În escatologia creștină, răpirea se referă la convingerea că înainte sau simultan cu a doua venire a lui Iisus Hristos pe Pământ, credincioșii vor fi înviaţi şi ridicați de pe pământ ca să-l întâlnească în aer. [1] Conceptul se bazează pe diverse interpretări ale cărții biblice 1 Tesaloniceni 4:16-17 [2] şi pe cum se interconectează cu alte interpretări diferite ale unor pasaje biblice, cum ar fi cele din 2 Tesaloniceni și Cartea Apocalipsei.
„Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
—1 Tesaloniceni 4:16-17
Multi consideră în ziua de azi că Margaret MacDonald a fost prima care a vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii înainte de „descoperirea” avută de ea în 1830 si de fapt această femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au existat „oameni ai lui Dumnezeu” care au scris despre răpire înainte de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.
„Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor noastre” (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).
Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si 627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să promoveze o asemenea idee.
În 1585, un preot catolic spaniol pe nume Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note din versiunea Vulgata a Bibliei. Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de dragul interesului public.
Prima publicatie referitoare la asa-zisa răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat la Philadelphia (1788) cu titlul „Două exercitii academice asupra subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă”. În articol, Edwards făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind considerate ca extravagante pseudo-religioase.
O altă scriere referitoare la o răpire înainte de Necaz s-a numit „Venirea lui Hristos cu slavă si mărire” si a fost scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică, dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra în 1827.
Edward Irving era fondatorul asa-numitei „Biserici Apostolice Catolice„. Irving si adeptii lui au început să propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era (absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în engleză a cărtii lui Lacunza. Un alt pastor englez care a jucat un rol important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.
Am prezentat pe scurt felul în care teoria răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.
A fost interesant să vedem felul în care a apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această privintă.
(Citeşte şi: Statul Islamic spune că va provoca Apocalipsa și că Iisus va reveni ca să-i salveze)
Unul dintre principiile de căpătâi ale sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: „Mărturia a doi sau trei oameni este adevărată” (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Iisus nu a vorbit niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).
Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura, trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si despre strângerea credinciosilor la El.
La Matei 24, Iisus dă câteva profetii ca răspuns la întrebările ucenicilor despre „când vor fi aceste lucruri?”, „care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei lumi?”. Răspunzând la aceste întrebări, Iisus le-a arătat ordinea evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:
El ne vorbeste despre falsi prooroci, războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).
Ne vorbeste de durerile si prigoana care va veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).
Ne vorbeste despre „urâciunea pustiirii”, când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).
Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va veni peste pământ (v. 21).
Ne spune că imediat după Necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).
Fiul Omului va fi văzut venind pe norii cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).
Ceea ce a spus Iisus este că El nu va veni pe norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51, versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Iisus ca având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul „a întâlni” are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei persoane cu o functie înaltă. „Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea de bun-venit adresat unui demnitar nou venit” (Moulton, Gramatica Noului Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci, atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp, credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).
TEORIA RĂPIRII
„Pe aceasta v-o spunem prin cuvântul Domnului: noi, cei vii, cei rămasi până la venirea Domnului, nu le-o vom lua înainte celor adormiti. La un semn poruncitor, la glasul arhanghelului si-n trâmbita lui Dumnezeu, însusi Domnul se va pogorî din cer si cei morti în Hristos vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, cei rămasi, vom fi răpiti împreună cu ei în nori ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh. Astfel vom fi pururea cu Domnul pururea. Asadar cu aceste cuvinte mângâiati-vă unii pe altii” (1 Tes. 4:15-18).
