Un incident OZN în Papua Noua Guinee


FatherGillNewBill Chalker este coordonatorul Centrului de Investigatii OZN (UFOIC) din Sydney, Australia, ca si al grupului pentru dovezi fizice ale anomaliilor (APEG), dar si autorul mai multor carti despre fenomenul OZN. Intr-o postare din ianuarie 2015 el a rememorat experienta din 1959 a reverendului William Booth Gill de la misiunea Boianai din Papua Noua Guinee, una dintre cele mai interesante observatii OZN raportate vreodata.

 Asa cum apare in notele sale, facute in perioada observatiilor, dar si in numeroase interviuri, pe data de 26 iunie 1959, la ora 18.45, reverendul Gill a vazut o lumina alba stralucitoare pe cer spre nord-vest, deasupra marii. Lumina s-a apropiat de cladirile misiunii crestine, devenind un obiect mare, in forma de disc. Aparent solid, avea o baza larga si o „punte” superioara mai ingusta; parea sa aiba dedesubt 4 „picioare” si, pe partea laterala, 4 „panouri” sau „hublouri” care straluceau ceva mai mult decat restul. Din cand in cand, obiectul emitea spre cer, la un unghi de aproximativ 45 de grade, un fascicul de lumina albastra. Dimensiunea aparenta a fost estimata la circa 12 centimetri, la capatul mainii intinse.

(Citeşte şi: )

 La un moment dat, pe puntea de sus s-au ivit patru fiinte luminoase, care trebaluiau la ceva, aparand, disparand si reaparand. Dupa circa 25 de minute de stationare, fiintele, ca si fasciculul de lumina, au disparut definitiv, iar obiectul s-a inaltat intre norii aflati la inaltimea de circa 600 metri. Pana pe la ora 22.00, obiectul a mai reparut de cateva ori, insotit si de alte cateva lumini, vizibile in diverse directii. In total au fost 38 de martori la acest eveniment, intre care reverendul Gill, Steven Gill Moi (profesor), Ananias Rarata (profesor), doamna Nessie Moi, ca si multi localnici.

Vizitatori aerieni

9kv2n5 In mod surprinzator, vizitatorii aerieni au repetat spectacolul si in seara urmatoare, pe 27 iunie. Din declaratia scrisa a reverendului Gill rezulta ca, la ora 18.00, obiectul a reaparut, cam in aceeasi pozitie ca si cu o zi inainte, doar ca parea ceva mai mic. Soarele apusese, dar timp de un sfert de ora a fost inca lumina suficienta pentru a distinge detaliile. Erau, de asemenea, vizibile si alte doua mici lumini stationare. Au aparut aceleasi patru figuri pe puntea superioara. Doua dintre ele pareau sa instaleze sau sa ajusteze ceva invizibil, aplecandu-se ori ridicandu-si bratele. Una dintre figuri parea sa se fi aplecat privind spre ei. Atunci Gill si-a fluturat bratul drept deasupra capului: Spre surpriza celor circa o duzina de martori, figura a facut la fel. Ananias Rarata a fluturat ambele brate, la care alte doua figuri au facut la fel. Ananias si Gill au inceput atunci sa-si fluture bratele iar toate cele patru fapturi au facut la fel. Nu parea sa fie nicio indoiala ca au raspuns. Toti ceilalti martori au izbucnit atunci in strigate de surpriza si de bucurie. Chiar au strigat la ei si le-au facut semne sa coboare, dar fara efect.

 Intrucat a inceput sa se intunece, Gill l-a trimis pe localnicul Eric Kodawara sa aduca o lanterna, cu care au semnalizat catre bizara aparitie. Dupa un minut sau doua, aparent obiectul a raspuns, facand mai multe miscari inainte si inapoi. Dupa un timp, fapturile au disparut de pe punte. Pe la 18.30, reverendul Gill a mers la cina. La ora 19:00, OZN-ul era inca prezent, dar parea ceva mai mic. Grupul de observatori s-a dus la biserica pentru vecernie. Apoi cerul s-a acoperit de nori. Nimic altceva nu a mai fost vazut in acea seara. Doar la 22:40, un zgomot asurzitor, ca al unei explozii, a trezit toate persoanele din statie. Reverendul Gill considera ca nu parea sa fi fost un fulger.

 Personalitatea lui Gill era recunoscuta si credibilitatea sa era enorma. Toata viata lui a fost o marturie impresionanta de angajament. Implicat in activitati profesionale inca din 1933, inclusiv cu cadetii din fortele aeriene, in timpul razboiului, el studiase teologia la Brisbane si pedagogia la Universitatea Queensland, a urmat cursurile Universitatii Monash din Melbourne s.a.m.d. Gill a inceput sa predea in Papua Noua Guinee in 1948, devenind preot hirotonit in Queensland in 1950. A revenit la munca in misiune in Papua Noua Guinee, unde a fost, intre 1952 si 1959, administrator sef al cadrelor didactice si administrator de Educatie al unui sub-district, a predat limba engleza, istoria si educatia crestina, fiind la baza unor initiative care l-au facut cunoscut si respectat. Activitatea sa ulterioara a fost la fel de plina de realizari.

 2mpzlf4La momentul observatiilor, reverendul Gill era deja programat sa se intoarca in Australia. Un important grup civil, Victorian Flying Saucer Research Society a declarat ca rapoartele lui Gill reprezinta dovada cea mai remarcabila de activitate OZN comunicata vreodata unor anchetatori civili. Pentru prima data, un numar mare de martori credibili se intalnisera cu o nava avansata, capabila de performante aerodinamice fantastice si condusa de fiinte umanoide cu care au interactionat.

