Ipoteza simulării

Ipoteza simulării sau argumentul simulării este o ipoteză care spune că realitatea înconjurătoare este de fapt o simulare. Ipoteza nu are la nivel mondial niciun domeniu de aplicare, deoarece, dacă ar fi adevărată, legile fizicii în universul nostru cunoscut solicită existența unei realități care nu este o simulare în care trebuie să existe echipamente / dispozitive care au inițiat și susțin în continuare simularea.

Ipoteza lui Nick Bostrom
Nick Bostrom susține că cel puțin una dintre următoarele afirmații este foarte probabil să fie adevărată:

Nicio civilizație nu va ajunge la un nivel de maturitate tehnologică care să-i permită să producă realități simulate.
Nicio civilizație care va ajunge la statutul tehnologic de mai sus nu va produce un număr semnificativ de realități simulate, pentru oricare dintr-o serie de motive, cum ar fi folosirea puterii de procesare pentru alte sarcini, considerații etice privind entitățile ținute captive în realitățile simulate, etc
Orice entități care posedă setul nostru general de experiențe aproape sigur trăiesc într-o simulare. Cu alte cuvinte noi înșine trăim aproape sigur într-o astfel de simulare.
În continuare este prezentată o ecuație care este folosită pentru a cuantifica aceste trei afirmații:[1]

unde:

fp este porțiunea care identifică toate civilizațiile umane care vor ajunge la capacitatea tehnologică necesară realizării programului de simulare a realității.
N este numărul mediu de strămoșilor-simulați care au fost rulați în program de civilizațiile menționate anterior prin fp.
H este numărul mediu de persoane care au trăit într-o civilizație înainte ca aceasta să fie capabilă să realizeze simularea realității.
f sim indică numărul total al oamenilor care trăiesc în realități virtuale.
Deoarece H va avea o valoare mare, cel puțin una din cele trei aproximări va fi adevărată:

fp ≈ 0
N ≈ 0
f sim ≈ 1
Este important să se țină cont de faptul că argumentele aduse de Bostrom în favoarea realități virtuale probabile în care trăim nu implică în mod necesar că există conștiința ființelor vii că sunt parte din presupusa „iluzie”

Vezi şi
Realitate simulată
Filmul Interstellar şi… principiul holografic
Note
1 ↑ BOSTROM, NICK. Are You Living in a Computer Simulation? Web. 19 Jan. 2010. .

* http://www.nytimes.com/2014/02/16/opinion/sunday/is-the-universe-a-simulation.html?_r=4 Is the Universe a Simulation?

Realitate simulată

Realitatea simulată este o ipoteză conform căreia realitatea ar putea fi de exemplu doar o simulare pe calculator care nu poate fi deosebită de „adevărata” realitate. Este posibil ca această realitate simulată să fie populată de minți conștiente care pot fi sau nu pot fi pe deplin conștiente de faptul că trăiesc în interiorul unei simulări. În forma sa cea mai avansată, principiul de independență al substratului[1] afirmă că este probabil ca această teorie să fie adevărată.

Realitatea simulată este un concept destul de diferit de actualul concept, realizabil tehnologic, al realității virtuale. Realitatea virtuală este, teoretic, ușor de identificat în raport cu realitatea „reală”, iar participanții ei nu se îndoiesc de natura a ceea ce li se întâmplă. Prin contrast, în realitatea simulată participanții ei pot sau nu pot distinge cât de „reală” este realitatea în care se află.

Au existat și există multe dezbateri pe acest subiect, de la discursul filozofic la aplicații practice de calcul.

Ideea de trăi într-o realitate simulată ar cuprinde mai multe aspecte:

* Este posibil, chiar și în principiu, să fim cu adevărat într-o realitate simulată?
* Există vreo diferență între realitatea simulată și realitatea „reală”?
* Cum ar trebui să ne comportăm dacă am ști cu adevărat că trăim într-o realitate simulată?

Moduri de simulare
Interfața neurală directă
În cazul unei simulări bazate pe o interfață neurală directă, fiecare participant vine din afară prin conectarea directă a creierului său la calculatorul care efectuează simularea. În acest fel sunt comunicate datele senzoriale participanților la această realitate simulată în timp ce sunt detectate dorințele și acțiunile acestora, devenind astfel posibilă interacțiunea cu lumea simulată. Calculatorul poate trimite chiar informații de corecție către creierele implicate pentru a le face să uite că se află (temporar) în domeniul virtual (de exemplu, ocolind un filtru). În tot acest timp, în simulare, conștiința participanților este reprezentată de avatare, care pot fi foarte diferite de înfățișarea lor reală.

Interacțiunea creier-simulare
Populație virtuală
La simularea unei populații virtuale, fiecare locuitor este un nativ din această lume virtuală. Nu există un corp „real” în această nouă realitate. Fiecare este o entitate simulată cu un anumit nivel de conștiință bazat pe logica simulării (de exemplu, o realitate cu propriile sale legi fizice). În acest fel fiecare individ poate fi descărcat dintr-o simulare în alta sau chiar arhivat și înviat mai târziu. De asemenea, este posibil ca o entitate simulată să poate fi extrasă complet prin transferarea minții acesteia într-un corp artificial real. O altă modalitate de a obține o realitate virtuală este de a clona corpul unei persoane simulate prin preluarea unei mostre din ADN-ul său virtual și de a-i crea astfel un corespondent în lumea reală, corespondent bazat pe acest model. Rezultatul nu ar face ca mintea individului să existe în afara simulării sale, dar corpul său se va naște în lumea reală.

Această categorie este împărțită în alte două tipuri:

populație virtuală/lume virtuală, în care o realitate externă este simulat separat în conștiința artificială;
O simulare solipsistă în care conștiința este simulată și percepțiile participanților există numai prin mintea lor.
Literatură de specialitate
* Accelerando (2005) de Charles Stross
* Darwinia (1998) de Robert Charles Wilson
* Discurs asupra metodei (1637) de René Descartes
În cultura populară
În filme
Cube 2: Hypercube (2002)
Matrix
eXistenZ
Seriale TV
Vezi și
Ipoteza simulării
Filmul Interstellar şi… principiul holografic

Referințe și note
1 https://fr.wikipedia.org/wiki/Principe_d%27ind%C3%A9pendance_du_substrat Principiul de independență al substratului este un răspuns propus de Nick Bostrom la problema minte-corp de a determina relația dintre corpul uman și mintea sa
Legături externe
* http://ro.ozn.wikia.com/wiki/Realitate_simulat%C4%83
* http://www.simulation-argument.com/
* https://ro.wikipedia.org/wiki/Realitate_simulat%C4%83
* http://www.ipod.org.uk/reality/reality_big_brother.asp