Ficatul – prieteni şi duşmani


2_d74822_e811493592Veritabilă uzina cu foc continuu, ficatul indeplineste peste 500 de functii: curata sangele de toxine si contribuie la coagularea lui, metabolizeaza glucidele, lipidele si proteinele, stocheaza vitaminele si mineralele.

 Obiceiuri nocive de zi cu zi, cum ar fi fumatul sau consumul de alcool, alimentatia dezechilibrata si sedentarismul, contribuie din plin la deteriorarea functiilor ficatului. Pentru a-l detoxifia si a-i reda energia, trebuie sa stim ca acesta se bucura de ajutorul multor leacuri luate din natura, precum si de efectul unor proceduri blande, neinvazive, dar cu un mare potential terapeutic. Asadar, ce putem face?

 Sa bem mai multa apa. Poate ca suna banal, dar trebuie sa stim ca apa consumata in cantitati optime (minimum 8-10 pahare pe zi) contribuie din plin la curatarea ficatului de grasimi si toxine. Mai mult decat atat, daca in fiecare zi stoarcem zeama de la o lamaie in paharul cu apa, efectul benefic va fi incomparabil mai puternic, deoarece sucul de lamaie are rol detoxifiant si contribuie la producerea bilei; la randul ei, bila rupe lantul trigliceridelor la nivelul intestinului subtire in timpul digestiei.

 Sa consumam multe legume din familia Cruciferelor. Aceste legume sunt esentiale pentru detoxifierea si refacerea ficatului. Broccoli, varza romaneasca, varza de Bruxelles si conopida contin substante active cu rol anticancerigen, care protejeaza ficatul. De asemenea, este bine sa consumam ceapa, usturoi, morcovi, rucola, sfecla rosie si alte tipuri de legume.

 Sa-i oferim organismului suficiente minerale care il ajuta in buna functionare. Printre cele mai importante minerale pentru sanatatea ficatului se numara calciul, potasiul, cuprul, sodiul, seleniul, fierul si zincul. Acestea pot fi asimilate din alimente, dar si din suplimentele alimentare.

 Sa efectuam un masaj de relaxare si confort pentru ficat. De pilda, cand stam seara pe pat si privim la televizor o emisiune deconectanta (e important sa eliminam stimulii negativi, de orice natura ar fi ei), e bine sa ne rezervam 5 minute pentru un masaj al zonei ficatului. Este vorba despre spatiul drept superior al cavitatii abdominale. Asadar, vom masa usor aceasta zona, pentru a stimula circulatia si purificarea sangelui.

 Nu in ultimul rand, sa nu ne torturam ficatul dandu-i in mod constant sarcini dificile si periculoase. Suprasolicitarea ficatului poate duce la declansarea unor afectiuni serioase, cum ar fi insuficienta hepatica. Vom reduce prin urmare consumul de alcool si vom intreba medicul cum ne putem proteja ficatul in cazul in care urmam un tratament cu antibiotice, anticonvulsive sau cu alte medicamente care se stie ca impovareaza considerabil acest organ atat de pretios.

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/11671/10/  ADRIAN-NICOLAE POPESCU

Mazărea – o legumă pentru sănătatea ta


800px-Frozen_peasMazărea (Pisum sativum) este o plantă ierboasă, cultivată. Face parte din familia leguminoaselor,fiind dicotiledonată. Rădăcina sa este pivotantă, cu nodozități. Tulpina este aeriană,ierboasă și volubilă, însă fără țesut de susținere. Frunzele sunt compuse și se termină cu cârcei. Florile sunt pe tipul 5 pedunculi, 5 sepale verzi, 5 petale inegale, 9 stamine unite și un pistil. Fructul se numește păstaie.

Pe lângă utilizarea mazărei în preparatele culinare, se cunoaște și întrebuințarea acesteia ca remediu natural, ajutând în vindecarea și tratarea numeroaselor afecțiuni. Mazărea contribuie la tratamentul osteoporozei, hipertensiunii arteriale, constipației, diabetului etc.
Mazărea verde mai este recomandată a fi utilizată și în tratarea bolilor renale sau stărilor de epuizare atât fizică cât și psihică. Mazărea uscată este și ea importantă, deoarece asigură organismului necesarul de energie.

