Materia întunecată „poate fi mai veche decât Big Bang-ul”


„Nu știm ce este materia întunecată, dar dacă are ceva de-a face cu particule scalare, poate fi mai veche decât Big Bang-ul”, spune astrofizicianul Tommi Tenkanen de la Universitatea Johns Hopkins, care nu a făcut parte dintr-un grup de studiu din 2019 de la Universitate din Tokyo care a propus axionul ca un candidat pentru materia întunecată.

Singurul câmp cuantic scalar fundamental care a fost observat în natură este câmpul Higgs – un câmp de energie despre care se crede că există în fiecare regiune a universului.

Particule de dimensiuni planetare

Fizicienii și-au imaginat noi tipuri de materii, de la particule de dimensiuni planetare până la viața format din materie întunecată, lucru care este foarte speculativ, dar în concordanță cu legile cunoscute ale universului, a raportat The Daily Galaxy la 8 august 2019. Până acum însă nu s-a confirmat existența niciuneia. Descoperirea de către acceleratorul de particule Large Hadron Collider a bosonului Higgs în 2012 a dus la o explozie prea scurtă de optimism în privința faptului că particule de materie întunecată vor fi descoperite în curând, dar până acum nu s-a descoperit niciuna și s-au verificat deja clase promițătoare de particule care nu au confirmat acest lucru.

„Neconvenabil pentru noi, materia întunecată este „întunecată” în sensul că abia interacționează cu orice, în special cu lumina. Aparent, în unele scenarii, ar putea avea un ușor efect asupra undelor de lumină care trece prin ea. Dar alte scenarii nu prezic deloc interacțiuni între lumea noastră și materia întunecată, în afară de cele mediate de gravitație. Acest lucru ar face ca particulele sale să fie foarte greu de găsit ”, a observat Serghei Troițki, cercetător șef la Institutul de Cercetări Nucleare al Academiei de Științe din Rusia, într-o postare din 29 martie 2019 în The Daily Galaxy.

Satelitul Euclid al ESA va testa eonul înainte de Big Bang

Cu toate că materia întunecată poate fi prea evazivă pentru a fi găsită în experimentele cu particule, ea își poate dezvălui prezența în observațiile astronomice. Vom afla mai multe despre originea materiei întunecate atunci când satelitul Euclid al Agenției Spațiale Europene va fi lansat în 2022, misiune care vizează sondarea eonului înainte de Big Bang, precum și de a înțelege de ce expansiunea Universului se accelerează și care este natura sursei responsabile de această accelerare – lucrul la care fizicienii se referă ca energia întunecată. Satelitul Euclid, conform ASE, va explora modul în care Universul a evoluat în ultimele 10 miliarde de ani pentru a aborda întrebări legate de fizica fundamentală și cosmologie cu privire la natura și proprietățile energiei întunecate, materiei întunecate și gravitației.

Universul nostru este plin de materie întunecată și se estimează că există 500 de grame de materie întunecată pe Pământ, cam cât masa unei veverițe”

Mai multe aici.

[Se va actualiza]

Nexus


Nexus, văzut în Star Trek: Generations, este un val extra-dimensional în care oamenii prinși în interior experimentează orice își doresc.

Căpitanul Kirk este prins în Nexus la începutul filmului, unde mai târziu îl întâlnește pe Picard, care încearcă să-l recruteze pentru a opri Nexusul de a distruge tot ce-i stă în cale.

Nexus ar fi un tărâm extra-dimensional asemănător Raiului în care gândurile și dorințele cuiva modelează ”realitatea”. În interiorul Nexus-ului, timpul și spațiul nu au niciun sens, permițându-ţi să vizitezi oricând și orice loc pe care ți l-ai putea imagina. Apoi dacă ieşi din Nexus ajungi înapoi la realitate sau la ”realitate”?

Într-o versiune timpurie a scenariului Star Trek: Generations, Guinan explică faptul că experiența ei cu Nexus și Enterprise-B sunt responsabile pentru „al șaselea simț” al ei, care îi permite să perceapă oameni și evenimente în afara timpului liniar.

Înșelăciunea Sven Hassel


Sursa: https://archive.is/DJmo2#selection-271.0-429.1825

https://dosaresecrete.ro/?s=%C3%8En%C5%9Fel%C4%83ciunea+Sven+Hassel

Romanele lui Sven Hassel, traduse în zeci de limbi şi publicate în milioane de exemplare, au făcut înconjurul lumii. Autorul susţine că îşi povesteşte propriile păţanii din cursul celui de-al Doilea Război Mondial în armata germană. Însă o serie de inexactităţi au atras încă de la bun început atenţia asupra autenticităţii povestirilor lui Sven Hassel. În anul 1976 jurnalistul danez Erik Haaest a publicat un volum intitulat “Hassel – povestea fantastică a unui agent al lui Hitler”. Haaest dezvăluie faptul că numele real al lui Hassel este Borge Villy Redsted Pedersen, nume schimbat în 1951 în Borge Villy Redsted Arbing – după patru ani petrecuţi în închisoare pentru că a colaborat cu naziştii în perioada ocupaţiei Danemarcei. Cu un trecut marcat de alte condamnări, Pedersen-Hassel nu ar fi fost pe front, ci doar relatează poveşti auzite de la danezi care au luptat în diviziile SS Viking şi Nordland. Multe alte detalii ale operei sale indică faptul că Sven Hassel nu a luptat pe front – însă succesul volumelor lui se datorează faptului că prezintă “cealaltă” parte a războiului, o viziune din partea soldaţilor germani.

Poveşti contradictorii

În 1953, anul publicării primului volum al lui Hassel “Legiunea blestemaţilor”, ediţia din 15 noiembrie a cotidianului Nationaltidende publica un articol în care se arăta că: “Sven Hassel spune despre el însuşi: sunt fiul unui ofiţer austriac căsătorit cu o daneză. După moartea tatălui meu, mama mea s-a întors în Danemarca şi s-a căsătorit cu un danez. Am fost crescut aici, am mers la o şcoală daneză. Am fost voluntar în armata finlandeză în războiul acestei mici ţări împotriva Rusiei în 1939-1940. La câteva zile după întoarcerea mea din Finlanda, germanii au ocupat Danemarca şi am fost încorporat în armata germană, Wehrmacht. În aceea perioadă Austria devenise parte a celui de-al Treilea Reich şi autorităţile m-au forţat să devin soldat. Destinul meu de după acest moment este povestit în cărţile mele, care reflectă amintirile mele. În 1946 am reuşit să mă întorc în Danemarca după ce am fugit din Berlinul ocupat de ruşi cu ajutorul a doi ofiţeri americani. În Danemarca am mers la autorităţi care m-au acceptat ca cetăţean danez. Mi-am dorit cu adevărat să apar cu numele meu adevărat şi să îmi expun acuzaţiile la adresa celor responsabili de ororile din timpul războiului. Însă îmi este imposibil din cauza familiei mele şi a poziţiei mele în domeniul economic”.În ediţia din 10 septembrie 1958, cotidianul danez Politiken publica următoarea descriere a lui Sven Hassel: “S-a născut în oraşul danez – din 1864 german – Slesvig. A dezertat şi a ajuns într-un batalion disciplinar. Nu a reuşit să-şi urmeze studiile. Tatăl său lucra ca şofer şi l-a ţinut în afara şcolilor celui de-al Treilea Reich. În 1949 a venit în Danemarca, şi s-a angajat ca îngrijitor în Copenhaga. S-a căsătorit cu o studentă daneză care l-a învăţat limbir străine. La începutul anilor ’50 a scris un volum despre experienţele sale din timpul războiului şi a reuşit să convingă editura Grafisk Forlag să-l publice. A apărut sub titlul “Legiunea Blestemaţilor”. Se întâmpla în 1953, iar cartea a devenit un succes mondial”.

