t end up making a profit doesn’t mean that he didn’t make up the story in an attempt to make a profit. It just means he did a lousy job of it.

The cover of Michalak’s book. Click for larger image.

So he got fame, excitement, and took a shot at fortune. What other reasons could their have been? Well, he had originally been in the park prospecting for silver ore. What better way to keep your competition out of an area than to claim that you were attacked and almost killed there? Throw in his attempts to convince the world that the park was highly radioactive as a result of the activities of space aliens, and there’s about as much proof that he’s trying to keep competition away as there is that the event really occurred. The fact that he later staked a claim in the area certainly doesn’t hurt.

When it boils down to it, there’s nothing about this case that I couldn’t reproduce in my kitchen. Give me a case of beer, my stove, and a handful of supplies, and I could be Stefan Michalak. No aliens needed. Is it possible that he’s telling the truth, that he was burned by a flying suacer? Yes. Is it also true that all of the holes in the story and his extremely odd behavior unequivocably point to this whole thing being a work of fiction? Yes.

Be seeing you.

Dosarul Stefan Michalak


În 1967, un canadian pe nume Stefan Michalak a susţinut că a fost ars de reactorul unui OZN în 1967 şi a radiaţiilor mari. Un an mai târziu, un obiect neidentificat s-a prăbuşit în Shag Harbour, Noua Scoţia, în ceea ce a fost supranumit mai târziu “Canada Roswell”. Căutările autorităţilor nu au reuşit să descopere însă nicio dovadă a acestei prăbuşiri, ceea ce a dus la concluzia că americanii au intervenit în acest caz şi au furat toate secretele navei respective.

(Vezi şi: Extratereștrii și creştinismul)

(vezi şi: Dosarul Stefan Michalak (2))

„Dacă următoarea experienţă ar fi un fapt fizic
real, ea ar demonstra existenţa vehiculelor
zburătoare extraterestre în mediul nostru . ”

Edward U. Condon, Abordarea ştiinţifică a
obiectelor Zburătoare neidentificate, 1969
De-a lungul acestei cronologii a evenimentelor OZN,
Poliţia Regală Călare Canadiană a jucat un rol important
alături de Ministerul Apărării Naţionale. Cu toate acestea,
arhivele conţin un singur dosar din incidentele RCMP. Este
dosarul despre cazul lui Stefan M_ichalak, care mi-a fost
dezvăluit de către arhivarul RCMP, şi ulterior făcut public,
în 1 995 . Ortografia prenumelui lui Michalak apare
‘ conform dosarului RCMP.

Stefan Mich􀌢lak s-a născut în Polonia, pe 7 august
1 9 1 6. A emigrat în Canada în 1 949, după ce a efectuat
serviciul militar în ţara sa natală. în anii 1 960, a fost
angajat la o Fabrică de ciment din Regina, Saskatchewan,
ca mecanic industrial. Ulterior a fost transferat de la
fabrică în Winnipeg, Manitoba. în Saskatchewan studiase
despre exploatarea minelor şi şi-a continuat studiile în
acest domeniu după ce s-a mutat la Winnipeg. Interesul său
în geologie şi prospectare l-a îndreptat în mijlocul
OZN-urilor. Oficial, „echipele de investigaţie DND şi
RCMP nu au reuşit să obţină dovezi care să contrazică
povestea domnului Michalak”. ,

Marţi, 23 mai 1 967, caporalul Davis de la RCMP şi
sergentul Zacharias au ajuns la locuinţa lui Michalak la ora
. 1 0:30 a.m. pentru a lua declaraţia lui Stefan Michalak.
Acasă erau soţia domnului Michalak, fiul său, Mark, şi
domnul J. B. Thompson, membru al Organizaţiei canadiene
pentru Investigarea Fenomenelor Aeriene, OIFA, o
organizaţie civilă dedicată cercetării evenimentelor OZN.
Cei doi ofiţeri 1-ati interogat pe domnul Michalak timp de
aproximativ două ore, timp în care, conform . spuselor lor,
acesta părea că suferea din cauza unei boli necunoscute .
Michalak le-a spus ofiţerilor că de la incidentul de
sâmbătă de la Falcon Beach, se simţise foarte rău şi nu
putuse să mănânce nimic. A adăugat că suferea de o durere
continuă de cap şi, după, câte putea s􀌣-şi dea seama, slăbise
. vreo 6 kg. A insistat că avea în gură un gust de sârmă sau
de material izolant ars, ş1 avea senzaţia că gustul i-a
pătruns în tot corpul. Anterior, Michalak fusese dus la Departamentul de
urgenţe al spitalului Misecordia pentru tratarea unor arsuri
pe corp. A spus doctorului că arsurile fuseseră cauz.ate de
gazele de eşapament provenite de la un avion. Nu a vrut ca
personalul spitalului să creadă că e nebun, aşa că nu a
dezvăluit ceea ce se întâmplase în realitate.
Michalak a declarat la RCMP că i-a luat foc cămaşa
de la gazele de eşapament; a smuls-o de pe el Şi a aruncato
pe pământ. Focul s-a întins la muşchiul de pe sol, aşa că
a călcat flăcările pentru a-l stinge. A stins şi focul care-i
cuprinsese maieul, pe care apoi 1-a pus în servietă şi l-a
adus acasă. Michalak le-a arătat celor doi ofiţeri maieul,
care încă mirosea a sârmă· sau izola,nt ars. Şapca pe care o
purta era de asemenea arsă într-o porţiune, ca şi una dintre
mănuşile · de plastic pe care le purta în momentul incidentului ..

Mănuşa, însă fusese dată persoanei de· la
APRO. 1′ A doua zi ofiţerii l-au vizitat din nou pe Michalak la
ora I :45 p.m. şi l-au interogat în legătură cu întreaga
întâmplare. Acesta le-a spus ofiţerilor că studia geologia şi
avea ca hobby prospectarea de teren. · Vineri , 19 mai, a
plecat mai devreme de la lucru ca să ia câteva lucruri şi să
prindă autobuzul care-l ducea la locul său de prospectare.
Şi-a pregătit prânzul pentru ieşirea de a doua zi, un magnet,
brichete de porţe lan, o busolă, mănuş i, ochelari de
protecţie, un topor, un ciocan; cărţi, ruletă metalică şi
câteva observaţii personale – toate lucrurile de care avea
nevoie pentru excursia lui de cercetare .
, Fiul lui l-a dus la autobuzul care pleca la ora 7: 1 5.
Destinaţia era Falcon Beach, la aproximativ 90 mile depărtare, la est de Winnipeg, lângă graniţa Ontario'”
Manitoba. După părerea lui, a ajuns la 9:30 p.m. Apoi 􀍧-a
instalat la un hotel/motel de pe autostradă, a citit timp de o
oră, o oră şi jumătate şi a plecat să bea o cafea. A avut. o
scurtă conversaţie cu bărbatul din sp􀍨tele tejghelei, l-a
întrebat despre munca geologilor din zonă, apoi s-a întors
ÎJi cameră, şi-a verificat echipamentul şi S”‘a culcat. Ajuns ·
în acest punct, ofiţerii RCMP l-au întrebat în mod special
dacă a consumat vreo băutură alcoolică. 􀍩punsul lui a
fost negativ. A estimat că era în jur de 1 0:30 când s-a dus
la culcare.
În dimineaţa următoare, pe 20 mai, s-a trezit la 5 :30
dimineaţa. A mâncat ceva din alimentele pe care le adusese
cu el şi apoi a părăsit hotelul, a mers puţin pe autostradă, sa
întors spre nord şi s-a îndreptat spre tufişuri. Cunoştea
zona destul de bine· pentru că mai fusese acolo cu un an în
urmă. Dorea să ajungă într-‘-un anumit loc. Pe drum, în timp
ce cerceta nişte roci cu filoane de minereu, a zărit un cârd
de gâşte. Iniţial făceau zgomot, dar apoi s-au liniştit. A ·
estimat se aflau la 30-40 metri depărtare de el.
Michalak a continuat examinarea rocilor şi apoi s-a
hotărât să ia o pauză de prânz. Era ora 1 1 :
„După prânz mi-am reluat activitatea. ‘ Gâştele
fac din nou zgomot şi… ridic capul şi mă uit spre
mlaştina unde stăteau gâştele şi zăresc o lumină care
venea de acolo … în momentul acela am zărit unul
(OZN), încă unul îl urma, erau două. Forma este ca
cea pe care am schiţat-o, exact ceea ce era în aer. Nu
puteţi vedea conturul deoarece el coincide cu culorile,

