The Theory of Everything or The Theory of Nothing


Eddie Redmayne ca  Stephen Hawking
Eddie Redmayne ca Stephen Hawking
Stephen Hawking
Stephen Hawking

The Theory of Everything or The Theory of Nothing by Terraflorin

De la Cinemagia citire aflăm că Theory of Everything descrie relaţia dintre Hawking şi soţia sa, Jane. Cei doi s-au cunoscut pe când erau studenţi la Cambridge în anii ’60, exact în vremea în care viitorul mare om de ştiinţă începea să sufere consecinţele afecţiunii care l-a paralizat, forţându-l să trăiască într-un scaun cu rotile şi să se exprime cu ajutorul unui computer sofisticat, conceput special pentru el de către un prieten.

(Citeşte şi: Filmul Interstellar şi… principiul holografic)

Teoria Întregului sau teoria nimicului? O teorie a întregului (a Totului) sau teoria finală, ultima teorie sau teoria teoriilor reprezintă un cadru teoretic al fizicii; un cadru ipotetic, unic şi atotcuprinzător care să explice întregul (Univers, Multivers, Multiversuri) și care să lege împreună toate aspectele fizice ale universului

Wikipedia: A theory of everything (ToE) or final theory, ultimate theory, or master theory is a hypothetical single, all-encompassing, coherent theoretical framework of physics that fully explains and links together all physical aspects of the universe.[1]:6 Finding a ToE is one of the major unsolved problems in physics. Over the past few centuries, two theoretical frameworks have been developed that, as a whole, most closely resemble a ToE. The two theories upon which all modern physics rests are general relativity (GR) and quantum field theory (QFT). GR is a theoretical framework that only focuses on the force of gravity for understanding the universe in regions of both large-scale and high-mass: stars, galaxies, clusters of galaxies, etc. On the other hand, QFT is a theoretical framework that only focuses on three non-gravitational forces for understanding the universe in regions of both small scale and low mass: sub-atomic particles, atoms, molecules, etc. QFT successfully implemented the Standard Model and unified the interactions (so-called Grand Unified Theory) between the three non-gravitational forces: weak, strong, and electromagnetic force.[2]:122

Stephen Hawking a fost inițial un adept al Teoriei Întregului, dar, luând în considerare Teorema lui Gödel (a incertitudinii), a concluzionat că ecuaţia/formula nu poate fi obținută.

Stephen Hawking was originally a believer in the Theory of Everything but, after considering Gödel’s Theorem, concluded that one was not obtainable.

Unii oameni vor fi foarte dezamăgiți dacă nu există o teorie a întregului, care să poate fi formulată ca un număr finit de principii. Am făcute parte din această tabără, dar m-am răzgândit. – Some people will be very disappointed if there is not an ultimate theory, that can be formulated as a finite number of principles. I used to belong to that camp, but I have changed my mind.

Imagine__13729Concluzie: Stephen Hawking a fost iniţial un adept al Teoriei dar apoi a renunţat la ea considerând-o imposibil de formulat. Poate că este aşa poate că nu, viitorul o va arăta. Este imposibil ca el să fie ultimul mare fizician al omenirii! Dar nu înţeleg de ce filmul a fost numit aşa, adică ”Teoria întregului”, din moment ce pare a fi un eşec – mai potrivit ar fi Teoria Nimicului – pentru că nu a demonstrat cam nimic. Filmul se vrea a fi biografic dar producătorii lui nici nu au avut răbdare ca să prezinte povestea omului până la sfârşitul vieţii sale. Chiar şi atunci când se face o statuie de obicei se aşteaptă ca persoana înfăţişată acolo să fie decedată! Cu atât mai mult la un film de aşa calibru care are o audienţă mult mai mare decât statuia. Bun, nu e un capăt de ţară, mai avem statui dar şi filme biografice care prezintă oameni în viaţă! Cea mai bună explicaţie pentru alegerea titlului este banul – producătorii filmului au avut în vedere în primul gând să obţină câştiguri cât mai bănoase! S-au folosit (în scopuri publicitare) şi de titlul cărţii lui Hawking (care a fost un succes mondial) pentru a mări audienţa. Bugetul filmului este de 15 milioane de dolari americani şi a a încasat deja cca. 100 de milioane de dolari americani! Scenariul este scris de Anthony McCarten pe baza unei cărţi a primei soţii a lui Hawking, Travelling to Infinity: My Life with Stephen. Cartea şi filmul prezintă apariția și evoluția bolii sale, boala neutronului motor, precum și cariera sa de succes în domeniul fizicii.

De ce spuneam că mai potrivit ar fi Teoria Nimicului – pentru că nu a demonstrat cam nimic în acest domeniu.

