Religia şi viaţa extraterestră


papa-intalnire-extraterestruMarile religii terestre prezintă oamenii ca fiind singurele fiinţe capabile de spiritualitate şi de mântuire. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit deja peste 700 de exoplanete, dintre care multe sunt similare Pământului şi ar putea adăposti forme de viaţă, poate chiar inteligentă. Prin urmare, ce se va întâmpla cu religia dacă ştiinţa va confirma existenţa altor fiinţe în Univers? Deşi la prima vedere am putea crede că o confirmare a existenţei vieţii pe alte planete ar afecta credibilitatea religiilor, nu este chiar aşa. Religia se poate adapta la evoluţia ştiinţei, aşa cum a făcut şi până acum. Doug Vakoch, director în cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, crede că impactul nu va fi aşa de mare cum ne imaginăm noi. La urma urmei, deşi teoria evoluţiei speciilor este validată de ştiinţă de atâta timp, religia prezintă în continuare propria variantă a creaţiei, găsind mulţi adepţi. Seth Shostak, astronom la Institutul SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori. (Cred că acesta a fost şi este scopul mass-mediei – publicaţii, filme, muzică etc. – de a ne obişnui nu numai cu existenţa vieţii extraterestre dar şi ameninţarea iminentă a unei invazii extraterestre) (Iată, în acest sens, doar un articol edificator: Armata rusă recunoaşte: Trupele spaţiale nu sunt pregătite pentru invazia extratereştrilor) (citeşte şi: Extratereștrii și creştinismul) Principala problemă care apare în relaţia dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi unici, creaţi să stăpânească întregul Univers. David Weintraub, autorul cărţii Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în Geneză. armata-rusa-recunoaste-trupele-spatiale-nu-sunt-pregatite-pentru-invazia-extraterestrilor-228465Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea, ar putea fi mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam şi Eva. Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite asemeni oamenilor. Şi Mormonii cred în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha’i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite întru Dumnezeu.” Ce se va întâmpla cu religia dacă va fi descoperită viaţă extraterestră?

Aproximativ 44% dintre musulmanii americani au declarat în cadrul unui sondaj că ei cred că există extratereştriSeth Shostak, astronom la Institutul SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori. Recent, cercetătorii au dezbătut posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe Marte sau pe un meteorit marţian, numit ALH 84001, care ar conţine microfosile. Prin urmare, recunoaşterea oficială nu ar fi un şoc foarte mare pentru opinia publică, nici pentru reprezentanţii diferitelor culte. Cum ar reacţiona fiecare religie? Delicatul subiect a fost dezbătut de teologi în cadrul Simpozionului 100 Year Starship în anul 2011, dar şi la o conferinţă specială, SETI CON2, organizată în vara anului 2012. Principala problemă care apare în relaţia dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi unici, creaţi să stăpânească întregul Univers. David Weintraub, autorul cărţii Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în Geneză. Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea, ar putea fi mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam şi Eva. Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite asemeni oamenilor. Şi Mormonii cred în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha’i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite întru Dumnezeu.” În timp ce catolicii par mai deschişi la dezbaterea subiectului, pentru evanghelişti descoperirea vieţii extraterestre ar putea avea un impact puternic, foarte negativ. Conform acestui cult, creştinismul este singura religie valabilă, iar oamenii singurele fiinţe care pot fi mântuite. În schimb, hinduismul şi budismul nu ar avea nicio problemă să primească adepţi din rândul fiinţelor extraterestre. Aceste religii admit infinitatea Universului şi posibilitarea existenţei altor forme de viaţă. Şi Coranul are pasaje care pot fi interpretate ca referiri la fiinţe inteligente de pe alte planete. Acestea însă nu cunosc învăţătura lui Mohammed, ci au profeţii lor, scrie David Weintraub. Marea provocare va fi modul în care oamenii se vor purta cu aceste fiinţe, care poate vor avea propria lor religie. Arătând toleranţă faţă de acestea, am putea reuşi să fim mai toleranţi şi faţă de pământenii de altă religie, spune Weintraub. Pe de altă parte, Doug Vakoch crede că religiile se vor adapta la noua descoperire şi vor găsi argumente care vor fi uşor acceptate de adepţi. El dă ca exemplu un teolog baptist, Hal Ostrander, pastor la o biserică din Georgia, care se opune evoluţionismului, dar care ar accepta existenţa fiinţelor de pe alte planete. Pastorul spune că aceştia ar fi tot copii ai lui Dumnezeu, la fel de importanţi ca oamenii. Chiar dacă extratereştrii ar fi mai evoluaţi ca noi, asta nu ar însemna că oamenii, care pot fi comparaţi cu nişte copii mai mici, nu sunt unici în felul lor, iar Dumnezeu poate decide să creeze viaţă pe orice planetă. De ce ar fi viaţa extraterestră o provocare pentru religie? Toate religiile susţin că oamenii sunt fiinţe unice, înzestrate cu spiritualitate, create “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Descoperirea altor fiinţe inteligente, pe alte planete, ar pune sub semnul întrebării această idee, spune astrofizicianul Jason Lisle, de la Muzeul Creaţiei din Petersburg. Jason susţine principiul antropic, adică Pământul a fost destinat de la bun început să găzduiască fiinţe superioare. În plus, deocamdată nu există nicio dovadă clară a existenţei extratereştrilor, iar acest lucru poate fi considerat o dovadă că religia creştină are dreptate. La rândul său, jurnalistul Lee Strobel, autorul cărţii „The Case for a Creator, spune că principiul antropic nu este singura perspectivă pe care o oferă religia. Dar, conform statisticilor, probabilitatea ca pe alte planete să fie îndeplinite toate condiţiile apariţiei vieţii este foarte mică, spune el. Jurnalistul se referă însă la formele superioare, inteligente de viaţă, care au nevoie de anumite condiţii pentru a se putea dezvolta. Problema apare însă doar dacă ne gândim la viaţa aşa cum o ştim noi pe Terra, adică bazată pe 6 elemente chimice: carbon, hidrogen, nitrogen, oxigen, fosfor şi sulf. Ted Peters, editor la publicaţia Theology and Science, se întreabă dacă nu este posibil să existe forme de viaţă bazate, de exemplu, pe arsenic, care pe Pământ este o substanţă otrăvitoare. Aceasta este o dispută mai veche între teologi, care discută despre posibilitatea ca Iisus să se fi încarnat de mai multe ori. Cei mai mulţi teologi cred însă că Dumnezeu s-a încarnat o singură dată, doar pe Pământ, nu şi pe alte planete. Spre deosebire de alte religii, cum sunt hinduismul şi budismul, în creştinism problema vieţii extraterestre este mult mai delicată. Întreaga religie creştină se bazează pe credinţa în mântuirea care a devenit posibilă prin Iisus, considerat Dumnezeu încarnat. Cu toate acestea, unii reprezentaţi ai Bisericii cred că nu există o contradicţie între creştinism şi ideea vieţii extraterestre. Părintele Jose Funes, astronom iezuit şi directorul Observatorului Astronomic de la Vatican, a declarat pentru ziarul L’Osservatore Romano că aşa cum pe Pământ există multe fiinţe, multe forme de viaţă, aşa ar putea exista şi pe alte planete, pentru că toate acestea au fost create tot de Dumnezeu. Funes invocă libertatea creativă a lui Dumnezeu, care nu poate fi limitată şi care nu contrazice în niciun fel religia. El spune însă că Încarnarea a avut loc o singură dată, iar datorită ei şi aceşti extratereştri, dacă au păcătuit, pot avea şanse la mântuire asemeni oamenilor. Exoteologia Potrivit lui Robert Lawrence Kuhn, care scrie despre relaţia dintre religie şi ştiinţă, în cazul descoperirii vieţii extraterestre, există câteva variante prin care creştinismul s-ar putea salva. 1. Va considera că moartea şi învierea lui Iisus poate mântui toate fiinţele, din toate lumile posibile. 2. Va recunoaşte că Iisus trece prin aceeaşi experienţă şi pe alte planete, pentru a mântui fiinţele de acolo. 3. Va susţine ideea misionarismului galatic, adică oamenii vor coloniza şi răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pe alte planete. 4. Va recunoaşte posibilitatea ca pe alte planete fiinţele să fie mântuite altfel. 5. Va declara că extratereştrii nu pot beneficia pe mântuire. 6. Va susţine până la capăt că oamenii sunt unici şi nu există pe alte planete fiinţe sensibile. Există şi o a şaptea variantă, crede Thomas O’Meara, teolog la Universitatea Notre Dame. El spune că este posibil ca doar oamenii să aibă nevoie de mântuire. Fiinţele extraterestre pot fi inteligente, superioare, dar fără să păcătuiască, deci nu au nevoie de această salvare divină. Deci, este posibil ca lumea noastră să fie unică, dar nu neapărat într-un sens pozitiv. Voltaire scria cândva: „Micul nostru glob terestru este o casă de nebuni între sute şi mii de milioane de lumi.” Sursa: Space.com, Live Science, Boston Globe, Fox News, io9, Descoperă 

