Pestera din Betleem


Bethlehem-house-1024x670.jpgAlaturi de Sfântul Mormânt, Pestera din Bethlehem constituie unul dintre cele mai sacre locuri crestine din Tara Sfânta. Aflata in partea de rasarit a orasului, la circa 10 kilometri de Ierusalim, biserica cea mare, inaltata deasupra Pesterii, face parte dintr-un complex monahal cu o suprafata de circa 12.000 mp. In Evangheliile scrise de Sfintii Apostoli Matei si Luca se afirma, cu mici diferente nesemnificative, ca Iisus s-a nascut in Bethlehem si a crescut in Nazaret. Ei spun ca Mântuitorul s-a nascut intr-o iesle, fara sa precizeze daca aceasta se afla intr-o pestera sau intr-un staul. Dupa indelungi dezbateri s-a stabilit ca era vorba de o pestera, dar fiind faptul ca la vremea respectiva in zona casele se ridicau in fata pesterilor, care le slujeau si drept adapost pentru animale.

 In anul 326, Sfântul Imparat Constatin si mama sa, Sfânta Elena, hotarasc ridicarea unei biserici deasupra pesterii din Bethlehem. Biserica a fost sfintita la 31 mai 339 si era construita dupa un plan octogonal. In centru se afla o gaura larga cu un diametru de patru metri, marginita de o balustrada, prin care se vedea pestera de dedesubt. In anul 530 biserica este darâmata de imparatul Justinian care ridica in locul acesteia o alta constructie mai mare, pastrata pâna in zilele noastre.

 In anul 614 biserica este salvata de actiunile distrugatoare ale persilor, datorita imaginiii Celor Trei Magi, imbracati in haine persane. Orasul este eliberat de cruciati in anul 1009 si intre 1165-1169 pestera si biserica sunt reparate si impodobite. Catapeteasma cea mare a fost lucrata in Tara Româneasca pe cheltuiala domnitorului Serban Cantacuzino.

 Mobilierul bisericii mari a fost distrus de curemurele din 1834 si 1869. In 1847 este furata steaua de argint care marca locul nasterii lui Iisus, ceea ce agraveaza situatia politica. In 1852 asezamântul este incredintat pentru ingrijire si consolidare romano-catolicilor, grecilor ortodocsi si armenilor. Biserica are trei altare. Marele altar estic si cel sudic apartin grecilor iar cel nordic armenilor, fiind situat in apropierea locului in care Cei Trei Magi si-au legat caii.

 Biserica a suferit numeroase restaurari si majoritatea coloanelor din piatra lustruita au fost preluate din biserica lui Constantin. Naosul este impartit in cinci nave de 44 de coloane, câte 11 pe rând.  Scarile sapate in piatra coboara din dreptul altarelor paralele in pestera subterana. Aceasta se afla sub marele altar si are o forma rectangulara. Este pardosita cu marmura, mobilierul fiind inlocuit, impreuna cu cel din biserica mare, in 1869.  http://www.revistamagazin.ro/content/view/13111/7/

Pestera simbolizeaza lumea cazuta in pacat, caci locul din pestera este unul intunecat, unul lipsit de lumina. Astfel, pestera nu este locul pentru viata cea adevarata, ci un loc din care omul trebuie sa iasa, iar intunericul ei trebuie sa fie biruit de lumina. Hristos este „Lumina lumii”, lumina aflata in contradictie cu intunericul lumii, inchipuit de pestera.

Atat filosofii antici, cat si parintii Bisericii sustin ca pestera este hip al lumii noastre. Sfantul Teofilact al Bulgariei, talcuind Nasterea in pestera si asezarea lui Hristos in iesle, spune ca El a venit in lumea aceasta „pentru ca ieslea este lumea”. Astfel, Intruparea lui Dumnezeu Cuvantul reprezinta intrarea Lui in lumea noastra, care este o lume cazuta in adancul rautatii si in intunecimea pacatului, salasluind ca intr-o pestera.

Dumnezeu, lumina fiind, nu s-a temut de cele mai intunecoase locuri ale pamantului si ale pacatului: „Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El” (I Ioan 1, 5). „Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5). „Intunericul se duce si lumina cea adevarata incepe sa rasara” (I Ioan 2, 8).  http://www.crestinortodox.ro/craciun/pestera-betleem-128003.html

 

 

Anunțuri

Iconoclasm


Biserică fără icoane

Iconoclasmul (din limba greacă eikon adică chip, înfățișare sau icoană și klasma adică a distruge) este o doctrină oficială a statului și a bisericii bizantine, între anii 726843, care a impus distrugerea icoanelor și disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclastă a reprezentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative și legislative.

Vezi şi: Tradiții ortodoxe contrare Bibliei

Pe tărâm dogmatic, controversele hristologice s-au încheiat în secolul al VII-lea. Numai că, după ce Biserica a învins fiecare părere contrarie în parte, a fost declanșată o ofensivă împotriva unui aspect al învățăturii ortodoxe: a început lupta împotriva „icoanei”, dat tot ca o continuare a disputelor hristologice. Astfel, și-a făcut apariția unul dintre cele mai mari curente care a clătinat fundamentul creștinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent își are începutul deja înainte de domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare. Iconoclasmul însemna la acea vreme dorința de respectare a poruncii a doua din Decalog: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” Ieșirea(Exodul) 20:4-6.

Expansiunea iconoclasmului a avut mai multe cauze. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare împotriva musulmanilor și o erupție vulcanică pe insula Thera. Este posibil ca Leon să fi considerat această erupție ca o dovadă a mâniei lui Dumnezeu împotriva adorării icoanelor de către Biserică. În timpul luptelor contra arabilor, Leon a observat valorile puritane arabe care socoteau arta religioasă drept idolatrie și a crezut că imperiul său va câștiga războiul dacă va proceda la fel.

În cadrul celui de-al doilea conciliu de la Niceea, iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor.

Concluzie: Ortodocşii români au icoane pentru că sunt urmaşi ai bizantinilor. Bizantinii au avut un conflict şi au câştigat cei care vor ”chip cioplit” în biserică. Dacă câştiga tabăra adversă bisericile nostre ar fi arătat ca cea din figura alăturată de mai sus – lucru care ar fi dăunat grav buzunarelor popilor (prin micşorarea puterii de influenţare a populaţiei şi al controlului minţii cu nişte imagini cu ”doamne-doamne”!

Icoana de mai sus cu Iisus reprezintă de fapt chipul lui Zeus (de pe statuia lui Zeus) – lucru cu care sunt de acord mai mulţi cercetători.

Imagine creată cu Photoshop pe baza icoanei de mai sus – cu cele două feţe diferite ale lui Iisus

Legături externe:

http://www.hiddenbible.com/jesuszeus/jesuszeus.html

http://www.nairaland.com/449148/what-connection-between-jesus-zeus