„După cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta si chipul Celui ceresc. Pe aceasta însă v-o spun eu vouă, fratilor: Carnea si sângele nu pot mosteni împărătia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu mosteneste nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba; deodată, într-o clipire din ochi, la trâmbita de apoi. Trâmbita va suna si mortii vor învia nestricăciosi iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca fiinta aceasta stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune si fiinta aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire. Iar când fiinta aceasta stricăcioasă se va îmbrăca în nestricăciune si fiinta aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris:: Moartea a fost înghitită de biruintă.” (1 Cor. 15:49-51)
1 Tes. 4:15-18 si 1 Cor. 15:49-55 sunt versetele principale ale teoriei răpirii folosite de sustinătorii acesteia. Deci, dacă tragem temelia, restul învătăturii pică. Esenta învătăturii despre răpire afirmă că aceste două versete vorbesc despre o venire separată a Domnului Iisus Hristos pentru a lua Biserica de pe pământ, înainte de a Doua Venire, astfel ca ei să scape de Necazul cel Mare anuntat de Iisus că va veni peste pământ. Pentru a da de înteles aceasta, versetele au fost scoase din context si rupte de celelalte versete care vorbesc despre acest subiect (aceasta este o altă dovadă că este o învătătură falsă). Dacă privesti la aceste versete si la altele legate de venirea Domnului, vei găsi nori, trâmbita lui Dumnezeu, strângerea sfintilor si acea ordine a evenimentelor care trebuie să se întâmple înainte de venirea Lui.
Norii
Iisus ne spune că la venirea Lui El va veni pe nori (Mat. 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27).
În Fapte 1:9-11, Iisus s-a ridicat de la pământ si L-a acoperit un nor. Cum ucenicii stăteau si priveau în sus, doi oameni în haine albe le spun că asa cum Iisus s-a ridicat la ceruri, la fel va si veni (pe nori). Atunci când le vorbesc cei doi oameni, ucenicii erau pe pământ, nu în văzduh. Când cei doi au spus că Iisus va reveni asa cum a plecat, ei s-au referit că El va reveni pe pământ.
Apocalipsa 1:7 ne spune că El va veni pe nori si că orice ochi îl va vedea (nu e o venire secretă).
Ioel 2:1-2 ne spune că ziua Domnului va fi, printre altele, o zi de nori. Putem verifica că este vorba despre a Doua Venire la care se referea Iisus la Mat. 24 deoarece mai jos la Ioel 2:10 se spune că soarele, luna si stelele se vor întuneca. Aceeasi descriere o dă si Iisus.
Tef. 1:14-15 ne spune că măreata zi a Domnului este … o zi de nori.
La 1 Tes. 4:15-17, Pavel ne spune că la venirea Domnului, cei care sunt vii vor fi răpiti în nori la Domnul. Am arătat deja ce înseamnă acel „a întâlni”. Acest verset este în deplină armonie cu evenimentele descrise de Iisus ca având loc la a Doua Sa Venire. Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns la o întrebare: ce anume din versetul acesta îl face să trebuiască aplicat cu referire nu la a Doua Venire, ci la o asa-zisă răpire? Unde scrie că după întâmpinarea din văzduh, Iisus va pleca înapoi cu credinciosii? Nicăieri.
Trâmbita lui Dumnezeu
Iisus a spus de asemenea că la venirea Lui trâmbita va suna cu putere (Mat. 24:31).
La Ioel 2:1 se dă porunca să se sune trâmbita în ziua Domnului.
Tef. 1:14-15 spune că măreata zi a Domnului este … o zi a trâmbitei.
1 Tes. 4:16 spune că Domnul va coborî din ceruri cu trâmbita lui Dumnezeu.
1 Cor. 15:52 spune că la ultima trâmbită, atât mortii cât si viii se vor ridica. „Ultima trâmbită” este acea trâmbită care va suna înainte ca Iisus să revină pe pământ si să-i strângă pe credinciosi. Trâmbita de la ridicarea în văzduh si trâmbita de la a Doua Venire sunt una si aceeasi.
După cum se poate vedea, cele două versete de bază pentru învătătura despre răpire sunt în armonie cu ceea ce a spus Iisus legat de a Doua Sa Venire. Sustinătorii teoriei răpirii au de răspuns încă la întrebarea: Ce anume din aceste versete le face să se refere la altceva si nu la revenirea Domnului pe pământ? Nimic.
Strângerea celor credinciosi
Iisus a spus că atunci când va reveni pe norii cu slavă si mărire, îsi va trimite îngerii în sunet de trâmbită să-i strângă pe cei alesi din cele patru colturi ale pământului (Mat. 24:30-31, Marcu 13:26-27).