12 teorii despre dispariţia civilizaţiei umane în următorii 100 de ani


Un râu poluat de o mină de cupru abandonată din Anglesey, Țara Galilor.
Un râu poluat de o mină de cupru abandonată din Anglesey, Țara Galilor.

12 teorii despre dispariţia civilizaţiei umane în următorii 100 de ani de GEORGE CUSNARENCU

Vezi şi: Riscurile existențiale.

Riscurile la adresa civilizației umane, oamenilor și planetei Pământ formează riscurile existențiale care ar putea amenința omenirea ca un întreg, cu posibile consecințe nefaste pentru cursul civilizației umane, sau chiar care pot provoca sfârșitul planetei Pământ.

Conceptul este exprimat în forme diverse, cum ar fi Sfârșitul lumii, Doomsday, Ragnarök,Ziua Judecății, Armagedon, Apocalipsa și altele.

Cand e vorba despre Apocalipsa, teoriile se calca pe bataturi: de la calendarul mayas, care ar fi vorbit despre 21 decembrie 2012, si Nostradamus care vedea cutremure si asteroizi pana la profetii de azi. Toate teoriile pe aceasta tema au avut succesul garantat pentru mass-media globala, in ciuda ridicolului lor. Iata ca azi intra in hora si cercetatorii seriosi.

Aflam din publicatia britanica online The Independent, preluata si de altele de aiurea, inclusiv din media romaneasca, despre faptul ca recent a fost realizata prima evaluare stiintifica serioasa privind scenariile disparitiei civilizatiei. Pentru aceasta premiera trebuie sa multumim unei  echipe de cercetatori de la Future of Humanity Institute (Oxford) si de la Global Challenges Foundation. Cum e greu sa descoperim amplitudinea acestor centre de cercetare sau calitatea si seriozitatea cercetatorilor care au alcatuit studiul, ne rezumam la a prelua informatiile legate de cele 12 scenarii in care civilizatia umana ar putea disparea de pe planeta Pamant.

 Ne pastram rezerva ori de cate ori reproducem teorii extrase din modelari matematice, in ideea ca stiinta ar trebui sa-si intareasca latura demonstrativa si nu pe cea literara, publicistica, pentru aceasta din urma existand autori mult mai talentati. „Aceasta cercetare este despre cum o mai buna intelegere a magnitudinii provocarilor poate ajuta lumea pentru a face fata riscurilor care-i stau in cale, spune unul din autorii studiului. „Riscul disparitiei civilizatiei e mare, dar mare este si posibilitatea noastra de actiune bazata pe asertiunea ca umanitatea este capabila sa transforme aceste riscuri in oportunitati de actiune”, adauga cercetatorul pentru The Independent.

 Dintre cele 12 riscuri analizate de cercetatori, unele sunt „exogene” – rezultand din evenimente aflate dincolo de controlul nostru, cum ar fi impactul unui asteroid – iar cele mai multe sunt rezultatul dezvoltarii economice si tehnologice umane. Trei dintre acestea (biologia sintetica, nanotehnologia si inteligenta artificiala) sunt rezultatul unor tehnologii cu dubla utilizare, care promit beneficii importante pentru societate – inclusiv prin reducerea altor riscuri, cum ar fi schimbarile climatice si pandemiile – dar pot avea si rezultate dezastruoase. Publicatia Financial Times ofera cititorilor si cifre pentru a exprima probabilitatea producerii in realitate a scenariilor exprimate in studiul amintit.

 Schimbari climatice extreme. Modelarea conventionala a schimbarilor climatice induse de activitatea umana (care cresc nivelul de dioxid de carbon in atmosfera) s-a concentrat pe cel mai probabil rezultat: incalzirea globala cu pana la 4şC. Exista insa riscul unor repercusiuni cum ar fi o eliberare de gaz metan din permafrostul arctic, care ar putea produce o crestere de 6 grade C sau mai mult. Ulterior, decesele in masa cauzate de infometare si tulburarile sociale ar putea conduce la o prabusire a civilizatiei (Probabilitate: 0,01%).

 Colaps al ecosistemului. Un colaps complet al ecosistemului global, in urma caruia planeta nu ar mai putea sustine o populatie de miliarde de persoane, este unul dintre riscurile cele mai complexe prezente in studiu. Insa cum acesta ar presupune multe necunoscute, echipa nu a incercat sa-i confere o probabilitate.

