Întrebarea dacă suntem singuri în univers rămâne una dintre cele mai mari dificultăți filozofice ale timpului nostru. Deși pare aproape de neconceput că civilizația noastră este singură în univers, rămâne totuși faptul că nu am văzut încă vreo dovadă a contrariului.
Dar, în timp ce astronomii au petrecut zeci de ani căutând dovezi ale vieții extraterestre inteligente printre stele, un studiu recent realizat de doi cercetători de la Universitatea din Liege și de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) are potențialul de a schimba această noțiune complet pe cap.
În loc să asculte semnalele trimise către noi, autorii studiului au privit lucrurile dintr-o perspectivă diferită – ce se întâmplă dacă există sonde extraterestre în sistemul nostru solar, chiar acum, care trimit semnale, nu către noi, ci departe de noi afară în cosmos?
Presupunând că aceste sonde au stabilit o modalitate de a comunica cu creatorii lor, ar trebui – teoretic – să fie posibil să se recepționeze semnalul pe care îl trimit.
Pentru a transmite un semnal în spațiul îndepărtat, s-a propus că aceste sonde extraterestre ar fi putut înființa o rețea de comunicații care acoperă galaxiile şi utilizează stelele ca lentile gravitaționale.
Pe baza acestui fapt, susțin autorii, cel mai bun prim loc pentru a căuta dovezi ale comunicării extraterestre este steaua pitică roșie Wolf 359, care este situată la aproximativ 7,9 ani lumină distanță de noi.
„Pământul ar trebui să se afle o dată pe an în fasciculul de comunicare al presupusei sonde solare care emite către Wolf 359”, a spus coautorul studiului Michael Gillon.
„Am făcut niște calcule care m-au făcut să concluzionez că, dacă sonda emite către Wolf 359 în intervalul optic atunci când Pământul este în fasciculul său, ar trebui să putem detecta emisia acesteia chiar și cu un telescop de dimensiuni modeste”.
Wolf 359 este o stea din constelația Leul. Este una dintre cele mai apropiate stele față de Sistemul Solar, doar sistemul Alpha Centauri (inclusiv Proxima Centauri) și Steaua lui Barnard sunt cunoscute a fi mai aproape. Apropierea sa, la o distanță de aproximativ 7,8 ani-lumină de Pământ, a făcut ca această stea să fie menționată în numeroase lucrări de ficțiune.
Are o magnitudine aparentă de 13,54 și nu poate fi văzută decât cu un telescop mare. Vârsta sa este estimată la cel puțin un miliard de ani.
Are o masă de 0,09 M☉ (masa Soarelui).
Mișcarea proprie a stelei a fost măsurată, pentru prima oară, în 1917 de către astronomul german Max Wolf. Observațiile sale au fost publicate în 1919 în Catalogul Wolf, unde el a clasat-o pe poziția a 359-a.[4]. Puternica mișcare proprie a stelei a suscitat atenția astronomilor, întrucât mișcarea proprie a acesteia poate indica faptul că ar putea fi situată în apropierea Sistemului nostru Solar. Este steaua cea mai puțin masivă dintre stelele cunoscute până la descoperirea stelei VB 10 în 1944[5].
Astronomii de la Queen’s University din Belfast au descoperit o stea rătăcitoare care circulă în spaţiu cu 1.200 de kilometri pe secundă, cea mai mare viteză înregistrată vreodată a unui astfel de corp ceresc din galaxia noastră
Multiversuri! 