Strângerea celor credinciosi este pur si simplu împlinirea acelei părti din învătătura despre Hristos (Evr. 6:12) cu privire la învierea mortilor. Există două părti distincte ale învierii: una este învierea celor credinciosi pentru viata vesnică si alta este învierea celor păcătosi pentru pedeapsa vesnică (In. 5:24-29, Dan. 12:2, Fapte 24:15, Luca 14:14, Apoc. 20:4-6, 11-15).
Există o anumită ordine pentru înviere. Pavel ne spune la 1 Cor. 15:23-24 că fiecare va fi înviat în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; în cele din urmă vor învia cei necredinciosi, pentru Judecată. [A se vedea la Daniel 13:13 – „în ceata ta”. Lui Daniel i se spune că va sta în „ceata” lui la sfârsitul zilelor. Cuvântul se referă aici la participarea lui la învierea celor credinciosi.]
Stim că Iisus Hristos – pârga – a fost înviat. Urmează la rând cei ai lui Hristos, la venirea Lui. În caz că există asa-zisa răpire a credinciosilor înainte de Necazul cel Mare si de a Doua Venire a Domnului, atunci aici avem o problemă. Dacă răpirea are loc asa cum se spune, atunci o parte a Bisericii vor fi înviati si schimbati întru slavă. Credinciosii născuti după răpire, în timpul Necazului, nu vor avea parte de învierea celor credinciosi si nu vor fi schimbati în slavă. Aici e o problemă. Evrei 11:35-40 ne spune că femeile credincioase si-au primit mortii lor înapoi la viată: altii au fost chinuiti, nevrând să primească izbăvirea, ca să ajungă la o mai bună înviere. (De remarcat că textul de aici si până la sfârsitul capitolului vorbeste despre înviere). Credinciosii au fost chinuiti, omorâti cu pietre, prigoniti si au îndurat suferinte. Toti acestia, desi dobândind o bună mărturie pentru credintă, nu au primit făgăduinta (învierii); pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, asa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârsire. Cu alte cuvinte, cei care au murit în Domnul nu pot dobândi învierea înaintea celor care sunt vii.
1 Tes. 4:15 ne spune că „noi, cei vii si care am rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înainte celor care sunt adormiti”. Aceasta înseamnă că cei vii nu pot obtine învierea înaintea celor adormiti. În consecintă, dacă ar exista o răpire înainte sau în timpul Necazului cel Mare, atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-ar vădi mincinos deoarece spune că TOTI sfintii vor învia cu trupul în acelasi timp. Dacă ar exista vreo răpire înainte sau în timpul Necazului, sfintii din timpul Necazului, vii la venirea Domnului, nu vor avea parte de plinătatea învierii. Deci dacă toti credinciosii învie cu trupul în acelasi timp, aceasta poate avea loc numai la a Doua Venire.
Mai mult, la 2 Tes. 2:1-5, Pavel confirmă ordinea învierii celor credinciosi, în paralel cu Matei 24:
„Privitor la venirea Domnului nostru Iisus Hristos si adunarea noastră împreună cu El, vă rugăm, fratilor, ca nu degrabă să vă pierdeti cumpătul si nici să nu vă-nspăimântati, nici de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a si sosit. Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se va arăta Omul nelegiuirii, Fiul pierzării, Potrivnicul, cel ce se înaltă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, asa ca să se aseze el în templul lui Dumnezeul si să se arate pe sine că este Dumnezeu. Oare nu vă aduceti aminte că vă spuneam aceste lucruri încă de când eram la voi?” (2 Tes. 2:1-5).
Aceste versete ne spun că Domnul nu va reveni si că cei credinciosi nu vor fi strânsi până când nu va veni lepădarea de credintă si când Antihristul nu se va arăta în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (urâciunea pustiirii). Să ne amintim că Iisus a spus la Mat. 24:15, 21 că Necazul cel Mare nu va veni peste pământ decât după urâciunea pustiirii si că cei credinciosi nu vor fi adunati decât după Necazul cel Mare. Ziua Domnului la care se face referire mai sus este acea zi în care Iisus va reveni pentru a-i aduna pe cei credinciosi, a-i pedepsi pe cei nelegiuiti si a-si întemeia împărătia pe pământ (Apoc. 19&20, Zah. 14:1-9).
