Întrebare: Biserica Ortodoxă Rusă este doar o perdea de fum?
(Vezi şi: Ceas de 30 de mii de euro pentru patriarhul Rusiei!)
(Vezi şi: Iahtul luxos al Patriarhului Rusiei, Kiril, costă 4 milioane de dolari)
În 1652, Nikon (1605-1681, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse 1652-1658) a introdus o serie de revizuiri rituale și textuale, cu scopul de a obține uniformitate între practicile rusești și ortodocșii greci. Nikon pe baza discrepanțelor constatate între ritualuri și textele rusești și grecești, a dispus o ajustare a riturilor rusești care să se alinieze cu cele grecești din timpul său. În acest sens, Nikon a acționat fără o consultare adecvată a clerului și fără formarea unui conciliu. După punerea în aplicare a acestor revizuiri, Biserica a anatemizat și suprimat cu sprijinul statului moscovit (denumit fals rus- Rusia e de la Kiev) ritul liturgic anterior. Biserica a anatemizat și suprimat și pe cei care au fost reticenți în a trece la ritul revizuit. Cei care şi-au menținut fidelitatea față de ritul anterior (Rascolnici sau vechii credincioși) au suferit persecuții severe de la sfârșitul secolului al 17-lea până la începutul secolului 20 fiind numiţi schismatici (Marea Schismă din Biserica ”Ortodoxă” cu ghilimele Rusă!!)
Unii cercetători ai teoriei conspirației cred că există motive mai profunde pentru ceea ce s-a întâmplat: Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat prea multe ritualuri păgâne și prea mulţi ”sfinți” şi era necesar pentru a fi curățată pentru ca biserica să devină mai MODERNĂ și mai PĂMÂNTEASCĂ.
Cu toate acestea. schisma a fost imensă. Au fost arse sate întregi , biserici demolate (nu ce se face acum în Donbas cine ştie de către cine), cărți și icoane au fost distruse, iar protestatarii au fost grav judecati – până când Petru cel Mare a venit la putere (el fiind un vechi-credincios) se considera că a fi vechi-credincios este o infracțiune pedepsită cu moartea (foarte ”creștinește”!). Cu toate acestea, un număr mare de persoane au rămas vechi-credincioși – conform unor cercetări până la o treime din populația Imperiului Rus înainte de 1917 erau vechi-credincioșilor. Ei înșiși s-au considerat a fi singurii ruși ortodocși adevărați și i-au considerat pe restul a fi eretici.
Pe scurt ce avem noi aici: pe de o parte sunt vechii credincioşi ruşi ortodocşi cu obiceiuri păgâne (nimic nou sub soare, la fel era şi creştinismul din Imperiul Roman şi mare lucru nu s-a schimbat) şi noii credincioşi ruşi ortodocşi mai ”moderni” şi mai ”pământeşti”.
De ceva timp numărul vechilor-credincioși a început să scadă. Ei ar fugit în regiunile îndepărtate ale Rusiei unde autoritățile nu-i puteau controla şi unde îşi puteau exercita în mod liber ritualurile lor. Unele lucruri făcute de ei nici nu arată foarte creștinește. De ex. crucile pe care le-au pus pe morminte. Crucile sunt adesea puse nu la cap, ci în picioarele defunctului.
Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Rusă, vechii-credincioși nu au intrat sub controlul KGB-ului.
Conform wikipedia există 2 mil vechi-credincioși în Rusia și în străinătate. Ei nu apar la știri, există foarte puține biserici și de îi veți întâlni pe stradă nu o să-i recunoașteți. Centrul lor principal spiritual este declarat a fi situat undeva în Austria, unde au fugit după revoluția rusă.
Există mai multe teorii despre prăbușirea Uniunii Sovietice!
Boris Elţin, primul președinte al Rusiei – un credincios vechi.
Viktor Cernomîrdin, primul prim-ministru rus – un credincios vechi.
Alţi credincioşi-vechi:
Bunicul lui Putin este declarat a fi un credincios vechi și tatăl său a fost bucătarul lui Stalin.
Sobianin, primarul de Moscova este un credincios vechi
Printre principalii propagandiști ai Rusiei (Dughin, Prohanov).
Oligarhii (Potanin).
Actori (Iankovski, Oleinikov).
O teorie spune că ei sunt o cauză a prăbușirii Uniunii Sovietice!
Rascolnicii sau staroverii (vechi-credincioși) s-au separat în 1666 de Biserica Ortodoxă Rusă ca protest împotriva reformelor introduse de Patriarhul Nicon al Moscovei între anii 1652 și 1666. Vechi-Credincioșii își desfășoară practicile liturgice pe care Biserica Ortodoxă Rusă le practica înainte de implementarea reformelor.
Rascolnicii sau Vechi-Credinciosii s-au separat in in timpul secolului al XVII-lea (1666-1667) de ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ca forma de protest impotriva reformelor bisericesti introduse de Patriarhul Nicon al Moscovei. Vorbitorii de rusa se refera la schisma aceasta cu numele de raskol – care, etimologic, inseamna „separat si dat deoparte”.