Atâta timp cât alimentatia si gastronomia, in general, abordata in mod decent, nu se transforma în extravagante fara legatura cu ideea de nutritie, putem vorbi fara retinere despre orice aliment si ca despre un leac blând al celor mai diverse afectiuni. Astazi, despre o leguma banala, dar nebanuit de valoroasa pentru sanatate. Sursa excelenta de vitamine, minerale si proteine, mazarea este apreciata mai ales datorita gustului sau fin si proaspat, lucru care o face potrivita în special pentru preparatele culinare din sezonul cald. Fie ca este vorba de supe sau ciorbe, salate, paste sau diferite mâncaruri traditionale, mazarea este o veritabila vedeta a primaverii.

 In general, majoritatea gospodinelor stiu ca mazarea este sanatoasa, însa putine sunt constiente si cât de sanatoasa este. Foarte bogata în vitamina K, responsabila cu activarea calciului în organism, ea ajuta la întarirea oaselor. Totodata, contine si numeroase vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B9), rolul acestora fiind de a regla nivelul de carbohidrati, lipide si proteine din organism. Mai mult, mazarea abunda în minerale, printre care se numara fierul, magneziul, potasiul, cuprul si sodiul, dar si în vitamina A si C, putând fi considerata o adevarata „bomba” cu vitamine si minerale benefice organismului.

 Datorita continutului ridicat de vitamina K si B6, mazarea este recomandata femeilor de vârsta a doua, susceptibile de osteoporoza, prin faptul ca întareste sanatatea oaselor, fiind astfel eficienta în prevenirea osteoporozei si a arterosclerozei. De asemenea, consumata frecvent, reduce riscul de degenerescenta maculara, contribuind la îmbunatatirea sanatatii ochilor. Meritul pentru aceasta remarcabila proprietate a sa îl are luteina, un carotenoid pe care corpul îl transforma într-un antioxidant.

 Beneficiind de un continut ridicat de antioxidanti, acid folic, vitamina A si C, mazarea, consumata frecvent, lupta în mod eficient împotriva radicalilor liberi, reduce riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, regleaza nivelul de colesterol din sânge si pe cel al tensiunii arteriale si previne tulburarile de ritm ale inimii.

 Totodata, datorita continutului ridicat de fier, magneziu, seleniu si a complexului de vitamine B, mazarea are un puternic efect energizant, fiind un remediu eficient împotriva anemiei, si, implicit, a oboselii cronice. Nu în ultimul rând fiind sursa bogata de fibre si proteine, unul dintre beneficiile consumului de mazare este cel de a induce senzatia de satietate. În plus, cosumul ei are si nenumarate efecte asupra sistemului digestiv: previne constipatia, îmbunatateste digestia, regleaza nivelul glicemiei si contribuie la eliminarea toxinelor din organism.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU

Mazarea este foarte eficienta asupra organismului uman cand este consumata si gatita proaspat.

Mazarea contine in special vitamine:

– A, B (necesara pentru sistemul nervos si digestiv),

– C, K (utila in vindecarea ranilor, afectiunilor oaselor),

– fosfor (regenerarea celulelor si vindecarea afectiunilor oaselor),

– zinc (util in sanatatea sistemului nervos), potasiu si magneziu.

Mazarea verde este indicata in alimentatie, deoarece este digerata usor, ajutand si la normalizarea activitatii functiei medulare. Ca tratament natural mazarea ajuta la vindecarea:

bara_verde– osteopozei (a se consuma mazare verde de trei ori pe saptamana),

– hipertensiunii arteriale,

– bolilor renale, diabetului,

– cancerului de prostata,

– constipatiei, epuizarii fizice si intelectuale.

De asemenea, aceasta este bogata si in fibre, ajutand la prevenirea aparitiei bolilor de inima. Mazarea uscata datorita compozitiei, confera organismului energie.

Cand mazarea este consumatata din conserva sau uscata isi pierde proprietatile terapeutice semnificativ.

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/ http://www.revistamagazin.ro/content/view/11655/10/  https://ro.wikipedia.org/wiki/Maz%C4%83re  http://www.sanatatecuplante.ro/tratamente-cu-fructe-si-legume/legume-de-la-care-consumam-pastaile/273-mazarea-fam-fabaceae.html