 Impactul unui asteroid. Un asteroid cu un diametru de peste 5 kilometri – suficient de mare pentru a pune capat civilizatiei, daca nu chiar sa distruga viata umana – loveste Pamantul o data la fiecare 20 milioane de ani. Pe de alta parte, in conditiile in care programele care localizeaza aceste obiecte periculoase fac progrese, un efort concertat al puterilor spatiale mondiale ar putea devia asteroidul, inscriindu-l pe o traiectorie de non-coliziune, idee preluata din filmele s.f de la Hollywood (Probabilitate: 0,00013%).

 Inteligenta artificiala (AI). AI este amenintarea apocaliptica cea mai discutata in acest moment, chiar daca nimeni nu stie daca exista un risc real din partea unor masini inteligente extrem de dezvoltate sa preia controlul asupra lumii si sa distruga oamenii. Din acest motiv, echipa de cercetatori a facut o estimare foarte larga a probabilitatii acestui scenariu, idee preluata parca din filmul din 1968 al lui Stanley Kubric, 2001: Odiseea spatiala, cu al sau calculator neuronal pe nume HAL, imaginat de scenaristul Arthur C. Clarke, om de stiinta si el. (Probabilitate: 0-10%).

 Un supervulcan. O eruptie care arunca mii de kilometri cubi de material in atmosfera – mai puternica decat orice alta eruptie la care a asistat vreodata omenirea – ar putea conduce la o „iarna vulcanica”, cu efecte similare impactului unui asteroid sau unui razboi nuclear. Despre aceasta probabilitate vorbea si Apocalipsa din Calendarul mayas (?!). Potrivit datelor geologice, astfel de evenimente au cauzat extinctii in masa, iar cu tehnologia din prezent nu putem face foarte multe pentru a preveni efectele unei astfel de eruptii. Probabilitate: 0,00003%.

 O proasta guvernare globala. Aceasta categorie include o gestionare atat de deficitara a afacerilor la nivel mondial, incat ar reprezenta cauza principala a colapsului civilizatiei (mai degraba decat un raspuns secundar la alte dezastre). Un astfel de exemplu ar fi aparitia unei dictaturi globale complet incompetente si corupte. Probabilitatea este insa imposibil de estimat.

 Un colaps al sistemului global. Acesta ar presupune un colaps economic si/sau social, implicand tulburari civile si incalcarea legii si ordinii, care ar face existenta civilizatiilor imposibila in vreun loc pe pamant. Cum si in acest caz sunt prea multe necunoscute, cercetatorii nu au putut oferi o estimare a probabilitatii. Si aceasta este o probabilitate imposibil de estimat fara teama de a cadea in ridicol.

 Razboi nuclear. Un razboi nuclear intre SUA si Rusia a fost principala temere apocaliptica a secolului XX dominata de Razboiul Rece. Desi azi amenintarea ar putea fi diminuata, odata cu proliferarea armelor nucleare, exista in continuare un risc de conflict suficient de puternic pentru a provoca o „iarna nucleara”, materializata sub forma unui val de fum in stratosfera, care ar obtura lumina soarelui timp de mai multe luni. Un asemenea eveniment ar putea pune capat civilizatiei, indiferent de impactul material al bombelor (Probabilitate: 0,005%).

 Biologia sintetica. Ingineria genetica a noilor super-organisme ar putea fi extrem de benefica pentru omenire, insa ar putea avea si efecte dezastruoase odata cu aparitia si raspandirea – in mod accidental sau ca un act de razboi – unui agent patogen creat de om care vizeaza omenirea si o parte esentiala a ecosistemului global. Impactul – sustin cercetatorii – ar putea fi chiar mai distructiv decat orice pandemie naturala imaginabila (Probabilitate: 0,01%).

 Nanotehnologia. Desi productia ultra-precisa la scara atomica ar putea crea materiale cu proprietati extrem de benefice, nanotehnologia ar putea fi utilizata si pentru a crea noi arme infricosatoare. Exista, de asemenea, scenariul in care nano-masinile ar prelua controlul asupra planetei, idee inspirata tot din filmele s.f. (Probabilitate: 0,01%.).

 Pandemie globala. O boala apocaliptica incurabila (Ebola), letala (rabia), extrem de contagioasa (raceala), cu o perioada de incubatie lunga (HIV/SIDA), toate ar putea produce o pandemie globala, devastatoare.  In cazul in care un astfel de virus s-ar raspandi in intreaga lume (cercetatorii au uitat de gripa aviara si de scenariul apocaliptico-fantasmagoric imaginat de OMS), inainte ca oamenii sa fie constienti de pericol, sistemul international de sanatate ar trebui sa actioneze cu o viteza si resurse fara precedent pentru a salva omenirea. Dar ar face el fata unei asemenea actiuni globale? Sa ne amintim ca Ciuma neagra a omorat zeci de milioane de oameni, fara ca vreun sistem sa intervina, epidemia luand sfarsit brusc, asa cum a si inceput, omenirea supravietuind (Probabilitate: 0,0001%).

 Consecinte necunoscute. In fine, o categorie care acopera toate necunoscutele, practic un amalgam al tuturor riscurilor la care nu ne-am gandit sau care par ridicol de improbabile in mod izolat (cum ar fi trimiterea de semnale catre civilizatiile extraterestre care atrag un raspuns mortal din partea acestora), luate impreuna, ar reprezenta si el o amenintare apocaliptica semnificativa, cu o probabilitate estimata la  0,1%. Stuart Armstrong de la Future of Humanity Institute sustine ca „a plasa riscul disparitiei sub 5% ar fi o afirmatie mult prea increzatoare”. Deci, riscul ar putea fi undeva pe la 10 la suta, am putea intelege, desi chiar si o miliardime dintr-un procent ar fi mai aproape de realitate. Pana la urma, cine poate sti?

12 teorii despre dispariţia civilizaţiei umane în următorii 100 de ani de GEORGE CUSNARENCU – Sursa http://www.revistamagazin.ro/content/view/11617/20/

Apariţia lui Mahdi, revenirea lui Iisus şi sfârșitul lumii


mahdiMișcarea islamică Ahmadiyya se referea la apariția pe Pământ a lui Mahdi (Îndrumatorul) ca Judecător : „A crede în El ca Făgăduitul sau al Doilea Mesia e un element al credinței, deoarece, mai întâi de toate, venirea Sa la începutul secolului al XIV-lea după Hegira a fost prezisă de Mohamed”. Data Hegirei este 20 septembrie 622 deci rezultă o dată situată undeva către finele anului 1922 sau prima parte a anului 1923.

(Citeşte şi: Cum să falsifici o invazie extraterestră!…

Dupa Mohamed au mai facut si alții diverse considerații si referiri la persoana văzută ca Îndrumatorul (sau Cel Îndrumat) dar ale sale evident rămân de cea mai mare credibilitate.