Un interviu cu Sven Hassel a fost publicat în săptămânalul danez Seog Hor în 22 septembrie 1961: “Se mai întâmplă ca presa străină să găsească un danez şi să-l transforme într-o ştire importantă. Asta s-a întâmplat cu autorul Sven Hassel. Cărţile sale au fost publicate până acum în 750.000 de exemplare. Comunicatele de presă sunt magnifice. New York Herald Tribune a titrat “Danemarca a produs un nou Hemingway”. Presa mondială s-a tot întrebat cine este Sven Hassel. Seog Hor a reuşit să dezvăluie acest secret.: Sven Hassel are 43 de ani, este din Copenhaga şi a devenit marinar după doar 5 ani de şcoală. Pentru câţiva ani a navigat în Orient. În 1936 s-a întors în Germaniaunde l-a începutul Războiului Mondial a fost încarcerat într-un lagăr de concentrare. Sven Hassel scrie despre propriile lui experienţe. După eliberarea din lagăr Sven Hassel a trecut prin iadul războiului până în 1945. S-a întors în Danemarca în 1947 şi de atunci a avut mai multe slujbe. O boală tropicală caucaziană l-a ţinut în pat din 1956 până în 1958. Zeul fericirii s-a aplecat asupra lui: în 1951 s-a însurat şi are în prezent un băiat în vârstă de nouă ani, Michael”.În 1963, pe 13 septembrie, cotidianul danez Ekstrabladet publica o poveste diferită a lui Sven Hassel: “Tatăl lui Hassel a fost un simplu muncitor. A frecventat şcoala Nyboder din Copenhaga, s-a angajat în Germania înainte de război şi a fost încorporat în armata germană împotriva voinţei sale. Următorul său volum se va intitula Monte Cassino – după cum mărturiseşte autorul a luat parte la bătăliile dure de lângă mănăstirea italiană în calitate de soldat al unei unităţi disciplinare germane”.

Zăpăceala declaraţiilor

Erik Haaest l-a intervievat pe Hassel în 1976, iar povestea acestuia s-a modificat încă o dată: “Povestiţi din experienţele proprii? – Nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente. – Care este povestea familiei dumneavoastră? Naziştii mi-au exterminat familia când au invadat Austria în anul 1938. Am venit în Danemarca ca unul dintre “copii vienezi”. Când ar fi trebuit să mă întorc înapoi în Austria, părinţii mei adoptivi danezi m-au ascuns. Asta mi-a creat probleme după 9 aprilie 1940 când germanii au invadat Danemarca. Au aflat cine eram şi m-au recrutat pentru serviciul militar”.Nici una din informaţiile apărute în presă despre Sven Hassel nu se potriveşte cu investigaţia făcută de jurnalistul danez Erik Haaest. Jurnalistul şi-a demarat cercetările de la editura Grafisk Forlag, cea care a publicat primul roman sub semnătura lui Sven Hassel. Contractul pentru drepturile de autor a fost semnat cu numele de Borge Villy Redsted Arbing, Sven Hassel fiind doar un pseudonim. Numele “Arbing” fusese schimbat în 1951, anterior fiind Pedersen.

Conform unui extras de stare civilă publicat de Haaest Sven Hassel: “S-a născut pe 19 aprilie 1917 în Nyhuus, parohia Frederiksborg. Tatăl său a fost muncitorul necalificat Peder Oluf Pedersen, mama Maren Hansigne Pedersen, născută Andersen. Pe 17 iunie 1917 băiatul a fost botezat cu numele “Borge Villy Redsted Pedersen de pastorul Engels. Prin decretul regal din 17 iunie 1951 persoana în cauză şi-a schimbat numele de familie în Arbing”.Aflându-i numele real al lui Sven Hassel, Erik Haaest a putut afla mai multe detalii referitoare la trecutul lui. Pedersen şi-a satisfăcut stagiul militar în Danemarca între anii 1936-1939 în cadrul unui escadron de biciclişti, şi a fost lăsat la vatră ca simplu soldat, nefiind considerat apt pentru şcoala de gradaţi sau subofiţeri. Cercetările jurnalistului au ajuns la concluzia că Pedersen nu a participat la nici o bătălie, nemaifăcând parte din nicio armată după anul 1939. Conform arhivelor justiţiei daneze, Borge Villy Redsted Pedersen a fost condamnat în anii 1939, 1940, 1941, 1942 pentru furt şi purtarea ilegală de uniforme militare. În mai 1945 a fost arestat sub acuzaţia că a fost colaborator al serviciilor secrete germane Gestapo. Pe 12 noiembrie 1947 Pedersen a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trădare, în cadrul dosarului 161/1947. A fost eliberat condiţionat la începutul anului 1951.

Mărturiile din faţa tribunalului

Erik Haaest a publicat extrase din declaraţiile lui Sven Hassel în faţa tribunalului danez care l-a judecat: “Acuzatul declară că nu a fost niciodată membru al partidului nazist danez. A cunoscut câţiva danezi înrolaţi în SS, foşti membri ai Regimentului Regal de Dragoni din care a făcut parte şi din care a fost demobilizat pe 19 apilie 1940. Apoi povesteşte curţii despre faptele sale incredibile din 9 aprilie 1940, ziua în care Danemarca şi Norvegia au fost ocupate de Germania. El a refuzat să se supună ordinului regal de încetare a luptelor şi a împuşcat câţiva soldaţi germani care încercau să ocupe cazarma dragonilor din oraşul Naestved. Până la urmă a fost copleşit şi a rămas fără muniţie”.Jurnalistul danez l-a intervievat pe locotenetul Niels Rosenkrantz din cadrul regimentului de dragoni din care pretindea şi Sven Hassel că a făcut parte: “Nu s-a tras nici un foc de armă de nici un soldat, nici german nici danez. Ordinul de sistare a focului a fost urmat de toţi. Când forţele germane au ajuns la poziţiile noastre, loiali ordinului regal, încuiasem toată muniţia. Bineînţeles că eram furioşi că nu ne-a putut apăra ţara”. Cercetările din arhivele Regimentului Regal de Dragoni nu au scos la iveală nici un Pedersen.