Afișul filmului
Afișul filmului

Din scenariul filmului:
Teoria lui Penrose este prezentată astfel: O stea de peste trei ori mai mare decât Soarele nostru e pe cale să-şi încheie existenţa printr-un colaps. Forţele gravitaţionale ale întregii mase copleşesc forţa electromagnetică a fiecărui atom, astfel prăbuşindu-se spre interior. Dacă steaua are o masă suficientă, această contractare va continua, creând o gaură neagră, unde deformarea spaţiu-timp e atât de puternică, încât nimic nu-i poate scăpa, nici măcar lumina. Devine din ce în ce mai mică. În fapt, steaua devine mai densă, pe măsură ce atomii, chiar şi particulele subatomice, sunt literalmente strivite, într-un spaţiu din ce în ce mai mic. Iar la final rămânem cu o singularitate de spaţiu-timp… Spaţiul şi timpul încetează să existe.

Hawking s-a gândit cum ar fi dacă am aplica teoria lui Penrose despre găurile negre întregului univers… Dacă Einstein are dreptate sau dacă Teoria Relativităţii e corectă, atunci Universul e în expansiune. Dacă dai timpul înapoi, universul ar deveni din ce în ce mai mic. Şi dacă inversezi procesul până la capăt pentru a vedea ce s-a întâmplat la naşterea Timpului: se observă că Universul devine din ce în ce mai mic, devine din ce în ce mai dens, mai fierbinte… până când devine o singularitate spaţiu-timp.
Aşadar , Universul s-a născut din explozia unei găuri negre.

Nota mea: Dacă această teorie ar fi adevărată şi bazându-ne pe faptul că în universul observat se află numeroase găuri negre ar rezulta că într-un Univers, să zicem universul nostru, prin explozii frecvente ale găurilor negre, s-ar forma constant alte Universuri. Pe scurt un Univers în expansiune ar fi plin cu alte Universuri în expansiune, lucru care NU A FOST DETECTAT NICIODATĂ.

Prin urmare Stephen s-a sucit la 180 de grade, noua sa mare idee era că Universul nu are graniţe. Şi dacă nu are graniţe, nu are început…

Apoi a introdus conceptul de Radiație Hawking! Emisia radiației Hawking duce la scăderea masei găurii negre și, astfel, se ajunge la evaporarea găurii negre. PRIN URMARE O GAURĂ NEAGRĂ NU FORMEAZĂ UN ALT UNIVERS PRIN EXPLOZIE ci se stinge prin emisie de căldură. (Radiația Hawking este radiația termică)

Să vedem relaţia lui Hawking cu Dumnezeu aşa cum reiese din film:

Odată cu noua sa mare idee că Universul nu are graniţe şi nici început, Hawking considera că nu mai este nevoie nici de existenţa lui Dumnezeu pentru că nu mai trebuia explicat un început al Universului.

Stephen caută iniţial o singură teorie care să explice toate forţele în Univers, o teorie prin care ar fi vrut să demonstreze că Dumnezeu NU EXISTĂ. Dar eşecul formulării acestei teorii nici nu i-a dovedit lui personal că Dumnezeu există! În momentul în care căuta şi credea în Teoria Întregului, Hawking credea că descoperirea sa va fi triumful suprem al raţiunii umane, fiindcă atunci oamenii vor înţelege Mintea lui Dumnezeu.

Einstein a zis: “Dumnezeu nu dă cu zarul în Univers”. Se pare că, nu numai că dă cu zarul, dar îl aruncă unde nu-l putem găsi. Dumnezeu a revenit pe lista speciilor pe cale de dispariţie. Sper că va rezista. Fizica trece înapoi la treabă.

Spre sfârşitul vieţii (şi al filmului) Întrebat de studenţi de ce nu crede în Dumnezeu, acesta răspunde:

E limpede că nu suntem decât o specie avansată de primate pe o planetă neînsemnată ce orbitează în jurul unei stele medii din suburbia uneia din cele un miliard de galaxii. Însă, de la începutul civilizaţiei, oamenii au râvnit la înţelegerea ordinii fundamentale a lumii. Trebuie să existe ceva foarte special despre condiţiile limitelor Universului. Şi ce poate fi mai special, decât că nu există limite. Şi nu ar trebui să existe limite nici în efortul oamenilor. Suntem cu toţii diferiţi. Oricât de grea ar părea viaţa, mereu există ceva ce poţi face şi în care poţi reuşi. Atâta timp cât există viaţă, există speranţă.

Şi astfel filmul prezintă o apologie a ATEISMULUI; neputinţa sa de a găsi formula Teoriei Întregului l-a îndepărtat de Dumnezeu. Bănuiesc că şi boala sa l-a ”înrăit” în acest sens, ca să mă exprim aşa.