Locasurile din Cer si masa de nuntă a Mielului
„Să nu vi se tulbure inima: credeti în Dumnezeu si credeti în Mine. În casa tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi zis. Eu mă duc să vă gătesc un loc. Si dacă Eu mă duc să vă gătesc un loc pentru voi, Mă voi întoarce si vă voi primi la Mine; pentru ca acolo unde sunt Eu să fiti si voi” (In. 14:1-3).
O altă rătăcire a învătăturii despre răpire este aceea că Iisus ar construi locasuri în cer pentru ca atunci când îsi răpeste Biserica, sfintii să meargă în cer cu Domnul, să locuiască în aceste locasuri si în timpul Necazului care va dura sapte ani să sărbătorească nunta Mielului. Versetul citat ca argument pentru acest „plan urbanistic” al Domnului este Ioan 14:1-3. Dacă, asa cum am văzut, Domnul Îsi adună Biserica atunci când revine pe pământ pentru întemeierea împărătiei Sale, iar la sfârsit Noul Ierusalim si scaunul de domnie al lui Dumnezeu coboară din cer pentru a se aseza pentru totdeauna pe pământ (Apoc. 21:2-3), atunci cine va mai locui în acele locasuri pe care Iisus le-ar construi în cer? Ar fi un „plan urbanistic” complet inutil. Realitatea este că Ioan 14:1-3 se referă nu la strângerea celor credinciosi, ci la mântuire. Când Iisus spune „în casa Tatălui Meu sunt multe locasuri”, cuvântul „casă” înseamnă cămin, locuintă, gospodărie si, implicit, familie. Iisus vorbea deci de căminul Tatălui în care se află multe locuri anume pentru fii si fiice. Iisus s-a dus si a pregătit acele locasuri pentru noi în casa Tatălui prin însăsi jertfa Sa de pe cruce (Efes. 1:3-12, 2:19, 3:15, 2 Cor. 6:17-18, Gal. 4:4-7). După înviere, El a venit iar si ne-a primit la El, astfel încât noi am devenit parte din Trupul Lui si am intrat în familia Tatălui, chemându-ne „fii si fiice”. Iisus lămureste aceasta la Ioan 14:23 spunând că Tatăl si cu El îsi vor face locuinta (acelasi cuvânt grecesc ca si „locas”) în inima noastră.
Cu privire la nunta Mielului, Scriptura arată că aceasta va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Apoc. 19:7 anuntă că a venit nunta Mielului. De remarcat că aceasta are loc după ruperea celor sapte peceti (Apoc. 6:1-8:1), după judecătile celor sapte trâmbite (Apoc. 8:2-11:15) si după judecătile celor sapte potire (Apoc. 16:1-17). În Apoc. 19:9 ni se spune „Fericiti cei chemati la cina de nuntă a Mielului”, iar în continuare îl vedem pe Domnul cu sfintii care sunt în cer pregătindu-se să vină pe pământ (Apoc. 19:11-16). În Apoc. 19:17, un înger anuntă că toate păsările sunt chemate „să vină si să se adune la ospătul cel mare al lui Dumnezeu”, ca să mănânce cărnuri de împărati, căpetenii, oameni puternici, etc. Despre care cină vorbeste îngerul? Contextul arată că e vorba de cina de nuntă a Mielului. Vedem apoi că fiara (Antihristul), împăratii pământului si ostirile lor se adună se facă război împotriva Domnului. Domnul biruieste fiara si pe falsul prooroc iar armatele pământului sunt zdrobite. Se pare că intentia lui Dumnezeu ca plan pentru nunta Fiului Său diferă de viziunea noastră asupra unei nunti traditionale. Cina de nuntă a Mielului începe cu o jertfă. În Ezec. 39:17-20, Domnul invită fiecare pasăre si fiară a câmpului să vină si să mănânce din jertfa pe care o aduce El – carnea împăratilor, căpeteniilor si a oamenilor puternici. Este aceeasi descriere cu ce am văzut în Apoc. 19:17.
Este cert că, conform Scripturii, cina de nuntă a Mielului are loc după ce Iisus revine pe pământ. În ceea ce priveste teoria răpirii, e evident că sfintii nu ar putea lua parte la cina de nuntă a Mielului în timpul Necazului cel mare. Sfânta Scriptură arată că ei nu pot.