cu cerul albastru amestecat cu roşu. Deci, se
· rotesc şi se opresc … N-au făcut nici un zgomot. ..
Absolut nici un zgomot. A aterizat unul şi celălalt stă
la 3-4 metri deasupra pământului . . . absolut nici un
: zgomot. ..” Mich􀊏lak le-a spus ofiţerilor că obiectele veniseră de
la 255 grade sud – sud vest faţă de locul unde se afla el .:.
verificase pe hartă.la momentul respectiv. Cerul era parţial
noros, dar viZ’ibilitatea era bună. Nu fusese nici un semn de
fulger în zonă şi nu plouase. Ofiţerii l-au întrebat dacă are
vederea bună) iar răspunsul lui a fost afirmativ. Purta
ochelari doar pentru vederea de aproape, dar la momentul
incidentului purta ochelarii de protecţie. A descris
ochelarii de protecţie: aveau o pereche de lentile incolore
şi alta de lentile colorate. La început a observat obiectele
prin lentilele incolore, apoi a coborât şi lentilele colorate
pentru că o lumină albă, cu nuanţe purpurii, emanată din
interiorul unuia din obiecte, îi deranja ochii. Prima reacţie
la vederea obiectelor a fost de uimire. Se uita la amândouă
când unul dintre ele a aterizat la 30 metri depărtare, pe o
stâncă relativ goală, presărată cu foarte puţină vegetaţie.
Celălalt obiect a planat cam la _3 metri deasupra
pământului înainte de a pleca. L-a descris ca fiind roşu cu
gri. În timp ce începea să se depărteze, şi-a schimbat uşor
culoarea în portocaliu, apoi portocaliu aprins, apoi
portocaliu cu gri, după care a dispărut. Nu părea să se
rotească în jurul propriei axe, ·dar Michalak a avut senzaţia
că, de fapt, se rotea. A rămas la vedere doar pentru câteva
minute, apoi a plecat în direcţia din care venise. S-a
îndepărtat foarte repede. A estimat că avea diametrul de
1 0- 1 5 metri şi cam 3 metri înălţime, incluzând cupola din
centru.
Obiectul care a aterizat era iniţial roşu 􀐘prins, ca
metalul încins, dar a devenit treptat cenuşiu, de culoarea
oţelului, apoi argintiu. în final era un galben pal, de
culoarea alamei,. cu un aspect foarte neted. În timp ce
ateriza, s-a auzit un zgomot de vârtej sau fluierat, ca şi
când ar fi fost un motor. mic. Michalak simţea curenţi de
aer, ca şi când acesta ar fi fost absorbit, cât timp obiectul
zbm:ător a rămas pe sol, şi a şi auzit un sunet de aspirare.
Nu se auzea nici un zgomot de motor. Obiectul a rămas pe
sol cel puţin 45 de minute, dar după vreo zece minute s-a
deschis o trapă.
A văzut o coloană de lumină de culoare violet aprins
care părea că venea de sub vârful cupolei . Pereţii obiectl:llui
erau groşi de 45-50-55 cm, cu întărituri la interior. În
acel moment a început să se apropie de obiect.
„Când am pornit spre el, · aud un zgomot. Erau
cu siguranţă fiinţ􀊐 omeneşti înăuntru, care vorbeau . . .
Bărbaţi. . . Dar prima idee care îmi vine în minte e că
sunt americani. Aşa că îmi spun, ei bine, dacă sunteţi
yankei, ieşiţi afară şi nu vă fie frică. Spun eu, n-o să
vă vând secretul pentru un nenorocit de dolar, dacă
aveţi nevoie de ajutor, ieşiţi afară. Apoi vocea s-a
oprit. Tăcere deplină . . : cred că au fost două sau trei
replici de conversaţie. Şi asta a fost tot. Nu au mai
scos nici un cuvânt dupdupă asta. . . Apoi le vorbesc în
germană şi italiană .” Michalak a explicat cum a continuat să li se 􀋺dreseze
în diferite limbi inclusiv poloneză, ucraineană şi rusă, dar
lară nici un rezultat.
În timp ce încerca să comunice, trapa s-a închis
repede: „Uşa era formată dintr-o placă ce se mişca
orizontal şi alta ce se mişca orizontal în cealaltă direcţie şi
a treia era împinsă în afară . . . Se închidea foarte bine”
Apropiindu-se de obiect, Michalak a spus că a văzut şi
a simţit căldura ce se degaja din el. Diferitele culori ale
metalului indicau că suprafaţa era fierbinte. Atunci a
început să devină roşu şi să se rotească în sens invers
acelor de ceasornic. Nu a auzit nici un motor pornind, dar
era un zgomot de vârtej ce creştea în intensitate.
Întorcându-se, a văzut un fel de grilaj. A întins mâna
· înmănuşată şi a trecut dincolo de grilaj . Plasticul mănuşii a
început să se topească, aşa că şi-a retras mâna.
Când obiectul a început decolarea, dinspre grilaj a
venit un curent de aer fierbinte. Michalak s-a rostogolit pe
pământ, cu cămaşa în flăcări. Şi-a rupt cămaşa de pe el şi
apoi maieul şi s-a întors exact la timp pentru a ·vedea
vehiculul depărtându-se cu o viteză fantastică. A observat
că nu s-a înălţat drept, ci mai degrabă s-a înclinat puţin şi
s-a înălţat sub un anumit unghi. A spus că nu a făcut
zgomot asemănător unui motor cu reacţie, dar că se
deplasa mult mai repede decât orice avion cu reacţie, poate
de trei sau patru ori mai repede. Pe măsură 􀋹e se îndepărta,
a devenit roşu şi apoi, treptat, portocaliu, după care a
dispărut în nori. După câteva minuţe au fost văzute trecând
pe deasupra avioane convenţionale. Ofiţerii l-au întrebat cât de departe era de cele mai
apropiate linii de tensiune. A estimat că se · afla la vreo
câţiva· kilometri. A fost întrebat din nou despre cămaşă şi a
repetat a rupt-o şi a călcat pe ea pentru a stinge focul. I-a
fost teamă să nu provoace un incendiu îh pădure. A lăsat
cămaşa acolo. Apoi a făcut câţiva paşi prin preajmă şi îşi
aminteşte că a văzut o z􀑋nă cu vegetaţie arsă şi o zonă
circulară cu diametrul de aproximativ 3,5 m. A fost
întrebat dacă lăsase şi altceva în ·afară de cămaşă şi a
răspuns că îşi lăsase şi ruleta metalică A remarcat că pe
drum găsise şi un ferăstrău vechi pe care, l-a lăsat pe o
piatră.
· . După plecarea vehiculului, a rămas pe loc timp de
vreo zece minute înainte de a se îndrepta către autostradă.
În acel moment a început să-i fie greaţă şi să vomite􀑌 A
vomat din nou şi, când a ajuns la autostradă, a vomat iar şi
iar, în mod repetat timp de două minute. În timp ce observa
vehiculul aflat pe sol, a simţit mirosul intens de fire
electrice sau de izolant ars. Mirosul părea acum că era
emanat din corpul său şi îl simţea în gură. A remarcat că,
de la incident, nu putuse să mănânce nimic şi se simţea
foarte rău, avea dureri de cap şi momente de pierdere a
cunoştinţei. A estimat că slăbea 2,5 kilograme pe zi.
Când a ajuns la autostradă, a reuşit să facă semn unei
maşini de patrulare din Falcon Beach. Sergentul G.A.
Solotki conducea maşina când l-a văzut pe Michalak
făcându-i semn pe la ora 3 :00 p.m. în după-amiaza zilei de
sâmbătă, 20 mai. Aceasta se întâmpla pe autostrada
Trans-Canada, cam la o jumătate de kilometru vest de
intrarea în Falcon Beach. Iniţial, Solotki trecuse de el, dar s-a întors când şi-a dat seama că Michalak îi făcea semne
disperat. În raportul său, sergentului Solotki susţinea că
Michalak era foarte tulburat. Michalak i-a spus că tocmai
venea dinspre mfişuri, unde_ se dusese să facă prospectări
de teren, şi a văzut două nave spaţiale. La cererea lui
Solotki a făcut o schiţă a vehiculelor, în formă de
farfurioară (probabil că datorită vitezei mari cu care s-au
îndepărtat, Michalak a considerat că nu erau făcute de
oameni, şi ştia de asemenea despre farfuriile zburătoare din
articolele din ziare). Erau de culoare roşu incandescent şi
se roteau. Atinsese una dintre ele şi se arsese. Îşi arsese de
asemenea pălăria şi cămaşa şi i-a arătat pălăria sergentului,
dar a refuzat să-i arate cămaşa, susţinând că nu voia publicitate.
Ochii săi erau roşii şi injectaţi şi se purta într-un
mod iraţional, făcându-l pe Solotki să creadă că băuse şi
acum era mahmur. Cu toate acestea, nu mirosea deloc a
alcool.
De fiecare dată când Solotki încerca să se apropie,
Michalak se dădea la o parte şi devenea necooperaiit. Tot
ce avea cu el era o ser:vietă şi pretindea că înăuntru era
