Iconoclasmul (din limba greacă eikon adică chip, înfățișare sau icoană și klasma adică a distruge) este o doctrină oficială a statului și a bisericii bizantine, între anii 726–843, care a impus distrugerea icoanelor și disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclastă a reprezentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative și legislative.
Vezi şi: Tradiții ortodoxe contrare Bibliei
Pe tărâm dogmatic, controversele hristologice s-au încheiat în secolul al VII-lea. Numai că, după ce Biserica a învins fiecare părere contrarie în parte, a fost declanșată o ofensivă împotriva unui aspect al învățăturii ortodoxe: a început lupta împotriva „icoanei”, dat tot ca o continuare a disputelor hristologice. Astfel, și-a făcut apariția unul dintre cele mai mari curente care a clătinat fundamentul creștinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent își are începutul deja înainte de domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare. Iconoclasmul însemna la acea vreme dorința de respectare a poruncii a doua din Decalog: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” Ieșirea(Exodul) 20:4-6.
Expansiunea iconoclasmului a avut mai multe cauze. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare împotriva musulmanilor și o erupție vulcanică pe insula Thera. Este posibil ca Leon să fi considerat această erupție ca o dovadă a mâniei lui Dumnezeu împotriva adorării icoanelor de către Biserică. În timpul luptelor contra arabilor, Leon a observat valorile puritane arabe care socoteau arta religioasă drept idolatrie și a crezut că imperiul său va câștiga războiul dacă va proceda la fel.
În cadrul celui de-al doilea conciliu de la Niceea, iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor.
Concluzie: Ortodocşii români au icoane pentru că sunt urmaşi ai bizantinilor. Bizantinii au avut un conflict şi au câştigat cei care vor ”chip cioplit” în biserică. Dacă câştiga tabăra adversă bisericile nostre ar fi arătat ca cea din figura alăturată de mai sus – lucru care ar fi dăunat grav buzunarelor popilor (prin micşorarea puterii de influenţare a populaţiei şi al controlului minţii cu nişte imagini cu ”doamne-doamne”!
Icoana de mai sus cu Iisus reprezintă de fapt chipul lui Zeus (de pe statuia lui Zeus) – lucru cu care sunt de acord mai mulţi cercetători.
Legături externe:
http://www.hiddenbible.com/jesuszeus/jesuszeus.html
http://www.nairaland.com/449148/what-connection-between-jesus-zeus
Multiversuri! 