Biserica în Cartea Apocalipsei
Există câteva neconcordante pe care sustinătorii teoriei răpirii le promovează cu privire la Cartea Apocalipsei. Două din ele de care ne vom ocupa aici sunt interpretarea eronată la Apoc. 3:10 si afirmatia lor că între Apoc. 4:1 si Apoc. 19 nu se vorbeste de Biserică.
„Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apoc. 3:10).
Învătătura despre răpire spune că în Apoc. 3:10, când Iisus spune că „te voi păzi de ceasul încercării”, El ar vorbi de răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Această interpretare nu e altceva decât pură speculatie. Să analizăm să vedem ce spune de fapt Cuvântul.
„Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Cuvântul grecesc pentru „păzit” este tereo, care înseamnă: a supraveghea, a avea grijă, a purta de grijă, a feri, a respecta. Cuvântul grecesc pentru „răbdare” este hypomone, care înseamnă: consecventă, asteptare, sigurantă în actiune. În Noul Testament, acest cuvânt descrie natura celui care nu se lasă clintit din drumul său si din credinciosia si evlavia lui, în ciuda suferintelor si a încercărilor. Explicat, versetul spune: Pentru că ai respectat cuvântul planului meu, „si Eu te voi păzi de ceasul încercării”. Cuvântul grecesc pentru „a păzi” este acelasi cu „păzit” de mai sus (tereo). Sensul cuvântului „încercare” din acest context este: testarea fidelitătii, integritătii, virtutii unui om. Această parte a versetului spune deci: Voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea fidelitătii si credinciosiei omului, „care va veni peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ”. Cuvântul folosit în text înseamnă întregul pământ locuit. Cuvântul grecesc pentru „a încerca” înseamnă a ispiti, a testa credinta cuiva prin ispitirea la păcat.
Dacă parafrazăm Apoc. 3:10 pe baza observatiilor de mai sus, avem:
Pentru că ai respectat cuvântul planului meu de actiune, si Eu voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea prin ispitirea la păcat a credinciosiei tuturor celor care locuiesc pe pământ.
Unde atunci apare aici ceva care să arate că Iisus ar vorbi despre răpirea Bisericii de pe pământ? Mai precis, aici se spune că Iisus îi va păzi si va avea grijă de sfinti la vremea încercării datorită credinciosiei lor (similar cu „Nu te voi părăsi, cu nici un chip nu te voi uita” –vezi Evr. 13:5). Acest verset este în armonie cu In. 17:15 unde Iisus spune „Mă rog nu ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzesti (tereo) de cel rău”. Domnul nu îsi va lua Biserica de pe pământ în timpul Necazului deoarece Biserica trebuie să fie pe acest pământ martoră a Domnului Iisus Hristos, spre mântuirea oamenilor. Chiar dacă Necazul va fi un timp de judecăti teribile asupra celor fără de Dumnezeu, oamenii lui Dumnezeu vor fi păziti, îngrijiti si apărati prin puterea Celui Preaînalt. Nu poate Dumnezeu să facă aceasta? Nu i-a păzit El pe Noe si pe familia acestuia fără a-i lua de pe pământ? (Gen. 5:13-23) Nu l-a păzit El pe Lot fără a-l lua de pe pământ? (Gen. 19:15-16) Au fost copiii lui Israel afectati de plăgile aduse asupra Egiptului? N-au fost ei păziti în tinutul Gosenului? (Ex. 8:22-23, 9:6,26, 10:23) Nu au fost ei mântuiti prin sângele mielului de Pasti atunci când moartea a umbrit tara? (Ex.12:27) Unde în Scriptură Dumnezeu îi ia de pe pământ pe cei pe care vrea să-i păzească atunci când trimite judecată asupra celor necredinciosi? Aceasta nu a avut loc niciodată si nici nu va avea vreodată. Cu privire la cei credinciosi, Scriptura spune la 1 Tes. 5:9: „Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos.” Cei credinciosi nu au de ce să se teamă atunci când va fi turnată mânia lui Dumnezeu peste lume, deoarece nu ei fac obiectul acestei mânii, ci cei necredinciosi.