cămaşa arsă. Deşi spusese că venise·să facă prospectări de
teren, nu avea cu el echipamentul necesar, şi afirma că
sosise vineri cu autobuzul. A refuzat să-i arate lui Solotki
locul aterizării, dar i-a arătat că se alesese cu arsuri pe
piept, despre care Solotki a spus că arătau de parcă şi-ar fi
„frecat scrum pe piele”. Solotki a remarcat de asemenea o
arsură pe pălăria lui Michalak, dar n-a văzut urme pe cap.
Sergentul l-a întrebat apoi pe Michalăk dacă vrea să-l ducă
înapoi la Falcon Beach, unde i s-ar fi putut oferi tratament
medical. Michalak a refuzat, susţinând că se simte bine. Sergentnl a plecat apoi şi Michalak s-a întors singur la
hotel. Conform unei alte versiuni, Solotki i-ar fi spus lui
Michalak că are alte îndatoriri, şi a plecat brusc, lăsându-l
pe acesta pe trotuar. Raportul lui Solotki este important
deoarece demonstrează că i se întâmplase ceva ciudat lui
Michalak, dată fiind starea în care se afla.
Conform raportului lui Solotki, o jumătate de oră mai
târziu Michalak a ajuns la biroul detaşamentului de poliţie.
Sergentul L.A. Schmalz aflase <:ă Michalak a întrebat-o pe
soţia proprietarului hotelului unde putea găsi un doctor. Ea
a răspuns că trebuie să se ducă la RCMP dacă e ceva în
. neregulă, deoarece nu putea găsi nici un doctor până la 1
iulie. Atunci s-a dus la biroul RCMP. A întrebat de Solotki,
dar a refuzat să intre în birou. A vorbit cu sergentul de
afară şi 1-a întrebat unde ar putea primi îngrijire medicală.
I s-a spus că cei mai apropiaţi doctori se aflau în Kenora,
Ontario sau Steinbach, Manitoba. L-a rugat din. nou pe
Solotki să nu spună nimic despre incident, pentru că nu
vroia publicitate, şi i-a spus că va lua autobuzul de 8: 1 0
. seara către Winnipeg. Ultima dată când a fost văzut de
sergent â fost lângă hotel, aşteptând autobuzul. Există din
nou o a doua versiune, conform căreia Michalak aştepta
_ lângă cafeneaua hotelului şi a întrebat într-un final pe
cineva din cafenea dacă nu putea găsi vreun doctor. Cei de
la RCMP sunt ilustraţi ca total necooperanţi, dar acest
lucru este ferm contrazis de raportul lui Solotki.
Michalak a confirmat, în linii mari, versiunea lui
Solotki celor doi ofiţeri care se aflau acum în locuinţa sa.
A mai adăugat că nu a vrut să-i arate lui Solotki cămaşa
deoarece se temea ca să nu fie radioactiv şi nu vroia să-l contamineze. De aceea s-a şi ferit de Solotki de mai multe
ori. Nu vroia să-i arate lui Solotki locul aterizării deoarece
a spus că descoperise un filon de nichel şi vroia să ţină
locul ascuns până ce putea revendica terenul. A spus că, în
cele din urmă, ar conduce echipa RCMP la locul respectiv.
Un singur lucru era neclar pentru cei doi ofiţeri.
Michalak îi spusese lui Solotki că nu vroia publicitate,
probabil pentru a ţine locul secret. Cu toate acestea, . când
Michalak s-a întors la hotel s-a hotărât că avea nevoie de
atenţie medicală, dar în loc să Îacă ceva în acest sens, a
sunat la Winnipeg Tribune. 􀎻e-a spus ofiţerilor că a crezut
că Tribune l-ar putea ajuta în vreun fel să obţină asiştenţă
medicală dar, pentru cineva care insistase că nu vrea
publicitate, faptele lui par necugetate. A aşteptat câteva ore
la hotel, apoi s-.a urcat într-un autobuz şi s-a îndreptat
înapoi către Winnipeg sâmbătă seara, de unde l-a luat fiul
său şi l-a dus la spital.
Pentru a stabili credibilitatea lui Michalak, echipa
RCMP a făcut o investigaţie. Patronul său l-a d􀎼scris ca
fiind un funcţionar bun şi de încredere. Au fost făcute
verificări şi la Spitalul de boli mentale din Selkirk, Spitalul
de boli mentale Brandon şi la Institutul de psihiatrie din
Winnipeg pentru a afla dacă avusese antecedente de
tulburări mentale. Nu au găsit nici o dovadă. Nici unul din
asociaţii sau colegii de muncă ai lui Michalak nu
observaseră nimic neobişnuit în legătură cu comportamentul
care să poată indica_ apariţia unei tulburări
psihice. Pe scurt, Michalak a fost verificat. În timpul primei întrevederi cu cei doi ofiţeri,
Michalak le arătase urma arsurii de pe abdomen. A fost
descrisă de ofiţeri ca fiind:
„ . .. o arsură mare, care se întinde pe o porţiune
cu diametrul de aproximativ 35 centimetri . . . cu
umflături Şi cu zone nearse în interiorul perimetrului.
Nu s-au format băşicuţe cu – lichid. Semăna cu o
arsură gravă provocată de soare. Michalak se simţea
foarte stânjenit în timp ce vorbeam cu el şi îmi amintea,
prin atitudine, de o persoană care suferise o criză
Ele epilepsie . . . avea o durere foarte puternică de cap,
încât era un supliciu pentru el să se mişte . . . „:
Michalak a precizat de asemen􀋻a că fusese examinat .
de doctorul său, R. Douglas Oatway. Ofiţerii au vorbit cu
Oatway în după-amiaza zilei de 23 mai. Oatway n-a găsit
la Michalak nimic în neregulă din punct de vedere psihic,
dar a precizat că fusese supus unei mari suferinţe. În ceea
ce priveşte perso􀋼alul spitalului, Michalak nu i-a adus la
cunoştinţă doctorului său în timpul examinării circumstanţele
întâmplării. Iată ceea ce a descoperit Oatway:
„ . . . o zonă cu arsuri de gradul una în partea
superioară a abdomenului, care acoperă o suprafaţă
de 1 7-20 centimetri şi constă în mai multe arsuri
rotunde, de formă neregulată, de mărimea unei
monede de un dolar sau mai mici. Acestea aveau o
culoare roşu mat, părul de pe partea inferioară a pieptului era pârlit, ca şi părul de pe frunte, cu o
roşeaţă ciudată pe obrazul drept şi pe tâmplă.”
De fapt arsurile semănau cu forma grilajului prin care
a trecut curentul de aer fierbinte. De asemenea Oatway a
v:erificat şi maieul, pălăria şi sângele pentru, a determina
radioact!vitatea, la Institutul de cercetare în domeniul
cancerului din Winnipeg. Rezultatul a fost negativ, Oatway
încerca să afle de ce Michalak îşi pierduse pofta de
mâncare, dar n-a găsit nimic. De asemenea, i-a dat şi
medicamente pentru durerile de cap şi sedative pentru a-l
calma. Michalak a fost ulterior examinat la Clinica Mayo,
din nou fără a se găsi nici o explicaţie satisfăcătoare pentru
cauza bolii sale.
Pe 25 mai, echipa RCMP a hotărât să încerce să
găsească locul aterizării, deşi Oatway i-a avertizat că
Michalak nu este încă suficient restabilit pentru a-i însoţi.
Michalak le-a fumizat nişte indicaţii generale şi, cu
ajutorul RCAF, cei doi ofiţeri, împreună cu şapte membri
ai armatei au plecat cu un elicopter, pentru a identifica
locul. În drumul către tufişuri echipa · a găsit ferăstrăul
vechi pe care Michalak spusese că l-a pus pe o piatră. Au
găsit de asemenea o plasă de cumpărături pe care o
aruncase Michalak. -􀇷u toate acestea, locul propriu-zis al
aterizării a fost de negăsit.
S-au hotărât să se aştepte până ce Michalak se va fi
restabilit suficient pentru a însoţi echipa de· căutare, înainte
de a face a doua încercare. Totul a fost organizat, împreună
cu comandantul P. -Bissky de fa RCAF. El urma să fie
chemat când Michalak va fi gata 􀢜ă se alăture echipei.
Bissky dorea să verifice dacă exista radioactivitate în zona
de aterizare.
La 30 mai, Bfssky şi caporalul RCMP Davis l-au
abordat pe M􀇮chalak pe tema identificării locului de
aterizare. Michalak nu se simţea încă destul de bine pentru
a-i însoţi, dar le-a fumizat mai multe detalii şi chiar a trasat
o schiţă a terenului . A spus că locul aterizării era o
suprafaţă stâncoasă plată, lungă dj:! l 00 de metri şi lată de
30 de metri. Caporalul · Davis a remarcat că asemenea
suprafeţele stâncoase de asemenea dimensiuni_ sunt rare,
crescând astfel şansele de a putea face localizarea corectă.
În ziua următoare a fost organizată o cercetare în teren,
întrucât caporalul Davis a argumentat că dacă mai aşteaptă