Conform stenogramei din timpul procesului Sven Hassel – spre deosebire de cărţile publicate după război – susţine că “nu a făcut niciodată parte din forţele armate germane. În 1941 a fost arestat pentru că a îmbrăcat în mod ilegal o uniformă. A încercat să scape declarând că face parte din regimentul SS-Nordland. Crede că această neînţelegere trebuie să fie motivul pentru care este acuzat că a fost soldat german”. Pedersen-Hassel a spus tribunalului danez o poveste încurcată, conform căreia ar fi fost recrutat fără să ştie în armata germană. Viitorul autor declara tribunalului că “În august 1942 a fost arestat încă o dată şi a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru falsificarea semnăturii lui Heinrich Himmler. Nu şi-a executat întreaga pedeapsă. În perioada în care era închis la Vestre Fangsel a primit o scrisoare de la legaţia germană cu un ordin de marş. Când a fost eliberat a primit ordinul de plecare. Înainte de asta a încercat să se înroleze în armata finlandeză cerând căpitanului Agger, şeful biroului “Prietenii Finlandei” care recruta voluntari pentru războiul împotriva Uniunii Sovietice”. Locotenent-colonelul Agger a fost chemat să depună mărturie şi a afirmat că l-a văzut pe Pedersen în 1940, nu în 1942. În urma mai multor întrebări, Pedersen recunoaşte că a făcut parte dintr-o unitate de deminare a armatei germane care a servit pe frontul de est între lunile februarie-mai 1943 – o perioadă şi o poziţie destul de deosebită faţă de relatările din romanele ulterioare. Concluzia judecătoarei Karen Johnsen în cazul lui Pedersen-Hassel este cât se poate de grăitoare: “Curtea decide să acorde importanţă faptului că Redsted Pedersen a recunoscut că a fost înrolat în armata germană. Curtea nu are încredere în toate declaraţiile sale deoarece acestea nu coincid de la o examinare la alta. Acuzatul lasă în permanenţă o senzaţie de neîncredere”.

Alt articol – de pe https://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/pacaleala-sven-hassel-5969.html

Romanele lui Sven Hassel, traduse in zeci de limbi si publicate in milioane de exemplare, au facut inconjurul lumii. Autorul sustine ca isi povesteste propriile patanii din cursul celui de-al Doilea Razboi Mondial in armata germana. Insa o serie de inexactitati au atras inca de la bun inceput atentia asupra autenticitatii povestirilor lui Sven Hassel.


In anul 1976 jurnalistul danez Erik Haaest a publicat un volum intitulat “Hassel – povestea fantastica a unui agent al lui Hitler”. Haaest dezvalui faptul ca numele real al lui Hassel este Borge Villy Redsted Pedersen, nume schimbat in 1951 in Borge Villy Redsted Arbing – dupa patru ani petrecuti in inchisoare pentru ca a colaborat cu nazistii in perioada ocupatiei Danemarcei. Cu un trecut marcat de alte condamnari, Pedersen-Hassel nu ar fi fost pe front, ci doar relateaza povesti auzite de la danezi care au luptat in diviziile SS Viking si Nordland. Multe alte detalii ale operei sale indica faptul ca Sven Hassel nu a luptat pe front – insa succesul volumelor lui se datoreaza faptului ca prezinta “cealalta” parte a razboiului, o viziune din partea soldatilor germani. 

Povesti contradictorii 

In 1953, anul publicarii primului volum al lui Hassel “Legiunea blestematilor”, editia din 15 noiembrie a cotidianului Nationaltidende publica un articol in care se arata ca: “Sven Hassel spune despre el insusi: sunt fiul unui ofiter austriac casatorit cu o daneza. Dupa moartea tatalui meu, mama mea s-a intors in Danemarca si s-a casatorit cu un danez. Am fost crescut aici, am mers la o scoala daneza. Am fost voluntar in armata finlandeza in razboiul acestei mici tari impotriva Rusiei in 1939-1940. La cateva zile dupa intoarcerea mea din Finlanda, germanii au ocupat Danemarca si am fost incorporat in armata germana, Wehrmacht. In aceea perioada Austria devenise parte a celui de-al Treilea Reich si autoritatile m-au fortat sa devin soldat. Destinul meu de dupa acest moment este povestit in cartile mele, care reflecta amintirile mele. In 1946 am reusit sa ma intorc in Danemarca dupa ce am fugit din Berlinul ocupat de rusi cu ajutorul a doi ofiteri americani. In Danemarca am mers la autoritati care m-au acceptat ca cetatean danez. Mi-am dorit cu adevarat sa apar cu numele meu adevarat si sa imi expun acuzatiile la adresa celor responsabili de ororile din timpul razboiului. Insa imi este imposibil din cauza familiei mele si a pozitiei mele in domeniul economic”.

.Un interviu cu Sven Hassel a fost publicat in saptamanalul danez Se og Hor in 22 septembrie 1961: “Se mai intampla ca presa straina sa gaseasca un danez si sa-l transforme intr-o stire importanta. Asta s-a intamplat cu autorul Sven Hassel. Cartile sale au fost publicate pana acum in 750.000 de exemplare. Comunicatele de presa sunt magnifice. New York Herald Tribune a titrat “Danemarca a produs un nou Hemingway”. Presa mondiala s-a tot intrebat cine este Sven Hassel. Seog Hor a reusit sa dezvaluie acest secret.: Sven Hassel are 43 de ani, este din Copenhaga si a devenit marinar dupa doar 5 ani de scoala. Pentru cativa ani a navigat in Orient. In 1936 s-a intors in Germania unde la inceputul Razboiului Mondial a fost incarcerat intr-un lagar de concentrare. Sven Hassel scrie despre propriile lui experiente. Dupa eliberarea din lagar Sven Hassel a trecut prin iadul razboiului pana in 1945”.

In 1963, pe 13 septembrie, cotidianul danez Ekstrabladet publica o poveste diferita a lui Sven Hassel: “Tatal lui Hassel a fost un simplu muncitor. A frecventat scoala Nyboder din Copenhaga, s-a angajat in Germania inainte de razboi si a fost incorporat in armata germana impotriva vointei sale. Urmatorul sau volum se va intitula Monte Cassino – dupa cum marturiseste autorul a luat parte la bataliile dure de langa manastirea italiana in calitate de soldat al unei unitati disciplinare germane”.

Stagiu militar la biciclisti

Erik Haaest l-a intervievat pe Hassel in 1976, iar povestea acestuia s-a modificat inca o data: “Povestiti din experientele proprii? 90% din cele povestite in cartile mele sunt experiente proprii. Cartile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele parti in cartile mele unde povestesc ce se intampla in alte parti ale frontului ca si cum as fi fost acolo. Insa este vorba de maximum zece procente. – Care este povestea familiei dumneavoastra? Nazistii mi-au exterminat familia cand au invadat Austria in anul 1938. Am venit in Danemarca ca unul dintre “copii vienezi”. Cand ar fi trebuit sa ma intorc inapoi in Austria, parintii mei adoptivi danezi m-au ascuns. Asta mi-a creat probleme dupa 9 aprilie 1940 cand germanii au invadat Danemarca. Au aflat cine eram si m-au recrutat pentru serviciul militar”..

Nici una din informatiile aparute in presa despre Sven Hassel nu se potriveste cu investigatia facuta de jurnalistul danez Erik Haaest. Jurnalistul si-a demarat cercetarile de la editura Grafisk Forlag, cea care a publicat primul roman sub semnatura lui Sven Hassel. Contractul pentru drepturile de autor a fost semnat cu numele de Borge Villy Redsted Arbing, Sven Hassel fiind doar un pseudonim. Numele “Arbing” fusese schimbat in 1951, anterior fiind Pedersen. Conform unui extras de stare civila publicat de Haaest, Sven Hassel: “S-a nascut pe 19 aprilie 1917 in Nyhuus, parohia Frederiksborg. Tatal sau a fost muncitorul necalificat Peder Oluf Pedersen, mama Maren Hansigne Pedersen, nascuta Andersen. Pe 17 iunie 1917 baiatul a fost botezat cu numele Borge Villy Redsted Pedersen de pastorul Engels. Prin decretul regal din 17 iunie 1951 persoana in cauza si-a schimbat numele de familie in Arbing”.