 In 1959, Papua Noua Guinee era inca un teritoriu al Australiei. Deci cópii ale raportului reverendului Gill au fost distribuite tuturor membrilor Camerei Reprezentantilor din Parlamentul Federal din Australia. O scrisoare circulara a insotit raportul, semnat de presedintii grupurilor civile OZN participante. Drept rezultat, pe 24 noiembrie 1959, membrii parlamentului federal au cerut ministrului aerului o declaratie cu privire la atitudinea serviciilor de Informatii ale Fortelor Aeriene fata de rapoartele din Noua Guinee. Raspunsul ministrului nu a abordat aceasta intrebare, spunand doar ca cele mai multe aparitii OZN au fost explicate si ca „doar un procent foarte mic – ceva de genul 3 la suta – din observa-tiile raportate nu pot fi explicate”.

 Directia de Informatii a Fortelor Aeriene RAAF, la cererea ministrului apararii, a initiat investigarea cazului. RAAF a vizitat pe reverendul Gill pe 29 decembrie 1959. Ofiterul care a condus interviul, comandantul de escadrila F.A. Lang, a tras concluzia ca „Desi reverendul Gill poate fi considerat un observator de incredere, apreciem ca incidentele ar putea sa nu fi fost nimic mai mult decat fenomene naturale colorate de evenimente din trecut si de influente subconstiente ale entuziastilor OZN. In perioada raportului, vremea a fost noroasa si tulburata de furtuni cu tunete si fulgere. Desi nu este posibil sa se traga concluzii ferme, o analiza sumara a unghiurilor deasupra orizontului sugereaza ca cel putin unele dintre luminile observate au fost planetele Jupiter, Saturn si Marte. Refractia luminii, pozitia schimbatoare a planetelor in raport cu observatorul si miscarea norilor ar crea impresia dimensiunii si a deplasarii rapide. In plus, densitatea variabila a norilor ar putea da seama de formele umane si de aparitia si disparitia lor”.

GW400H253 Raportul acesta, cu „explicatia” RAAF, vorbind despre nori si planete, evident nu a lamurit lucrurile si multi nu l-au considerat acceptabil. Dar de-a lungul anilor, au existat si o serie de alte incercari de a explica observatiile de la Boianai, inclusiv prin fenomene astronomice identificate eronat, farsa, efecte de cargo-cult, ori ca reverendul Gill avea miopie si astigmatism (el purta ochelari). Niciuna dintre acestea nu a explicat insa in mod satisfacator probele. Astronomul si fostul consultant US Air Force, Prof. J. Allen Hynek si Centrul sau pentru Studii OZN (CUFOS) au investigat in profunzime cazul. In concluzie, se specifica faptul ca „OZN-urile mai mici ar putea fi atribuite unor stele si planete stralucitoare, dar nu si obiectul primar”. Marimea sa si lipsa de miscare, timp de trei ore, exclude o explicatie astronomica.

Orizont fals sau miraj?

 Bill Chalker spune ca si discutiile pe care le-a avut personal cu reverendul Gill l-au condus la aceeasi concluzie. Mai recent, a existat o incercare de a explica observatia spunandu-se ca Gill si ceilalalti martori s-au confruntat cu un orizont fals, si ca au vazut de fapt un vas de pescuit calamari, cu un echipaj prea ocupat pentru a face mai mult decat sa salute cu mana oamenii de pe mal. Aceasta idee nu este realista intrucat reverendul era sigur ca a vazut obiectul pe cer, la o inaltime de 30 de grade. Doar un val imens putea ridica linia orizontului oceanului, ca sa se potriveasca acestei perspective, si numai pentru un moment. Un asemenea val n-ar fi putut trece neobservat, prin efectele sale la mal. O alta ipoteza, presupunand un miraj, nu poate fi nici ea acceptata, date fiind circumstantele evenimentului.

Imagine__15454 Reverendul Gill a murit in 2007. Scrierile sale, ca si luarile de cuvant publice, sunt o dovada a unei lupte pentru a intelege el insusi cele intamplate. La inceput el afirma ca probabil multe OZN-uri sunt fenomene electrice, efecte ale experimentelor cu bombe atomice, ori arme americane sau ale unei alte puteri. Dupa observatiile de la Boianai el recunostea insa ca „nu exista nici o indoiala ca acestea sunt gestionate de catre fiinte de vreun fel”. La o prelegere tinuta pe 28 octombrie 1959, la o societate pentru studiul OZN, el spunea: „Accept posibilitatea vietii pe alte planete… dar nu am nicio teorie, mai ales pentru ca nu am avut timp sa ma gandesc la asta”. Aceasta opinie si-a mentinut-o oarecum si in declaratiile sale ulterioare. In ultima sa expunere, tinuta pe14 iunie 2003, el s-a referit la zvonurile conform carora niste cosmonauti sovietici ar fi vazut, in 1985, „ingeri” in spatiul cosmic. Cautand explicatii care sa se confrunte cat mai putin cu convingerile sale religioase, el a avansat deci, cu jumatate de gura, ideea ca poate ceea ce vazuse au fost „ingeri”, cel putin pentru el. Puteau fi „americani” sau „extraterestri” pentru altii, sau poate, cel mai bine, „vizitatori”. El nu stia ce anume au fost, dar ramanea sigur de un singur lucru, anume de ceea ce vazuse cu propriii sai ochi.