Anunțuri

Contaminare extraterestră


 One of the Viking landers being prepared for dry heat sterilization.
One of the Viking landers being prepared for dry heat sterilization.

Contaminarea extraterestră (engleză back-contamination) este o introducere de organisme ipotetice microbiene extraterestre în biosfera Pământului, de exemplu cu ocazia reîntoarcerii misiunilor spațiale. Se presupune că un astfel de contact ar fi perturbator sau cel puțin ar putea avea consecințe puțin controlabile de către ființele umane. Amenințarea contaminării extraterestre cu organisme microbiene originare de pe Lună (ipotetice) a fost principalul motiv pentru adoptarea procedurilor de carantină în cadrul programului Apollo, până la finalizarea lui Apollo 14. Astronauții și mostrele lunare aduse pe Pământ au trebuit să stea în carantină la întoarcerea pe Terra în clădirea numită Lunar Receiving Laboratory (LRL).
Această contaminare la înapoierea pe Pământ poate fi ușor înțeleasă greșit. Probabilitatea ca o ființă umană sau orice alt animal să dobândească literalmente un virus extraterestru este efectiv zero, pentru că virusurile au gazde specifice. Totuși, microbii extratereștri, dacă ar exista, ar putea acționa patogenic asupra noastră: sporii ar putea utiliza un organism ca gazdă, în timp ce ingestia de bacterii în orice formă ar putea produce substanțe chimice toxice. Când ființele umane ingeră alimente contaminate, de exemplu, aceste alimente nu aduc în organism vreun virus capabil de a produce gripa, dar cu toate astea experiența ar putea fi letală – din cauza compușilor toxici rezultanți.
În plus, există posibilitatea ca un microb extraterestru ipotetic să metabolizeze agresiv unele resurse ale Pământului sau să modifice condițiile atmosferice sau ale circuitului apei.[necesită citare]

* https://ro.wikipedia.org/wiki/Contaminare_extraterestr%C4%83

Back contamination is the introduction of extraterrestrial organisms and other forms of contamination into Earth’s biosphere, it also covers infection of humans and human habitats in space and on other celestial bodies by extraterrestrial organisms, if such exist.
The main focus is on microbial life and on potentially invasive species. Non biological forms of contamination have also been considered including e.g. contamination of sensitive deposits (such as lunar polar ice deposits) of scientific interest by rocket exhausts. In the case of back contamination, multicellular life is thought unlikely but not been ruled out, and in case of forward contamination, then again, forward contamination by multicellular life (e.g. lichens) becomes a consideration if you have human missions though unlikely for robotic missions.
Current space missions are governed by the Outer Space Treaty and the COSPAR guidelines for planetary protection. Forward contamination is prevented primarily by sterilizing the spacecraft. In the case of backward contamination, however, the aim of the mission is to return biological material to Earth if such exists, and sterilization of the samples would make them of much less interest. So back contamination would be prevented mainly by containment, and breaking the chain of contact between the planet and Earth. It would also require quarantine procedures for the materials and for anyone who comes into contact with them.

Since the Moon is now generally considered to be free from life, the most likely source of contamination is from Mars either during a Mars sample return or as a result of colonization of Mars.
There are no immediate plans for a Mars sample return, but it remains a high priority for NASA and the ESA, because of its great potential biological interest. The European Space Foundation report cites many advantages of a Mars sample return. In particular, it would permit extensive analysis with any of the equipment available on Earth, without the size and weight constraints for instruments sent to Mars on rovers. These analyses could also be carried out without the communication delays for experiments carried out on Martian rovers. It would also make it possible to repeat experiments in multiple laboratories with different instruments to confirm key results.[38]
Carl Sagan was first to raise and publicise back contamination issues that might follow from a Mars sample return. In Cosmic Connection (1973) he writes:

Precisely because Mars is an environment of great potential biological interest, it is possible that on Mars there are pathogens, organisms which, if transported to the terrestrial environment, might do enormous biological damage.[39]

He makes the analogy of the plot twist in The War of the Worlds, by H.G. Wells, where Earth pathogens made the Martian invaders of Earth sick and then they die. Perhaps, he suggests, the same could happen to us on Earth if we return samples containing micro-organisms from Mars. On the one hand, he points out, this possibility seems unlikely because of the lack of contact between the two planets and because pathogens adapt to their host. But on the other hand, the lack of contact also means that we would have never evolved any defences against any pathogens.