Colaborator al Gestapo

Aflandu-i numele real al lui Sven Hassel, Erik Haaest a putut afla mai multe detalii referitoare la trecutul lui. Pedersen si-a satisfacut stagiul militar in Danemarca intre anii 1936-1939 in cadrul unui escadron de biciclisti, si a fost lasat la vatra ca simplu soldat, nefiind considerat apt pentru scoala de gradati sau subofiteri. Cercetarile jurnalistului au ajuns la concluzia ca Pedersen – Hassel nu a participat la nici o batalie, nemaifacand parte din nicio armata dupa anul 1939. Conform arhivelor justitiei daneze, Borge Villy Redsted Pedersen a fost condamnat in anii 1939, 1940, 1941, 1942 pentru furt si purtarea ilegala de uniforme militare. In mai 1945 a fost arestat sub acuzatia ca a fost colaborator al serviciilor secrete germane – temuta Gestapo. Pe 12 noiembrie 1947 Pedersen a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru tradare, in cadrul dosarului 161/1947. A fost eliberat conditionat la inceputul anului 1951.

Wittmann versus Hassel

In toate interviurile sale Pedersen-Hassel sustine ca cele scrise de el constituie relatari ale evenimentelor la care a participat in mod direct. Insa o analiza mai detaliata a volumelor lui scoate la iveala o multime de contradictii. De exemplu in volumul “Monte Cassino” Pedersen-Hassel povesteste o lupta de tancuri in care o companie germana de blindate nimiceste un intreg regiment american stationat intr-un sat. In realitate a existat o astfel de batalie: cea de la Villers-Bocage, Franta, unde maiorul SS Michael Wittmann a distrus un regiment britanic de blindate. Batalia de la Villers-Bocage a avut loc pe 14 iunie 1944, iar in volumul lui Pedersen-Hassel aceasta formeaza primul capitol. Ultimul capitol al volumului “Monte-Cassino” descrie batalia pentru cucerirea manastirii italiene cu acelasi nume – insa in realitate luptele pentru Monte Cassino s-au purtat intre 17 februarie si 18 mai 1944: adica inainte de batalia de la Villers-Bocage din Franta.

Minciuna batalioanelor disciplinare

Sven Hassel sustine in cartile sale ca a facut parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, fiind decorat cu cele mai inalte ordine ale Germaniei naziste si chiar cu Crucea Mannerheim, o inalta decoratie de razboi finlandeza. Insa afirmatia sa contine o contradictie de nerezolvat: soldatii din batalioanele disciplinare erau soldati condamnati pentru delicte de drept comun sau delicte politice si ca atare considerati nedemni. La primirea unei astfel de condamnari soldatii germani erau deposedati de gradul si decoratiile obtinute. In plus, istoria batalioanelor disciplinare din Germania nazista nu mentioneaza ca acestea ar fi participat la toate bataliile la care sustine Hassel ca a luat parte. Mai mult, indicativele unitatilor din care sustine Hassel ca a facut parte sunt total fanteziste, fara legatura cu realitatea. Batalioanele disciplinare naziste au fost trimise pe front de doua ori – si de fiecare data s-au predat imediat aliatilor, fara sa traga un singur foc de arma.

Pedersen-Hassel s-a incurcat in declaratii

Intrebat de jurnalistul Erik Haaest: “Povestiti din experientele proprii?”, Hassel raspundea “Nouazeci la suta din cele povestite in cartile mele sunt experiente proprii. Cartile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele parti in cartile mele unde povestesc ce se intampla in alte parti ale frontului ca si cum as fi fost acolo. Insa este vorba de maximum zece procente”.

In interviul publicat pe site-ul oficial al lui Sven Hassel acesta dezvaluie mai multe detalii privind serviciul sau militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial: “Chiar ati servit in Regimentul 27 Panzer? In ce divizie era acest regiment? – Da, am fost in acest regiment. Regimentul 27 Panzer facea parte din Divizia a 6 a Panzer. (…) Ce medalii si decoratii ati primit in razboi? Crucea de Merit, Crucea de Fier, Medalia pentru lupta corp-la-corp, Medalia Anti-Tanc, Medalia de aur pentru Raniti… insa nu este vorba de decoratii. Este vorba de prietenie, de instinctul si vointa de supravietuire si probabil cel mai important este sa ne dam seama de cruzimea dictaturii si a militarismului”. La o intrebare care priveste autenticitatea relatarilor sale Sven Hassel prefera sa ocoleasca raspunsul: intrebat daca “crucea verde a NKVD-ului” chiar exista – deoarece nimeni nu a reusit sa identifice un astfel de simbol sovietic – Sven Hassel raspunde ca “insemnele folosite de NKVD erau de culoare verde”. In realitate, insigna NKVD continea un soare rosu, suprapus de o spada si insemnul comunist secera si ciocanul incrucisate.

Unitatea lui Hassel nu exista

Sven Hassel sustine in toate romanele ca a luptat in plutonul 2, compania a 5 a, Regimentul disciplinar 27 de Blindate din cadrul Diviziei a 6 a Panzer. Insa toate volumele publicate pana in prezent asupra nomenclaturii unitatilor Germaniei naziste contrazic flagrant afirmatiile lui Hassel. In Divizia a 6 a Panzer nu a existat nici un regiment cu numarul 27. Intr-adevar a existat un Regiment 27, insa acesta facea parte din Divizia a 12 a Infanterie. Divizia a 6 a Panzer a fost formata in octombrie 1939 si a participat la campania din vest inainte de a fi transferata in Prusia Orientala in iulie 1940, de unde a luat parte la Operatiunea Barbarossa – invadarea Uniunii Sovietice – in sectorul de nord. A suferit pierderi grele si a fost transferata in mai 1942 in Franta pentru recuperare si re-echipare. In decembrie Divizia a 6 a Panzer a fost trimisa pe frontul de est si a participat la tentativa de despresurare a trupelor germane incercuite la Stalingrad. Ulterior a participat la bataliile de la Harkov si Kursk unde a suferit din nou pierderi grele. In decembrie 1944 a fost transferata in Ungaria unde a luat parte la apararea Budapestei. Divizia a 6 a Panzer s-a retras in Austria in martie 1945 si s-a predat Armatei Rosii langa Brunn. Istoria luptelor acestei divizii nu se potriveste cu cele relatate de Sven Hassel care sustine ca a facut parte din ea: autorul danez sustine ca a reusit impreuna cu mai multi soldati sa scape din incercuirea de la Stalingrad (volumul “General SS”) desi toate sursele istorice sustin ca nici un militar german nu a reusit sa scape din incercuire. De asemenea, din istoria Diviziei a 6 a Panzer lipsesc luptele din Normandia si Italia – la care Sven Hassel sustine ca a participat direct. Singurul detinator al Medaliei pentru lupta corp-la-corp din Divizia a 6 a Panzer este mentionat in actele oficiale ca fiind mitrailorul Franz Richter. Medalia de aur pentru lupta corp-la-corp era una din decoratiile cele mai apreciate de militarii germani – marcand faptul ca purtatorul unei astfel de decoratii a participat la lupte corp-la-corp timp de 50 de zile. In intreaga armata germana doar 633 de militari au primit aceasta decoratie.

