Luna ianuarie, care tocmai s-a încheiat, a fost marcata de descoperirile unor fenomene spatiale misterioase, dar si de scoaterea la iveala a unor marturii arheologice sau tehnologice. Stirea lunii ianuarie privitoare la galaxia noastra a fost ca cercetatorii de la NASA au descoperit un fenomen de-a dreptul misterios si anume o gaura uriasa la nivelul coroanei Soarelui, undeva, spre Polul Sud al stelei. E vorba de fapt despre o pata solara de dimensiuni mai neobisnuite în comparatie cu cele observate în mod constant de-a lungul deceniilor.
Descoperirea este spectaculoasa, însa lucrurile se complica mult atunci când sunt cautate cauzele acestui fenomen natural. Cercetatorii recunosc ca deocamdata cauzele producerii acestei gauri coronale nu se cunosc cu exactitate, ceea ce da frâu liber supozitiilor de tot felul. Teoria celor de la NASA este ca astfel de fenomene ar fi provocate de particule care se disperseaza de la suprafata Soarelui cu viteze foarte mari, de peste 800 de kilometri pe ora (?). Imprecizia cauzelor este compensata de observatiile, arhicunoscute, conform carora „gaurile negre” din coroana solara pot avea un impact direct asupra Pamântului, putând provoca fenomene precum aurore boreale sau australe pe Terra sau furtuni geomagnetice. Dar asta nu e tot atunci când vorbim despre Sistemul nostru Solar. Potrivit unor cercetatori britanici si spanioli, Sistemul nostru Solar ar putea contine alte doua planete, pe lânga zestrea cunoscuta. Sa o spunem totusi de la început: este vorba despre o deductie, nu despre o realitate.
Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie observând traiectoria neasteptata a unor obiecte aflate în spatele planetei Neptun. Mai exact, cercetatorii îsi bazeaza teoria pe studierea comportamentului orbital al unui numar de peste zece obiecte transneptuniene extre-me. Acestea ar prezenta „parametri orbitali neasteptati(…), care lasa sa se înteleaga ca forte invizibile le altereaza traiectoria orbitala”, dupa cum explica astrofizicianul Carlos de la Fuente Marcos de la Agentia de informare stiintifica spaniola SINC. Ramânând în aria spatiala, largind însa observatiile, sa amintim si o alta descoperire recenta, referitoare la galaxia noastra.
Cu ajutorul telescopului Kepler a fost descoperit cel mai vechi sistem planetar din Calea Lactee. Botezat Kepler-444, sistemul se afla la 117 ani-lumina de Pământ si este format dintr-o stea pitica portocalie – cu 25% mai mica decât Soarele si, prin urmare, mai putin calda – în jurul careia se rotesc cinci planete, al caror diametru variaza între 0,4 si 0,7 din diametrul Terrei. Sistemul Kepler-444 s-a format în urma cu 11,2 miliarde de ani, adica la 2,4 miliarde de ani dupa Big Bang (daca admitem ca aceasta Explozie Initiala a avut loc acum 13,6 miliarde de ani, un lucru cu care nu toti astrofizicienii sunt de acord). Când au aparut Pamântul si întregul nostru Sistem Solar, în urma cu 4,5 miliarde de ani, Kepler-444 avea o vârsta venerabila.
Un model al obiectului prăbușit, creat inițial pentru emisiunea Unsolved Mysteries; a fost amplasat în apropiere de departamentul de pompieri din Kecksburg.
Incidentul OZN a avut loc la 9 decembrie 1965, la Kecksburg, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii. O sferă mare de foc, strălucitoare, a fost văzută de mii de oameni în cel puțin șase state din SUA și Ontario, Canada. Aceasta a brăzdat cerul în zona Detroit, Michigan / Windsor, Ontario şi se pare că au căzut resturi metalice incandescente în Michigan și nordul Ohio-ului, [1], provocând unele incendii de iarbă [2] și un boom sonic în zona metropolitană Pittsburgh. [3] În general, s-a afirmat în presă că ar fi fost un meteor [4], după ce autoritățile au exclus alte explicații propuse, cum ar fi un accident de avion, testarea unei rachete care s-a ”rătăcit” sau reintrarea în atmosferă a resturilor unui satelit. [5]
Cu toate acestea, martorii oculari din mica localitate Kecksburg, aflată la aproximativ 30 de mile sud-est de Pittsburgh, au afirmat că ceva s-a prăbușit în pădure [6] Un băiat a spus că a văzut un obiect care a aterizat; mama sa a văzut un firicel de fum albastru care ieşea din pădure și a alertat autoritățile. Un alt raportat semnalizează o vibrație și „o bufnitură” în momentul în care obiectul ar fi aterizat. [7] Alte persoane din Kecksburg, inclusiv membrii departamentului de pompieri voluntari locali, au declarat a fost găsit un obiect în formă de ghindă aproximativ la fel de mare ca un Volkswagen Beetle. S-a afirmat de asemenea că exista şi o scriere asemănătoare hieroglifelor egiptene pe o bandă în jurul bazei obiectului. Martorii au raportat că în zonă a fost o prezență militară intensă, mai ales armata americană care a securizat zona, a ordonat ca civilii să fie scoşi afară şi apoi a încărcat un obiect pe platforma unui camion [necesită citare]. Cu toate acestea, militarii au declarat că au căutat în pădure și nu au găsit „absolut nimic”. [8]
Au existat unele speculaţii că fragmentele metalice ar fi rezultat în urma prăbuşirii satelitului sovietic Kosmos 96. Cu toate acestea, un raport US Space Command din 1991 concluzionează că satelitul Kosmos 96 s-a prăbuşit la 9 decembrie 1965 în Canada, la ora 03:18, cu aproximativ 13 ore înainte de prăbuşirea obiectului de la Kecksburg care a avut loc la 16:45. [14]
2003: Reinvestigări Sci Fi Channel ale cazului
În 2003, ”Sci Fi Channel” a sponsorizat un studiu științific al zonei și al înregistrărilor aferente, studiu efectuat de către ”Coalition for Freedom of Information”. Cea mai semnificativă constatare a echipei științifice a fost descoperirea unei linii de copaci rupţi în partea superioară, linie care ducea la locul unde unii martori oculari au declarat că au văzut obiectul înfipt în sol. În plus, la datarea pe baza inelelor anuale ale arborilor a reieşit că a existat o deteriorare a acestora în 1965. Aceasta a furnizat dovezi fizice că ceva din aer s-ar fi putut prăbuşi printre copaci și ar fi căzut în pădure. (Cu toate acestea, unul dintre oamenii de știință ar fi sugerat că gheață a provocat aceste daune copacilor.) Au fost constatate şi perturbări minore ale solului în zona presupusului loc de aterizare. Un alt martor a declarat că a auzit o pereche de țipete puternice şi oribile în momentul în care membri ai armatei se apropiau pe jos de obiect.