Înseamnă aceasta că în timpul necazului cei credinciosi nu vor avea parte de încercări, persecutii si suferinte? Nu. Atunci cei ce sunt ai lui Iisus Hristos nu numai că vor fi prigoniti, ci vor fi chiar omorâti (Apoc. 6:9-11, 7:13-14, 12:11,17, 13:7-10, 14:12-13). Cine aduce atunci aceste prigoane si suferinte peste cei credinciosi – Dumnezeu? Nu! Sunt Satana si cei necredinciosi cei care-i prigonesc pe copiii lui Dumnezeu. Le-a promis vreodată Mântuitorul ucenicilor că nu vor avea parte de prigoane si suferinte? Nu! Din contră, El spune la In. 5:20: „Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă pe Mine m-au prigonit, asa vă vor prigoni si pe voi”. La Mat. 24:9, când Mântuitorul vorbea despre timpurile din urmă, El spunea: „Vă vor da la chinuri, vă vor ucide si veti fi urâti de toate Neamurile din pricina Numelui Meu”. La In. 16:33 El spune: „Acestea vi le-am spus ca să aveti pace întru Mine. În lume veti avea necazuri. Dar îndrăzniti: Eu am biruit lumea”. Reactia unui crestin la prigoană si suferinte ar trebui să fie o mărturie pentru cuvântul lui Iisus Hristos. De pildă, în Fapte 16:20-34. Pavel si Sila sunt adusi pe nedrept în fata autoritătilor, bătuti si aruncati în temnită, cu picioarele în lanturi. S-au plâns unul altuia că erau prost tratati? Nu. La miezul noptii s-au rugat si au cântat imne de slavă. Atunci a avut loc un cutremur. Temnicerul vine apoi la Pavel si îl întreabă: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” si el si toată casa lui se botează. Cutremurul i-a făcut pe acestia să se boteze? Nu. A fost mărturia în Hristos Iisus, într-un moment de prigoană si suferintă. Asa cum am arătat, Biserica trebuie să fie pe pământ un martor al lui Iisus Hristos, vestind Evanghelia si chemându-i pe oameni la mântuire.
Teoria răpirii afirmă că după Apoc. 4:1 si până la Apoc. 19 Biserica nu mai este mentionată. Potrivit opiniei sustinătorilor acestei teorii, atunci când Ioan este luat la cer, aceasta ar fi o imagine a răpirii Bisericii. Dacă ne uităm însă în Scriptură, vom vedea că aceasta nu este decât o speculatie si o fantezie. Si Pavel a fost luat (în duhul) la cer unde a primit niste descoperiri, dar aceasta nu înseamnă că cei credinciosi vor fi luati de pe pământ!
Mai întâi, să vedem ce spune Scriptura despre îmbrăcămintea Bisericii. Aceasta ne va permite să găsim o metodă de pomenire a Bisericii dincolo de Apoc. 4:1. La Apoc. 3:4-5 se spune: „Ai în Sardes câteva nume care nu si-au întinat vesmintele; ei vor umbla cu Mine în alb, căci sunt vrednici. Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în vesminte albe si numele lui nu-l voi sterge din Cartea Vietii si-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu si înaintea îngerilor Săi”. La Apoc. 3:18, unde Mântuitorul vorbeste bisericii din Laodiceea, El spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te-mbogătesti. Vesminte albe, ca să te-mbraci si să nu se dea pe fată rusinea goliciunii tale”. Dacă ne uităm la Apoc. 19:7-8, o găsim pe Mireasa Mielului, care este Biserica: „Si i s-a dat să se îmbrace cu vison curat, luminos – căci visonul reprezintă faptele cele drepte ale sfintilor”.
Este evident din Scriptură că Biserica este îmbrăcată în haine albe. Aceasta este definitoriu pentru cei care au fost spălati prin sângele lui Iisus Hristos, fiind făcuti curati în ochii lui Dumnezeu. În consecintă, orice pomenire în Apocalipsă a credinciosilor îmbrăcati în alb îi reprezintă pe membrii Bisericii.
Să mergem acum la Apoc. 6:9-11: „Am văzut sub altar sufletele celor înjunghiati din pricina cuvântului lui Dumnezeu si din pricina mărturiei pe care o aveau… si fiecăruia dintre ei i s-a dat un vesmânt alb”. Nu este aceasta o descriere a membrilor Bisericii?