Fantezia tancurilor Tiger

In armata germana din cel de-al Doilea Razboi Mondial au existat intr-adevar batalioane disciplinare, insa indicativul lor era 990. In 1942 nazistii au incercat sa foloseasca aceste batalioane ca forta combativa – insa au renuntat foarte repede datorita ineficientei extreme a acestor unitati pe front. In unitatile cu indicativul 990 au fost incadrati militarii condamnati de curtile martiale pentru delicte de drept comun, cei considerati nedemni sa poarte arme din cauza conceptiilor politice si cei deposedati de drepturile civile in urma unei hotarari judecatoresti. Pe 2 octombrie 1942, Marele Stat Major al Wehrmachtului a emis un ordin prin care era ridicata interdictia de a purta arme pentru categoriile mentionate mai sus. Numarul aflat in aceasta situatie in 1942 era de 34.000 de barbati apti pentru serviciul militar. Toti acesti militari au fost concentrati in regimente de infanterie si batalioane de pionieri. Afirmatia lui Sven Hassel ca un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger nu este sustinuta de nici un fel de dovezi documentare. Tancurile Tiger au fost fabricate spre sfarsitul razboiului in numar mic (in total au fost trimise pe front 1.355 de Tiger I si 630 de Tiger II). Fabricarea unui Tiger costa 250.000 de marci, dublul pretului oricarui alt tanc din armata nazista, fiind un tanc deosebit de pretentios si care avea nevoie de o ingrijire constanta, doar cele mai bune echipaje fiind selectate sa serveasca pe Tiger. In plus, tancurile Tiger erau organizate in batalioane speciale de blindate grele, puse direct sub comanda Statului Major si care actionau in momentele si zonele critice. Afirmatia lui Hassel ca un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger este cat se poate de fantezista.

Batalioane comuniste

Batalioanele disciplinare ale celui de-al Treilea Reich au fost studiate asiduu de istoricii germani deoarece in aceste batalioane erau incadrati membri ai Partidului Comunist – unii dintre ei ajungand ulterior personaje politice in Germania de Est ca si in Germania de Vest. Batalioanele 990 din armata nazista erau incadrate cu ofiteri si subofiteri fanatici hitleristi. Batalioanele disciplinare germane aveau un procent de 35% de comunisti si social-democrati, restul fiind delincventi de drept comun. In totate batalioanele disciplinare comunistii incercau permanent sa-si impuna conceptia si sa stabileasca un sistem paralele de comanda – in vreme ce ofiterii hitleristi incercau sa controleze acest fenomen cu ajutorul delincventilor de drept comun care constituiau un adevarat sistem de informatori. Insa in momentul deplasarii pe front, de cele mai multe ori delincventii de drept comun se alaturau comunistilor, nedorind sa moara pentru Germania lui Hitler. Toate misiunile date batalioanelor 990 s-a sfarsit cu adevarate dezastre. Prima batalie la care au participat batalioanele 990 a avut loc in Tunisia, in martie 1943, unde au trebuit sa acopere retragerea celorlalte unitati germane. Ideea folosirii pe front a batalioanelor disciplinare s-a dovedit a fi una dezastruoasa: soldatii acestor unitati si-au executat superiorii si au predat pozitiile detinute fara lupta trupelor aliate. Unitatile germane din armata regulata au primit ordinul sa-i impuste pe loc pe militarii batalioanelor 990. La sfarsitul lui 1943 alte cateva batalioane 990 au fost trimise pe frontul de est – insa comunistii din aceste unitati s-au predat primelor unitati ale Armatei Rosii intalnite. Si in incheiere un ultim detaliu care contrazice afirmatiile lui Sven Hassel: istoricii germani indica faptul ca insemnele batalioanelor 990 erau de culoare albastra – in vreme ce autorul danez sustine ca regimentul din care a facut parte avea petlite de culoare neagra.

JAN DINU19-08-2010 – 15:44

Shi’n castele se retrag
Dupa munca diplomata
Vin acasa pe meleag…
Timp de nunti au dupa plan
Ca imbelsugata -i toamna
Ce-l sasfatza pe rohm- tzigan!
Ajutoare sunt servite
Pentru tribul – ginta lor
Garantii pentru termite …
La o shatra non- popor !!

JD-USA

ZEITGEIST22-08-2010 – 17:09

BARZAUNE24-08-2010 – 16:01

Termenul de Romas(usor confundabil cu cel Român) pt ai denumi pe tigani a fost impus de occident pentru ca urmareau sa foloseasca acest aspect in scopul crearii unei ţări a ţiganilor pe teritoriul României. Iar termenul acesta urma sa fie utilizat în propagandă ieftina de tipul iugoslav.
http://zonadecriza.wordpress.com/2010/02/06/intelegerea-de-la-malta-si-o-noua-mutilare-a-teritoriului-romaniei/

VEZI ŞI:

Blindatele morții

EcranizăriFrontul terorii (1987)

C. J. Cherryh – Gate of Ivrel (Poarta lui Ivrel)


C. J. Cherryh  – Gate of Ivrel (Poarta lui Ivrel)

Introducere de Andre Norton

There are those among us who are compulsive readers-who will even settle a wandering eye on a scrap of newspaper on the bus floor if nothing better offers. Books flow in and out of our lives in an unending stream. Some we remember briefly, others bring us sitting upright, tense with suspense, our attention enthralled until the last word on the last page is digested. Then we step regretfully from the world that author has created, and we know that volume will be chosen to stand on already too tightly packed shelves to be read again and again. In addition one is going to call other readers, wave this trophy bannerwise in the air-see what I have found!-proud to be the first among friends to have the great excitement of discovery.

Sunt printre noi care sunt cititori compulsivi – care vor stabili chiar și un ochi rătăcitor pe o bucată de ziar de pe podeaua autobuzului dacă nimic mai bun nu oferă. Cărțile curg în și din viețile noastre într-un flux nesfârșit. De unele ne amintim pe scurt, altele ne aduc stând în poziție verticală, încordați de suspans, atenția noastră captivată până când ultimul cuvânt de pe ultima pagină este digerat. Apoi ieșim cu regret din lumea pe care autorul a creat-o și știm că volumul va fi ales pentru a sta pe rafturile deja prea strâns împachetate pentru a fi citit din nou și din nou. În plus, va chema și alți cititori, flutură acest trofeu în bandă în aer – vezi ce am găsit! – mândru că sunt primul dintre prieteni care are marea emoție a descoperirii.

This excitement does not come too often in a reader’s lifetime of turning hundreds of pages. I have felt it perhaps only a dozen times in more than forty years of extensive reading. For me it was sparked by such books as The Lord of the Rings,  the work of David Mason, a couple of A. Merritt’s titles (which opened at the time a whole new world of speculation), plus some other favorites which I continue to reread with as much pleasure the second, fifth, tenth time as I did the first.

Această emoție nu apare prea des în timpul vieții unui cititor de a întoarce sute de pagini. Am simțit-o poate doar de zeci de ori în mai mult de patruzeci de ani de lectură aprofundată. Pentru mine a fost declanșat de cărți precum Stăpânul inelelor, opera lui David Mason, câteva titluri ale lui A. Merritt (care a deschis la acea vreme o lume cu totul nouă a speculațiilor), plus câteva alte favorite pe care le contin recitesc cu atâta plăcere a doua, a cincea, a zecea oară ca și prima.