mult, locul aterizării va fi mai greu de găsit datorită
creşterii vegetatiei .
Comandantul de escadron B issky pregătise un
elicopter militar şi a plecat împreună cu Davis. Alţi
membri RCAF şi RCMP desfăşurau căutarea la sol.
Operaţiunea a continuat până la lăsarea întunericului. Nu
s-a găsit nimic, aşa că au hotărât să încerce să-l ia şi pe
Michalak a doua zi. În seara aceea, Davis şi sergentul
RCMP Anderson i-au :f&cut o vizită lui Michalak. De data
aceasta Michalak a spus că este gata şi au organizat totul
pentru dimineaţa următoare, 1 iunie.
Michalak l-a însoţit pe caporalul Davis în elicopter.
Din nefericire însă, întrucât zona arăta cu totul altfel din
aer, Michalak nu a putut identifica vreun punct reper.
După-amiaza a fost dus pe jo􀇺 la locul unde fuseseră găsite
ferăstrăul şi punga de cumpărături, în spei;anţa că îşi va
aminti restul drumului până la locul aterizării. Au parcurs
aproximativ 5 sau 6 kilometri de teren, ·timp în care
Michalak a rătăcit fără nici o ţintă. Le-a spus celorlalţi că,
.în timpul incursiunilor de prospectare prin pădure,
obişnuia să caute şi să se călăuzească după filoanele de
cuarţ. Nu acorda atenţie zonelor înconjurătoare şi nu căuta
puBcte de reper. Când considera că a făcut suficientă
prospectare, se orienta cu ajutorul busolei ca să s􀑍 poată
întoarce. De aceea nu putea acum să găsească locul.
În vreme ce căutarea la sol continua, Bissky a luat
elicopterul; căutând locuri care să semene cu descrierile lui
Michalak. Nici unul dintre ele nu s-a dovedit a fi locul
căutat şi Michalak era chiar supărat pe el însuşi pentru că
nu reuşea să-l găsească. A fost adus înapoi acasă în jur de
1 O p.m. Ziua următoare, căutarea s-a făcut doar din
elicopter, fără ca Michalak să mai participe, dar a fost
încheiată înainte de amiază.
În timp ce căutarea locului de aterizare era în curs de
desîaşurare, sergentul Schmalz · verifica un alt aspect al
incidentului. Michalak spusese că nu a consumat deloc
băuturi alcoolice în noaptea de dinaintea incidentului; a
băut o cafea, a vorbit cu bărbatul din spatele tejghelei şi
apoi s-a întors în camera sa. Sergc!ntul Schmalz a verificat
veridicitatea afirmaţiilor lui Michalak cu personalul hotelului.
William Hastings a fost de serviciu la bar până la ora
8:00 în seara aceea şi a spus că nu a văzut pe nimeni care
să semene cu Michalak. Apoi a venit rândul lui James
Davidson, administratorul holului şi al” restaurantului. I-a
spus lui Schmalz că i-a servit lui Michalak trei sticle de
bere până la 9 : 30 p.m., după care Michalak a plecat din bar.
· S-a întors la 1 1 :00 p.m. şi · a consumat alte două sticle în restaurant. Davidson a spus că Michalak l-a întrebat despre
alte persoane care ar face prospectări în zonă şi că se
puteau distinge efectele băuturii. Davidson a spus că
Michalak părea sigur că va găsi ceva în tufişuri în ziua
următoare.
Lui Davidson i s-a atras atenţia că nu ar fi putut să-l
servească pe Michalak între 8:00 şi 9:30 p.m. pentru că
autobuzul din Winnipeg nu ajunge înainte de 9: 1 5 sau 9:30
seara. Davidson a recunoscut că s-ar putea să fi greşit ora,
dar a insistat că persoana pe care a servit-o era Michalak.
Davidson l-a recunoscut pe 1 iunie, în ziua când Michalak
a fost adus pentru a ajuta la căutare. Pe de altă parte,
Michalak a susţinut în continuare cu tărie că nu consumase
nici o băutură alcoolică.
A fost făcută o altă verificare. Menajera care a făcut
curat în camera lui Michalak a doua zi dimineaţă a fost de
asemenea întrebată dacă a găsit vreo urmă de alcool în
cameră, dar răspunsul a fost negativ. Au fost verificate
bonurile de cumpărare de băutură şi la hotel şi la
magazinul de băuturi alcoolice pentru a afla dacă Michalak
îşi procurase vreo băutură alcoolică. Rezultatele au fost
negative. \
La acest moment, povestea circulase deja în .presă şi a
atras atenţia Comitetului Condon de la Universitatea din
Colorado. Doctorul Roy Craig a fost trimis pentru a purta
o discuţie cu Michalak. Dosarele MAP precizează că
Craig, domnul Thompson de la APRO, doi fotografi de la
revista Life, şi Michalak. însuşi au încercat efectiv, pe 26
mai, să localizeze zona. Însă raportul RCMP indică faptul
că încercarea a fost făcută sâmbătă, 4 iunie. Motivul
contradicţiei nu este clar, dar date ulterioare arată că
raportul RCMP este cel corect. Raportul Comitetului
· Condon nu oferă o dată exactă.
Confo􀏗 raportului RCMP, ·iniţial, Craig a fost foarte
impresionat de incident când a discutat cu Michalak pe 3
iunie. După ce a rătăcit iară nici o ţintă prin pădure cu
· Michalak căutând lacul aterizării, pe data de 4 iunie, Craig
a început să aibă îndoieli. L-a vizitat pe Bissky pe 5 iunie
şi i-a spus că trebuie să abandoneze căutarea, deoarece
Michalak se învârtea în cerc. Craig credea că Michalak a
fost probabil victima unei halucinaţii şi că familia lui era
încântată de publicitatea creată şi de atenţia care i se
acorda. Şi Bissky şi Craig au observat prezenţa continuă a
lui Barry Thompson, de la organizaţia APRO􀏘 şi au suspectat
că.relaţia ar avea şi o latură materială.
Rănile de pe corpul lui Michalak năşteau întrebări, şi
erau cu siguranţă reale. Bissky a în”.􀏙rcat să afle dacă
Michalak dăduse întâmplător peste fire de înaltă tensiune
sau care i-ar fi putut provoca rănile. În zonă nu erau linii
de înaltă tensiune, ·dar a fost controlat un turn de microunde
din apropiere. În apropiere de turn a fost găsită o
cămaşă arsă, dar s-a dovedit că aceasta fusese folosită
drept cârpă de către angajaţii de la telefoane în timpul
renovării turnului. Cauza arsurilor şi a bolii lui Michalak
rămânea neexplicateă.
Pe 26 iunie, Michalak l-a sunat pe Bissky spunându-i
că pe 24 iunie a căutat din nou locul. De data aceasta
. fusese însoţit de maiorul G. Hiirt. DeŞi În anumite relatări
Hart este prezentat ca prieten: apropiat al lui Michalak,
conform rapoartelor DND şi RCMP :M:ichalak afirmase că
nu-l cunoştea pe Hart, că doar i-a telefonat o dată, puţin
mai înainte, pentru a-i reeomanda că stea la o vilă din
Falcon Beach data viitoare când se hotărăşte să caute locul
aterizăni.
În dimineaţa zilei de duminică, 25 iunie, Hart şi
Michalak au identificat locul de aterizare. Michalak a făcut
câteva poze şi a recuperat resturile cămăşii, împreună cu
câteva mostre de noroi şi muşchi. Un contur circular de 5
metri era încă vizibil. În timpul ·acestei excursii, Michalak
a găsit şi minereul pe care îl căuta, dar a refuzat să le
divulge şi celorlalţi locaţia acestuia. A rămas ferm în
hotărârea de a nu dezvălui amplasarea filonului de teama
de a nu revendica altcineva terenul înaintea lui. După ce a
înregistrat cererea pentru teren, a descoperit că trebuia să-l
împartă cu Hart, care se aflase cu el la momentul
descoperirii.
Caporalul Davis a precizat în raportul său c ă iniţial
Michalak vroia să arate locul echipei RCMP, dar acum se
împotrivea. Mai mult, Michalak fusese înştiinţat ca, în
cazul în care găseşte locul, să nu atingă nimjc înainte ca
RCMP şi RCAF să-l cerceteze. În loc să urmeze aceste
instrucţiuni, Michalak a înstrăinat mai multe obiecte.
În seara zilei de 26 iunie, Bissky l-a vizitat pe
Michalak. Întrucât. caporalul Davis nu a putut veni, Bissky
a fost însoţit de sergentul Anderson. Michalak a fost <,iestul
de tulburat când l-a văzut pe sergent, şi a întrebat cum
aflase echipa RCMP că descoperise locul aterizării. I s-a
reamintit rugămintea caporalului Davis ca, în cazul în care
găseşte ceva, să contacteze RCMP. Michalak a negat că ar
fi ştiut de această cerere şi a spus l-au deranjat investigaţiile pe care le făcuse RCMP asupra lui. În orice caz,