Ramura sunnita Shi’a (Iran) spre deosebire de marea majoritate a orientărilor islamice mai păstrează credința în această profeție referitoare la venirea lui Mahdi -pe lângă cea referitoare la a doua venire a lui Iisus (mult mai sumara dar a cărei raspândire in Islam este mult mai mare).

(Citeşte şi: Statul Islamic spune că va provoca Apocalipsa și că Iisus va reveni ca să-i salveze)

Între referirile la venirea lui Mahdi se mai menționează: -Mahdi va avea toate puterile lui Allah, va fi însoțit de 333 de sfinți în slujba Sa,

-Va da examenul de sfințenie pentru a deveni astfel al 12-lea și ultimul Mare Imam al Islamului trecând toate testele (teoretice și practice) inclusiv cele suplimentare rezervate pentru cel de-al 12 lea – cele imposibil de trecut de către oricine altcineva, demonstrând, astfel, cea mai adâncă sfințenie cât și deținerea puterilor divine;

-Va avea puterea să facă și sa desfacă, să lege și să dezlege orice după propria voință,

-Va putea vindeca oamenii la început cu o simplă atingere ;

-Va revărsa dreptatea ,adevărul și cunoașterea pe Pământ alături de multe alte binecuvântări și sfaturi particulare,

-Va judeca dând rasplată și pedeapsă cerească,

-Va restaura, corectând tot islamul și (îl) va unifica (cu) toate religiile.

-Va restabili pacea pe Pământ,

-Este din neamul profetului Mohammed și al lui Ali (ginerele lui), al Fatimei (fiica sa) si al celor doi neprețuiți nepoți.(n. aici interpretarea poate fi mai degraba văzută ca înrudire în spirit, în sfințenie,în natură divină și autoritate spirituală).

-Nașterea va fi dintr-o mamă a cărei religie va fi cea creștină.

-Are cunoașterea tuturor realităților trecutului, prezentului și viitorului.

-Chiar dacă va dovedi o mare sfințenie, înțelepciune și inteligență, va fi văzut ca fiind din popor având reale înclinații către bucătărie și treburi gospodărești. Va fi o persoană casnică.

-Are un semn adăugat pe frunte – o mascara naturală între cei doi ochi.

-Identitatea îi va fi ascunsă o perioadă de timp – din acest motiv mai este numit „Imamul ascuns” – mergând prin lume se va pierde prin mulțime încât cei din jur nu îl vor putea recunoaște decât daca Dumnezeu le va revela acest lucru.

-Alt amănunt este faptul că după ce-și va face publică identitatea va indica locul unde se afla ascuns Chivotul Legământului pierdut de evrei in anul 587 î.e.n.; acesta va fi găsit și adus în fața Sa, în acel moment drept credincioșii îi vor recunoaște identitatea (alte profeții adaugă faptul că în momentul în care Chivotul Legământului va fi deschis va fi declarat începutul ultimelor zile ale Judecății).

Notă: Dintre toate tradițiile imamice prezente, doar una singură stabilește Marele Imam prin examen de sfințenie – cea din interiorul anumitor ordine calugărești sufi, iar în acest caz, numărătoarea a trecut de 11 dar se pare că nu a ajuns încă la 12 – nu știm dacă examenul a avut loc sau nu. Unele semnale spun că da, însă rezultatul nu este încă dezvăluit.

Vezi şi: Legend of the Mahdi, – Messenger of the Covenant

Statul Islamic spune că va provoca Apocalipsa și că Iisus va reveni ca să-i salveze


image-2015-01-7-19035078-70-caricatura-publicata-twitter-charlie-hebdo-inainte-atacStatul Islamic este un grup cu valori religioase, una dintre ele fiind că ei sunt principalul agent al declanșării apocalipsei, din care îi va salva Iisus Hristos la a doua sa venire.

Conceptele religioase îi fac incapabili de schimbare, chiar dacă această schimbare ar reprezenta supravieţuirea grupării. Ei se consideră „craincii“ şi principalii declanşatori ai sfârşitului lumii.

Statul Islamic urmează o varietate de credinţe islamice despre Ziua Judecăţii, bazându-şi strategia pe acestea. Astfel Occidentul ar putea să-şi cunoască mai bine duşmanul şi să-i prezică comportamentul.    Realitatea este că Statul Islamic este islamic, chiar foarte islamic. Într-adevăr, a atras psihopaţi şi aventurieri, însă religia predicată de cei mai fanatici derivă din interpretările coerente ale Islamului.

Sfârșitul lumii este o parte foarte importantă din propaganda Statului Islamic. În 2014, membrii organizaţiei anticipau, în doar un an, sosirea lui Mahdi, o figură mesianică care îi va conduce pe musulmani la victorie, înainte de sfârşitul lumii.   (Citeşte şi: Sfârșitul lumii după musulmani)

Există credinţa că vor exista 12 califi legitimi, Al-Baghdadi fiind cel de-al optulea, şi că armatele Romei se vor întâlni cu cele ale Islamului, în nordul Siriei. Însă, ultima confruntare cu necredincioşii va avea loc în Ierusalim, după o perioadă de pace islamică. (Citeşte şi: Apariţia lui Mahdi, revenirea lui Iisus şi sfârșitul lumii)

Dabiq, un oraş sirian cucerit de teroriştii Statului Islamic, are o importanţă majoră în documente, acolo urmând a se confrunta cu armata Romei, care, de fapt, reprezintă fostul Imperiu Roman de Răsărit, ce avea capitala la Istanbul (fostul Constantinopole). Adică Turcia de astăzi. Însă, alte surse spun că Roma poate reprezenta orice armată a necredincioşilor, accentul căzând pe americani. (Citeşte şi: Cum să falsifici o invazie extraterestră!…

(Citeşte şi: Teoriile fanteziste care ţin în viaţă Statul Islamic: Iisus se va întoarce să-i salveze pe ultimii 5000 de terorişti)

Răpirea Bisericii (Rapture) vs. A Doua Venire a lui Iisus (Second Coming)


secondcomingofchristÎn escatologia creștină, răpirea se referă la convingerea că înainte sau simultan cu a doua venire a lui Iisus Hristos pe Pământ, credincioșii vor fi înviaţi şi ridicați de pe pământ ca să-l întâlnească în aer. [1] Conceptul se bazează pe diverse interpretări ale cărții biblice 1 Tesaloniceni 4:16-17 [2] şi pe cum se interconectează cu alte interpretări diferite ale unor pasaje biblice, cum ar fi cele din 2 Tesaloniceni și Cartea Apocalipsei.

„Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
—1 Tesaloniceni 4:16-17

Multi consideră în ziua de azi că Margaret MacDonald a fost prima care a vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii înainte de „descoperirea” avută de ea în 1830 si de fapt această femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au existat „oameni ai lui Dumnezeu” care au scris despre răpire înainte de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.

„Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor noastre” (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).

Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si 627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să promoveze o asemenea idee.

În 1585, un preot catolic spaniol pe nume Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note din versiunea Vulgata a Bibliei. Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de dragul interesului public.

Prima publicatie referitoare la asa-zisa răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat la Philadelphia (1788) cu titlul „Două exercitii academice asupra subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă”. În articol, Edwards făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind considerate ca extravagante pseudo-religioase.

O altă scriere referitoare la o răpire înainte de Necaz s-a numit „Venirea lui Hristos cu slavă si mărire” si a fost scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică, dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra în 1827.

Edward Irving era fondatorul asa-numitei „Biserici Apostolice Catolice„. Irving si adeptii lui au început să propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era (absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în engleză a cărtii lui Lacunza. Un alt pastor englez care a jucat un rol important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.

Am prezentat pe scurt felul în care teoria răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.

A fost interesant să vedem felul în care a apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această privintă.

(Citeşte şi: Statul Islamic spune că va provoca Apocalipsa și că Iisus va reveni ca să-i salveze)

Unul dintre principiile de căpătâi ale sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: „Mărturia a doi sau trei oameni este adevărată” (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Iisus nu a vorbit niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).

Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura, trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si despre strângerea credinciosilor la El.

La Matei 24, Iisus dă câteva profetii ca răspuns la întrebările ucenicilor despre „când vor fi aceste lucruri?”, „care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei lumi?”. Răspunzând la aceste întrebări, Iisus le-a arătat ordinea evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:

El ne vorbeste despre falsi prooroci, războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).

Ne vorbeste de durerile si prigoana care va veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).

Ne vorbeste despre „urâciunea pustiirii”, când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).

Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va veni peste pământ (v. 21).

Ne spune că imediat după Necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).

Fiul Omului va fi văzut venind pe norii cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).

Ceea ce a spus Iisus este că El nu va veni pe norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51, versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Iisus ca având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul „a întâlni” are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei persoane cu o functie înaltă. „Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea de bun-venit adresat unui demnitar nou venit” (Moulton, Gramatica Noului Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci, atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp, credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).

TEORIA RĂPIRII

„Pe aceasta v-o spunem prin cuvântul Domnului: noi, cei vii, cei rămasi până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiti. La un semn poruncitor, la glasul arhanghelului si-n trâmbita lui Dumnezeu, însusi Domnul se va pogorî din cer si cei morti în Hristos vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, cei rămasi, vom fi răpiti împreună cu ei în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Astfel vom fi pururea cu Domnul pururea. Asadar cu aceste cuvinte mângâiati-vă unii pe altii” (1 Tes. 4:15-18).

„După cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta si chipul Celui ceresc. Pe aceasta însă v-o spun eu vouă, fratilor: Carnea si sângele nu pot mosteni împărătia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu mosteneste nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba; deodată, într-o clipire din ochi, la trâmbita de apoi. Trâmbita va suna si mortii vor învia nestricăciosi iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca fiinta aceasta stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune si fiinta aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire. Iar când fiinta aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune si fiinta aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris:: Moartea a fost înghitită de biruintă.” (1 Cor. 15:49-51)

1 Tes. 4:15-18 si 1 Cor. 15:49-55 sunt versetele principale ale teoriei răpirii folosite de sustinătorii acesteia. Deci, dacă tragem temelia, restul învătăturii pică. Esenta învătăturii despre răpire afirmă că aceste două versete vorbesc despre o venire separată a Domnului Iisus Hristos pentru a lua Biserica de pe pământ, înainte de a Doua Venire, astfel ca ei să scape de Necazul cel Mare anuntat de Iisus că va veni peste pământ. Pentru a da de înteles aceasta, versetele au fost scoase din context si rupte de celelalte versete care vorbesc despre acest subiect (aceasta este o altă dovadă că este o învătătură falsă). Dacă privesti la aceste versete si la altele legate de venirea Domnului, vei găsi nori, trâmbita lui Dumnezeu, strângerea sfintilor si acea ordine a evenimentelor care trebuie să se întâmple înainte de venirea Lui.

Norii

Iisus ne spune că la venirea Lui El va veni pe nori (Mat. 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27).

În Fapte 1:9-11, Iisus s-a ridicat de la pământ si L-a acoperit un nor. Cum ucenicii stăteau si priveau în sus, doi oameni în haine albe le spun că asa cum Iisus s-a ridicat la ceruri, la fel va si veni (pe nori). Atunci când le vorbesc cei doi oameni, ucenicii erau pe pământ, nu în văzduh. Când cei doi au spus că Iisus va reveni asa cum a plecat, ei s-au referit că El va reveni pe pământ.

Apocalipsa 1:7 ne spune că El va veni pe nori si că orice ochi îl va vedea (nu e o venire secretă).

Ioel 2:1-2 ne spune că ziua Domnului va fi, printre altele, o zi de nori. Putem verifica că este vorba despre a Doua Venire la care se referea Iisus la Mat. 24 deoarece mai jos la Ioel 2:10 se spune că soarele, luna si stelele se vor întuneca. Aceeasi descriere o dă si Iisus.

Tef. 1:14-15 ne spune că măreata zi a Domnului este … o zi de nori.

La 1 Tes. 4:15-17, Pavel ne spune că la venirea Domnului, cei care sunt vii vor fi răpiti în nori la Domnul. Am arătat deja ce înseamnă acel „a întâlni”. Acest verset este în deplină armonie cu evenimentele descrise de Iisus ca având loc la a Doua Sa Venire. Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns la o întrebare: ce anume din versetul acesta îl face să trebuiască aplicat cu referire nu la a Doua Venire, ci la o asa-zisă răpire? Unde scrie că după întâmpinarea din văzduh, Iisus va pleca înapoi cu credinciosii? Nicăieri.

Trâmbita lui Dumnezeu

Iisus a spus de asemenea că la venirea Lui trâmbita va suna cu putere (Mat. 24:31).

La Ioel 2:1 se dă porunca să se sune trâmbita în ziua Domnului.

Tef. 1:14-15 spune că măreata zi a Domnului este … o zi a trâmbitei.

1 Tes. 4:16 spune că Domnul va coborî din ceruri cu trâmbita lui Dumnezeu.

1 Cor. 15:52 spune că la ultima trâmbită, atât mortii cât si viii se vor ridica. „Ultima trâmbită” este acea trâmbită care va suna înainte ca Iisus să revină pe pământ si să-i strângă pe credinciosi. Trâmbita de la ridicarea în văzduh si trâmbita de la a Doua Venire sunt una si aceeasi.

După cum se poate vedea, cele două versete de bază pentru învătătura despre răpire sunt în armonie cu ceea ce a spus Iisus legat de a Doua Sa Venire. Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns încă la întrebarea: Ce anume din aceste versete le face să se refere la altceva si nu la revenirea Domnului pe pământ? Nimic.