Also, pathogens when they adapt to a host normally evolve to be less rather than more lethal. Also, some pathogens such as Legionnaire’s disease attack humans using essentially the same mechanism they use to infect other microbes (in this case amoeba) so a disease of microbes on Mars could become a pathogen of animals on Earth.
Ledeberg wrote [40]

“Whether a microorganism from Mars exists and could attack us is more conjectural. If so, it might be a zoonosis to beat all others. On the one hand, how could microbes from Mars be pathogenic for hosts on Earth when so many subtle adaptations are needed for any new organisms to come into a host and cause disease? On the other hand, microorganisms make little besides proteins and carbohydrates, and the human or other mammalian immune systems typically respond to peptides or carbohydrates produced by invading pathogens. Thus, although the hypothetical parasite from Mars is not adapted to live in a host from Earth, our immune systems are not equipped to cope with totally alien parasites: a conceptual impasse”

This possibility has been confirmed in all the later studies, as the worst-case scenario. Other possibilities have also been raised such as micro-organisms that have harmful effects on crops, or that disrupt natural cycles, and pathogens that infect other micro-organisms.[41][42][43][44][45]
As a result, the possibility of new human pathogens, or environmental disruption due to back contamination is considered to be of extremely low probability but can’t yet be ruled out completely.
Later in Cosmos (1980) Carl Sagan wrote:

Perhaps Martian samples can be safely returned to Earth. But I would want to be very sure before considering a returned-sample mission.[46]

The PPO and NASA and ESA view is similar to this. The findings were that with present day technology, Martian samples can be safely returned to Earth provided the right precautions are taken.

The risks of environmental disruption resulting from the inadvertent contamination of Earth with putative martian microbes are still considered to be low. But since the risk cannot be demonstrated to be zero, due care and caution must be exercised in handling any martian materials returned to Earth.

* https://en.wikipedia.org/wiki/Interplanetary_contamination#Back_contamination_issues

Pathogenic Effects
Understanding of pathogenesis and the nature of biological epidemics has expanded significantly in recent years.2,3 However, the potential for large-scale pathogenic effects arising from the release of small quantities of pristine martian samples is still regarded as being very low. Significant changes have been made in requirements for containing both known pathogens and novel, or unknown, biological materials, and there have been major improvements in containment design, laboratory practices, and operational oversight.4,5,6 Numerous reports for planning a Mars sample return mission have acknowledged that biocontainment requirements and planetary protection controls will be integrated as essential elements for handling and testing returned samples.7,8,9,10
As reviewed in Chapter 3, extreme environments on Earth have not yet yielded any examples of life forms that are pathogenic in humans. However, it is worth noting in this context that interesting evolutionary connections between alpha proteobacteria and human pathogens have recently been demonstrated for natural hydrothermal environments on Earth,11 suggesting that evolutionary distances between nonpathogenic and pathogenic organisms may be quite small in some instances. It follows that, since the potential risks of pathogenesis cannot be reduced to zero,12 a conservative approach to planetary protection will be essential, with rigorous requirements for sample containment and testing protocols.

Ecological Effects
New discoveries in environmental microbiology continue to expand understanding of the taxonomic and metabolic diversity of the microbial world, yet much remains unknown.13 It is worth noting, however, that extreme environments on Earth have not yet yielded any examples of life forms that are disruptive to ecosystem functions. The risks of environmental disruption resulting from the inadvertent contamination of Earth with putative martian microbes are still considered to be low. But since the risk cannot be demonstrated to be zero, due care and caution must be exercised in handling any martian materials returned to Earth. The demand for a conservative approach to both containment and test protocols remains appropriate.

Toxicity and Other Potential Effects
Although negative effects from nonreplicating biological materials (e.g., toxins and other metabolic by-products) are possible, they are unlikely to be responsible for large-scale pathogenic effects.14 Nonetheless, they are important as potential biohazards that must be considered when designing protection for the workers who will handle returned martian materials. Operationally, the committee anticipates that existing regulatory frameworks (e.g., that of the Occupational Safety and Health Administration and the Centers for Disease Control and Prevention), coupled with rigorous laboratory biosafety controls, will be incorporated into future discussions of handling and testing protocols and other operations used in the analysis of returned martian materials.
* http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=12576&page=46

Dissenting views on back contamination issues
The International Committee Against Mars Sample Return[61] maintains that it is not possible to return samples to Earth safely at this stage. Their main reason for saying this is the novelty of the containment procedures required combined with the possibility of human error and mission design mistakes, either during the return flight or after return of the samples. They urge more in situ studies on Mars first, and preliminary biohazard testing in space before the samples are returned to Earth.
At the other extreme, Robert Zubrin (Mars surface colonization advocate and director of the Mars Society) maintains that the risk of back contamination has no scientific validity. He supports this using an argument based on the possibility of transfer of life from Earth to Mars on meteorites.[62][63]