Michalak: l-a condus pe Bissky la subsol, unde i-a înmânat
o pungă de plastic cu noroi şi ceva ce păreau a fi rămăşiţele
unei cămăşi verzi arse, pe care să le ducă la Ottawa pentru
a fi analizate, şi o ruletă metalică.
Pe 24 iulie, au fost trimise rezultatele analizelor efectuate
asupra mostrelor, dar nu lui Bissky. Au fost trimise
caporalului Davis, care nu ştia că mostrele fuseseră trimise
pentru analiză, fiind nedumerit când a primit rezultatele. A
cerut lămuriri, şi a fost înştiinţat că laboratorul Comitetului
de cercetare în domeniul apărării din Ottawa trimisese
mostrele la Departamentul de protecţie împotriva
radiaţiilor din cadrul Ministerului Sănătăţii. Caporalul
Davis l-a anunţat pe Bissky, care fusese plecat în concediu.
Bissky a fost surprins de faptul că rezultatele au fost
trimise la RCMP şi nu la RCAF, din moment ce el
trimisese mostrele. De ce s-a produs această inversare nu
este cu totul clar. În orice caz, s-a descoperit că mostrele
erau foarte radioactive – 0,5 microcurie de radiu 226 – şi
Bissky l-a anunţat pe caporalul Davis că, de vreme ce
mostrele proveneau dintr-o suprafaţă mare deţinută de
Michalak:, restul terenului putea fi de asemenea contaminat.
În mesajul către RCMP se preciza că va fi trimis la
Winnipeg un expert în radioactivitate, Stuart Hunt, pentru
a investiga situaţia. Davis credea că Hunt ar putea reuşi săi
convingă pe Michalak: să dezvăluie poziţia locului de
aterizare, ca urmare a eventualului pericol. datorat radioactivităţii.
Pe 26 iulie, Hunt, Davis, Bissky şi un reprezentant al
Departamentului de Sănătate din Manitoba, domnul D. Thompson, l-au vizitat pe Michalak. Ei au examinat
mostrele din pivniţă şi au determinat că ·sunt radioactive.
Au remarcat şi că Michalak le ţinea cu mâinile goale şi că
nu părea îngrijorat că se expunea radioactivităţii. Au aflat
că de fapt Michalak dăduse mostrele şi arătase locul
aterizării lui Barry Thompson, de la APRO, pe 1 7 iulie şi
că fotografii revistei Life fotografiaseră locul. În cele din urmă, pe 27 iulie,.Michalak a dus echipele
RCMP şi RCAF la locul aterizării. Au făcut 45 de minute
de la hotelul Falcon Beach. Locul era cam la trei kilometri
şi jumătate la nord de autostradă. Michalak era acum foarte
cooperant cu cei interesaţi şi părea să nu mai aibă
suspiciuni faţă de RCMP. Locul s-a dovedit a fi cam la 50
de metri depărtare de unde avusese loc prima căutare, dar .
se afla în spatele unui desiş de copaci şi tufişuri, într-o
vale. Michalak a spus că ar fi putut să găsească locul de
prima dată dacă l-ar fi lăsat singur, Îară să aibă atâţia
oameni pe cap, toţi sugerându-i în continuu locuri în care
să caute.
Zona semăna într-o oarecare măsură cu schiţele pe
care le făcuse în prealabil Michalak, numai că era mult mai
mică decât se aşteptau. Nu exista nici o deschidere către
sud vest, cum declarase Michalak iniţial, şi de aceea fusese
ignorată la cercetările anterioare. Nu exista nici o dovadă
în afară de un semicerc cu diametrul de 4 metri pe
suprafaţa stâncii, de unde muşchii fuseseră îndepărtaţi.
Restul cercului putea fi văzut, în afară de o porţiune mică,
în care stânca era scobită. Cercul a fost examinat cu grijă;
nu exista nici un indiciu că muşchii ar fi fost îndepărtaţi
manual, deşi ipoteza aceasta nu putea fi exclusă definitiv.
Bissky a precizat că muşchiul părea să fi fost îp.depărtat
„de o forţă asem􀄹nea celei făcută de un curent de aer cu o
viteză foarte mare”.
Lângă cerc era o porţiune neacoperită de muşchi;
acesta era locul unde susţinea Michalak că se afla când a
atins vehiculul. Din păcate nu erau urme ale cămăşii sale
arse, pe care probabil că le recuperase în întregime c􀄺d a
găsit locul, împreună cu Hart. Locul unde Michalak scobea
în rocă atunci când a văzut prima dată obiectul era cam la
60 de metri la sud. Zona dintre copaci din direcţia din care
au venit şi au plecat cele două obiecte era la 20 de grade
nord-nord-est, nu 255 de grade sud-sud-vest cum
raportase iniţial. Michalak spune acum că probabil a greşit.
Hunt a făcut citiri ale radioactivităţii în jurul locului,
dar a găsit urme de intensificare numai într-o crăpătură în
stâncă. A spus că intensitatea era mică şi nu reprezenta un
pericol pentru populaţie. Materialul radioactiv era radiu
226, o substanţă folosită comercial şi care se întâlnea de
asemenea şi în reziduurile provenite de la reactoarele
nucleare. În raportul său, Hunt a remarcat că suprafaţa
întregii zone de contaminare era de aproximativ 650 cm2•
Qe asemenea, credea că originea conturului circular era
discutabilă; părea oarecum mai sceptic decât anchetatorii
RCMP.
Hunt a trimis pentru analiză mostrele pe care le luase
de la locuinţa lui Michalak şi pe cele de la locul de aterizare,
la Laboratorul pentru protecţia 11ţediului. Cele
prelevate de la locul de ateri7.are păreau · să fi fost contaminate
cu vopsea luminiscentă cu ‘radiu, dar nu şi cele de
la locuinţa lui Michalak. Hunt a încercat să localizeze sursa
contaminării şi a făcut o verificare la o groapă de depozitare
a reziduurilor radioactive, dar nu erau urme că ar fi .
umblat cineva. S-a făcut de asemenea o verificare şi la
Fabrica de Ciment, pentru a afla dacă folosesc sau deţin
surse de radioactivitate. Din nou răspunsul a fost negativ.
Următoarea cercetare s-a făcut la Plaxlab Products
Limited şi la firma de publicitate cu care era asociat Barry
Thompson. Plaxlab nu folosea n;iateriale radioactive,” deşi
Thompson dusese nişte mostre de sol la departamentul de
medicină nucleară a Spitalului General din Winnipeg unde
aceştia au detectat un peak la 1 ,4 MeV (mega-electron
volt), conform declaraţiei lui. Aceasta a fost raportată în
altă parte ca prezentând peak-ul la 1 90 KeV, dar rămâne
oricum în limitele unui fenomen natural. În urma unei
verificări efectuată la spital s-a ajuns la concluzia că se
descoperise radioactivitate în mostre. Au examinat de
asemenea şi arsurile lui Michalak, dar au constatat că erau
de natură termică, fără să aibă nici o legătură cu
radioactivitatea. Dintre mostrele aflate în posesia lui
Thompson, cele obţinute direct de la locul incidentului au
prezentat radioactivitate de I mR/ h (mili Roentgen pe oră,
o unitate de măsură pentru radioactivitate). Hunt nu a
reuşit niciodată Să afle sursa contaminării Şi a tras ÎjlCheiat,
afirmând că nivelul radiaţiilor nu reprezenta un pericol
pentru populaţie.
Echipa RCMP a rezumat raportul, spunând că
expertul lor nu crede că sursa radioactivităţii ar putea fi
vopseaua fosforescentă, pentru că nu mai era atât de mult
folosită. Cât priveşte întregul incident, existau numeroase
contradicţii şi au fost remarcate şi alte aspecte: cele cinci
sticle de bere pe care barpianul susţinea că i le-a servit lui
Michalak, declaraţie pe care apoi a retractat-o; faptul că
Michalak nu a reuşit să găsească locul de aterizare; eroarea
în cea ce priveşte direcţia în care au plecat cele două
obiecte deşi iniţial a susţinut că a verificat cu busola şi
harta; uşurinţa cu care s-a încrezut într-o persoană necunoscută,
G. Hart, după ce afirmase că nu vrea să se
amestece nimeni dinafară pentru a-şi proteja terenul pe
care dorea să-l revendice; şi, în final, înstrăinarea de
obiecte de la locul de aterizare şi negarea faptului că
RCMP îi ceruse ca în cazul în care găseşte locul să îl lase
neatins.
Pe de altă parte, existau câteva elemente care nu
puteau fi explicate: boala sa, inclusiv durerile de cap şi
pierderea în greutate, variaţia numărului celulelor de celule
roşii din sânge, arsurile de pe corp şi îmbrăcăminte, cercul
din stânca de la locul at(‘.rizării şi starea lui de agitaţie
imediat după incident, când l-a întâlnit pe Solotki pe
autostradă. Raportul RCMP susţinea că:
„Investigaţia noastră nu a .putut rezolva nici
unul din aceste aspecte şi nu am putut justifica
faptele neconsecvente ale lui Michalak… dosarul
nostru este închis.”
_ În linii mari, Bissky a fost de acord cu conţinutul
raportului RCMP. A remarcat însă că ploile torenţiale din
ziua de 1 7 iulie ar fi putut distruge orice dovadă care ar fi
putut exista în acel loc. A făcut.o descriere a fotografiilor
făcute la locul respectiv de către RCMP şi a precizat unele
contradicţii suplimentare ce nu erau citate în raportul
RCMP. A declarat că, dată fiind mărimea presupusă a
obiectului ( 1 0- 1 5 m), acesta ar fi trebuit să afecteze vârfurile
pomilor qin preajmă, dar nu s-aq găsit indicii în ac􀎝st
sens. ·
„Bissky a scris de asemenea că se dovedise că lui
Michalak îi plăcea să COQ.sume băuturi alcoolice. După
căutare, revenind la hotel, băuse băutură slab alcoolică, din
ghimber, dar refuzase berea. Aceasta . l-a determinat pe
Bissky să speculeze că poate ceea ce văzuse Michalak
fusese o iluzie cauzată de un chef cu băutură din noaptea
precedentă, dar RCMP nu găsise nici o dovadă în acest
sens. Michalak ie spusese celor de RCMP că poate băuse
cel mult un pahar cu vin, pentru că-l prefera berii. Deci,
faptul că a refuzat cu altă ocazie berea susţine afirmaţia sa
că nu a băut bere în noaptea aceea. Înstrăinarea tuturor
probelor de la locul aterizării i-a deranjat atât pe Bissky,
cât şi RCMP. Cu toate -acestea, chiar Bissky a recunoscut
că boala, arsurile · şi cercul erau inexplicabile. Concluzia
generală a fost că nici RCAF, nici RCMP n-au putut găsi
vreo dovadă care să contrazică spusele lui Michalak.
În ceea ce-i priveşte pe Craig şi Comitetul Condon,
aceştia au precizat că lângă locul respectiv se afla un turn de pază, şi alte şase turnuri la oarecare distanţă. Pădurarii
care au fost audiaţi au spus că, deoarece pădurea era
uscată, cămaşa care ardea ar fi putut cauza un . incendiu în
pidure şi paznicii din turnuri ar fi văzut focul şi obiectele
venind şi plecând. Nu există nici un indiciu că vreunul din
paznicii care au fost de serviciu în ziua aceea ar fi fost
contactaţi.