Strângerea celor credinciosi

Iisus a spus că atunci când va reveni pe norii cu slavă si mărire, îsi va trimite îngerii în sunet de trâmbită să-i strângă pe cei alesi din cele patru colturi ale pământului (Mat. 24:30-31, Marcu 13:26-27).

Strângerea celor credinciosi este pur si simplu împlinirea acelei părti din învătătura despre Hristos (Evr. 6:12) cu privire la învierea mortilor. Există două părti distincte ale învierii: una este învierea celor credinciosi pentru viata vesnică si alta este învierea celor păcătosi pentru pedeapsa vesnică (In. 5:24-29, Dan. 12:2, Fapte 24:15, Luca 14:14, Apoc. 20:4-6, 11-15).

Există o anumită ordine pentru înviere. Pavel ne spune la 1 Cor. 15:23-24 că fiecare va fi înviat în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; în cele din urmă vor învia cei necredinciosi, pentru Judecată. [A se vedea la Daniel 13:13 – „în ceata ta”. Lui Daniel i se spune că va sta în „ceata” lui la sfârsitul zilelor. Cuvântul se referă aici la participarea lui la învierea celor credinciosi.]

Stim că Iisus Hristos – pârga – a fost înviat. Urmează la rând cei ai lui Hristos, la venirea Lui. În caz că există asa-zisa răpire a credinciosilor înainte de Necazul cel Mare si de a Doua Venire a Domnului, atunci aici avem o problemă. Dacă răpirea are loc asa cum se spune, atunci o parte a Bisericii vor fi înviati si schimbati întru slavă. Credinciosii născuti după răpire, în timpul Necazului, nu vor avea parte de învierea celor credinciosi si nu vor fi schimbati în slavă. Aici e o problemă. Evrei 11:35-40 ne spune că femeile credincioase si-au primit mortii lor înapoi la viată: altii au fost chinuiti, nevrând să primească izbăvirea, ca să ajungă la o mai bună înviere. (De remarcat că textul de aici si până la sfârsitul capitolului vorbeste despre înviere). Credinciosii au fost chinuiti, omorâti cu pietre, prigoniti si au îndurat suferinte. Toti acestia, desi dobândind o bună mărturie pentru credintă, nu au primit făgăduinta (învierii); pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, asa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârsire. Cu alte cuvinte, cei care au murit în Domnul nu pot dobândi învierea înaintea celor care sunt vii.

1 Tes. 4:15 ne spune că „noi, cei vii si care am rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înainte celor care sunt adormiti”. Aceasta înseamnă că cei vii nu pot obtine învierea înaintea celor adormiti. În consecintă, dacă ar exista o răpire înainte sau în timpul Necazului cel Mare, atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-ar vădi mincinos deoarece spune că TOTI sfintii vor învia cu trupul în acelasi timp. Dacă ar exista vreo răpire înainte sau în timpul Necazului, sfintii din timpul Necazului, vii la venirea Domnului, nu vor avea parte de plinătatea învierii. Deci dacă toti credinciosii învie cu trupul în acelasi timp, aceasta poate avea loc numai la a Doua Venire.

Mai mult, la 2 Tes. 2:1-5, Pavel confirmă ordinea învierii celor credinciosi, în paralel cu Matei 24:

„Privitor la venirea Domnului nostru Iisus Hristos si adunarea noastră împreună cu El, vă rugăm, fratilor, ca nu degrabă să vă pierdeti cumpătul si nici să nu vă-nspăimântati, nici de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a si sosit. Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se va arăta Omul nelegiuirii, Fiul pierzării, Potrivnicul, cel ce se înaltă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, asa ca să se aseze el în templul lui Dumnezeul si să se arate pe sine că este Dumnezeu. Oare nu vă aduceti aminte că vă spuneam aceste lucruri încă de când eram la voi?” (2 Tes. 2:1-5).

Aceste versete ne spun că Domnul nu va reveni si că cei credinciosi nu vor fi strânsi până când nu va veni lepădarea de credintă si când Antihristul nu se va arăta în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (urâciunea pustiirii). Să ne amintim că Iisus a spus la Mat. 24:15, 21 că Necazul cel Mare nu va veni peste pământ decât după urâciunea pustiirii si că cei credinciosi nu vor fi adunati decât după Necazul cel Mare. Ziua Domnului la care se face referire mai sus este acea zi în care Iisus va reveni pentru a-i aduna pe cei credinciosi, a-i pedepsi pe cei nelegiuiti si a-si întemeia împărătia pe pământ (Apoc. 19&20, Zah. 14:1-9).

Locasurile din Cer si masa de nuntă a Mielului

„Să nu vi se tulbure inima: credeti în Dumnezeu si credeti în Mine. În casa tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi zis. Eu mă duc să vă gătesc un loc. Si dacă Eu mă duc să vă gătesc un loc pentru voi, Mă voi întoarce si vă voi primi la Mine; pentru ca acolo unde sunt Eu să fiti si voi” (In. 14:1-3).

O altă rătăcire a învătăturii despre răpire este aceea că Iisus ar construi locasuri în cer pentru ca atunci când îsi răpeste Biserica, sfintii să meargă în cer cu Domnul, să locuiască în aceste locasuri si în timpul Necazului care va dura sapte ani să sărbătorească nunta Mielului. Versetul citat ca argument pentru acest „plan urbanistic” al Domnului este Ioan 14:1-3. Dacă, asa cum am văzut, Domnul Îsi adună Biserica atunci când revine pe pământ pentru întemeierea împărătiei Sale, iar la sfârsit Noul Ierusalim si scaunul de domnie al lui Dumnezeu coboară din cer pentru a se aseza pentru totdeauna pe pământ (Apoc. 21:2-3), atunci cine va mai locui în acele locasuri pe care Iisus le-ar construi în cer? Ar fi un „plan urbanistic” complet inutil. Realitatea este că Ioan 14:1-3 se referă nu la strângerea celor credinciosi, ci la mântuire. Când Iisus spune „în casa Tatălui Meu sunt multe locasuri”, cuvântul „casă” înseamnă cămin, locuintă, gospodărie si, implicit, familie. Iisus vorbea deci de căminul Tatălui în care se află multe locuri anume pentru fii si fiice. Iisus s-a dus si a pregătit acele locasuri pentru noi în casa Tatălui prin însăsi jertfa Sa de pe cruce (Efes. 1:3-12, 2:19, 3:15, 2 Cor. 6:17-18, Gal. 4:4-7). După înviere, El a venit iar si ne-a primit la El, astfel încât noi am devenit parte din Trupul Lui si am intrat în familia Tatălui, chemându-ne „fii si fiice”. Iisus lămureste aceasta la Ioan 14:23 spunând că Tatăl si cu El îsi vor face locuinta (acelasi cuvânt grecesc ca si „locas”) în inima noastră.