DAN D. FARCAS

Sursa:

http://www.revistamagazin.ro/content/view/11647/4/

http://www.abovetopsecret.com/forum/thread382154/pg1

http://www.ufoevidence.org/cases/case67.htm

Anunțuri

Răpirea extraterestră a lui Antonio Villas Boas


Imagine__15199Antônio Vilas-Boas (în mai multe surse în engleză scris greșit ca „Villas Boas”) (1934-1991) a fost un fermier brazilian (mai târziu un avocat) care a susținut că a fost răpit de către extratereștri în 1957. Deși povești asemănătoare au circulat ani de zile înainte de acest incident, afirmaţiile lui Vilas Boas „au fost printre primele relatări privind răpirea extraterestră care au devenit cunoscute la scară largă.[1][2] https://www.youtube.com/watch?v=xAX0LL4L1M4

Relatarea lui Vilas-Boas

În momentul presupusei sale răpiri, Antônio Vilas Boas era un fermier brazilian în vârstă de 23 de ani care lucra pe timp de noapte, pentru a evita temperaturile fierbinți ale zilei.[3] La 16 octombrie 1957, el ara terenurile sale din apropiere de São Francisco de Sales când, la un moment dat, a văzut ceva pe care a descris-o ca fiind o „stea roșie” pe cerul nopții. Potrivit povestirii sale, această „stea” s-a apropiat  de poziția sa, crescând ca dimensiune până când a început să arate ca o navă aeriană aproximativ circulară sau în formă de ou, cu o lumină roșie în față și cu o cupolă în rotație în partea superioară. Nava a început să aterizeze pe terenul său, extinzându-şi trei „picioare”, conform afirmațiilor sale. În acel moment, Boas a decis că trebuie să fugă de la locul faptei. al abdConform relatărilor lui Boas, a încercat în primul rând să părăsească locul cu ajutorul tractorului său, dar atunci când luminile și motorul au murit după ce a înaintat doar o distanță scurtă, el a decis să continue pe jos.[4] Cu toate acestea, el a fost prins de un  umanoid înalt de 1,5 m (cinci picioare), care purta salopete gri și o cască. Ochii săi erau mici și de culoare albastră, iar în loc de vorbire scotea zgomote, cum ar fi lătrături sau hămăieli. Apoi, alte trei ființe asemănătoare s-au alăturat primului pentru a-l ajuta să-l țină pe Boas  pe care l-au târât în interiorul navei lor. Odată ajuns în navă, Boas a afirmat că  a fost dezbrăcat de haine și acoperit din cap până la picioare cu un gel ciudat. A fost apoi dus într-o cameră semicirculară mare, printr-o ușă cu simboluri ciudate roșii scrise pe ea. (Boas a susținut că a fost capabil să memoreze aceste simboluri și mai târziu le-a reprodus pentru anchetatori.) În această cameră ființele i-au luat probe de sânge din bărbia lui Boas. După aceea a fost dus într-o a treia cameră unde a fost lăsat în pace timp de aproximativ o jumătate de oră. În această perioadă, un fel de gaz a fost pompat în cameră, care i-a făcut rău lui Boas într-un mod violent. La scurt timp după aceasta, Boas a susținut că i s-a alăturat în cameră un alt umanoid. Cu toate acestea, era de sex feminin, foarte atractivă și dezbrăcată. Ea era de aceeași înălțime ca și celelalte ființe pe care le-a întâlnit, cu o bărbie mică şi ascuțită și cu ochi mari albaștri ca de pisică. Părul de pe cap era lung și alb (oarecum ca un blond platinat), dar părul de sub braţe şi cel pubian era roşu luminos.[5]  Boas a spus că s-a simțit fost puternic atras de această femelă, iar cei doi au avut relații sexuale. În timpul acestui act, Boas a menționat că femela nu l-a sărutat, dar în schimb îl atingea pe bărbie. Când s-a terminat partida de sex, femela i-a zâmbit la Boas, şi-a frecat burta ei și a făcut semn în sus.[6] Boas a interpretat acest lucru ca  însemnând că ea avea de gând să ducă copilul lor în spațiul cosmic.[6] Femela părea apoi ușurată că „treaba” lor s-a terminat, iar Boas însuși a spus că s-a simțit înfuriat de această situație, pentru că se simțea ca și cum ar fi fost doar „un bun armăsar” pentru acei umanoizi.[7] Boas a spus că apoi i s-au dat înapoi hainele și a fost dus într-un tur al navei de către umanoizi. În timpul acestui tur a spus că a încercat să ia cu el un dispozitiv-ceas ca o dovadă a întâlnirii sale cu umanoizii, dar aceștia l-au prins și l-au împiedicat să facă acest lucru. El a fost apoi escortat afară din navă și a privit-o cum se îndepărtează devenind din ce în ce mai puțin strălucitoare. Când Boas s-a întors acasă, şi-a dat seama că au trecut patru ore.[8] Antonio Vilas Boas mai târziu a devenit un avocat, s-a căsătorit și a avut patru copii.[8]  El a fost marcat de povestea presupusei sale răpiri toată viața sa și niciodată nu si-a retras mărturia.[9] Deși unele surse spun că el ar fi murit în 1992, Boas a decedat la 17 ianuarie 1991.[10] [11]

Investigații

Un pacient japonez care suferă de sindromul radiaţiilor acute - tiparul kimono-ului s-a imprimat pe piele
Un pacient japonez care suferă de sindromul radiaţiilor acute – tiparul kimono-ului s-a imprimat pe piele

Ca urmare a acestui presupus eveniment, Boas a susținut că a suferit de greață și slăbiciune, precum şi de dureri de cap și leziuni pe piele care se asemănau cu orice fel de vânătăi uşoare. În cele din urmă, el l-a contactat pe jurnalist Jose Martins, care plasase un anunț într-un ziar cu privire la faptul că era în căutarea unor persoanele care au avut experiențe cu OZN-uri. Auzind povestea lui Boas, Martins l-a contactat pe Dr. Olavo Fontes de la Școala Națională de Medicină a Braziliei; Fontes a intrat, de asemenea, în contact cu grupul de cercetare american al OZN-urilor, APRO. Fontes l-a examinat pe fermier și a concluzionat că a fost expus la o doză mare de radiații de la o sursă anume și că acum suferă de boala radiațiilor acute. Scriitorul Terry Melanson precizează:

Among [Boas’s] symptoms were ‘pains throughout the body, nausea, headaches, loss of appetite, ceaselessly burning sensations in the eyes, cutaneous lesions at the slightest of light bruising…which went on appearing for months, looking like small reddish nodules, harder than the skin around them and protuberant, painful when touched, each with a small central orifice yielding a yellowish thin waterish discharge.’ The skin surrounding the wounds presented ‘a hyperchromatic violet-tinged area.’[3]

Antônio Vilas Boas
Antônio Vilas Boas

Conform cercetătorului Peter Rogerson, povestea a ajuns prima dată în atenţia publicului în luna februarie 1958, iar cea mai timpurie referință tipărită către povestea lui Boas apare în numărul din aprilie-iunie 1962 al revistei braziliene de ufologie SBESDV Bulletin. Rogerson constată că povestea a circulat cu siguranţă între 1958 și 1962, și a fost, probabil, tipărită, dar detaliile sunt incerte. Boas a fost capabil să-şi amintească fiecare detaliu al pretinsei sale experienței fără a fi nevoie de regresie hipnotică. Mai mult, experiența lui Boas a avut loc în anul 1957, cu câțiva ani înainte de celebrul caz al răpirii lui Betty și Barney Hill care a dus la apariţia conceptului de răpire extraterestră  și a deschis ușa pentru multe alte rapoarte de experiențe similare. Cercetător Peter Rogerson, însă, se îndoiește de veridicitatea relatărilor lui Boas. El constată că, cu mai multe luni înainte de prima afirmaţie a lui Boas privind răpirea sa, o poveste similară a fost tipărită în numărul din noiembrie 1957 al periodicului O Cruzeiro și a sugereat că Boas a împrumutat detaliile acestei relatări anterioare, împreună cu elemente din poveştile contactațior din poveștile lui George Adamski. Rogerson mai precizează:

One reason why the [Boas] story gained credibility was the prejudiced assumption that any farmer in the Brazilian interior had to be an illiterate peasant who ‘couldn’t make this up’. As Eddie Bullard pointed out to me, the fact that the Villas Boas family possessed a tractor put them well above the peasant class … We now know that AVB was a determinedly upwardly mobile young man, studying a correspondence course and eventually becoming a lawyer (at which news the ufologists who had considered him too much the rural simpleton to have made the story up, now argued that he was too respectable andbourgeois to have done so).[12]

Vezi şi

Surse: https://en.wikipedia.org/wiki/Ant%C3%B4nio_Vilas_Boas

ADN extraterestru sau înșelătorie demonică?


khouryabductionPeter Khoury din Sydney, Australia este un emigrant libanez, casatorit in 1990, avand doi copii. El spune ca, pe 23 iulie 1992, a fost vizitat, in casa bine incuiata, de doua femei, dintre care una era o „blonda nordica” foarte inalta, cu ochi albastri, de doua-trei ori mai mari decat normalul, barbia ascutita, parul blond extrem de fin si pielea alba. Cealalta avea un ten masliniu si parul negru. Dupa un mic incident, cele doua au disparut fara urma, tot atat de brusc cum au aparut, dar au lasat in urma lor un fir de par blond, pe care Khoury l-a recuperat si l-a oferit pentru a fi supus analizei ADN.

(Vezi şi: Extratereștrii și creştinismul)

 Ufologul australian Bill Chalker a descoperit ca Khoury mai avusese si pe 12 iulie 1988 o experienta dramatica, o posibila rapire OZN, care i-a schimbat viata. El a facut apoi voluntariat, intr-o asociatie de sprijin pentru cei care au avut experiente OZN traumatizante, incercand sa ajute pe cei care au trecut prin incidente similare.

 Atunci, in 1988, zacea paralizat pe un pat. Un numar de persoane erau in jurul lui. Una dintre ele, o fiinta inalta, subtire, de culoare galben-aurie, cu ochii mari, negri, a introdus un obiect, ca un ac lung, intr-o parte a capului sau. Khoury a lesinat. Cand si-a recapatat cunostinta, s-a sculat si a trecut in camera alaturata, unde a gasit pe ceilalti membri ai familiei sale stand nemiscati, intr-o stare de „animatie suspendata”. Trezindu-i, Khoury a constatat ca in timp ce acestia au crezut ca au trecut numai 10 minute, in realitate, verificand ceasul, se pare ca s-a scurs o perioada cuprinsa intre 1 pana la 2 ore.

 Continuand investigatiile, Chalker a descoperit ca prima intalnire a lui Peter cu un OZN a avut loc la varsta de 7 ani, in Liban, in vara anului 1971. El si alti sapte copii s-au urcat pe acoperisul plat al casei vecinului sau pentru a se juca. Peter a fost ultimul care a iesit printr-o usa grea care ducea pe acoperis. Aici a vazut in fata lui toti prietenii sai „inghetati”, ca niste statui, iar deasupra plana, tacuta, o nava in forma de ou. Toti cei opt copii s-au revazut apoi la parter, fara sa-si aminteasca ce s-a intamplat intre timp.

O nava in forma de om

 Pe 1 septembrie 2010, Peter Khoury a fost supus si unei examinari cu detectorul de minciuni, procedura fiind filmata. Cand examinatorul Gavin Wilson a anuntat, dupa un mare numar de intrebari, ca „Peter a trecut testul”, acesta a raspuns laconic doar atat: „Grozav, sunt fericit”.

Monk from beyond the moon; Beefcake from beyond the moon; Peter on the thinnest bed ever
Monk from beyond the moon; Beefcake from beyond the moon; Peter on the thinnest bed ever

Analiza ADN a firului de par recuperat de Khoury, prima din lume implicand o posibila interventie nepamanteana, a indicat ca acesta ar proveni de la o persoana apropiata biologic de profilul genetic uman, dar de un tip rasial neobisnuit – un tip mongoloid chinez rar – unul dintre cele mai rare linii umane cunoscute, care se afla mai departe de normalul uman decat oricare alta, cu exceptia pigmeilor din Africa si a aborigenilor australieni. Ceea ce era neobisnuit, era insa parul blond in locul celui negru, care ar fi fost de asteptat de la ADN-ul mitocondrial de tip asiatic.