Imagine__13804în vederea din spate a u1.1ui veliicul Avrocar se observă o „grilă”,
sau un „grilaj” care prezintă asemănări izbitoare cu grilajul care a lăsat
urmele de arsuri lui Stefan Michalak. Oare Stefan Michalak a întâlnit
un OzN fabricat în Canada? – Departamentul Apărării Naţionale 57-
17033

Imagine__13805

Reprezentări ale Proiectu lui S i lver Bug: versiunea USAF a
proiectului superson ic al companiei Avro, Proi ectul Y. – Centrul de
spionaj tehnologic în domeniul aviaţiei T55-2049 Craig a mai precizat în raport -că în direcţia de plecare
dată de Michalak se află un teren de golf, dar că nici ooul
din jucători nu a relatat nimic neobişnuit. Dar, cum este
precizat în raportul RCMP, din care un exemplar există şi
la Comitetul Condon, iniţial Michalak indicase complet
eronat direcţia în care se îndepărtase obiectul, aşa că, de
fapt, acesta nici n-ar fi trecut pe deasupra jucătorilor de
golf. În încheiere, se preciza că existau foarte multe
nepotriviri, şi afirma că incidentul nu oferea suficiente
dovezi care să demonstreze că a fost efectiv observat un
vehicul neconvenţional. Nu s-a făcut nici un comentariu
referitor la răni şi la starea lui Michalak.
Referirile ultţrioare la cazul Michalak sunt fost relativ·
corecte, dar au apărut anumite neconcordanţe. De exemplu,
s-a scris că şapca lui Michalak s-a atins de partea ·
laterală a vehiculului şi că s-a ars, şi că mănuşa s-a topit
atunci când a atins vehiculul. De fapt, şapca nu se atinsese
de obiect, de fapt Michalak atinsese o zonă din apropierea
grilajului, care te-ai putea aştepta să fie fierbinte, dacă era
gură de evacuare. De asemenea, s-a spus că ofiţerul RCMP
căruia Michalak i-a făcut semn pe autostradă să oprească
doar i-a ascultat relatarea, fără să-i ofere ajutor. De fapt,
ofiţerul i-a oferit ajutor, potrivit raportului, dar a fost
refuzal
De cel puţin patru ori au fost înaintate cereri către
Parlament pentru toate documentele existente privind
· cazul Michalak, dar de fiecare dată guvernul a refuzat să
pună la dispoziţie vreun dosar, stimulând speculaţiile că se
proceda la o muşamalizare. Dosarul RCMP care a fost dat
publicităţii în 1 995 conţinea numele şi adresele
persoanelor care · fuseseră abordate de cătte: RCMP în legături
cu locul de aterizare şi cu Michalak însuşi. Când a fost
dat publicităţii, au fost eliminate cu grij ă din dosar comentari
ile personafo · despre Micbalak. Este posibil ca motivul
păstrării confidenţialităţii să fi fost pur şi simplu dorinţa de
a proteja persoanele care fuseseră · interogate şi poate
pentru a-1 proteja pe Michalak însuşi. S-ar putea să fi fost
teama că procedurile poliţiei ar fi putut fi compromise.
Dosarul pare să trateze problema cu obiectivitate şi coroborează
informaţiile cuprinse în dosarul DND, care de
asemenea a fost recent dat publicităţii. În ambele dosare
sunt evidenţiate discrepanţele incidentului, dar în acelaşi
timp susţin că s-a întâmplat ceva ce nu poate fi explicat.
Privind în urmă, poate că ar fi fost mai bine dacă dosarele
ar fi fost făcute publice la ·prima solicitare, mai ales că
însuşi Michalak făcuse totul public.
· La un an de la incident, Michalak s-a întors la locul
unde se petrecuse acesta şi a găsit două bare de argint sub
lichenii de pe stânca deasupra căreia plutise obiectul.
Barele erau radioactive; ceea ce este inexplicabil este cum
de nu au fost observate de Ministerul sănătăţii şi de alte
organizaţii care reveniseră la locul acela în mai multe
rânduri – numai dacă, desigur, nu cumva barele au fost
puse acolo ulterior. Impresia generală este că acest fapt, în
loc să sporească credibilitatea incidentului, a diminuat-o.
La începutul anilor 90, Stefan Michalak a fost
subiectul unui film document8r. Încă purta urmele arsurilor
pe corp, şi susţinea relatarea incidenti.llui ca fiind un fapt
real.
La 3 ianuarie 1 997, câzul Michalak a fost discutat,
alături de alte trei, în programul de televiziune The Unexplained (fenomene neexplicate), transmis de ca11lllul
Arts & Entertainment Network. Fiul lui Michalak a
susţinut că incidentul nu a fost născocit de tatăl său.
O privire retrospectivă asupra cazului te face să te
întrebi a fost oare totul o mistificare, aşa cum crede dr.
Craig, o înşelătorie pusă la cale pentru a ascunde alte
adevăruri, o halucinaţie, sau o întâlnire reală cu un OZN?
Dacă n-ar fi existat arsurile pe corpul lui Michalak, probabil
că întreg incidentul ar fi fost respins fără ezitare.
Ideea este că într-adevăr i s-a întâmplat ceva ex􀄵o􀄶dinar
lui Stefan Michalak în după-amiaza acelei zile de sâmbătă,
dar ce anume?
Dacă acceptăm că afirmaţiile lui Michalak sunt
sincere şi, cu excepţia unor mici discrepanţe, nu avem
motive să ne îndoim de onestitatea lui, iată la ce ajungem.
Descrierea vehiculelor, grilajul, mirosul de fire electrice
arse, decolare sub un anumit unghi, curentul fierbinte de
gaze de evacuare, şi vocile ce semănau cu voci umane ne
sugerează că obiectul observat era mai degrabă. construit
de om decât de origine extraterestră. Nu a existat fenomenul
missing time (timp lipsă), nici comunicare telepatică,
raportate în numeroase alte incidente (inclusiv în
renumitul caz de răpire de către extratereştri al lui Betty şi
Bamey Hill, din 1 96 1 ), nu a existat senzaţia de imponderabilitate,
vehiculele nu au descris trai􀄷ctorii incredibile, în zigzag sau sub unghiuri ascuţite, nu au existat vise, nici
alte efecte prezente în mod CU(ent în cazul unor astfel de
întâlniri. Toate aceste efecte se cunoşteau la vremea aceea,
şi este foarte probabil ca şi lui Michalak să-i fie familiare,
întrucât recunoscuse că a citit despre fenomenele OZN,
totuşi nu s-au regăsit în relatarea lui. Absenţa lor conferă
credibilitate relatării sale, deoarece i-ar fi fost foarte uşor
să împrumute detalii din alte relatări, dacă ar fi vrut s-o
înflorească.
Conform relatării lui Michalak, primul gând care i-a
venit a fost că obiectele era􀆹 probabil vehicule secrete
americane, ipoteză care i s-a părut şi mai plauzibilă în
momentul în care a auzit vocile care păreau umane.
Trebuie precizat că, dacă vocile
·
proveneau din vehicul, şi
mai ales dacă aveau vreun accent regional􀆺 chiar dacă ar fi
vorbit în engleză, conversaţia ar fi sunat ca un limbaj uman
de nerecunoscut chiar şi pentru un vorbitor nativ de limbă
engleză. Dacă ar fi fost un vehicul secret, ocupanţii lui n-ar
fi răspuns, cu certitudine, şi ar fi decolat, aşa cum s-a
‘ întâmplat în cazul relatat.
Se pare că radioactivitatea este considerată a fi un
indiciu al prezenţei extraterestre, şi totuşi această aserţiune
nu are nici un suport logic. Te-ai aştepta ca radioactivitatea
să fie produsă de sistemul de propulsie al unui vehicul, dar
modul de propulsie al OZN-urilor este în general asociat
cu o sursă de energie magnetică, electromagnetică sau pe
bază de materie/antimaterie, şi nu generată în urma unui
proces de radioactivitate nucleară. Dacă ar fi să fie considerată
un indiciu, atunci radioactivitatea ar putea indica un
mecanism de propulsie construit pe pământ, folosind
metode experimentale, dar convenţionale, cum ar fi reacţia
de fisiune nucleară. Chiar în zilele noastre, se derulează
experimente pentru a obţine fuziune nucleară care să nu
genereze radioactivitate. O ntsă superioară, capabilă să
întreprindă călătorii interstelare, este de presupus că a
reuşit să rezolve această problemă.
Radioactivitatea detectată la locul de aterizare a fost
generată, cel mai probabil, pe cale naturală, sau a fost
indusă, după cum sugerează Hunt. Pe de altă parte, dacă ar
fi fost provocată de vreo scurgere reziduală de la obiectul
observat, ar fi fost un indiciu că acesta era construit de om.
Să fi văzut oare Michalak un model experimental al vehiculului
cu acţionare nucleară a cărui existenţă ar fi trebuit
să fie 􀇭ezvăluită în · I 950- 1 95 1 ? Sau poate că a văzut un
exemplar din generaţia următoare de Avrocar, înzestrat cu
un nou tip de motor. În definitiv, Avrocar ar fi trebuit să fi
ajuns în stadiul de a putea efectua zboruri supersonice Ia
data la care proiectul a fost încheiat în Canada. Poate că
Statele Unite, plecând de. la· el, au reuşit să construiască un
prototip funcţional.
Există apoi declaraţia tăcută de Secretarul de la
Ministerul Canadian al Apărării, Commodore F.B .
Caldwell. Într-o scrisoare din 1 968 , comenta pe marginea
fenomenelor OZN observate de Warren Smith în 1 967 şi a
celor două fotografii tăcute de Smith. În Ioc să spună că
fenomenul nu putea fi explicat, sau că fotografiile fuseseră
falsificate, aruncând un aeromodel sau o anvelopă în faţa
lentilelor aparatului de fotografiat, aşa cum se susţine în
raportul Condon, a spus: „Există posibilitatea ca obiectul
să fie un proiect militar secret . . . ” Concluzia aceasta ridică
o întrebare: ce căutau proiectele militare secrete deasupra
ţinuturilor sălbatice din Ontario sau Maitoba? De fapt, nu
este un fapt neobişnuit ca astfel de testări să se desfăşoare
în zone izolate, departe de eventuali martori. De asemenea,
peisajul canadian se aseamănă celui din alte ţări, ca şi cu
cel selenar. Din acest motiv, au fost testate aici rachetele de
croazieră, şi tot aici s-au pregătit astronauţii pentru
misiunea lunară Apollo.
Berlitz şi Moore, autorii lucrării The Roswell Incident
(Cazul Roswell), relatează cazul unui sergent care, pe când
era detaşat la Baza aviatică Edwards, s-a împrietenit cu un
pilot de pe un avion de vânătoare, care l-a dus la un
hangar. Odată intrat înăuntru, i s-a permis să arunce o
privire în spatele unei draperii grele. El susţine că a văzUt
un vehicul circular, cu un diametru de 7 – 9 m, cu o cupolă
centrală. I s-a spus că astfel de vehicule erau testat􀢛 de
USAF. Incidentul se pare că s-a petrecut în 1 967.
Maiorul USAF (îri rezervă) George A. Filer