But never since reading The Lord of the Rings  have I been so caught up in any tale as I have been in Gate of Ivrel.  I do not know the author, but her talent is one I must envy. She has drawn an entirely believable hero on an alien and enchanting world, working in bits of customs, beliefs, and history so cleverly that it now certainly exists-somewhere. For such a creation does not remain only in the mind, it begins to take on life and breath, depth, to stand complete forever.

Dar niciodată de când am citit Stăpânul inelelor, nu am fost atât de prins în vreo poveste precum am fost în Poarta lui Ivrel. N-o cunosc pe autoare, dar talentul ei este unul pe care trebuie să-l invidiez. Ea a conturat un erou complet credibil într-o lume străină și încântătoare, lucrând la  fragmente de obiceiuri, credințe și istorie atât de inteligent încât acum există cu siguranță – undeva. Căci o astfel de creație nu rămâne doar în minte, ea începe să capete viață și respirație, adâncime, devine  completă pentru totdeauna.

The usual flaw in any fantasy novel is that the hero is the typical super strongman so it needs frantic action and constant movement to preserve the illusion of life. Ms. Cherryh’s dour Vanye is already alive from the moment he steps onto the stage she has set for him. Certainly he is no matchless hero of the Conan type, but he possesses a strong code of honor, which holds him to a course of action he inwardly loathes and fears. The reader can believe  fully in each of his doubts, understanding his wavering, and his constant fight against what he considers his weaknesses. One cheers when he pulls some small triumph from the shadow of defeat, even when he breaks the honor, which is his last pathetic possession, because he sees there is something here greater than all conventional oaths and codes.

Defectul obișnuit al oricui roman fantezist este că eroul este tipicul super-puternic, așa că are nevoie de o acțiune frenetică și mișcare constantă pentru a păstra iluzia vieții sale. Vanye  este deja în viață din momentul în care urcă pe scena pe care i-a pregătit-o scriitoarea. Cu siguranță nu este un erou de neegalat de tip Conan, dar are un cod de onoare puternic, care îl ține la un curs de acțiune pe care îl urăște și se teme din interior. Cititorul poate crede pe deplin în fiecare dintre îndoielile sale, înțelegându-i pauza și lupta constantă împotriva a ceea ce consideră slăbiciunile sale. Unul aclamă când scoate un mic triumf din umbra înfrângerii, chiar și atunci când rupe onoarea, care este ultima sa posesie jalnică, pentru că vede că aici este ceva mai mare decât toate jurământurile și codurile convenționale.

In Gate of Ivrel  there are indeed no supermen or superwomen-rather there are very human beings, torn by many doubts and fears, who are driven by a sense of duty to march ahead into a dark they are sure holds death. Ancient evils hang like noisome cobwebs, the stubbornness of unbelievers wrecks again and again their quest. Wounded, nearly at the edge of their strength, shamefully foresworn in the eyes of all they could once call kin, they continue to push on to the last test of all.

În Poarta lui Ivrel nu există într-adevăr supermeni sau super-femei – mai degrabă există ființe foarte umane, sfâșiate de multe îndoieli și frici, care sunt conduse de sentimentul datoriei de a merge înainte într-un întuneric, cu siguranță că deține moartea. Răul antic atârnă ca pânzele de păianjen zgomotoase, încăpățânarea necredincioșilor distruge din nou și din nou căutarea lor. Răniți, aproape la marginea forței lor, văzuți cu rușine în ochii tuturor celor pe care ar putea să-i numească odată rude, continuă să treacă la ultimul test din toate.

Few books have produced such characters as to draw a reader with them, completely out of this mundane world. Here the careful evocation of a highly complex alien civilization is so skillfully managed that one accepts it all without any longer remembering that this is a creation of an imagination. It might be actual history-from another plane.

Puține cărți au produs astfel de personaje încât să atragă un cititor cu ele, complet din această lume mondenă. Aici evocarea atentă a unei civilizații extraterestre extrem de complexe este gestionată cu atâta pricepere încât se acceptă totul fără a mai aminti că aceasta este o creație a unei imaginații. S-ar putea să fie istorie reală – dintr-un alt plan.

Reading Gate of Ivrel  was an exciting experience for me, and I think I dare claim a wide background for knowing such books. My personal question rises:

„Why can’t I write like this?”

I very much wish that I did.

Reading Gate of Ivrel a fost o experiență interesantă pentru mine și cred că îndrăznesc să pretind un fundal larg pentru cunoașterea unor astfel de cărți. Întrebarea mea personală crește:

„De ce nu pot scrie așa?”

Îmi doresc foarte mult să fi făcut asta.

Prologue

THE GATES WERE the ruin of the qhal. They were everywhere, on every world, had been a fact of life for millennia, and had linked the whole net of qhal civilizations-an empire of both Space and Time, for the Gates led into elsewhen as well as elsewhere… except at the end.

PORȚILE AU FOST ruina qhal-ului. Erau pretutindeni, în fiecare lume, fuseseră un fapt al vieții de milenii și legaseră întreaga rețea de civilizații qhal – un imperiu atât al spațiului, cât și al timpului, pentru că porțile duceau în altă parte când și în alt timp… cu excepția sfarsitului.

La început, aspectul temporal al Porților nu fusese o chestiune de mare îngrijorare. Tehnologia fusese descoperită în ruinele unei lumi moarte din sistemul qhal – o descoperire care, făcută în primele câteva decenii de zbor spațial, le-a deschis brusc calea spre stele. Ulterior, navele au fost utilizate doar pentru transportul inițial al tehnicienilor și al echipamentelor pe distanțe de ani-lumină. Dar după ce fiecare Poartă a unei Lumi era construită, călătoria către acea lume și la suprafața ei a devenit instantanee.

At first the temporal aspect of the Gates had not been a matter of great concern. The technology had been discovered in the ruins of a dead world in the qhal system-a discovery that, made in the first few decades in space, suddenly opened for them the way to the stars. Thereafter ships were used only for the initial transport of technicians and equipment over distances of light-years. But after each World Gate was built, travel to that world and on its surface became instantaneous.

Și mai mult decât instantaneu. Timpul s-a deformat în transferul de la Poartă. Era posibil să pășim de la un punct la altul strănătând  ani-lumină, fără a îmbătrâni, diferit de timpul real al navelor. Și a fost posibil să se selecteze nu doar locul unde să iasă, ci şi când, chiar și pe aceeași lume, proiectându-se spre existența sa într-un punct diferit de-a lungul cursului lumilor și al stelelor.

And more than instantaneous. Time warped in the Gate?transfer. It was possible to step from point to point across light-years, unaged, different from the real time of ships. And it was possible to select not alone where one would exit, but when-even upon the same world, projecting forward to its existence at some different point along the course of worlds and suns.

Prin lege, nu a existat nici o întoarcere în timp. Fusese teoretizat încă de când s-a descoperit aspectul temporal al Porților că accidentele temporale nu ar avea un efect mai rău decât accidentele de acum; dar intervenția înapoi în timp ar putea afecta multipli întregi de vieți și acțiuni.

By law, there was no return in time. It had been theorized ever since the temporal aspect of the Gates was discovered that accidents forward in time would have no worse effect than accidents in the Now; but intervention in backtime could affect whole multiples of lives and actions.