In 1652, Patriarhul Nicon al Moscovei (1652-1658) a introdus cateva reforme ale slujbelor si textelor cu scopul de a le alinia la practicile grecesti. Nicon, sesizand discrepantele dintre slujbele si textele rusesti si grecesti, a dispus o modificare a slujbelor religioase rusesti dupa cele grecesti din vremea aceea. Potrivit opiniei staroverilor, acesta ar fi actionat fara o consultare potrivita cu clerul si fara convocarea unui sinod. Dupa implementarea acestor inovatii, Biserica Rusa i-a anatemizat pe Vechii Credinciosi, iar statul moscovit i-a persecutat pe cei care se opuneau acestor reforme. Acesti traditionalisti au devenit cunoscuti sub numele de „vechi-credinciosi” sau „vechi ritualisti”.
Cele mai cunoscute exemple ale reformei sunt cantarea lui Aliluia intreit si nu de doua ori si semnul sfintei cruci facut cu trei degete, nu cu doua. Patriarhul Nicon a trebuit sa-si sprijine reformele apeland la: Sinoade bisericesti (1654, 1656), Patriahul de Constantinopol, Muntele Athos, patriarhii Alexandriei si Antiohiei, monahi greci si ucrainieni invatati etc.
Rascolnicii au facut apel, la randul lor, la credinta Novgorodiana si Moscovita precum si la Sinodul celor o Suta de Capitole (1551, Stoglav), care era explicit in a arata de cate ori trebuie sa se cante Aliluia si cate degete trebuie folosite la inchinare – doua!
Vechii Credinciosi au continuat practicile liturgice care erau in vigoare in Biserica Rusa inainte de implementarea acestor reforme. Din cauza folosirii acestor practici liturgice vechi, ei mai sunt cunoscuti si sub numele de ‘vechi-ritualisti, in special de cei care recunosc credinta vechi-credinciosilor ca fiind identica cu corpul principal al Bisericii Ortodoxe.
Din randul vechilor ritualisti s-au desprins in scurta vreme o serie de secte si grupari precum duhobortii si hlastii. Prima mare diviziune in randul Vechilor Credinciosi a constat in separarea celor cu cler si celor fara cler. Multe din sectele ulterioare fara cler au aujuns in aceasta situatie din cauza faptului ca nu au avut niciun episcop de partea lor care sa le poata hirotoni clerul.
Statutul vechilor ritualisti a fost reorganizat in secolul al XVIII-lea. Inaintea Revolutiei Ruse numarul acesta se ridica la cateva milione.
In 1971, Patriarhia Moscovei a revocat anatemele asupra vechi-credinciosilor inca din secolul al XVII-lea, dar majoritatea comunitatilor de vechi-credinciosi nu s-au reintors inca la comuniunea cu ceilalti crestini ortodocsi.
Estimarile plaseaza numarul total al vechi-credinciosilor din zilele noastre intre 1 si 10 milioane, unii dintre ei traind in comunitati extrem de izolate in locurile unde au fugit cu secole in urma pentru a evita persecutiile. Comunitati importante ale vechilor ritualisti se gasesc in Statele Unite si Canada.
Nicolae Riasanovsky a mentionat recent ca tragedia atat a Bisericii Moscovite, a lui Nicon, cat si a Vechi Credinciosilor consta in faptul ca ambele au avut tendinta de accentuat excesiv forma credintei, in asa masura incat a fost neglijat fondul credintei. Acestei remarci se poate adauga observatia ca ceea ce a inceput ca un protest oarecum legitim in fata reformelor Patriarhului Nicon s-a transformat, in cazul sectelor fara cler, intr-un comportament extrem, pierzator de suflet.
Din punct de vedere teologic si bisericesc, schisma rascolnicilor a ramas de-a lungul timpului o problema controversata, fiind unul dintre cele mai tragice episoade ale istoriei Bisericii Ortodoxe Ruse.
Radu Alexandru
* http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/rascolnicii-vechi-credinciosii-125828.html
Vechii Credinciosi (Rascolnicii) s-au separat in timpul secolului al XVII-lea (1666-1667) de ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ca forma de protest impotriva reformelor bisericesti introduse de Patriarhul Nicon al Moscovei. Cuvantul „raskol” inseamna „separat si dat deoparte”. Aceasta schisma nu a presupus insa numai separarea de ierarhia oficiala, ci si indepartarea de la adevarul de credinta marturisit de Biserica Ortodoxa.
In secolele care au urmat, Vechii Credinciosi, fiind lipsiti de succesiune apostolica si de harul preotiei (bezpopovti), au dat nastere la numeroase secte in Rusia imperiala. In general, din punct de vedere doctrinar, aceste secte sunt asemenea montanistilor si mesalienilor din vechime. Acestia promoveaza o perspectiva negativista asupra lumii create si cred ca practicile lor rituale ii pun in legatura directa cu Duhul Sfant, astfel incat Hristos se poate intrupa in diferite persoane, din geneartie in generatie.