crede că
Proiectul Y, sau ceva asemănător, a fost definitivat şi pus
în practică. În 1 962, Filer se afla la bordul unui avion de
alimentare, deasupra Mării Nordului. Avionul lui tocmai
terminase o operaţie de alimentare cu combustibil, când a
fost întrebat, de Turnul de control de la Londra, dacă poate
să verifice un obiect zburător neidentificat care fusese
detectat de radar. Traficul aerian era liber; şi i s-a cerut
echipajului avionului să se îndrepte către Oxford, zcna
Stonehenge. Obiectul a apărut pe ecranul radar al avionului
la poziţia „ora I :00″ şi părea că pluteşte. Avionul a coborât
la 300 m şi s-a apropiat la aproximativ un kilometru, şi
Filer a văzut OZN-ul. Era circular şi strălucitor. A putut
să-i vadă luminile, când acesta s-a înălţat drept, ca o
rachetă, deplasându-se cu peste 1 500 kilometri la oră.
Turnul de control din Londra i-a transmis prin radio că nu
se lansau rachete în partea aceea a Angliei. Incidentul nu a
fost raportat, parţial datorită stigmatului care l-ar fi urmărit
pe cel care ar fi înaintat un astfel de raport la vremea aceea,
dar şi pentru că Filer credea că obiectul văzut de el era
construit de om.
S-a pus întrebarea: dacă există o astfel de tehnologie,
de ce continuăm să construim aeronave convenţionale?
Lui Jack Pickett i s-a spus că proiectele pentru vehi- –
culele pe care le-a văzut el au fost lăsate la dosar, pentru că
există proiecte mult mai practice, cum ar fi, de exemplu,
avioanele obişnuite. La proiectarea unui nou vehicul de
zbor, aecolarea şi aterizarea nu sunt singurele aspecte care
trebuie luate în considerare. Trebuie avute în vedere şi
manevrabilitatea, durabilitatea, lucrările de întreţinere
necesare şi cât de uşor se pot face reparaţii, şi dacă
vehiculul corespunde scopului pentru a fost conceput.
Deci, chiar dacă s-a reuşit să se realizeze decolarea pe
verticală şi dacă vehiculul poate pluti în aer, există alţi
factori care nu-l recomandă pentru introducerea în
fabricaţie, pentru a înlocui avioanele convenţiqnale. Mai
există şi problema impactului economic care se creează:
apariţia unui concept nou, radical modificat, ar putea duce
la falimentarea unor companii aeriene redutabile. De
exemplu, este suficient să luăm cazul avionului qe
vânătoare Stealth. Acesta nu a înlocuit toate vehiculele
convenţionale existente.
Să fi văzut oare Michalak un vehicul experimental –
construit de om? Descrierile tăcute şi circumstanţele
incidentului recomandă mat degrabă varianta aceasta,
decât ipoteza unei farfurii zburătoare extraterestre.

martin hoffer – Reteaua canadiană

Incidentul OZN de la Kecksburg


Un model al obiectului prăbușit, creat inițial pentru emisiunea Unsolved Mysteries; a fost amplasat în apropiere de departamentul de pompieri din Kecksburg.
Un model al obiectului prăbușit, creat inițial pentru emisiunea Unsolved Mysteries; a fost amplasat în apropiere de departamentul de pompieri din Kecksburg.

Incidentul OZN a avut loc la 9 decembrie 1965, la Kecksburg, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii. O sferă mare de foc, strălucitoare, a fost văzută de mii de oameni în cel puțin șase state din SUA și Ontario, Canada. Aceasta a brăzdat cerul în zona Detroit, Michigan / Windsor, Ontario şi se pare că au căzut resturi metalice incandescente în Michigan și nordul Ohio-ului, [1], provocând unele incendii de iarbă [2] și un boom sonic în zona metropolitană Pittsburgh. [3] În general, s-a afirmat în presă că ar fi fost un meteor [4], după ce autoritățile au exclus alte explicații propuse, cum ar fi un accident de avion, testarea unei rachete care s-a ”rătăcit” sau reintrarea în atmosferă a resturilor unui satelit. [5]

Cu toate acestea, martorii oculari din mica localitate Kecksburg, aflată la aproximativ 30 de mile sud-est de Pittsburgh, au afirmat că ceva s-a prăbușit în pădure [6] Un băiat a spus că a văzut un obiect care a aterizat; mama sa a văzut un firicel de fum albastru care ieşea din pădure și a alertat autoritățile. Un alt raportat semnalizează o vibrație și „o bufnitură” în momentul în care obiectul ar fi aterizat. [7] Alte persoane din Kecksburg, inclusiv membrii departamentului de pompieri voluntari locali, au declarat a fost găsit un obiect în formă de ghindă aproximativ la fel de mare ca un Volkswagen Beetle. S-a afirmat de asemenea că exista şi o scriere asemănătoare hieroglifelor egiptene pe o bandă în jurul bazei obiectului. Martorii au raportat că în zonă a fost o prezență militară intensă, mai ales armata americană care a securizat zona, a ordonat ca civilii să fie scoşi afară şi apoi a încărcat un obiect pe platforma unui camion [necesită citare]. Cu toate acestea, militarii au declarat că au căutat în pădure și nu au găsit „absolut nimic”. [8]

Au existat unele speculaţii că fragmentele metalice ar fi rezultat în urma prăbuşirii satelitului sovietic Kosmos 96. Cu toate acestea, un raport US Space Command din 1991 concluzionează că satelitul Kosmos 96 s-a prăbuşit la 9 decembrie 1965 în Canada, la ora 03:18, cu aproximativ 13 ore înainte de prăbuşirea obiectului de la Kecksburg care a avut loc la 16:45. [14]

2003: Reinvestigări Sci Fi Channel ale cazului

În 2003, ”Sci Fi Channel” a sponsorizat un studiu științific al zonei și al înregistrărilor aferente, studiu efectuat de către ”Coalition for Freedom of Information”. Cea mai semnificativă constatare a echipei științifice a fost descoperirea unei linii de copaci rupţi în partea superioară, linie care ducea la locul unde unii martori oculari au declarat că au văzut obiectul înfipt în sol. În plus, la datarea pe baza inelelor anuale ale arborilor a reieşit că a existat o deteriorare a acestora în 1965. Aceasta a furnizat dovezi fizice că ceva din aer s-ar fi putut prăbuşi printre copaci și ar fi căzut în pădure. (Cu toate acestea, unul dintre oamenii de știință ar fi sugerat că gheață a provocat aceste daune copacilor.) Au fost constatate şi perturbări minore ale solului în zona presupusului loc de aterizare. Un alt martor a declarat că a auzit o pereche de țipete puternice şi oribile în momentul în care membri ai armatei se apropiau pe jos de obiect.
Kecksburg(reconstitution)
Această reinvestigare a fost un impuls pentru [[NASA]] pentru a publica documente relevante pe această temă. Aproximativ 40 de pagini cu astfel de documente au fost publicate la 1 noiembrie 2003, dar nu au dezvăluit nimic în plus. Cu toate acestea, există documente ale [[Project Blue Book]] care arată că o echipă de trei oameni a fost trimisă de la o instalație radar a forţelor aeriene din apropierea [[Pittsburgh]]ului pentru a investiga accidentul de la Kecksburg. Articolele din presă au relatat despre acest lucru, dar Project Blue Book a raportat că nu a descoperit nimic.

2005: NASA schimbă explicațiile
În 2005, NASA a declarat că obiectul metalic care s-a prăbuşit ar fi fost un satelit rusesc.

În decembrie 2005, chiar înainte de cea de-a 40-a aniversare a accidentului de la Kecksburg, NASA a venit cu o nouă declarație în sensul că au fost examinate fragmentele metalice ale obiectului și că acestea ar proveni de la o reintrare în atmosferă a unui „satelit rusesc”. Purtătorul de cuvânt al NASA a mai susținut că înregistrările aferente au fost prost înțelese. Conform [[Associated Press]]:

: Obiectul părea a fi un satelit rus care a reintrat în atmosferă și s-a rupt în bucăţi. Experții NASA au studiat fragmente ale obiectului, dar înregistrările datelor cu ce au găsit s-au pierdut în anii 1990.