Să privim la Apoc. 7:13-14: „Unul din bătrâni a luat cuvântul si mi-a zis: ‚Acestia, care sunt îmbrăcati în alb, cine sunt si de unde vin?’ Eu i-am spus: ‚Domnul meu, tu stii’. El mi-a spus: ‚Acestia sunt cei ce vin din Necazul cel Mare. vesmintele si le-au spălat si le-au înălbit în sângele Mielului’.” Nu scrie aici că acesti sfinti au venit din necazul cel mare? Cum poate fi atunci răpită Biserica?
Să vedem si Apoc. 12:11: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturiei lor si prin aceea că nu si-au iubit viata lor până la moarte”. Nu este aceasta tot o referire la Biserică? Cine altcineva a biruit prin sângele Mielului?
Mai departe, Apoc. 12:17: „Balaurul s-a aprins de mânie împotriva femeii si a pornit să facă război cu ceilalti din semintia ei, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si au mărturia lui Iisus”. Aceasta este tot o referire la Biserică. Cine altcineva mai are mărturia lui Iisus Hristos?
Mai departe, Apoc. 13:7: „I s-a dat să facă război asupra sfintilor si să-i biruie…” Multi ar zice aici, cum poate aceasta să fie o referire la Biserică dacă sfintii sunt biruiti? Acest verset se leagă de Dan. 12:7b: „si când va termina de risipit puterea celor sfinti, toate aceste lucruri se vor termina”. A risipi puterea înseamnă a risipi sau a împrăstia tăria sau puterea. Spre sfârsitul Necazului, Satana si Antihrist vor crede că au câstigat lupta împotriva Domnului si a Bisericii Sale, încât Antihrist se va aseza în templu dându-se pe sine drept Dumnezeu. Nu a spus Iisus la Mat. 24:22: „dar datorită celor alesi zilele acelea au fost scurtate” si la versetul 24 „se vor ridica Hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, si vor face semne mari si minuni, încât să însele, de s-ar putea, si pe cei alesi”? Acela va fi un timp de mari prigoane si suferinte pentru Biserică si, desi puterea lor va fi oarecum risipită, ei tot vor avea biruinta în cele din urmă.
În final, Apoc. 14:12: „Aici este răbdarea sfintilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus”. Cine altcineva păzeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus dacă nu Biserica?
Cum poate spune cineva că după Apoc. 4:1, Biserica nu mai apare până la Apoc. 19?
Mai mult, cum poate spune că Biserica va fi răpită înainte de necaz?
Concluzie
În încheiere, am cântărit teoria răpirii si am găsit-o usurică (Dan. 5:27). Toate aspectele din acest studiu au fost analizate în context si dovedite de multe versete. Există prea multe contradictii în învătătura despre răpire pentru a o putea considera parte a învătăturii despre Hristos (Evr. 6:1-2). Cei care citesc acest studiu trebuie să caute pentru ei însisi, deoarece ei însisi trebuie să fie convinsi de Scriptură care este adevărul.
Referinţe: De ce este gresită învătătura despre „răpirea Bisericii” Traducere din limba engleză de Bogdan Mateciuc http://www.odaiadesus.ro/rapire.html
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Alaturi de Sfântul Mormânt, Pestera din Bethlehem constituie unul dintre cele mai sacre locuri crestine din Tara Sfânta. Aflata in partea de rasarit a orasului, la circa 10 kilometri de Ierusalim, biserica cea mare, inaltata deasupra Pesterii, face parte dintr-un complex monahal cu o suprafata de circa 12.000 mp. In Evangheliile scrise de Sfintii Apostoli Matei si Luca se afirma, cu mici diferente nesemnificative, ca Iisus s-a nascut in Bethlehem si a crescut in Nazaret. Ei spun ca Mântuitorul s-a nascut intr-o iesle, fara sa precizeze daca aceasta se afla intr-o pestera sau intr-un staul. Dupa indelungi dezbateri s-a stabilit ca era vorba de o pestera, dar fiind faptul ca la vremea respectiva in zona casele se ridicau in fata pesterilor, care le slujeau si drept adapost pentru animale.
Multiversuri! 