Aşadar, qhal a migrat prin timpul viitor, adunându-se din ce în ce mai mult în epocile cele mai îndepărtate. Au migrat și în spațiu și s-au amestecat insolent în treburile altor ființe, rupând și un segment din timpul lor. În general, disprețuiau viața din afara lumii lor, chiar și dacă era un qhal? Și câteva forme care s-ar putea încrucișa cu qhal. Dacă este posibil, au urât mai ales pe acești potențiali rivali și au detestat în egală măsură egalitatea, deoarece nu era în natura lor să suporte divergența. Ei pur și simplu au folosit rasele mai mici, deoarece au fost utile și au însămânțat lumile pe care le-au colonizat cu adunările oricărei lumi compatibile care le-a plăcut. Ei ar putea experimenta cu lumi și să sară înainte în timp pentru a vedea rezultatul. Ei au strâns bogăția altor specii non-qhal, care au pășit de-a lungul secolelor la ritmul lor în timp real, pentru utilizarea porților a fost limitată la qhal. În cele din urmă, qhal-ului mai avea puține nevoi și puțină ambiție, în afară de lux și noutate și pofta consumatoare pentru alte porți, cât mai îndepărtate.

So the qhal migrated through future time, gathering in greater and greater numbers in the most distant ages. They migrated in space too, and thrust themselves insolently into the affairs of other beings, ripping loose a segment of their time also. They generally despised outworld life, even what was qhal?like and some few forms that could interbreed with qhal. If possible they hated these potential rivals most of all, and loathed the half?qhal equally, for it was not in their nature to bear with divergence. They simply used the lesser races as they were useful, and seeded the worlds they colonized with the gatherings of whatever compatible worlds they pleased. They could experiment with worlds, and jump ahead in time to see the result. They gleaned the wealth of other, non?qhal species, who plodded through the centuries at their own real?time rate, for use of the Gates was restricted to qhal. The qhal in the end had little need left, and little ambition but for luxury and novelty and the consuming lust for other, ever?farther Gates.

Până când cineva, cândva, înapoi în timă și a manipulat – poate  atât de minutios.

Întreaga realitate s-a deformat și a fost mărunțită. A început cu mici anomalii, accelerate masiv către ștergerea timpului, ajungând spre capetele timpului modificat al Porţii și al spațiului extins al Porţii.

Timpul a revenit, s-a înfăşurat cu mai multe valuri de distorsiune și s-a centrat la un moment dat înainte de suprasolicitarea de Acum.

Cel puțin, așa au presupus teoreticienii de la Biroul de Științe, când au fost descoperite lumile care au supraviețuit, împreună cu numeroase relicve qhal care au fost aruncate înapoi din timp. Și printre relicve se aflau Porțile.

Until someone, somewhen, backtimed and tampered-perhaps ever so minutely.

The whole of reality warped and shredded. It began with little anomalies, accelerated massively toward timewipe, reaching toward the ends of Gate?tampered time and Gate?spanned space.

Time rebounded, indulged in several settling ripples of distortion, and centered at some point before the overextended Now.

At least, so the theorists from the Science Bureau surmised, when the worlds that survived were discovered, along with their flotsam of qhal relics that had been cast back up out of time. And among the relics were the Gates.

Porțile există. Prin urmare, putem presupune că există în viitor și în trecut, dar nu putem stabili măsura existenței lor până nu le folosim. Conform credinței qhal actuale, care este fără fundament, lume după lume a fost deconectată; iar pe astfel de lumi elementele sunt foarte confuze. Printre aceste anomalii pot fi supraviețuiri din propria noastră zonă, care s-ar putea dovedi letali pentru noi dacă sunt aduşi înapoi din timp.

The Gates exist. We can therefore assume that they exist in the future and in the past, but we cannot ascertain the extent of their existence until we use them. According to present qhal belief, which is without substantiation, world upon world has been disrupted; and upon such worlds elements are greatly muddled. Among these anomalies may be survivals taken from our own area, which might prove lethal to us if taken into backtime.

Este opinia Biroului că porțile, odată trecut prin ele, trebuie să fie sigilate de partea îndepărtată a spațiului și a timpului, sau riscăm continuu posibilitatea unei alte asemenea implozii de timp care ar fi distrus qhal-ul. Se teoretizează de către Qhal însuși că această zonă a spațiului a asistat la o implozie anterioară de o magnitudine nedeterminată, poate de câțiva ani de durată sau de milenii, care a fost prilejuită de prima Poartă și receptorul descoperit de Qhal, către prima ruinare a culturii extraterestre necunoscute și ulterior a propriei lor ruinări. Prin urmare, există un risc constant atâta timp cât va exista măcar o singură Poartă, încât propria noastră existență ar putea fi afectată în mod similar în orice moment. Prin urmare, opinia majoritară a Biroului este că ar trebui permisă utilizarea porților, dar numai pentru trimiterea unei forțe care să le închidă sau să le distrugă. A fost pregătită o echipă. Întoarcerea pentru ei va fi desigur imposibilă; iar durata misiunii va fi de durată nedeterminată, astfel încât, pe de o parte, poate duce la prinderea sau distrugerea imediată a echipei sau, pe de altă parte, se poate dovedi a fi o sarcină cu o asemenea amploare temporală că una sau o duzină de generații ale forței expediționare ar putea să nu fie suficiente pentru a ajunge la Poarta supremă.

It is the Bureau’s opinion that the Gates, once passed, must be sealed from the far side of space and time, or we continually risk the possibility of another such time?implosion as ruined the qhal. It is theorized by the qhal themselves that this area of space has witnessed one prior time?implosion of undetermined magnitude, perhaps of a few years of span or of millennia, which was occasioned by the first Gate and receptor discovered by the qhal, to the ruin first of the unknown alien culture and subsequently of their own. There is therefore a constant risk so long as there will ever exist a single Gate, that our own existence could be similarly affected upon any instant. It is therefore the majority opinion of the Bureau that utilization of the Gates should be permitted, but only for the dispatch of a force to close them, or destroy them. A team has been prepared. Return for them will of course be impossible; and the length of the mission will be of indeterminate duration, so that, on the one hand, it may result in the immediate entrapment or destruction of the team, or, on the other, it may prove to be a task of such temporal scope that one or a dozen generations of the expeditionary force may not be sufficient to reach the ultimate Gate.

Jurnal, Biroul Uniunii pentru Științe, Vol. XXX, p. 22

-Journal, Union Science Bureau, Vol. XXX, p.  22

Paradox


Paradox nr. 2, martie 1974

paradox_nr_2_1974

Cuprins:

*** Argument pentru numărul  – pp. 2

Manoliță D. Filimonescu   – Cuvînt pentru unii și alții – pp. 3

Mircea Pop – Întîmplare cu Agatha – pp. 6

Marcel Luca – Tot răul e spre bine (fabulă SF) – pp.   10

Marcel Luca – Reportaj despre un O.Z.N. – pp.   12

Marcel Luca – Ultimul cuvînt – pp.   19

Ivan Rosenbaum – Mai avem și lipsuri – pp.   23

Ivan Rosenbaum – Vreau să respir aerul pămîntului – pp.   25

Radu Honga – Inventatorul – pp.   28

Viorel Marineasa – Opinii despre literatura S.F. (eseu) – pp.   30

Marcel Luca – Banda desenată de science-fiction (eseu) – pp.  31

Viorel Marineasa – Blocnotes (eseu) – pp.   32

Cornel Secu – Radar (Misteriosul recipient sferic al domnului D.). – pp.   33. Despre volumul ”Sfera”, Voicu Bugariu, Ed.Albatros, Fantastic Club, 1973