Filmul Interstellar şi… principiul holografic


Afișul filmului Interstellar: Călătorind prin univers
Afișul filmului Interstellar: Călătorind prin univers
Cinemagia ne spune despre filmul Interstellar: Călătorind prin univers că: În contextul în care existenţa omenirii pe Terra este ameninţată, un grup de exploratori depăşeşte limitele spaţiului şi cucereşte imensele distanţe ale unei călătorii interstelare. De fapt exprimarea este puţin greşită deoarece nu grupul de exploratori a depăşit limitile spaţiu-timpului ci o civilizaţie din viitor care a deschis o gaură de vierme lângă planeta Saturn. Pentru mai multe detalii privind filmul, am să traduc secţiunea Plot de la en.wikipedia pe ro.wikipedia.

Principiul holografic este o proprietate a gravitației cuantice și din teoria corzilor, care prevede că descrierea unui volum al spațiului poate fi gândită ca o codificare pe granița regiunii spațiului – de preferință la granița luminii cum ar fi un orizont gravitațional. Acest principiu sugerează ca întregul univers poate fi privit ca o structură informațională bi-dimensională, iar mediul înconjurător și noi am putea fi o proiecție holografică a proceselor fizice care au loc pe o suprafață bidimensională și îndepărtată. Conceptul a fost propus pentru prima oară de către Gerard ‘t Hooft și a devenit pentru prima oară o interpretare corectă a teoriei corzilor prin munca lui Leonard Susskind, care a combinat ideile sale cu cele anterioare ale lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Thorn Charles.

(Citeşte şi: The Theory of Everything or The Theory of Nothing)

Ideea lui Gerard ‘t Hooft și a lui Leonard Susskind se bazează pe studii asupra găurilor negre care au fost testate de către Jacob Bekenstein (Universitatea Evreiască din Israel) și de Stephen Hawking (Universitatea Cambridge). În anii 1970, Stephen Hawking a demonstrat ca găurile negre nu sunt în totalitate „negre” și emit foarte lent o radiație ce ar provoca evaporarea lor treptată până la dispariție. Dacă ar dispărea o gaură neagră, atunci întreaga informație despre steaua al cărui colaps a dus la formarea găurii negre ar dispare odată cu ea; acest concept contrazice principiul conform căreia informația nu poate fi distrusă („paradox al informației găurii negre”). Universul însuși stochează informația într-un mod similar găurilor negre, iar mecanica cuantică vine cu presupunerea ca informația este stocată în fiecare volum de spațiu.
Așa cum a arătat Raphael Bousso, Thorn a observat în 1978 că teoria corzilor admite o descriere la dimensiuni mici la care gravitația rezultă din aceste dimensiuni în ceea ce este numit acum ca o modalitate holografică.
Conform lui Craig Hogan (de la Fermilab din Batavia, Illinois) ar exista o limită fundamentală a continuumului spațiu-timp în care spațiul și timpul încep sa se dizolve în „granule”, tot asa cum o imagine dintr-un ziar se fragmentează în puncte atunci când este mărită.
Fizicianul american Brian Greene spune că:
„Tot ceea ce vedem și experimentăm, ceea ce noi spunem că reprezintă familiara noastră realitate tridimensională, poate fi doar o proiecție de informații stocate pe o suprafață bidimensională minusculă aflată la mare distantă, similar modului în care informația unei holograme este stocată pe o bucată subțire de plastic. […] Tind să cred că da, această lume tridimensională este un fel de iluzie și că adevărata realitate ultimă este realitatea bidimensională de la suprafața Universului.”
—The Fabric of the Cosmos (Textura universului)

Dar să revenim la film… după două încercări fără succes, echipajul navei spaţiale Endurance se îndreaptă spre a treia planetă. Pentru a ajunge acolo, având combustibil lipsă din cauza unui sabotor uman (dr. Mann (Matt Damon)) de pe planeta nr.2, Endurance trebuie să se folosească de gravitaţia unei găuri negre. În acest scop trebuie să arunce câteva module în urmă, printre care şi modulul în care se afla Cooper (Matthew McConaughey) şi robotul TARS. Cei doi trec de orizontul găurii negre şi ajung într-un „tesseract” extradimensional unde timpul este doar o dimensiune de-a lungul căruia poţi să te deplasezi în ”sus” şi în ”jos”, Cooper are acces la diferite portaluri care arată frânturi din dormitorul copilăriei lui Murphy (fata lui) la momente diferite. În acest mod, Cooper îi comunică lui Murphy datele necesare pentru a rezolva ecuația profesorului Brand şi astfel să salveze întreaga omenire prin evacuarea acesteia în spaţiu. După ce comunică informaţiile, „tesseract”ul se închide, iar Cooper ajunge pe o staţie spaţială NASA unde fiica sa e pe moarte. Tesseractul acesta ca şi gaura de vierme de lângă Saturn, fiind creat nu de extratereştri ci de o civilizaţie extradimensională evoluată din oameni, probabil urmaşă îndepărtată a coloniei extraterestre de pe planeta 3 unde Cooper se duce după Amelia (cea care a rămas pe nava Endurance după ce acesta a căzut în gaura neagră).