Această reinvestigare a fost un impuls pentru [[NASA]] pentru a publica documente relevante pe această temă. Aproximativ 40 de pagini cu astfel de documente au fost publicate la 1 noiembrie 2003, dar nu au dezvăluit nimic în plus. Cu toate acestea, există documente ale [[Project Blue Book]] care arată că o echipă de trei oameni a fost trimisă de la o instalație radar a forţelor aeriene din apropierea [[Pittsburgh]]ului pentru a investiga accidentul de la Kecksburg. Articolele din presă au relatat despre acest lucru, dar Project Blue Book a raportat că nu a descoperit nimic.
2005: NASA schimbă explicațiile
În 2005, NASA a declarat că obiectul metalic care s-a prăbuşit ar fi fost un satelit rusesc.
În decembrie 2005, chiar înainte de cea de-a 40-a aniversare a accidentului de la Kecksburg, NASA a venit cu o nouă declarație în sensul că au fost examinate fragmentele metalice ale obiectului și că acestea ar proveni de la o reintrare în atmosferă a unui „satelit rusesc”. Purtătorul de cuvânt al NASA a mai susținut că înregistrările aferente au fost prost înțelese. Conform [[Associated Press]]:
: Obiectul părea a fi un satelit rus care a reintrat în atmosferă și s-a rupt în bucăţi. Experții NASA au studiat fragmente ale obiectului, dar înregistrările datelor cu ce au găsit s-au pierdut în anii 1990.
{{quote|De regulă, noi nu urmărim OZN-uri. Ce puteam face și ceea ce se pare că au făcut experții noștri în nave spațiale din anii 1960 era să arunce o privire la orice ar fi fost acele obiecte și să vină cu o concluzie a experților”, a spus Steitz. „Am făcut asta, am închis (cazul) și gata. Din păcate, documentele justificative privind aceste constatări au fost prost înțelese.|Steitz|{{cite news| url=http://www.cbc.ca/cp/world/051208/w120872.html }} {{Dead link|date=August 2010|bot=RjwilmsiBot}}[http://www.news24.com/News24/Technology/News/0,,2-13-1443_1848103,00.html Nasa under pressure over ‘UFO’: Sci-Tech: News: News24]}}
Ufologul Stan Gordon şi jurnalista Leslie Kean
Dar aceste afirmații contrazic ceea ce i s-a spus ziaristului Leslie Kean în 2003 de către Nicolae L. Johnson, cercetător-șef NASA al deșeurilor spațiale. Ca parte a noii anchetei Sci Fi, Kean i-a cerut lui Johnson să verifice din nou traseele orbitale ale tuturor sateliților cunoscuți și alte documente din 1965. Johnson i-a declarat lui Kean că pe baza mecanicii orbitale niciun obiect cunoscut artificial sau natural nu s-ar fi prăbușit la Kecksburg. Mai mult, Johnson a declarat că niciun obiect cunoscut artificial sau natural nu a re-intrat în atmosfera terestră în acea zi.
Kean and others deem it highly questionable that NASA could actually lose such records. (However, this would not be a unique case for NASA; for example, the [[Apollo 11 missing tapes|original tapes]] recorded during the televised [[Apollo 11]] [[Moon landing]] were misplaced or reused.http://www.nasa.gov/mission_pages/apollo/40th/%5Bhttp://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=106637066 „Houston, We Erased The Apollo 11 Tapes”]. National Public Radio, July 16, 2009.)
In December 2005, a lawsuit was filed to get NASA to search more diligently for the alleged lost records.