 O a doua faza a cercetarii s-a concentrat asupra replicarii ADN-ului rezultat din tija si din radacina esantionului de par. Acest lucru a relevat o natura „hibrida”, a profilului ADN: tija indica (in ciuda culorii) o origine mongoloida (chineza) asiatica rara, in timp ce radacina arata o provenienta gaelica/basca. In plus s-a evidentiat si o gena care confera imunitate fata de boli precum HIV si variola. Toate aceste aspecte se gasesc detaliate in cartea lui Bill Chalker „Hair of the Alien”, publicata in 2005 la New York, de catre Paraview Pocket Books, o divizie a editurii Simon and Schuster.

 O a treia faza a explorarii acestei misterioase istorii s-a derulat in provincia Yunnan din sudul Chinei. Aici, precum si in zonele invecinate din nordul Thailandei, Myanmar (Birmania), si Laos, traieste un grup izolat de oameni numit Lahu, avand o structura ADN asemanatoare cu cea din firul de par. Interesant ca in aceleasi regiuni se manifesta aparitii fascinante OZN si fenomene luminoase neobisnuite.

 Un studiu de 907 pagini al Dr. Anthony Walker, intitulat „Merit and the Millenium – Routine and Crisis in the Ritual Lives of the Lahu People”, dezvaluie una dintre cele mai fascinante experiente de tip samanic a populatiei Lahu, cele ale samanului de nivel superior Ca Nu, care pretinde ca spirite sau fiinte din Cer l-au vizitat si i-au dat o piatra stralucitoare misterioasa cu inscriptii, aratandu-i si alte lucruri stranii.

 In 1986 scriitorul dizident chinez Ma Jian a evadat din arest si a incercat sa gaseasca un drum intr-o zona salbatica, pe teritoriul Lahu, in sudul provinciei Yunnan. Dintr-o data, asa cum a scris apoi in cartea sa „Red Dust”, „a aparut o lumina din intuneric. Parea sa vina de pe un alt taram. A rasarit dintr-un suvoi si plutea printre copaci; apoi s-a oprit intre niste ramuri, la zece metri distanta, coborand incet la nivelul ochiului meu… Am mers mai departe iar mingea de foc mergea cu mine printre crengi, aratandu-mi drumul pe vreo douazeci de kilometri, pana cerul s-a luminat”.

  La Festivalul Scriitorilor organizat la Sydney in 2003, Ma Jian i-a confirmat intamplarea lui Bill Chalker, spunand ca a fost o experienta reala, cu o minge de lumina de marimea unui pepene. Intamplarea a avut loc langa fluviul Lancang (Mekong), unde s-au semnalat numeroase fenomene luminoase inexplicabile. Chalker filmase el insusi sfere de lumina iesind din Mekong in 2006. O luna mai tarziu, in noiembrie 2006, mii de sateni din zona au urmarit, timp de doua ore, sapte obiecte emisferice albe, plutind deasupra unei cladiri a Partidului Comunist Chinez.

Hair of the Alien: DNA and Other Forensic Evidence of Alien Abductions -- by Bill Chalker
Hair of the Alien: DNA and Other Forensic Evidence of Alien Abductions – by Bill Chalker

 Yunnan are o mostenire bogata de rapoarte de OZN-uri. Una dintre cele mai ciudate intamplari a avut loc aici in toamna anului 1975, cand doi soldati dintr-o unitate a Armatei Populare de Eliberare din China stationate in Jian-Shui din provincia Yunnan au intalnit un imens obiect zburator in forma de farfurie. Acesta a zburat in cerc deasupra capetelor lor si a emis fascicule de lumina de culoare portocalie. Unul dintre martori a fugit pana la tabara militara din apropiere. In cateva minute, comandantul si aproximativ o duzina de barbati inarmati au venit la locul observatiei. Soldatul care ramasese sa urmareasca aparitia nu a mai putut fi gasit. Dupa cateva ore, patru soldati care pazeau locul au auzit un geamat in spatele lor. Era omul disparut, intr-o stare de inconstienta. Parul facial ii crescuse extrem de mult. Cand si-a revenit, soldatul nu-si mai amintea nimic. Ceasul sau de mana indica faptul ca fusese oprit pentru o perioada considerabila de timp. Armele soldatului, ca si ceasul, s-au dovedit a fi usor magnetizate.

Extraterestri in China

 Pe parcursul anului 2009 si 2010, China a cunoscut un mare val de OZN-uri, multe dintre ele dovedite prin fotografii si clipuri video. O buna parte din cazuri au fost din provincia Yunnan. Profesorul Zhang Yifang de la Universitatea Departamentul de Fizica Yunnan si presedinte al Asociatiei de Cercetare OZN Kunming (capitala provinciei Yunnan) a vorbit in public despre realitatea prezentei OZN-urilor si a extraterestrilor in China. El a adaugat: „Sunt convins, pentru ca eu sunt un fizician si astronom”. El a precizat ca „OZN-urile apar mai ales in Yunnan, Xinjiang, si Heilongjiang. Istoria observatiilor OZN din Kunming este bogata, iar aparitia acestora obisnuita”.

 Bill Chalker leaga toate aceste investigatii de ceea ce el numeste „paradigma ADN-ului extraterestru”, o abordare care presupune examinarea ADN-ului, pentru a obtine dovezi de „modele non-darwiniene”, o posibila interventie extraterestra sau a unei inteligente nepamantene in evolutia speciei umane. Grupul pe care il conduce exploreaza in acest scop si mutatii neobisnuite, polimorfisme, ADN-ul zis „junk” etc.