Ideea filmului este că prin intermediul găurii negre se pot deschide portaluri în spaţiu-timp prin care se poate comunica oriunde şi oricând.

Principiul holografic spune tocmai opusul: tot ceea ce credem noi că există în Univers se află de fapt într-o gaură neagră (sau în mai multe) în timp ce restul Universului (multiversului) este doar o proiecție holografică! Dacă noi ”trăim” în gaura neagră ”proiecţia” noastră holografică din Univers nu se poate întoarce în gaura neagră (anulând legile fizicii) pentru a lua legătura cu altă ”proiecţie”.

Care idee să fie adevărată? Mai apropiată de adevăr? Este posibil ca niciuna să nu fie reală, dar probabil că Principiul holografic, care are şi un fundament teoretic în spate (<teoria corzilor) să fie mai apropiat de realitate!

Vezi şi
Realitate simulată
Ipoteza simulării

UPDATE
Rezumatul filmului

În viitor, plantele agricole sunt distruse de o mană, doar porumbul mai putând fi cultivat pentru o perioadă, lucru care duce la prăbușirea civilizației și deșertificarea planetei. Fostul pilot NASA Cooper (Matthew McConaughey) se ocupă de o fermă alături de familia sa. Murphy (Mackenzie Foy), fiica de 10 ani a lui Cooper, crede că în camera sa se află o fantomă care încearcă să comunice cu ea. Ei descoperă că „fantoma” este o inteligență necunoscută care trimite mesaje codate prin intermediul undelor gravitaționale, lăsându-le în praf coordonatele binare ale unei instalații secrete NASA condusă de profesorul John Brand (Michael Caine). Brand le dezvăluie că în sistemul solar a apărut o gaură de vierme, aparent creată de o inteligență extraterestră, prin care se poate ajunge la planete din altă galaxie, planete care le pot da speranța că omenirea va supraviețui în altă parte. „Misiunile Lazar” ale NASA au identificat trei lumi potențial locuibile care orbitează gaura neagră Gargantua: planetele Miller, Edmunds și Mann, numite după astronauții care au coborât pe ele pentru a le cerceta. Brand îl recrutează pe Cooper ca pilot al navei spațiale Endurance pentru a pleca să recupereze datele celor trei astronauți; dacă una dintre planete este locuibilă, omenirea va merge acolo pe stații spațiale. Plecarea lui Cooper o devastează pe Murphy, cei doi despărțindu-se urât.

Pe Endurance, Cooper se întâlnește cu fiica lui Brand, biotehnicianul Amelia (Anne Hathaway); cu cercetătorii Romilly (David Gyasi) și Doyle (Wes Bentley). Din echipaj mai fac parte roboții TARS și CASE. Ei intră prin gaura de vierme și merg pe planeta Miller, dar descoperă că planeta este prea aproape de Gargantua fiind afectată de o severă dilatare gravitațională a timpului: fiecare oră petrecută la suprafața planetei înseamnă șapte ani în spațiul cosmic normal sau pe Pământ. O echipă coboară pe planetă dar se dovedește neprimitoare fiind acoperită de un ocean de mică adâncime străbătut de numeroase tsunami. În ceea ce Amelia încearcă să recupereze datele lui Miller, un val uriaș apare, omorându-l pe Doyle și întârziind plecarea navetei. Când ceilalți revin pe Endurance, 23 de ani au trecut deja.

Pe Pământ, Murphy (Jessica Chastain) este deja adultă și lucrează ca cercetător NASA ajutându-l pe profesorul Brand cu o ecuație care va permite NASA să lanseze stații spațiale prin manipularea gravitației. Pe patul de moarte, Brand recunoaște că a rezolvat deja ecuația și că a determinat că proiectul este imposibil. Nu și-a făcut cunoscute concluziile sale mai devreme pentru a păstra speranța celorlalți și și-a pus credința în „Planul B”: folosirea embrionilor congelați de la bordul lui Endurance pentru întemeierea unei noi omeniri pe una din cele trei planete. Cu toate acestea, Murphy concluzionează că ecuația lui Brand ar putea funcționa dacă ar avea date suplimentare privind singularitatea unei găuri negre.