On October 26, 2007, NASA agreed to search for those records after being ordered by the court.[http://www.msnbc.msn.com/id/21494221/ NASA to search files on ’65 UFO incident – Space – MSNBC.com]http://news.yahoo.com/s/ap/20071026/ap_on_sc/ufo_nasa_2 The judge, who had tried to move NASA along for more than 3 years, angrily referred to NASA’s previous search efforts as a „ball of yarn” that never fully answered the request, adding, „I can sense the plaintiff’s frustration because I’m frustrated.”[http://www.freep.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20071218/NEWS07/712180387 Detroit Free Press, December 18, 2007]
During the hearing, Steve McConnell, NASA’s public liaison officer, admitted two boxes of papers from the time of the Kecksburg incident were missing. Stan Gordon, principal investigator of the Kecksburg incident for several decades, stated „I have no doubt the government knows a lot more about this than it has revealed to the public.”{{cite news| url=http://observer.guardian.co.uk/world/story/0,,2209114,00.html | work=The Guardian | location=London | title=Nasa told to solve ‘UFO crash’ X-File | first=Richard | last=Luscombe | date=November 11, 2007 | accessdate=May 7, 2010}}
In 2008 space writer [[James Oberg]] opined that NASA was unlikely to possess any such documents since, in his view, it was highly likely that the supposed NASA team that investigated the site were in fact Air Force personnel who identified themselves as NASA personnel, something regularly done by military personnel in civilian clothes during the 1960s. He further suggested that Leslie Kean’s lawsuit was no more than a „publicity stunt” for the benefit of Kean’s employers.{{Cite web | last = Oberg | first = James | authorlink = James Oberg | coauthors = | title = Jim Oberg on the „NASA lawsuit over Kecksburg UFO Documents” | work = | publisher = | date = January 7, 2008 | url = http://www.jamesoberg.com/statement_nasa_kecksburg.pdf | format = PDF | doi = | accessdate = }}
In November 2009, Leslie Kean filed a report on the results of the NASA search.[http://www.freedomofinfo.org/foi/NASA_lawsuit_conclusion.pdf Leslie Kean’s report] Documents were still missing or reported destroyed and little of interest was turned up relevant to the Kecksburg case. Of particular interest was a missing box of „fragology” files, reported destroyed, related to recovery and examination of space debris. Kean said the missing files could be due to a number of reasons, including a poor filing system, misplaced records or records filed outside of the parameters of the search, deliberately concealed records, perhaps still [[classified information|classified]], files removed by NASA employees but never returned (one such individual was named), files that were indeed destroyed as reported, and archivists unfamiliar with what was being searched for. In addition, the plaintiffs had to trust that NASA carried out the search as they reported to the court, since the plaintiffs were not allowed to examine the search materials for themselves. Despite reservations about the thoroughness or accuracy of the search, Kean said they felt they had exhausted their legal remedies and ended the lawsuit against NASA.
Kean noted that some items of interest did turn up, such as NASA’s general involvement in collecting space debris and analyzing it, including interest in sightings of lesser meteor fireball seen at about the same time. In addition, NASA sent out press releases to news agencies about these other fireballs. But NASA had nothing on the very widely reported and seen fireball associated with the Kecksburg case and issued no stories on it.
Kean also wrote that she tried to get more information from David Steitz, the NASA spokesperson who issued the surprising statement in 2005 that NASA had indeed examined debris related to Kecksburg, supposedly from a Russian space probe. But Steitz never responded. Kean was particularly interested in Steitz’s source of information to make such a statement, since he also indicated there were no surviving records and the court-ordered search also turned up no relevant records.
There are also records of eyewitnesses saying that they had „chipped” off pieces of the artifact.
2008: Discovery Channel face legătura cu „OZN-ul nazist”
În 2008, Discovery Channel pretinde în serialul documentar „Nazi UFO Conspiracy” că obiectul de la Kecksburg seamănă cu Die Glocke (Clopotul nazist), un presupus OZN nazist.
The 2008 [[Discovery Channel]] documentary series „Nazi UFO Conspiracy” looked at the links between the Kecksburg object and the alleged [[Nazi UFOs|Nazi UFO]] called [[Die Glocke|The Bell]],[http://www.yourdiscovery.com/video/nazi-ufo-conspiracy-the-bell/ Nazi UFO Conspiracy: The Bell Video] at YourDiscovery.com claims also made by Joseph P. Farrell.{{cite book | last = Farrell| first = Dr. Joseph P. | authorlink = Joseph P. Farrell | coauthors = | title = [[Reich of the Black Sun|Reich of the Black Sun: Nazi Secret Weapons and the Cold War Allied Legend]] | publisher = Adventures Unlimited Press| year = 2004 | url = | isbn = 1-931882-39-8}}
2009-2011: Reinvestigări History Channel ale cazului
În februarie 2009, în cadrul serialului ”[[UFO Hunters]]” al canalului History, a fost analizat acest incident, împreună cu unul similar care a avut loc în [[Needles, California]]. Au fost intervievați martori, au fost utilizate echipamente științifice care nu erau disponibile în 2003 (când a avut loc ancheta Sci-Fi Channel), dar nu a fost găsită nicio informație suplimentară. Ideea principală a episodului a fost în legătură cu prezența militară masivă şi mușamalizarea cazului.
Într-un episod al serialului History Channel Ancient Aliens din 2011 se presupune că nava care s-a prăbușit a fost Die Glocke , mai cunoscută sub numele de „Clopotul nazist.” Sunt investigate dovezi și speculații conform cărora ofițerul nazist SS (Obergruppenführer) Hans Kammler ar fi folosit un Clopot pentru a scăpa de Forțele Aliate în ultimele zile înainte de Ziua Victoriei în Europa folosind călătoria în timp și sfârșind prin a ateriza lângă Kecksburg unde s-a integrat în societatea americană de după război.