*** –  Șantier S.F. – pp.   35.  Ovidiu Şurianu lucrează la ”Pădurea scorpionilor”, Laurenţiu Cerneţ la ”Amintirile unui mincinos”, Sandu Florea şi Marcel Luca la ”Vreau să fiu cosmonaut”, Ed. Stadion
PARADOX

Apărut sub îngrijirea lui Marcel Luca şi CORNEL SECU

Coperta : SANDU FLOREA Sandu Florea

– Multiplicat în 99 de exemplare –

 

Paradox nr. 3, mai 1978

Paradox 3 78 1

 

PARADOX
Supliment ,,Forum studențesc „,
revista a U.A.S.C. din C.U. Timișoara,
editat in colaborare cu Cenaclul de literatura
ştiinţifico-fantastica ,,H.G. Wells”
al Casei de cultura a studenţilor
1978

Paradox 3 78 3
SUMAR
*** Argument – 3 (eseu)
JULES VERNE – 150

Vladimir Colin – Jules Verne: Asumarea prezentului – 5 (eseu)

Marcel Luca – Personajul julesvernian şi eticheta ,,psihismului standardizat” – 7 (eseu)

Mircea Șerbanescu – Vocea – pp. 9

Mihai-Corneliu Donici – Sferele (grafic,text) – pp. 11

Silviu Genescu – Viitorul aproape de ușă – pp. 12

Dorin Davideanu – Zece secunde – pp. 14

16 Marcel l.uca – Neliniștile colonelului Mălureanu
18 Robert Kocher – Întoarce-te!

20 Gheorghe Tudose – Uvertura

21  Ovidiu Șurianu- „Pădurea scorpionilor”

25 R. C. Walker –  Act de luptă (traducere de Silviu Genescu, teatru) – from GALAXY oct. 1976

27 Zoran Popovici – Am străpuns timpul – Traducere de Vişeslava Cirici, (from – ,,Politikin Zabavnik, nr. 1227, 4. VII. 1975)
29 Viorel Marineasa – Fațetele Utopiei (eseu)

Colectivul de redoctore : GHEORGHE CRlŞAN,
MIHAI-CORNELIU DONICI Mihai-Corneliu Donici
LUCIAN IONICĂ,
MARCEL LUCA,
VIOREL MARINEASA
Tehnoredactor : NICOLAE LENGHER
Coperta : Mihai-Corneliu Donici , Sergiu Nicola

I.P.B.T. 1412/1978

 

Paradox nr. 4,  1980

Paradox 4 80 1

Pag.2:

*** – Cenaclul H. G. Wells-10, repere – nonfiction

Marius Morariu – Science-Fiction, expresie a contradicţiei necesare – eseu

(S) – Descoperiri cosmice – eseu

(M. C.)- E nevoie de poezie – eseu

Pag.3:

*** – Realitatea de mîine – eseu

Tiberiu Toró – Este oare destul de fantastică literatura științifico-fantastică? – eseu

4 Valentin Laurențiu Vișan – Era spațială și expansiunea esteticului  – eseu

5 Eugen Dorcescu – Etic și estetic – eseu

5 Lucian Ionică – Explicații necesare – eseu

Povestiri SF:

6. Valentin Ciocșan – Liniște

Laurențiu Cerneț – Un colțișor de natură

George Suru – Centura

7. Antoaneta C. Iordache – Totul minunat în cea mai bună dintre lumi

8. Ovidiu Pecican – Dispariția continuă

Marcel Luca – Coincidențe

Robert Kocher – Simetrie

9 Lucian Ionică – Grijă părintească (fragment)

10 Claudiu Iordache – Reîntoarcerea la părinți

11 Mircea Bandu – O păpușă pe Phoebus

Dușan Baiski (ca Dușan Baiszki) – Interferențe

12 Lucian Petrescu – Drum greșit

13 Ovidiu Bufnilă –  Ceasul solar

Silviu Genescu – Jurnalul unei case de nebuni

14 Camelia Bochiș – Proces

Mărgărit Primaru & Dorin Davideanu – Pe o temă de space-opera

15 Steven Utley – Ca frunzele în vînt – traducere de Silviu Genescu – from Amazing Science Fiction Stories, Febr. 1979 (Leaves)

16  Rolf Krohn – Oră de curs – traducere de William Petrovitsch  (Die Sitzung 1976, in Begegnung im Licht)

16  – Gheorghe Secheșan– Valențele cunoașterii în literatura S.F.   – Eseu

17 Saul Beloia – Pămîntul are nevoie de oameni    – Eseu   (*

Noru Laurențiu – Anticipație și avertisment   – Eseu   (**

William Petrovitsch –  Paleoastronauți,  biomate, oameni     – Eseu   (***

18 Deliu Petroiu – Imagistica științifico-fantastică  – Eseu

Daniel Vighi – Ieșirea din timp   – Eseu

Pag.19 rubrica (Muzică) (despre muzica electronică)

19 Horia Șurianu – Ipostazele Minervei   – Eseu  (Muzică)

19 Interviu cu Klaus Schulze – Confruntat cu realitatea  – de Hans Pfitzinger (Muzică) – traducere de Dely Anderson după revista ”Stereo Musik”

Pag. 20 /Film)

Sergiu Levin – Cer liber   – Eseu

21-22 Mircea Șerbanescu – Mic dicționar al literaturii științifico-fantastice românești (nonfiction)

22 Victor Neumann – Puterea spiritului  – Eseu

Paradox 4 80 23

povestiri SF: De prin Cosmos adunate:

23 Lucian Petrescu – Hap Science-Friction

Voicu A. David – De pretutindeni

Marcel Luca  – Colțul gospodinei

Laurențiu Demetrovici– Vremea în luna martie

Silviu Genescu  – Houston, avem o problemă


24 Cornel Secu, interviu cu acad. Eugen Macovschi –  Cîmpurile reale și fantastice ale biostructurii


 

Paradox nr. 5,  1980

paradox_nr_5_1980

1

Gînduri la o prima ediție jubiliară (eseu)

2

Marius Morariu – Iluzorie siguranță conservatorismul  (eseu)

Lucian Petrescu- O nouă istorie a unei noi umanități     (eseu)

Saul Beloia – Un roman al personajelor  (eseu)

3

Marcel Pop-Corniș – Leviatanul modern: o temă a literaturii americane S. F. (eseu)

Lucian Ionică – Fantezie și naivitate în literatura de anticipație (eseu)

4 [povestiri SF]:

Mircea Șerbănescu – Baladă spațială

Lucian Petrescu . Cameleon

Radu Pintea . Reper 007 (fragment)

5

Marian Melinte . Acuarelă

6

Voicu David – Abia tangent

7 [eseuri]:

Daniel Vighi – Literatura s.f.

Gheorghe Secheșan –   Semnul licornului

8

Adrian Rogoz   – Anticipația — un gen imposibil ?

Marius Morariu –  Micul ecran „riscînd” calitatea

Flavius Șurianu –   …despre haos

 

Supliment realizat de: Viorel Marineasa, Marius Morariu, Dorin Davideanu

Coperta şi grafica: Sergiu Nicola, Gheorghe Chiriță, Marian Melinte

 

 

Tipar: l.P. Banatul : Preț: 1 leu.