Datorită nivelului scăzut de combustibil, Endurance mai poate vizita doar o planetă din cele două înainte de a reveni pe Pământ. După un vot tensionat, echipajul hotărăște să meargă pe planeta Mann, de unde Mann încă mai transmite date. Cu toate acestea, ei descoperă că planeta este rece și neprimitoare. Mann (Matt Damon) a știut întotdeauna că Planul B este cel care va fi aplicat și a falsificat datele despre locuibilitatea planetei sale, doar pentru ca Endurance să-l salveze. Mann sparge vizorul lui Cooper și-l lasă să moară, apoi fuge spre Endurance cu o navetă; Romilly este ucis de o bombă programată de Mann pentru a-și proteja secretul. Amelia îl salvează pe Cooper cu o altă navetă. Cei doi ajung pe Endurance în timp ce Mann începe o procedură necorespunzătoare de andocare. Sasul explodează, ucigându-l pe Mann și cauzând daune grave navei Endurance care începe să se rotească și să cadă spre stratosfera planetei. Cooper pilotează însă naveta pentru a o aduce pe Endurance sub control.

Aproape fără combustibil, Cooper și Amelia intenționează să folosească gaura neagră Gargantua ca pe o praștie gravitațională astfel încât să înscrie nava Endurance pe un curs care o va duce spre planeta Edmunds. Datorită gravitației uriașe, trec alte câteva decenii pe Pământ în timp ce Endurance orbitează gaura neagră. TARS și Cooper se desprind cu naveta de pe Endurance, sacrificându-se pentru ca nava și Amelia să scape de gaura neagră. TARS și Cooper cad în gaura neagră și ajung într-un „tesseract” extra-dimensional, în care timpul este ca o dimensiune spațială. Cooper are acces la diferite portaluri care arată frânturi din dormitorul copilăriei lui Murphy la momente diferite. Cooper își dă seama că ființele extraterestre sunt de fapt oameni din viitor care au construit acest spațiu, astfel încât el poate comunica cu Murphy pentru a salva omenirea. Folosind undele gravitaționale, Cooper codifică datele lui TARS privind singularitatea în ceasul lui Murphy, permițându-i acesteia să rezolve ecuația lui Brand și astfel omenirea să poată evacua Pământul în stații spațiale NASA. Cooper se trezește la bordul unei astfel de stații spațiale și se întâlnește cu Murphy (Ellen Burstyn), acum înaintată în vârstă, cea care a condus exod omenirii. Murphy îl convinge pe Cooper s-o caute pe Amelia care a naufragiat pe planeta Edmunds și a pus în acțiune planul B, pentru ea nu a trecut decât puțin timp de la despărțirea de Cooper.

Ipoteza simulării


Brain_in_a_vat_(ro)_v2Ipoteza simulării sau argumentul simulării este o ipoteză care spune că realitatea înconjurătoare este de fapt o simulare. Ipoteza nu are la nivel mondial niciun domeniu de aplicare, deoarece, dacă ar fi adevărată, legile fizicii în universul nostru cunoscut solicită existența unei realități care nu este o simulare în care trebuie să existe echipamente / dispozitive care au inițiat și susțin în continuare simularea.

Ipoteza lui Nick Bostrom
Nick Bostrom susține că cel puțin una dintre următoarele afirmații este foarte probabil să fie adevărată:

Nicio civilizație nu va ajunge la un nivel de maturitate tehnologică care să-i permită să producă realități simulate.
Nicio civilizație care va ajunge la statutul tehnologic de mai sus nu va produce un număr semnificativ de realități simulate, pentru oricare dintr-o serie de motive, cum ar fi folosirea puterii de procesare pentru alte sarcini, considerații etice privind entitățile ținute captive în realitățile simulate, etc
Orice entități care posedă setul nostru general de experiențe aproape sigur trăiesc într-o simulare. Cu alte cuvinte noi înșine trăim aproape sigur într-o astfel de simulare.
În continuare este prezentată o ecuație care este folosită pentru a cuantifica aceste trei afirmații:[1]
f sim
unde:

fp este porțiunea care identifică toate civilizațiile umane care vor ajunge la capacitatea tehnologică necesară realizării programului de simulare a realității.
N este numărul mediu de strămoșilor-simulați care au fost rulați în program de civilizațiile menționate anterior prin fp.
H este numărul mediu de persoane care au trăit într-o civilizație înainte ca aceasta să fie capabilă să realizeze simularea realității.
f sim indică numărul total al oamenilor care trăiesc în realități virtuale.
Deoarece H va avea o valoare mare, cel puțin una din cele trei aproximări va fi adevărată:

fp ≈ 0
N ≈ 0
f sim ≈ 1
Este important să se țină cont de faptul că argumentele aduse de Bostrom în favoarea realități virtuale probabile în care trăim nu implică în mod necesar că există conștiința ființelor vii că sunt parte din presupusa „iluzie”

Vezi şi
Realitate simulată
Filmul Interstellar şi… principiul holografic
Note
1 ↑ BOSTROM, NICK. Are You Living in a Computer Simulation? Web. 19 Jan. 2010. .