2011: Dark Matters – [[Science (TV channel)]]
Un episod „Dark Matters”[1] al canalului TV Science a investigat mai multe teorii bine cunoscute. Una dintre ele presupune o legătură a incidentului OZN de la Kecksburg cu cercetările naziste privind tehnologia antigravitației, în special cu Die Glocke.[2]
Această ghindă pare a fi asemănătoare cu Die Glocke (Clopotul nazist)
Die_Glocke – was a purported top secret Nazi scientific technological device, secret weapon, or Wunderwaffe. First described by Polish journalist and author Igor Witkowski in Prawda o Wunderwaffe (2000), it was later popularized by military journalist and author Nick Cook as well as by writers such as Joseph P. Farrell and others who associate it with Nazi occultism and antigravity or free energy research.
According to Patrick Kiger writing in National Geographic magazine, Die Glocke has become a popular subject of speculation and a following similar to science fiction fandom exists around it and other alleged Nazi “miracle weapons” or Wunderwaffen.[1] Mainstream reviewers such as former aerospace scientist David Myhra express skepticism that such a device ever actually existed.[1][2][3]
One of the Viking landers being prepared for dry heat sterilization. Contaminarea extraterestră (engleză back-contamination) este o introducere de organisme ipotetice microbiene extraterestre în biosfera Pământului, de exemplu cu ocazia reîntoarcerii misiunilor spațiale. Se presupune că un astfel de contact ar fi perturbator sau cel puțin ar putea avea consecințe puțin controlabile de către ființele umane. Amenințarea contaminării extraterestre cu organisme microbiene originare de pe Lună (ipotetice) a fost principalul motiv pentru adoptarea procedurilor de carantină în cadrul programului Apollo, până la finalizarea lui Apollo 14. Astronauții și mostrele lunare aduse pe Pământ au trebuit să stea în carantină la întoarcerea pe Terra în clădirea numită Lunar Receiving Laboratory (LRL).
Această contaminare la înapoierea pe Pământ poate fi ușor înțeleasă greșit. Probabilitatea ca o ființă umană sau orice alt animal să dobândească literalmente un virus extraterestru este efectiv zero, pentru că virusurile au gazde specifice. Totuși, microbii extratereștri, dacă ar exista, ar putea acționa patogenic asupra noastră: sporii ar putea utiliza un organism ca gazdă, în timp ce ingestia de bacterii în orice formă ar putea produce substanțe chimice toxice. Când ființele umane ingeră alimente contaminate, de exemplu, aceste alimente nu aduc în organism vreun virus capabil de a produce gripa, dar cu toate astea experiența ar putea fi letală – din cauza compușilor toxici rezultanți.
În plus, există posibilitatea ca un microb extraterestru ipotetic să metabolizeze agresiv unele resurse ale Pământului sau să modifice condițiile atmosferice sau ale circuitului apei.[necesită citare]
Back contamination is the introduction of extraterrestrial organisms and other forms of contamination into Earth’s biosphere, it also covers infection of humans and human habitats in space and on other celestial bodies by extraterrestrial organisms, if such exist.
The main focus is on microbial life and on potentially invasive species. Non biological forms of contamination have also been considered including e.g. contamination of sensitive deposits (such as lunar polar ice deposits) of scientific interest by rocket exhausts. In the case of back contamination, multicellular life is thought unlikely but not been ruled out, and in case of forward contamination, then again, forward contamination by multicellular life (e.g. lichens) becomes a consideration if you have human missions though unlikely for robotic missions.
Current space missions are governed by the Outer Space Treaty and the COSPAR guidelines for planetary protection. Forward contamination is prevented primarily by sterilizing the spacecraft. In the case of backward contamination, however, the aim of the mission is to return biological material to Earth if such exists, and sterilization of the samples would make them of much less interest. So back contamination would be prevented mainly by containment, and breaking the chain of contact between the planet and Earth. It would also require quarantine procedures for the materials and for anyone who comes into contact with them.
Since the Moon is now generally considered to be free from life, the most likely source of contamination is from Mars either during a Mars sample return or as a result of colonization of Mars.
There are no immediate plans for a Mars sample return, but it remains a high priority for NASA and the ESA, because of its great potential biological interest. The European Space Foundation report cites many advantages of a Mars sample return. In particular, it would permit extensive analysis with any of the equipment available on Earth, without the size and weight constraints for instruments sent to Mars on rovers. These analyses could also be carried out without the communication delays for experiments carried out on Martian rovers. It would also make it possible to repeat experiments in multiple laboratories with different instruments to confirm key results.[38]
Carl Sagan was first to raise and publicise back contamination issues that might follow from a Mars sample return. In Cosmic Connection (1973) he writes:
Precisely because Mars is an environment of great potential biological interest, it is possible that on Mars there are pathogens, organisms which, if transported to the terrestrial environment, might do enormous biological damage.[39]
He makes the analogy of the plot twist in The War of the Worlds, by H.G. Wells, where Earth pathogens made the Martian invaders of Earth sick and then they die. Perhaps, he suggests, the same could happen to us on Earth if we return samples containing micro-organisms from Mars. On the one hand, he points out, this possibility seems unlikely because of the lack of contact between the two planets and because pathogens adapt to their host. But on the other hand, the lack of contact also means that we would have never evolved any defences against any pathogens.