{{quote|De regulă, noi nu urmărim OZN-uri. Ce puteam face și ceea ce se pare că au făcut experții noștri în nave spațiale din anii 1960 era să arunce o privire la orice ar fi fost acele obiecte și să vină cu o concluzie a experților”, a spus Steitz. „Am făcut asta, am închis (cazul) și gata. Din păcate, documentele justificative privind aceste constatări au fost prost înțelese.|Steitz|{{cite news| url=http://www.cbc.ca/cp/world/051208/w120872.html }} {{Dead link|date=August 2010|bot=RjwilmsiBot}}[http://www.news24.com/News24/Technology/News/0,,2-13-1443_1848103,00.html Nasa under pressure over ‘UFO’: Sci-Tech: News: News24]}}

Ufologul Stan Gordon şi jurnalista Leslie Kean
Ufologul Stan Gordon şi jurnalista Leslie Kean

Dar aceste afirmații contrazic ceea ce i s-a spus ziaristului Leslie Kean în 2003 de către Nicolae L. Johnson, cercetător-șef NASA al deșeurilor spațiale. Ca parte a noii anchetei Sci Fi, Kean i-a cerut lui Johnson să verifice din nou traseele orbitale ale tuturor sateliților cunoscuți și alte documente din 1965. Johnson i-a declarat lui Kean că pe baza mecanicii orbitale niciun obiect cunoscut artificial sau natural nu s-ar fi prăbușit la Kecksburg. Mai mult, Johnson a declarat că niciun obiect cunoscut artificial sau natural nu a re-intrat în atmosfera terestră în acea zi.

Kean and others deem it highly questionable that NASA could actually lose such records. (However, this would not be a unique case for NASA; for example, the [[Apollo 11 missing tapes|original tapes]] recorded during the televised [[Apollo 11]] [[Moon landing]] were misplaced or reused.http://www.nasa.gov/mission_pages/apollo/40th/%5Bhttp://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=106637066 „Houston, We Erased The Apollo 11 Tapes”]. National Public Radio, July 16, 2009.)

In December 2005, a lawsuit was filed to get NASA to search more diligently for the alleged lost records.

On October 26, 2007, NASA agreed to search for those records after being ordered by the court.[http://www.msnbc.msn.com/id/21494221/ NASA to search files on ’65 UFO incident – Space – MSNBC.com]http://news.yahoo.com/s/ap/20071026/ap_on_sc/ufo_nasa_2 The judge, who had tried to move NASA along for more than 3 years, angrily referred to NASA’s previous search efforts as a „ball of yarn” that never fully answered the request, adding, „I can sense the plaintiff’s frustration because I’m frustrated.”[http://www.freep.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20071218/NEWS07/712180387 Detroit Free Press, December 18, 2007]

During the hearing, Steve McConnell, NASA’s public liaison officer, admitted two boxes of papers from the time of the Kecksburg incident were missing. Stan Gordon, principal investigator of the Kecksburg incident for several decades, stated „I have no doubt the government knows a lot more about this than it has revealed to the public.”{{cite news| url=http://observer.guardian.co.uk/world/story/0,,2209114,00.html | work=The Guardian | location=London | title=Nasa told to solve ‘UFO crash’ X-File | first=Richard | last=Luscombe | date=November 11, 2007 | accessdate=May 7, 2010}}

In 2008 space writer [[James Oberg]] opined that NASA was unlikely to possess any such documents since, in his view, it was highly likely that the supposed NASA team that investigated the site were in fact Air Force personnel who identified themselves as NASA personnel, something regularly done by military personnel in civilian clothes during the 1960s. He further suggested that Leslie Kean’s lawsuit was no more than a „publicity stunt” for the benefit of Kean’s employers.{{Cite web | last = Oberg | first = James | authorlink = James Oberg | coauthors = | title = Jim Oberg on the „NASA lawsuit over Kecksburg UFO Documents” | work = | publisher = | date = January 7, 2008 | url = http://www.jamesoberg.com/statement_nasa_kecksburg.pdf | format = PDF | doi = | accessdate = }}

In November 2009, Leslie Kean filed a report on the results of the NASA search.[http://www.freedomofinfo.org/foi/NASA_lawsuit_conclusion.pdf Leslie Kean’s report] Documents were still missing or reported destroyed and little of interest was turned up relevant to the Kecksburg case. Of particular interest was a missing box of „fragology” files, reported destroyed, related to recovery and examination of space debris. Kean said the missing files could be due to a number of reasons, including a poor filing system, misplaced records or records filed outside of the parameters of the search, deliberately concealed records, perhaps still [[classified information|classified]], files removed by NASA employees but never returned (one such individual was named), files that were indeed destroyed as reported, and archivists unfamiliar with what was being searched for. In addition, the plaintiffs had to trust that NASA carried out the search as they reported to the court, since the plaintiffs were not allowed to examine the search materials for themselves. Despite reservations about the thoroughness or accuracy of the search, Kean said they felt they had exhausted their legal remedies and ended the lawsuit against NASA.

Kean noted that some items of interest did turn up, such as NASA’s general involvement in collecting space debris and analyzing it, including interest in sightings of lesser meteor fireball seen at about the same time. In addition, NASA sent out press releases to news agencies about these other fireballs. But NASA had nothing on the very widely reported and seen fireball associated with the Kecksburg case and issued no stories on it.

Kean also wrote that she tried to get more information from David Steitz, the NASA spokesperson who issued the surprising statement in 2005 that NASA had indeed examined debris related to Kecksburg, supposedly from a Russian space probe. But Steitz never responded. Kean was particularly interested in Steitz’s source of information to make such a statement, since he also indicated there were no surviving records and the court-ordered search also turned up no relevant records.
There are also records of eyewitnesses saying that they had „chipped” off pieces of the artifact.

2008: Discovery Channel face legătura cu „OZN-ul nazist”
În 2008, Discovery Channel pretinde în serialul documentar „Nazi UFO Conspiracy” că obiectul de la Kecksburg seamănă cu Die Glocke (Clopotul nazist), un presupus OZN nazist.

The 2008 [[Discovery Channel]] documentary series „Nazi UFO Conspiracy” looked at the links between the Kecksburg object and the alleged [[Nazi UFOs|Nazi UFO]] called [[Die Glocke|The Bell]],[http://www.yourdiscovery.com/video/nazi-ufo-conspiracy-the-bell/ Nazi UFO Conspiracy: The Bell Video] at YourDiscovery.com claims also made by Joseph P. Farrell.{{cite book | last = Farrell| first = Dr. Joseph P. | authorlink = Joseph P. Farrell | coauthors = | title = [[Reich of the Black Sun|Reich of the Black Sun: Nazi Secret Weapons and the Cold War Allied Legend]] | publisher = Adventures Unlimited Press| year = 2004 | url = | isbn = 1-931882-39-8}}

2009-2011: Reinvestigări History Channel ale cazului
În februarie 2009, în cadrul serialului ”[[UFO Hunters]]” al canalului History, a fost analizat acest incident, împreună cu unul similar care a avut loc în [[Needles, California]]. Au fost intervievați martori, au fost utilizate echipamente științifice care nu erau disponibile în 2003 (când a avut loc ancheta Sci-Fi Channel), dar nu a fost găsită nicio informație suplimentară. Ideea principală a episodului a fost în legătură cu prezența militară masivă şi mușamalizarea cazului.

Într-un episod al serialului History Channel Ancient Aliens din 2011 se presupune că nava care s-a prăbușit a fost Die Glocke , mai cunoscută sub numele de „Clopotul nazist.” Sunt investigate dovezi și speculații conform cărora ofițerul nazist SS (Obergruppenführer) Hans Kammler ar fi folosit un Clopot pentru a scăpa de Forțele Aliate în ultimele zile înainte de Ziua Victoriei în Europa folosind călătoria în timp și sfârșind prin a ateriza lângă Kecksburg unde s-a integrat în societatea americană de după război.

2011: Dark Matters – [[Science (TV channel)]]

Un episod „Dark Matters”[1] al canalului TV Science a investigat mai multe teorii bine cunoscute. Una dintre ele presupune o legătură a incidentului OZN de la Kecksburg cu cercetările naziste privind tehnologia antigravitației, în special cu Die Glocke.[2]

Legături externe
* [ http://old.post-gazette.com/magazine/19980908ufo1.asp The Kecksburg Files by David Templeton]
* [ http://ufocasebook.com/Kecksburg.html Summary of case]
* [ http://www.ufocasebook.com/pdf/Kecksberg-UFO.pdf Copies of released NASA records]
* [ http://www.ufoevidence.org/documents/doc1295.htm Summary and many links to Kecksburg articles]
* [ http://www.freedomofinfo.org/foi/kecksburg2.pdf 2005 International UFO Reporter (IUR) article by journalist Leslie Kean on latest scientific finds and investigation]
* [ http://www.debunker.com/Kecksburg.html Skeptic Robert Sheaffer comments on the Kecksburg case]
* [ http://www.scifi.com/kecksburg/photos/images/01.jpg Greensburg Tribune-Review article on the UFO sighting]
* [ http://www.freedomofinfo.org/foi/kecksburg2.pdf The Coalition for Freedom of Information (CFI) report on the incident]
* [ http://www.roadsideamerica.com/story/16860 Roadside America article]

https://en.wikipedia.org/wiki/Kecksburg_UFO_incident
Die_Glocke_(the_Nazi_Bell)

Această ghindă pare a fi asemănătoare cu Die Glocke (Clopotul nazist)

Die_Glocke – was a purported top secret Nazi scientific technological device, secret weapon, or Wunderwaffe. First described by Polish journalist and author Igor Witkowski in Prawda o Wunderwaffe (2000), it was later popularized by military journalist and author Nick Cook as well as by writers such as Joseph P. Farrell and others who associate it with Nazi occultism and antigravity or free energy research.
According to Patrick Kiger writing in National Geographic magazine, Die Glocke has become a popular subject of speculation and a following similar to science fiction fandom exists around it and other alleged Nazi “miracle weapons” or Wunderwaffen.[1] Mainstream reviewers such as former aerospace scientist David Myhra express skepticism that such a device ever actually existed.[1][2][3]

(Vezi şi: Misterul de la Kecksburg)