* http://www.nytimes.com/2014/02/16/opinion/sunday/is-the-universe-a-simulation.html?_r=4 Is the Universe a Simulation?

Realitate simulată


HologramaRealitatea simulată este o ipoteză conform căreia realitatea ar putea fi de exemplu doar o simulare pe calculator care nu poate fi deosebită de „adevărata” realitate. Este posibil ca această realitate simulată să fie populată de minți conștiente care pot fi sau nu pot fi pe deplin conștiente de faptul că trăiesc în interiorul unei simulări. În forma sa cea mai avansată, principiul de independență al substratului[1] afirmă că este probabil ca această teorie să fie adevărată.

Realitatea simulată este un concept destul de diferit de actualul concept, realizabil tehnologic, al realității virtuale. Realitatea virtuală este, teoretic, ușor de identificat în raport cu realitatea „reală”, iar participanții ei nu se îndoiesc de natura a ceea ce li se întâmplă. Prin contrast, în realitatea simulată participanții ei pot sau nu pot distinge cât de „reală” este realitatea în care se află.

Au existat și există multe dezbateri pe acest subiect, de la discursul filozofic la aplicații practice de calcul.

Ideea de trăi într-o realitate simulată ar cuprinde mai multe aspecte:

* Este posibil, chiar și în principiu, să fim cu adevărat într-o realitate simulată?
* Există vreo diferență între realitatea simulată și realitatea „reală”?
* Cum ar trebui să ne comportăm dacă am ști cu adevărat că trăim într-o realitate simulată?

Moduri de simulare
Interfața neurală directă
În cazul unei simulări bazate pe o interfață neurală directă, fiecare participant vine din afară prin conectarea directă a creierului său la calculatorul care efectuează simularea. În acest fel sunt comunicate datele senzoriale participanților la această realitate simulată în timp ce sunt detectate dorințele și acțiunile acestora, devenind astfel posibilă interacțiunea cu lumea simulată. Calculatorul poate trimite chiar informații de corecție către creierele implicate pentru a le face să uite că se află (temporar) în domeniul virtual (de exemplu, ocolind un filtru). În tot acest timp, în simulare, conștiința participanților este reprezentată de avatare, care pot fi foarte diferite de înfățișarea lor reală.

Interacțiunea creier-simulare
Populație virtuală
La simularea unei populații virtuale, fiecare locuitor este un nativ din această lume virtuală. Nu există un corp „real” în această nouă realitate. Fiecare este o entitate simulată cu un anumit nivel de conștiință bazat pe logica simulării (de exemplu, o realitate cu propriile sale legi fizice). În acest fel fiecare individ poate fi descărcat dintr-o simulare în alta sau chiar arhivat și înviat mai târziu. De asemenea, este posibil ca o entitate simulată să poate fi extrasă complet prin transferarea minții acesteia într-un corp artificial real. O altă modalitate de a obține o realitate virtuală este de a clona corpul unei persoane simulate prin preluarea unei mostre din ADN-ul său virtual și de a-i crea astfel un corespondent în lumea reală, corespondent bazat pe acest model. Rezultatul nu ar face ca mintea individului să existe în afara simulării sale, dar corpul său se va naște în lumea reală.

Această categorie este împărțită în alte două tipuri:

populație virtuală/lume virtuală, în care o realitate externă este simulat separat în conștiința artificială;
O simulare solipsistă în care conștiința este simulată și percepțiile participanților există numai prin mintea lor.
Literatură de specialitate
* Accelerando (2005) de Charles Stross
* Darwinia (1998) de Robert Charles Wilson
* Discurs asupra metodei (1637) de René Descartes
În cultura populară
În filme
Cube 2: Hypercube (2002)
Matrix
eXistenZ
Seriale TV
Vezi și
Ipoteza simulării
Filmul Interstellar şi… principiul holografic

Referințe și note
1 https://fr.wikipedia.org/wiki/Principe_d%27ind%C3%A9pendance_du_substrat Principiul de independență al substratului este un răspuns propus de Nick Bostrom la problema minte-corp de a determina relația dintre corpul uman și mintea sa
Legături externe
* http://ro.ozn.wikia.com/wiki/Realitate_simulat%C4%83
* http://www.simulation-argument.com/
* https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_simulat%C4%83
* http://www.ipod.org.uk/reality/reality_big_brother.asp