Cu privire la nunta Mielului, Scriptura arată că aceasta va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Apoc. 19:7 anuntă că a venit nunta Mielului. De remarcat că aceasta are loc după ruperea celor sapte peceti (Apoc. 6:1-8:1), după judecătile celor sapte trâmbite (Apoc. 8:2-11:15) si după judecătile celor sapte potire (Apoc. 16:1-17). În Apoc. 19:9 ni se spune „Fericiti cei chemati la cina de nuntă a Mielului”, iar în continuare îl vedem pe Domnul cu sfintii care sunt în cer pregătindu-se să vină pe pământ (Apoc. 19:11-16). În Apoc. 19:17, un înger anuntă că toate păsările sunt chemate „să vină si să se adune la ospătul cel mare al lui Dumnezeu”, ca să mănânce cărnuri de împărati, căpetenii, oameni puternici, etc. Despre care cină vorbeste îngerul? Contextul arată că e vorba de cina de nuntă a Mielului. Vedem apoi că fiara (Antihristul), împăratii pământului si ostirile lor se adună se facă război împotriva Domnului. Domnul biruieste fiara si pe falsul prooroc iar armatele pământului sunt zdrobite. Se pare că intentia lui Dumnezeu ca plan pentru nunta Fiului Său diferă de viziunea noastră asupra unei nunti traditionale. Cina de nuntă a Mielului începe cu o jertfă. În Ezec. 39:17-20, Domnul invită fiecare pasăre si fiară a câmpului să vină si să mănânce din jertfa pe care o aduce El – carnea împăratilor, căpeteniilor si a oamenilor puternici. Este aceeasi descriere cu ce am văzut în Apoc. 19:17.

Este cert că, conform Scripturii, cina de nuntă a Mielului are loc după ce Iisus revine pe pământ. În ceea ce priveste teoria răpirii, e evident că sfintii nu ar putea lua parte la cina de nuntă a Mielului în timpul Necazului cel mare. Sfânta Scriptură arată că ei nu pot.

Biserica în Cartea Apocalipsei

Există câteva neconcordante pe care sustinătorii teoriei răpirii le promovează cu privire la Cartea Apocalipsei. Două din ele de care ne vom ocupa aici sunt interpretarea eronată la Apoc. 3:10 si afirmatia lor că între Apoc. 4:1 si Apoc. 19 nu se vorbeste de Biserică.

„Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apoc. 3:10).

Învătătura despre răpire spune că în Apoc. 3:10, când Iisus spune că „te voi păzi de ceasul încercării”, El ar vorbi de răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Această interpretare nu e altceva decât pură speculatie. Să analizăm să vedem ce spune de fapt Cuvântul.

„Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Cuvântul grecesc pentru „păzit” este tereo, care înseamnă: a supraveghea, a avea grijă, a purta de grijă, a feri, a respecta. Cuvântul grecesc pentru „răbdare” este hypomone, care înseamnă: consecventă, asteptare, sigurantă în actiune. În Noul Testament, acest cuvânt descrie natura celui care nu se lasă clintit din drumul său si din credinciosia si evlavia lui, în ciuda suferintelor si a încercărilor. Explicat, versetul spune: Pentru că ai respectat cuvântul planului meu, „si Eu te voi păzi de ceasul încercării”. Cuvântul grecesc pentru „a păzi” este acelasi cu „păzit” de mai sus (tereo). Sensul cuvântului „încercare” din acest context este: testarea fidelitătii, integritătii, virtutii unui om. Această parte a versetului spune deci: Voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea fidelitătii si credinciosiei omului, „care va veni peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ”. Cuvântul folosit în text înseamnă întregul pământ locuit. Cuvântul grecesc pentru „a încerca” înseamnă a ispiti, a testa credinta cuiva prin ispitirea la păcat.

Dacă parafrazăm Apoc. 3:10 pe baza observatiilor de mai sus, avem:

Pentru că ai respectat cuvântul planului meu de actiune, si Eu voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea prin ispitirea la păcat a credinciosiei tuturor celor care locuiesc pe pământ.

Unde atunci apare aici ceva care să arate că Iisus ar vorbi despre răpirea Bisericii de pe pământ? Mai precis, aici se spune că Iisus îi va păzi si va avea grijă de sfinti la vremea încercării datorită credinciosiei lor (similar cu „Nu te voi părăsi, cu nici un chip nu te voi uita” –vezi Evr. 13:5). Acest verset este în armonie cu In. 17:15 unde Iisus spune „Mă rog nu ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzesti (tereo) de cel rău”. Domnul nu îsi va lua Biserica de pe pământ în timpul Necazului deoarece Biserica trebuie să fie pe acest pământ martoră a Domnului Iisus Hristos, spre mântuirea oamenilor. Chiar dacă Necazul va fi un timp de judecăti teribile asupra celor fără de Dumnezeu, oamenii lui Dumnezeu vor fi păziti, îngrijiti si apărati prin puterea Celui Preaînalt. Nu poate Dumnezeu să facă aceasta? Nu i-a păzit El pe Noe si pe familia acestuia fără a-i lua de pe pământ? (Gen. 5:13-23) Nu l-a păzit El pe Lot fără a-l lua de pe pământ? (Gen. 19:15-16) Au fost copiii lui Israel afectati de plăgile aduse asupra Egiptului? N-au fost ei păziti în tinutul Gosenului? (Ex. 8:22-23, 9:6,26, 10:23) Nu au fost ei mântuiti prin sângele mielului de Pasti atunci când moartea a umbrit tara? (Ex.12:27) Unde în Scriptură Dumnezeu îi ia de pe pământ pe cei pe care vrea să-i păzească atunci când trimite judecată asupra celor necredinciosi? Aceasta nu a avut loc niciodată si nici nu va avea vreodată. Cu privire la cei credinciosi, Scriptura spune la 1 Tes. 5:9: „Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Cei credinciosi nu au de ce să se teamă atunci când va fi turnată mânia lui Dumnezeu peste lume, deoarece nu ei fac obiectul acestei mânii, ci cei necredinciosi.