 Chalker este de parere ca dovezile genetice pentru o asemenea „interventie inteligenta” trebuie cautate mai ales in anumite culturi (in special indigene) din intreaga lume, in locuri care intrunesc manifestari OZN stranii, traditii cu intalniri cu „fiinte din ceruri” si aspecte neobisnuite ADN. In acest scop, el propune cercetari pe termen lung asupra unor grupuri de oameni, cum ar fi Lahu in Thailanda si China, Kayapo si traditia lor, Bep Kororoti in Brazilia, conexiunea Zulu (prin Credo Mutwa), in Africa, dar si alte popoare ale caror traditii si locuri par conectate cu vizitatorii nepamanteni. In felul acesta – crede Chalker – vom putea obtine dovezi convingatoare privind posibilitatea unei „interventii inteligente” in evolutia noastra.

 Stiinta oficiala a respins in mod consecvent ideea unei posibile „interventii inteligente” dirijata de extraterestri. Cu toate acestea au aparut si unele fisuri interesante in acest zid al stiintei. Unul dintre stalpii biochimiei, Francis Crick, care a castigat Premiul Nobel in 1962 pentru rolul sau in descoperirea structurii de dubla spirala a ADN-ului, a sustinut o forma radicala a ideii de panspermie (insamantarea vietii pe Pamant, din spatiul cosmic) si anume faptul ca am fi rezultatul unei „panspermii dirijate”, altfel spus, ca viata pe Pamant a fost rezultatul interventiei unei inteligente superioare extraterestre, cu multe milioane de ani in urma.

(Citeşte şi: Administraţia Obama pregăteşte scenariul fals al unei invazii extraterestre! Scopul este acela de instalare a unei guvernări totalitare!)

 Prima conferinta organizata la Londra de Royal Society, in ianuarie 2010, cu prilejul aniversarii a 350 de ani de existenta, a avut ca subiect „Detectarea vietii extraterestre si consecintele ei pentru stiinta si societate”. Intre altele, profesorul Paul Davies, conferentiind despre „tacerea stranie” a Universului, spunea ca in loc sa cautam semnale radio, care nu mai vin, ar fi mult mai usor sa vedem daca nu cumva gasim dovezi ale prezentei unei inteligente nepamantene prin codurile ADN-ului, mai ales in ceea ce a fost numit „junk”, acea parte din ADN care deocamdata nu stim la ce foloseste.

DAN D. FARCAS

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/11615/4/  http://www.theironskeptic.com/articles/tits/tits.htm  http://www.ufocasebook.com/khouryabduction.html

Incidentul Diatlov


1265890668_group_07Incidentul Diatlov (Гибель тургруппы Дятлова) se referă la moartea în circumstanțe misterioase a unui grup de turiști conduși de Igor Diatlov – un eveniment despre care se presupune că s-a întâmplat în noaptea de 1 spre 2 februarie 1959 în nordul munților Urali.[1]
Moartea grupului de turiști (schiori) conduși de Diatlov continuă să atragă atenția cercetătorilor, jurnaliștilor și a politicienilor, fiind pusă în discuție și la 50 de ani pe canalele media centrale din Federația Rusă.[2]
Incidentul a avut loc în Regiunea Sverdlovsk, lângă muntele Holat Ciahil (Холатчахль sau Холат-Сяхылn, cu sensul de „Muntele Mort”) în zona locuită de tribul Mansi în trecătoarea care va fi numită Diatlov în memoria acestui eveniment tragic.
Grupul, condus de Igor Diatlov, era format din opt bărbați și două femei, majoritatea studenți sau absolvenți ai Institutului Politehnic Ural (în prezent Universitatea Tehnică de Stat din Ural).
YETI_Unsolved_Mystery_Since_59Lipsa martorilor oculari a dus la numeroase speculații. Anchetatorii sovietici au stabilit pur și simplu că „o forță naturală copleșitoare” a provocat moartea. Accesul în zonă al schiorilor și al altor aventurieri a fost interzis timp de trei ani după acest incident. Cronologia exactă a incidentului rămâne neclară din cauza lipsei supraviețuitorilor.
Imagine__13045Anchetatorii au stabilit că excursioniștii și-au rupt cortul din interior, plecând desculți prin zăpadă la o temperatură de -30°C. Plecarea în grabă, pe întuneric, ar fi fost provocată de apariția unei lumini puternice după unele surse. Deși cadavrele nu au prezentat nici un semn de luptă, două victime aveau cranii fracturate, două cu coaste rupte și un cadavru nu avea limbă. Au fost lansate mai multe speculații privind cauza decesului: atacul unor prizonieri evadați, blestemul spiritelor tribului Mansi, cearta între membrii grupului, victime ale unui proiect militar guvernamental secret, incident OZN etc.

Incidentul OZN de la Aurora


Un însemn al Comisiei istorice din Texas, în afara Cimitirului din Aurora, locul presupus al înmormântării unui pilot de OZN, care menţionează pe scurt incidentul.
Un însemn al Comisiei istorice din Texas, în afara Cimitirului din Aurora, locul presupus al înmormântării unui pilot de OZN, care menţionează pe scurt incidentul.

Incidentul OZN de la Aurora este un incident OZN, care se pare că a avut loc pe 17 aprilie 1897 în Aurora, Texas, un mic orășel situat în colțul din nord-vest al zonei metropolitane Dallas–Fort Worth–Arlington. Incidentul (asemănător cu mult mai celebrul incident de la Roswell, incident situat la 50 de ani după acesta) constă într-o presupusă prăbușire a unui OZN. Presupusul corp al unui extraterestru este înmormântat într-un mormânt nemarcat din cimitirul local.

Declarațiile martorilor
În perioada 1896 – 1897 (aproximativ șase sau șapte ani înainte de primul zbor al fraților Wright), numeroase apariții ale unui obiect zburător în formă de trabuc au fost semnalate în Statele Unite.

