Tăblițele de lut de la Tartaria – primul mesaj din istoria scrisului?

Despre tablitele de lut de la Tartaria (judetul Alba), care contin semne pictografice vechi de peste sapte milenii, am mai scris in revista Magazin in cursul anului trecut. Din momentul in care au fost descoperite, cele trei artefacte stravechi se afla in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. Comentariile si controversele au depasit insa zidurile acestui lacas de cultura. Celebrele placute au fost gasite in anul 1961, in statiunea preistorica de la Tartaria, localizata in fata Haltei CFR, loc denumit de localnici „Gura Luncii”, dupa cum spune arheologul Horia Ciugudean. „Sesizand importanta sitului, Constantin Daicoviciu a inclus cercetarea sistematica a statiunii in programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj. Conducerea sapaturilor a fost incredintata cercetatorului Kurt Horedt, care a efectuat aici doua campanii de sapaturi, in august 1942 si septembrie 1943.”  Sapaturile au fost sistate pentru ca ulterior, peste doua decenii, sa fie reluate de Nicolae Vlasa, doctorand al profesorului Horedt. Vlasa s-a dovedit mai mult decat inspirat in alegerea locului sapaturii sale, deoarece avea sa descopere aici celebrele placute de lut, cunoscute azi in intreaga lume. Cele trei tablite de lut cu semne pictografice vechi de peste sapte milenii, despre care unii specialisti, mai ales straini, sustin ca ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridica, la peste o jumatate de secol de la gasirea lor, numeroase semne de intrebare si controverse, dupa cum relateaza si Agerpres.  Daca unii istorici, straini cu deosebire, fascinati de enigma tablitelor de la Tartaria, sunt de parere ca inceputurile scrierii trebuie cautate in spatiul danubian, anuland astfel varianta ca „civilizatia incepe de la Sumer”, exista si altii care s-au indoit autenticitatea celor trei placute, intrigati atat de modul in care a fost facuta descoperirea, dar si de faptul ca Nicolae Vlasa, cel care coordona sapaturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta si nu s-ar fi aflat la Tartaria in momentul descoperii placutelor.  Arheologul Horia Ciugudean, care, in 1989, a participat la sapaturi de control la Tartaria, sustine ca Vlassa, pe care l-a cunoscut personal ca student, „era un om de o mare eruditie, extrem de bine cotat intre specialistii romani, care nu ar fi avut de ce sa recurga la ceea ce speculeaza unii sau altii”. Ramane intrebarea, un semn de indoiala: de ce nu au fost descoperite mai multe artefacte asemanatoare placutelor de la Tartaria pe teritoriul Transilvaniei? „Faptul ca sunt atat de putine indica tocmai ca era un sistem (de scriere) care de-abia incepea sa se infiripe si el nu a ajuns pana la a se articula un sistem de scriere. Din acest punct de vedere, sa spunem, sunt undeva la mijloc, intre cei sceptici si pesimisti si intre cei prea optimisti, poate, care vorbesc de o scriere propriu-zisa, ajunsa la maturitate”, declara, pentru Agerpres, Horia Ciugudean, unul din cei mai avizati specialisti in ceea ce priveste placutele de la Tartaria. „Oricum, insa, faptul ca asemenea semne simbolice, asemenea pictograme apar si pe vasele civilizatiei in care au fost descoperite e o dovada ca nu avem de a face cu un accident, e un proces care incepuse sa evolueze”, mai spune arheologul albaiulian.  Scoase dintr-o groapa, probabil cu destinatie ritualica, placutele, dar si alte obiecte cultice, necuratate si spalate pe santier, nu au atras imediat atentia cercetatorului Vlassa. De-abia cand au fost aduse la Cluj, unde au fost curatate, „Vlasa a intuit caracterul exceptional al acestor trei placute si a incercat sa gaseasca asemanarile cu o serie de descoperiri din zona Orientului Mijlociu, din zona Mesopotamiei, fapt care, evident, a starnit o apriga disputa stiintifica in lumea romaneasca a arheologiei, o disputa care nu s-a incheiat atunci si care, in anumite privinte, continua pana astazi”. Potrivit lui Horia Ciugudean, caracterul senzational al acestei descoperiri a fost, in prima faza, determinat nu atat de faptul ca tablitele purtau urmele unei scrieri primitive, cat de faptul ca ele erau considerate dovada unor legaturi directe cu lumea Orientului.  