Înseamnă aceasta că în timpul necazului cei credinciosi nu vor avea parte de încercări, persecutii si suferinte? Nu. Atunci cei ce sunt ai lui Iisus Hristos nu numai că vor fi prigoniti, ci vor fi chiar omorâti (Apoc. 6:9-11, 7:13-14, 12:11,17, 13:7-10, 14:12-13). Cine aduce atunci aceste prigoane si suferinte peste cei credinciosi – Dumnezeu? Nu! Sunt Satana si cei necredinciosi cei care-i prigonesc pe copiii lui Dumnezeu. Le-a promis vreodată Mântuitorul ucenicilor că nu vor avea parte de prigoane si suferinte? Nu! Din contră, El spune la In. 5:20: „Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă pe Mine m-au prigonit, asa vă vor prigoni si pe voi”. La Mat. 24:9, când Mântuitorul vorbea despre timpurile din urmă, El spunea: „Vă vor da la chinuri, vă vor ucide si veti fi urâti de toate Neamurile din pricina Numelui Meu”. La In. 16:33 El spune: „Acestea vi le-am spus ca să aveti pace întru Mine. În lume veti avea necazuri. Dar îndrăzniti: Eu am biruit lumea”. Reactia unui crestin la prigoană si suferinte ar trebui să fie o mărturie pentru cuvântul lui Iisus Hristos. De pildă, în Fapte 16:20-34. Pavel si Sila sunt adusi pe nedrept în fata autoritătilor, bătuti si aruncati în temnită, cu picioarele în lanturi. S-au plâns unul altuia că erau prost tratati? Nu. La miezul noptii s-au rugat si au cântat imne de slavă. Atunci a avut loc un cutremur. Temnicerul vine apoi la Pavel si îl întreabă: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” si el si toată casa lui se botează. Cutremurul i-a făcut pe acestia să se boteze? Nu. A fost mărturia în Hristos Iisus, într-un moment de prigoană si suferintă. Asa cum am arătat, Biserica trebuie să fie pe pământ un martor al lui Iisus Hristos, vestind Evanghelia si chemându-i pe oameni la mântuire.

Teoria răpirii afirmă că după Apoc. 4:1 si până la Apoc. 19 Biserica nu mai este mentionată. Potrivit opiniei sustinătorilor acestei teorii, atunci când Ioan este luat la cer, aceasta ar fi o imagine a răpirii Bisericii. Dacă ne uităm însă în Scriptură, vom vedea că aceasta nu este decât o speculatie si o fantezie. Si Pavel a fost luat (în duhul) la cer unde a primit niste descoperiri, dar aceasta nu înseamnă că cei credinciosi vor fi luati de pe pământ!

Mai întâi, să vedem ce spune Scriptura despre îmbrăcămintea Bisericii. Aceasta ne va permite să găsim o metodă de pomenire a Bisericii dincolo de Apoc. 4:1. La Apoc. 3:4-5 se spune: „Ai în Sardes câteva nume care nu si-au întinat vesmintele; ei vor umbla cu Mine în alb, căci sunt vrednici. Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în vesminte albe si numele lui nu-l voi sterge din Cartea Vietii si-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu si înaintea îngerilor Săi”. La Apoc. 3:18, unde Mântuitorul vorbeste bisericii din Laodiceea, El spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te-mbogătesti. Vesminte albe, ca să te-mbraci si să nu se dea pe fată rusinea goliciunii tale”. Dacă ne uităm la Apoc. 19:7-8, o găsim pe Mireasa Mielului, care este Biserica: „Si i s-a dat să se îmbrace cu vison curat, luminos – căci visonul reprezintă faptele cele drepte ale sfintilor”.

Este evident din Scriptură că Biserica este îmbrăcată în haine albe. Aceasta este definitoriu pentru cei care au fost spălati prin sângele lui Iisus Hristos, fiind făcuti curati în ochii lui Dumnezeu. În consecintă, orice pomenire în Apocalipsă a credinciosilor îmbrăcati în alb îi reprezintă pe membrii Bisericii.

Să mergem acum la Apoc. 6:9-11: „Am văzut sub altar sufletele celor înjunghiati din pricina cuvântului lui Dumnezeu si din pricina mărturiei pe care o aveau… si fiecăruia dintre ei i s-a dat un vesmânt alb”. Nu este aceasta o descriere a membrilor Bisericii?

Să privim la Apoc. 7:13-14: „Unul din bătrâni a luat cuvântul si mi-a zis: ‚Acestia, care sunt îmbrăcati în alb, cine sunt si de unde vin?’ Eu i-am spus: ‚Domnul meu, tu stii’. El mi-a spus: ‚Acestia sunt cei ce vin din Necazul cel Mare. vesmintele si le-au spălat si le-au înălbit în sângele Mielului’.” Nu scrie aici că acesti sfinti au venit din necazul cel mare? Cum poate fi atunci răpită Biserica?

Să vedem si Apoc. 12:11: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturiei lor si prin aceea că nu si-au iubit viata lor până la moarte”. Nu este aceasta tot o referire la Biserică? Cine altcineva a biruit prin sângele Mielului?

Mai departe, Apoc. 12:17: „Balaurul s-a aprins de mânie împotriva femeii si a pornit să facă război cu ceilalti din semintia ei, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si au mărturia lui Iisus”. Aceasta este tot o referire la Biserică. Cine altcineva mai are mărturia lui Iisus Hristos?

Mai departe, Apoc. 13:7: „I s-a dat să facă război asupra sfintilor si să-i biruie…” Multi ar zice aici, cum poate aceasta să fie o referire la Biserică dacă sfintii sunt biruiti? Acest verset se leagă de Dan. 12:7b: „si când va termina de risipit puterea celor sfinti, toate aceste lucruri se vor termina”. A risipi puterea înseamnă a risipi sau a împrăstia tăria sau puterea. Spre sfârsitul Necazului, Satana si Antihrist vor crede că au câstigat lupta împotriva Domnului si a Bisericii Sale, încât Antihrist se va aseza în templu dându-se pe sine drept Dumnezeu. Nu a spus Iisus la Mat. 24:22: „dar datorită celor alesi zilele acelea au fost scurtate” si la versetul 24 „se vor ridica Hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, si vor face semne mari si minuni, încât să însele, de s-ar putea, si pe cei alesi”? Acela va fi un timp de mari prigoane si suferinte pentru Biserică si, desi puterea lor va fi oarecum risipită, ei tot vor avea biruinta în cele din urmă.

În final, Apoc. 14:12: „Aici este răbdarea sfintilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus”. Cine altcineva păzeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus dacă nu Biserica?

Cum poate spune cineva că după Apoc. 4:1, Biserica nu mai apare până la Apoc. 19?

Mai mult, cum poate spune că Biserica va fi răpită înainte de necaz?

Concluzie

În încheiere, am cântărit teoria răpirii si am găsit-o usurică (Dan. 5:27). Toate aspectele din acest studiu au fost analizate în context si dovedite de multe versete. Există prea multe contradictii în învătătura despre răpire pentru a o putea considera parte a învătăturii despre Hristos (Evr. 6:1-2). Cei care citesc acest studiu trebuie să caute pentru ei însisi, deoarece ei însisi trebuie să fie convinsi de Scriptură care este adevărul.

Referinţe: De ce este gresită învătătura despre „răpirea Bisericii” Traducere din limba engleză de Bogdan Mateciuc http://www.odaiadesus.ro/rapire.html