Also, pathogens when they adapt to a host normally evolve to be less rather than more lethal. Also, some pathogens such as Legionnaire’s disease attack humans using essentially the same mechanism they use to infect other microbes (in this case amoeba) so a disease of microbes on Mars could become a pathogen of animals on Earth.
Ledeberg wrote [40]
“Whether a microorganism from Mars exists and could attack us is more conjectural. If so, it might be a zoonosis to beat all others. On the one hand, how could microbes from Mars be pathogenic for hosts on Earth when so many subtle adaptations are needed for any new organisms to come into a host and cause disease? On the other hand, microorganisms make little besides proteins and carbohydrates, and the human or other mammalian immune systems typically respond to peptides or carbohydrates produced by invading pathogens. Thus, although the hypothetical parasite from Mars is not adapted to live in a host from Earth, our immune systems are not equipped to cope with totally alien parasites: a conceptual impasse”
This possibility has been confirmed in all the later studies, as the worst-case scenario. Other possibilities have also been raised such as micro-organisms that have harmful effects on crops, or that disrupt natural cycles, and pathogens that infect other micro-organisms.[41][42][43][44][45]
As a result, the possibility of new human pathogens, or environmental disruption due to back contamination is considered to be of extremely low probability but can’t yet be ruled out completely.
Later in Cosmos (1980) Carl Sagan wrote:
Perhaps Martian samples can be safely returned to Earth. But I would want to be very sure before considering a returned-sample mission.[46]
The PPO and NASA and ESA view is similar to this. The findings were that with present day technology, Martian samples can be safely returned to Earth provided the right precautions are taken.
The risks of environmental disruption resulting from the inadvertent contamination of Earth with putative martian microbes are still considered to be low. But since the risk cannot be demonstrated to be zero, due care and caution must be exercised in handling any martian materials returned to Earth.
Pathogenic Effects
Understanding of pathogenesis and the nature of biological epidemics has expanded significantly in recent years.2,3 However, the potential for large-scale pathogenic effects arising from the release of small quantities of pristine martian samples is still regarded as being very low. Significant changes have been made in requirements for containing both known pathogens and novel, or unknown, biological materials, and there have been major improvements in containment design, laboratory practices, and operational oversight.4,5,6 Numerous reports for planning a Mars sample return mission have acknowledged that biocontainment requirements and planetary protection controls will be integrated as essential elements for handling and testing returned samples.7,8,9,10
As reviewed in Chapter 3, extreme environments on Earth have not yet yielded any examples of life forms that are pathogenic in humans. However, it is worth noting in this context that interesting evolutionary connections between alpha proteobacteria and human pathogens have recently been demonstrated for natural hydrothermal environments on Earth,11 suggesting that evolutionary distances between nonpathogenic and pathogenic organisms may be quite small in some instances. It follows that, since the potential risks of pathogenesis cannot be reduced to zero,12 a conservative approach to planetary protection will be essential, with rigorous requirements for sample containment and testing protocols.
Ecological Effects
New discoveries in environmental microbiology continue to expand understanding of the taxonomic and metabolic diversity of the microbial world, yet much remains unknown.13 It is worth noting, however, that extreme environments on Earth have not yet yielded any examples of life forms that are disruptive to ecosystem functions. The risks of environmental disruption resulting from the inadvertent contamination of Earth with putative martian microbes are still considered to be low. But since the risk cannot be demonstrated to be zero, due care and caution must be exercised in handling any martian materials returned to Earth. The demand for a conservative approach to both containment and test protocols remains appropriate.
Toxicity and Other Potential Effects
Although negative effects from nonreplicating biological materials (e.g., toxins and other metabolic by-products) are possible, they are unlikely to be responsible for large-scale pathogenic effects.14 Nonetheless, they are important as potential biohazards that must be considered when designing protection for the workers who will handle returned martian materials. Operationally, the committee anticipates that existing regulatory frameworks (e.g., that of the Occupational Safety and Health Administration and the Centers for Disease Control and Prevention), coupled with rigorous laboratory biosafety controls, will be incorporated into future discussions of handling and testing protocols and other operations used in the analysis of returned martian materials.
* http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=12576&page=46
Dissenting views on back contamination issues
The International Committee Against Mars Sample Return[61] maintains that it is not possible to return samples to Earth safely at this stage. Their main reason for saying this is the novelty of the containment procedures required combined with the possibility of human error and mission design mistakes, either during the return flight or after return of the samples. They urge more in situ studies on Mars first, and preliminary biohazard testing in space before the samples are returned to Earth.
At the other extreme, Robert Zubrin (Mars surface colonization advocate and director of the Mars Society) maintains that the risk of back contamination has no scientific validity. He supports this using an argument based on the possibility of transfer of life from Earth to Mars on meteorites.[62][63]
A November image of Comet 67P/Churyumov-Gerasimenko shows faint jets of gas and dust. Credit European Space AgencyRosetta a descoperit mai multe despre o cometă, chiar și cu Lander-ul Wayward.
A November image of Comet 67P/Churyumov-Gerasimenko shows faint jets of gas and dust. Credit European Space Agency[/caption]Photographs and data from the European Space Agency’s Rosetta spacecraft have provided an unprecedented close-up examination of a comet, but there is one thing that has not shown up yet: the small lander that bounded to the surface in November.