Si in cazul vechimii acestor placute au existat controverse, mai ales legate de datare. Cat de vechi erau, carei culturi apartineau? „Nu trebuie sa uitam ca, la data respectiva, metoda Carbon14, metoda de datare absoluta, era de-abia la inceputuri (…) si de aceea aceasta paralela pe care Vlassa a facut-o a permis sa se construiasca o intreaga teorie despre contemporaneitatea civilizatiilor din momentul respectiv din Transilvania si cele din zona mesopotamiana. Cand, la o distanta de cateva decenii, s-au facut datari cu Carbon14 pe un fragment de craniu provenit din aceasta groapa de la Tartaria, surpriza a fost cu atat mai mare cu cat ele au indicat o varsta mult mai mare, deci o vechime mai mare a descoperirilor din Transilvania fata de cele din Orient, respectiv in jurul anului 5.000 i.Hr. Asta ar insemna cam sapte milenii in total, vechimea lor”, este de parere Horia Ciugudean.  In privinta datarii craniilor, lucrurile sunt in regula, dar datarea cu carbon a placutelor de lut nu s-a putut face dintr-un motiv foarte simplu: fiind din lut, material anorganic, ele nu permit, spre deosebire de materialele organice, o asemenea datare! Pentru a mai demitiza o speculatie, arheologul a mai precizat ca „Vlassa se afla pe santier atunci cand au fost descoperite placutele, dar ca nu era exact in locul in care au fost gasite in momentul ridicarii pieselor din groapa”.  In privinta semnelor imprimate pe placutele de la Tartaria, Horia Ciugudean este de parere ca, dupa cum a documentat si Vlasa, apoi si alti cercetatori dupa el, aceste semne care apar pe tablitele de la Tartaria nu sunt, de fapt, un unicat in cadrul civilizatiei neolitice de tip Turdas. Exista sute de asemenea semne, e adevarat nu grupate, ci apar izolat, de obicei pe vase din ceramica, semne pe care, insa, nu le regasim cu o asemenea frecventa in alte civilizatii contemporane de la sud sau de la rasarit de Carpati sau din Europa centrala. Dar poate fi negata descoperirea de la Tartaria?  Unii specialisti au adoptat aceasta atitudine, in vreme ce altii, nu. „Nu exista motive foarte intemeiate, la ora actuala, sa negam aceasta descoperire. Modul cum o interpretam este, desigur, pana la un punct, subiectiv, dar descoperirile si cercetarile din ultima perioada au dovedit ca aceasta civilizatie de tip Turdas, inrudita cu Vinca din Banat, era o civilizatie extem de infloritoare, o civilizatie avansata pentru acea perioada. Noile sapaturi prilejuite de autostrada (Orastie-Sibiu – n.r.) la situl de la Turdas (judetul Hunedoara – n.r.) au relevat o suprafata si un sistem de amenajare de fortificatii cu totul neobisnuit si nebanuit pana acum. Tartaria nu este in sine o asezare singulara pe aceasta zona a vaii Muresului, se leaga de Turdas, dar si de asezari din zona Alba Iuliei”, a mentionat Horia Ciugudean.  Arheologul a apreciat ca s-ar putea sa asistam in perioada urmatoare la o serie de descoperiri extrem de interesante in situl neolitic dintre Limba si Oarda, de langa Alba Iulia, similar celor de la Tartaria si Turdas”. Si sanse exista, deoarece, asa cum aflam de la arheologul albaiulian, sapaturile au fost reluate la Tartaria in urma cu cinci ani, de catre Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Muzeul National Brukenthal si Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. GEORGE CUSNARENCU Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/11745/20/