Un articol dintr-un ziar privind incidentul
Un articol dintr-un ziar privind incidentul

Una din aceste observații a fost pe 19 aprilie 1897 în ediția ziarului Dallas Morning News. Articolul, scris de un locuitor din Aurora, S. E. Haydon[1], despre un presupusul OZN, descrie cum obiectul necunoscut a lovit o moară de vânt de pe proprietatea unui judecător două zile mai devreme, în jurul orei locale 6 dimineața[2], provocând un accident. Pilotul (care a fost descris ca neaparținând acestei lumi, sau ca marțian, conform unui ofițer al Armatei din apropiere de Fort Worth)[3] nu a supraviețuit accidentului și a fost îngropat creștinește în apropierea Cimitirului din Aurora. (Cimitirul conține o placă care menționează incidentul)[4].

Teoria păcălelii
Teoria păcălelii se bazează în principal pe cercetarea istorică efectuată de Barbara Brammer, un fost primar din Aurora. Cercetările sale au arătat că luni de zile înainte de pretinsul accident, Aurora a fost copleșită de o serie de incidente tragice. În primul rând, cultura de bumbac locală (sursa majoră de venituri a orașului) a fost distrusă de o infestare cu coleopterul Anthonomus grandis. În al doilea rând, un foc pe latura de vest a orașului a distrus mai multe clădiri și mai mulți oameni au murit. La scurt timp după incendiu, o epidemie de febră a lovit orașul, instaurându-se carantina. Apoi, o cale ferata de 27 de kilometri până la Aurora, planificată să fie construită, niciodată nu a mai fost realizată. În fine, Aurora (care avea aproape 3.000 de locuitori în acel moment) a fost în pericol de dispariție; cercetările lui Brammer, de asemenea, au arătat că Haydon era cunoscut în oraș ca fiind cel puțin glumeț. Barbara Brammer concluzionează că articolul lui Haydon a fost o ultima încercare de a menține Aurora în viață.
auroramap
Investigații
Într-o investigație realizată de MUFON și publicată în 1973, se arată că s-au găsit bucăți ciudate dintr-un aliaj rar în natură (95% aluminiu și 5% fier).

În aceiași anchetă, se spune că cea mai veche parte a cimitirului a avut o piatră funerara dintr-un aliaj identic. Ei au folosit un detector de metale pentru a găsi mormântul. Când cei de la MUFON au cerut permisiunea de a-l dezgropa, au fost refuzați. Câteva zile mai târziu, anchetatorii au revenit dar au constatat că piatra a dispărut. Cu detectorul de metale nu au mai descoperit niciun metal.

În presupusul loc unde s-a prăbușit nava nu mai crește iarba. Terenul a devenit proprietatea unei alte persoane care a început să sufere de artrita foarte severă.

The Aurora Encounter (1986)
The Aurora Encounter (1986)

În cadrul anchetei din 1973 s-au găsit trei martori care erau în 1897 în Aurora. Primul a spus că totul a fost o glumă. Dar celelalte două persoane au susținut contrariul: al doilea a fost martorul incidentului, dar a plecat repede pentru că mama sa nu l-a mai lăsat să stea acolo iar al treilea a recunoscut că a văzut OZN-ul prăbușindu-se în timp ce își făcea temele, tatăl său a plecat să vadă ce s-a întâmplat și, în ziua următoare când s-a întors, el i-a povestit tot fiului său.

Descrierea pilotului extraterestru a fost foarte asemănătoare cu alte descrieri.

In 1998, Dallas-based TV station KDFW aired a lengthy report about the Aurora incident. Reporter Richard Ray interviewed former Fort Worth Star Telegram reporter Jim Marrs and other locals, who said something crashed in Aurora. However, Ray’s report was unable to find conclusive evidence of extraterrestrial life or technology. Ray reported that the State of Texas erected a historical plaque in town that outlines the tale and labels it „legend.”

On December 2, 2005, UFO Files first aired an episode related to this incident, titled „Texas’ Roswell”. The episode featured a 1973 investigation led by Bill Case, an aviation writer for the Dallas Times Herald[6] and the Texas state director of Mutual UFO Network (MUFON).
MUFON uncovered two new eyewitnesses to the crash. Mary Evans, who was 15 at the time, told of how her parents went to the crash site (they forbade her from going) and the discovery of the alien body. Charlie Stephens, who was age 10, told how he saw the airship trailing smoke as it headed north toward Aurora. He wanted to see what happened, but his father made him finish his chores; later, he told how his father went to town the next day and saw wreckage from the crash.
MUFON then investigated the Aurora Cemetery, and uncovered a grave marker that appeared to show a flying saucer of some sort, as well as readings from its metal detector. MUFON asked for permission to exhume the site, but the cemetery association declined permission. After the MUFON investigation, the marker mysteriously disappeared from the cemetery and a three-inch pipe was placed into the ground; MUFON’s metal detector no longer picked up metal readings from the grave, thus it was presumed that the metal was removed from the grave.
MUFON’s report eventually stated that the evidence was inconclusive, but did not rule out the possibility of a hoax. The episode featured an interview with Mayor Brammer who discussed the town’s tragic history.

On November 19, 2008, UFO Hunters first aired another television documentary regarding the Aurora incident, titled „First Contact”.
The documentary featured one notable change from the UFO Files story – Tim Oates, nephew of Brawley Oates and the now-owner of the property with the sealed well where the UFO wreckage was purportedly buried, allowed the investigators to unseal the well, in order to examine it for possible debris. Water was taken from the well which tested normal except for large amounts of aluminum present; the well had no significant contents. It was stated in the episode that any large pieces of metal had been removed from the well by a past owner of the property. Further, the remains of a windmill base were found near the well site, which refuted Ms. Pegues’ statements (from the 1979 Time magazine article) that Judge Proctor never had a windmill on his property.
In addition, the Aurora Cemetery was again examined. Although the cemetery association still did not permit exhumation, using ground-penetrating radar and photos from prior visits, an unmarked grave was found in the area near other 1890s graves.[7][8] However, the condition of the grave was badly deteriorated, and the radar could not conclusively prove what type of remains existed.