Scientists working on the mission described their initial observations of Comet 67P/Churyumov-Gerasimenko in seven articles published Thursday in the journal Science. “This sets the baseline for the rest of the mission,” said Matt Taylor, the project scientist.
Rosetta arrived at the comet in August after a trip of 10 years and four billion miles. For the first time, scientists are having an extended look at a comet as the spacecraft accompanies it for at least a year as it swings around the sun. As the comet heats up, it will spew greater amounts of gas and dust.
In November, a washing-machine-size lander named Philae made it to the surface, but systems designed to anchor it failed, and the lander bounced, ending far from the intended site in a position that greatly reduced the amount of sunlight hitting its solar panels. Instruments on the lander operated for two days until the batteries drained. A large fracture running across the comet. Credit European Space Agency
In mid-December, the orbiter’s high-resolution camera took pictures of the spot where the scientists think the lander ended up, but the scientists were not able to find it — a few pixels in a four-million-pixel image.
Holger Sierks, the principal investigator for Rosetta’s main camera, said that Philae, which photographed its surroundings and performed various measurements after landing, was still expected to awake in the spring when increasing sunlight recharged the batteries. Even if Philae does not wake up, Rosetta should be able to spot it after the comet has made its closest approach to the sun, in August.
The high-resolution camera has taken photographs with a resolution as fine as two and a half feet per pixel. The comet, just two and a half miles wide with a two-lobe shape that resembles a rubber duck toy, has a remarkably wide variety of terrain. That includes smooth dust-covered regions, fields of boulders, steep cliffs and large depressions that may have been blown out by underground melting of carbon dioxide. The variety is surprising because many think the comet is, by and large, made of the same material throughout. Scientists are not sure if the shape comes from two smaller comets that bumped and stuck together or one large comet that eroded in an unusual manner.
On the surface of Comet 67P, there are even what look like ripples of sand dunes like those seen on Earth and Mars. That appears befuddling, as a comet has no atmosphere — and so no wind — and only a wisp of gravity.
“You have to ask yourself, is that possible?” said Nicolas Thomas, a professor of experimental physics at the University of Bern in Switzerland and lead author of one of the papers. Dr. Thomas said that back-of-the-envelope calculations indicated that it might be plausible, with the jets of gas acting as wind and the particles held together through intermolecular attraction known as the van der Waals force instead of gravity. “You can convince yourself you can make them move,” Dr. Thomas said. “It’s plausible, at least at the moment.”
A large fracture running across the comet. Credit European Space Agency
The scientists split the surface into 19 regions based on terrain, naming them after Egyptian gods. Rosetta is named after an inscribed rock, found in Egypt, that proved crucial in deciphering ancient hieroglyphics.
In another region, along the comet’s “neck,” is a cliff about 3,000 feet high with fractures hundreds of feet long. The scientists cannot agree on what they are seeing, whether the lines reflect layering in the material making up the comet or cracks caused by the heating and cooling of the material as it passes in and out of sunshine.
In the smooth regions, there are circular structures. “Which look very, very bizarre,” Dr. Thomas said. “To be frank, we don’t know how those things were created. We have no clue.”
There is also a long crack, about a yard wide and several hundred yards long, that runs around the neck. Dr. Thomas said it was unclear whether the comet was about to snap in two.
The jets of gas currently emanate from the neck area, a region named Hapi. That, too, seems counterintuitive because the neck is often in shade and cooler. But Dr. Sierks said the area was still warm enough and gravity was weaker there, allowing particles to escape more easily.
The scientists previously described some of the most significant findings reported in the Science papers — that the water on the comet does not resemble that found on Earth, probably ruling out comets as the source of the Earth’s oceans, and that a diverse stew of molecules streaming off the surface includes those found in the odors of rotten eggs and urine.
Notă: A version of this article appears in print on January 23, 2015, on page A6 of the New York edition with the headline: Close-Up of Comet Fails to Pinpoint Stray Lander. Order Reprints| Today’s Paper|Subscribe
Ciuriumov-Gherasimenko, oficial denumită 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, este o cometă cu o perioadă orbitală curentă de 6,45 ani și o perioadă de rotație de aprox. 12,7 ore[2]. Cometa va ajunge la periheliu (cea mai scurtă distanță de Soare) la 13 august 2015. Cometa este numită după descoperitorii ei, Klim Ciuriumov și Svetlana Gherasimenko, primii care au observat-o pe plăci fotografice în 1969.
Această cometă a fost descoperită de astronomul Klim Ivanovici Ciuriumov în timp ce examina o placă fotografică a cometei 32P/Comas Solà / 32P/Comas Solá, luată la 11 septembrie 1969 de astronoma Svetlana Ivanovna Gherasimenko la Institutul de Astrofizică de la Alma-Ata, acum Almatî, fostă capitală a Kazahstanului.
El a găsit imaginea unui obiect pe marginea plăcii fotografice și a presupus că era vorba de cometa 32P/Comas Solà.
La Kiev, plăcile au fost minuțios inspectate și, la 22 octombrie, s-a descoperit că obiectul nu putea fi cometa Comas Solà, întrucât poziția sa diferea cu mai mult de 1,8° de poziția așteptată.
O examinare mai atentă a scos în evidență o slabă imagine a cometei Comas Solà în poziția corectă, ceea ce a dovedit că obiectul identificat de Ciuriumov era o cometă care nu fusese încă descoperită.
Orbita cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko are o istorie destul de interesantă.