Din punct de vedere cronologic, prima secta dualista a Vechilor Credinciosi care a aparut este aceea a hlastilor (autoflagelatilor). Fondatorul ei este considerat Daniil Filipovici. Numele de hlasti este luat de la rostirea cuvintelor: hlasciu, hlasciu, Hrista isciu (lovesc, lovesc si pe Hristos aflu, caut). Ei se flagelau cu nuiele sau cu franghii in numele lui Hristos, repetand ceea ce i s-a „intamplat” Mantuitorului dupa judecata si pe drumul Golgotei.
Credinta lor este dualista, intrucat acestia cred ca trupul este o inchisoare pentru sufelt, casatoria este condamnata, iar copiii sunt „intrupari ale pacatului”. Astfel se arata asemenatori vechilor grupari gnostice. Hlastii cred ca intre cer si pamant este o comuniune permanenta si o comunicare neintrerupta. „Puterile cerului” sunt Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Sfanta Maria, Sfintii ingeri, Arhanghelii, Heruvimii si Serafimii. Hristos este cel mai venerat dintre toti, fiindca el se intrupeaza cand vrea si in cine vrea. Adeptii pot avea mai multe „sotii spirituale” si surori, „bogorodite”. „Casatoria” este fara folos pentru suflet si pagubitoare pentru comunitate.
In 1740 mai mult de 400 de persoane au fost persecutate in Moscova pentru aceasta erezie, care ulterior s-a raspandit in mod tacit astfel incat in anul 1900 secta numara aproximativ 60 000 de aderenti.
O ramura a hlastilor de la sfarsitul sec. al XVIII-lea, scoptii, practicau castrarea in vederea prevenirii relatiilor trupesti, numind-o „botez al focului”. Liderul lor era Conrad Selivanov, care a fost exilat de Tarina Ecaterina a II-a. Acesta era cunoscut insa ambilor tari Pavel si Alexandru I, si putem spune ca secta in perioada lor de domnie. Tarul Nicolae I a persecutat aceasta secta, iar ei au fost fortati sa se intalneasca in ascuns, chiar si in aceste conditii, sporindu-si numarul adeptilor.
Duhobortii („luptatorii duhului”) au inceput in sec. al XVIII-lea ca o secta ucraineana ce combina doctrina sociniana (sec. XVI – unitarianismul italianului Faustus Socininus), masoneria, si invataturile hlastilor. Acestia cred intr-un singur Dumnezeu ce se manifesta in suflet ca memorie (Tatal), ratiune (Fiul), si vointa (Duhul Sfant), in timp ce Iisus nu este Dumnezeu, ci poseda ultima ratiune divina.
Scriptura si dogma trebuie interpretate alegoric iar sufletul omenesc este supus transmigratiei sau metempsihozei (reincarnarii).
Duhobortii au fost si sunt organizati in grupuri pacifieste, ce prospera prin munca si un mod de trai sobru. Secta a avut legaturi cu personalitati precum Grigorii Skovoroda si Lev Tolstoi. Tolstoi si oakerii au oferit fonduri in 1899 unui mare numarde membri ai acestei secte pentru a emigra in Cipru si in Canada.
O ramura moderata a duhobortilor este cea a molocanilor („bautorii de lapte”), care si-au pervertit doctrina pentru a atrage sectari protestanti evanghelici (Biblia este singura autoritate pentru credinta). Resping cultul, iconele si beau lapte in zilele de post. Molocanii s-au dezvoltat pana la inceputul secolului al XIX-lea sub influneta Societatii Biblice Ruse, sustinand ca Biblia este singura cale spre mantuire, renuntand la Sfintele Taine si la scrierile patristice. Un grup semnificativ de molocani au emigrat in San Francisco in sec. al XIX-lea unde isi continua misiunea pona in prezent pe Dealul Potrero.
O alta secta, tranniki, a fost intemeiata in secolul al XVIII-lea. Ei ii priveau pe Vechii Credinciosi ca iidolatri si robi ai lui Antihrist.
O alta secta fanatica, zaposhchevantsy, era caracterizata de un ascetism extrem si practicau suicidul ritual.
Stunditii s-au dezvoltat asemenea molocanilor in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acestia au preluat un tip protestant apusean de sectarism. S-a raspandit mai ales in randul taranilor rusi si ucraineni, subliniind meditatia personala asupra Scripturii si cantarea in comun a imnurilor. Initial influentati de menonitii germani, spre sfarsitul secolului s-au aflat sub influenta predicatorilor baptisti. Aceasta a condus la activitati care instigau la vilolenta sociala si politica, astfel incat secta stundita a fost interzis de catre guvern si combatut de Biserica Ortodoxa Rusa (1895.)
Radu Alexandru
* http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/duhobortii-sectele-vechilor-credinciosi-140904.html
Multiversuri! 