În cultura populară
În 1986 a fost realizat un film bazat pe acest eveniment. Filmul se numește The Aurora Encounter[5].

The 2011 season premiere of Ancient Aliens titled „Aliens and the Old West” goes over this incident.
Charles Stephenson’s 2013 novel The Face of OO describes how the Aurora crash was the result of an attempted theft of an airship that went awry.[10]

The comedy group The Firesign Theatre makes several references to the Aurora Incident on the 1974 album titled: Everything You Know Is Wrong.

Legături externe
* [ http://www.ufocasebook.com/Aurora.html Aurora Texas UFO Incident – UFO casebook study ]
* [ http://www.ufocasebook.com/haydonarticle.jpg Original newspaper article by S.E. Haydon ]

–––––––––––––––––––––––––––––––––

The Aurora, Texas Crash of 1897
Aurora Crash The state of Texas has always been called the „big state.” This expression applies to many things, but is especially true regarding „tall tales.” I have heard them all of my life, and sometimes it is difficult to separate truth from fiction.
Such is the case with one story that comes from the small town of Aurora.
Imagine__12755
The town’s history book labels the community as „the town that almost wasn’t,” and that expression is directly related to the legend of a spaceship crashing into a windmill, and the burial of a small alien creature found in the aftermath.

This event has become the most important news story to ever come out of this small Texas city. Aurora was designated a „historical site” by the State of Texas.

The year was 1897, and this was the year of the „great airships” reports in the United States. As the story goes, it was on April 17, 1897, that a slow moving space ship crashed into a windmill, bursting into pieces.

As the debris was searched through, supposedly the body of a small alien was discovered.

Originally the alien pilot was dubbed the „Martian pilot.”

Some of the debris also revealed material sketched with a type of hieroglyphic. The town folk gave the poor little creature a proper burial in the local cemetery.

This incident, whether true or not, has had just enough publicity to stay afloat for over 100 years. It was made into a movie, „The Aurora Encounter” in 1986, starring Jack Elam.

The news of the crash spread quickly, even for that time period.

A newspaper article of the event still exists, written by S. E. Haydon, reporter for the Dallas Morning News. Below is the original article:

Aurora Cemetery „About 6 o’clock this morning the early risers of Aurora were astonished at the sudden appearance of the airship which has been sailing around the country. It was traveling due north and much nearer the earth than before.

„Evidently some of the machinery was out of order, for it was making a speed of only ten or twelve miles an hour, and gradually settling toward the earth. It sailed over the public square and when it reached the north part of town it collided with the tower of Judge Proctor’s windmill and went into pieces with a terrific explosion, scattering debris over several acres of ground, wrecking the windmill and water tank and destroying the judge’s flower garden.

„The pilot of the ship is supposed to have been the only one aboard and, while his remains were badly disfigured, enough of the original has been picked up to show that he was not an inhabitant of this world.”

Aurora Map The story never gained a lot of exposure at the time, but eventually it was commented on by UPI on May 24, 1973:

„Aurora, Tex. – (UPI) – A grave in a small north Texas cemetery contains the body of an 1897 astronaut who was ‘not an inhabitant of this world,’ according to the International UFO Bureau.

The group, which investigates unidentified flying objects, has already initiated legal proceedings to exhume the body and will go to court if necessary to open the grave, director Hayden Hewes said Wednesday.

„After checking the grave with metal detectors and gathering facts for three months, we are certain as we can be at this point [that] he was the pilot of a UFO which reportedly exploded atop a well on Judge J.S. Proctor’s place, April 19, 1897,” Hewes said.” „He was not an inhabitant of this world.”

The legend was back in the news! Only a couple of days later, UPI followed up the first report with another from Aurora. They had located a living witness to the event.

„A ninety-one-year-old who had been a girl of fifteen in Aurora at the time of the reported incident was quoted. „I had all but forgotten the incident until it appeared in the newspapers recently.”

She said her parents had actually been to the crash sight, but had not allowed her to accompany them for fear of what might be in the debris.

„She recalled that the remains of the pilot, ‘a small man,’ had been buried in the Aurora cemetery, validating the other legends.”

The Associated Press now joined the chase for the sensational story. From the city of Denton, Texas came this account: „A North Texas State University professor had found some metal fragments near the Oates gas station (former Proctor farm). One fragment was said to be ‘most intriguing’ because it consisted primarily of iron which did not seem to exhibit magnetic properties.”

The professor also said he was puzzled because the fragment was „shiny and malleable instead of dull and brittle like iron.”

For reasons unknown, the Aurora Cemetery Association fought the attempts to exhume the alleged alien body. They were successful, and the dead alien’s remains stayed a mystery.

The town of Aurora still shows traces of Military intervention today, and the question must be asked, „Why would the U. S. Military be in the town of Aurora?”

Anyone familiar with the Roswell crash of 1947 will remember that debris from Mac Brazel’s field was flown to Ft. Worth, which is only a short hop’s distance from Aurora. Is this why the Military was in Aurora? Could the Government have the alien body?

Today Aurora, like other cities, is modernized, and yet a few hints of the past still remain. Although the headstone of the alien was stolen, there remain pictures of it today. A copy of this photo now adorns the grave site.

There has been, at times, a lobby to exhume the remains of the little pilot and give it a proper burial, with a new headstone. So far, this has not happened. Should the little grave be dug up, or should we just leave it and the legend of the Aurora UFO alone?

http://www.ufocasebook.com/Aurora.html