Când cometa se apropie de unul din giganții gazoși, Jupiter sau Saturn, orbita sa este deseori modificată.
S-a putut calcula, pentru această cometă, că, înainte de 1840, ar fi fost aproape imposibil să fie observată, distanța sa la periheliu fiind de circa 4 ua. Din cauza gravitației exercitate de Jupiter, orbita cometei s-a modificat, iar distanța la periheliu s-a redus la 3 ua.
Mai târziu, în 1959, o altă apropiere de Jupiter a modificat, din nou, orbita cometei, distanța la periheliu ajungând la valoarea actuală, 1,28 ua.
Misiunea Rosetta
Ciuriumov-Gerasimenko este destinația misiunii Rosetta a Agenției Spațiale Europene, lansată la 2 martie 2004. Rosetta a intrat pe orbită în jurul cometei pe 6 august 2014[3], după care o va studia și va identifica un loc de coborâre și de așezare pe solul nucleului cometei potrivit pentru sonda (engleză lander) Philae, programate pentru data de 10 noiembrie 2014.
Potrivit Agenției Spațiale Europene, s-a hotărât ca așezarea sondei Philae pe solul cometei să aibă loc miercuri, 12 noiembrie 2014, în jurul orelor 17:35 (ora României), într-o regiune cu diametrul de circa 1 kilometru.[4]
La 12 noiembrie 2014, minilaboratorul „Philae” s-a desprins de pe „Rosetta” și s-a așezat pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, exact în locul stabilit.[5] La asolizare au apărut probleme. Unele din experimentele planificate nu vor mai putea avea loc.[6]
Caracteristici fizice
Clișeele luate de Telescopul Spațial Hubble în martie 2003[7] au permis să se estimeze diametrul obiectului la circa 4 kilometri. În iulie 2014, noi imagini luate de Rosetta au scos în evidență faptul că nucleul lui „Ciuri” este un binar de contact, cu o talie globală de 4 km pe 3,5 km. [8]
Cometa se rotește în jurul ei însăși în 12,4 ore.[9]
Temperatura solului nucleului cometei este de -90°C.
Afișul filmului Interstellar: Călătorind prin universCinemagia ne spune despre filmul Interstellar: Călătorind prin univers că: În contextul în care existenţa omenirii pe Terra este ameninţată, un grup de exploratori depăşeşte limitele spaţiului şi cucereşte imensele distanţe ale unei călătorii interstelare. De fapt exprimarea este puţin greşită deoarece nu grupul de exploratori a depăşit limitile spaţiu-timpului ci o civilizaţie din viitor care a deschis o gaură de vierme lângă planeta Saturn. Pentru mai multe detalii privind filmul, am să traduc secţiunea Plot de la en.wikipedia pe ro.wikipedia.
Principiul holografic este o proprietate a gravitației cuantice și din teoria corzilor, care prevede că descrierea unui volum al spațiului poate fi gândită ca o codificare pe granița regiunii spațiului – de preferință la granița luminii cum ar fi un orizont gravitațional. Acest principiu sugerează ca întregul univers poate fi privit ca o structură informațională bi-dimensională, iar mediul înconjurător și noi am putea fi o proiecție holografică a proceselor fizice care au loc pe o suprafață bidimensională și îndepărtată. Conceptul a fost propus pentru prima oară de către Gerard ‘t Hooft și a devenit pentru prima oară o interpretare corectă a teoriei corzilor prin munca lui Leonard Susskind, care a combinat ideile sale cu cele anterioare ale lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Thorn Charles.
Ideea lui Gerard ‘t Hooft și a lui Leonard Susskind se bazează pe studii asupra găurilor negre care au fost testate de către Jacob Bekenstein (Universitatea Evreiască din Israel) și de Stephen Hawking (Universitatea Cambridge). În anii 1970, Stephen Hawking a demonstrat ca găurile negre nu sunt în totalitate „negre” și emit foarte lent o radiație ce ar provoca evaporarea lor treptată până la dispariție. Dacă ar dispărea o gaură neagră, atunci întreaga informație despre steaua al cărui colaps a dus la formarea găurii negre ar dispare odată cu ea; acest concept contrazice principiul conform căreia informația nu poate fi distrusă („paradox al informației găurii negre”). Universul însuși stochează informația într-un mod similar găurilor negre, iar mecanica cuantică vine cu presupunerea ca informația este stocată în fiecare volum de spațiu.
Așa cum a arătat Raphael Bousso, Thorn a observat în 1978 că teoria corzilor admite o descriere la dimensiuni mici la care gravitația rezultă din aceste dimensiuni în ceea ce este numit acum ca o modalitate holografică.
Conform lui Craig Hogan (de la Fermilab din Batavia, Illinois) ar exista o limită fundamentală a continuumului spațiu-timp în care spațiul și timpul încep sa se dizolve în „granule”, tot asa cum o imagine dintr-un ziar se fragmentează în puncte atunci când este mărită.
Fizicianul american Brian Greene spune că:
„Tot ceea ce vedem și experimentăm, ceea ce noi spunem că reprezintă familiara noastră realitate tridimensională, poate fi doar o proiecție de informații stocate pe o suprafață bidimensională minusculă aflată la mare distantă, similar modului în care informația unei holograme este stocată pe o bucată subțire de plastic. […] Tind să cred că da, această lume tridimensională este un fel de iluzie și că adevărata realitate ultimă este realitatea bidimensională de la suprafața Universului.”
—The Fabric of the Cosmos (Textura universului)
Dar să revenim la film… după două încercări fără succes, echipajul navei spaţiale Endurance se îndreaptă spre a treia planetă. Pentru a ajunge acolo, având combustibil lipsă din cauza unui sabotor uman (dr. Mann (Matt Damon)) de pe planeta nr.2, Endurance trebuie să se folosească de gravitaţia unei găuri negre. În acest scop trebuie să arunce câteva module în urmă, printre care şi modulul în care se afla Cooper (Matthew McConaughey) şi robotul TARS. Cei doi trec de orizontul găurii negre şi ajung într-un „tesseract” extradimensional unde timpul este doar o dimensiune de-a lungul căruia poţi să te deplasezi în ”sus” şi în ”jos”, Cooper are acces la diferite portaluri care arată frânturi din dormitorul copilăriei lui Murphy (fata lui) la momente diferite. În acest mod, Cooper îi comunică lui Murphy datele necesare pentru a rezolva ecuația profesorului Brand şi astfel să salveze întreaga omenire prin evacuarea acesteia în spaţiu. După ce comunică informaţiile, „tesseract”ul se închide, iar Cooper ajunge pe o staţie spaţială NASA unde fiica sa e pe moarte. Tesseractul acesta ca şi gaura de vierme de lângă Saturn, fiind creat nu de extratereştri ci de o civilizaţie extradimensională evoluată din oameni, probabil urmaşă îndepărtată a coloniei extraterestre de pe planeta 3 unde Cooper se duce după Amelia (cea care a rămas pe nava Endurance după ce acesta a căzut în gaura neagră).
Ideea filmului este că prin intermediul găurii negre se pot deschide portaluri în spaţiu-timp prin care se poate comunica oriunde şi oricând.
Principiul holografic spune tocmai opusul: tot ceea ce credem noi că există în Univers se află de fapt într-o gaură neagră (sau în mai multe) în timp ce restul Universului (multiversului) este doar o proiecție holografică! Dacă noi ”trăim” în gaura neagră ”proiecţia” noastră holografică din Univers nu se poate întoarce în gaura neagră (anulând legile fizicii) pentru a lua legătura cu altă ”proiecţie”.
Care idee să fie adevărată? Mai apropiată de adevăr? Este posibil ca niciuna să nu fie reală, dar probabil că Principiul holografic, care are şi un fundament teoretic în spate (<teoria corzilor) să fie mai apropiat de realitate!
În viitor, plantele agricole sunt distruse de o mană, doar porumbul mai putând fi cultivat pentru o perioadă, lucru care duce la prăbușirea civilizației și deșertificarea planetei. Fostul pilot NASA Cooper (Matthew McConaughey) se ocupă de o fermă alături de familia sa. Murphy (Mackenzie Foy), fiica de 10 ani a lui Cooper, crede că în camera sa se află o fantomă care încearcă să comunice cu ea. Ei descoperă că „fantoma” este o inteligență necunoscută care trimite mesaje codate prin intermediul undelor gravitaționale, lăsându-le în praf coordonatele binare ale unei instalații secrete NASA condusă de profesorul John Brand (Michael Caine). Brand le dezvăluie că în sistemul solar a apărut o gaură de vierme, aparent creată de o inteligență extraterestră, prin care se poate ajunge la planete din altă galaxie, planete care le pot da speranța că omenirea va supraviețui în altă parte. „Misiunile Lazar” ale NASA au identificat trei lumi potențial locuibile care orbitează gaura neagră Gargantua: planetele Miller, Edmunds și Mann, numite după astronauții care au coborât pe ele pentru a le cerceta. Brand îl recrutează pe Cooper ca pilot al navei spațiale Endurance pentru a pleca să recupereze datele celor trei astronauți; dacă una dintre planete este locuibilă, omenirea va merge acolo pe stații spațiale. Plecarea lui Cooper o devastează pe Murphy, cei doi despărțindu-se urât.
Pe Endurance, Cooper se întâlnește cu fiica lui Brand, biotehnicianul Amelia (Anne Hathaway); cu cercetătorii Romilly (David Gyasi) și Doyle (Wes Bentley). Din echipaj mai fac parte roboții TARS și CASE. Ei intră prin gaura de vierme și merg pe planeta Miller, dar descoperă că planeta este prea aproape de Gargantua fiind afectată de o severă dilatare gravitațională a timpului: fiecare oră petrecută la suprafața planetei înseamnă șapte ani în spațiul cosmic normal sau pe Pământ. O echipă coboară pe planetă dar se dovedește neprimitoare fiind acoperită de un ocean de mică adâncime străbătut de numeroase tsunami. În ceea ce Amelia încearcă să recupereze datele lui Miller, un val uriaș apare, omorându-l pe Doyle și întârziind plecarea navetei. Când ceilalți revin pe Endurance, 23 de ani au trecut deja.
Pe Pământ, Murphy (Jessica Chastain) este deja adultă și lucrează ca cercetător NASA ajutându-l pe profesorul Brand cu o ecuație care va permite NASA să lanseze stații spațiale prin manipularea gravitației. Pe patul de moarte, Brand recunoaște că a rezolvat deja ecuația și că a determinat că proiectul este imposibil. Nu și-a făcut cunoscute concluziile sale mai devreme pentru a păstra speranța celorlalți și și-a pus credința în „Planul B”: folosirea embrionilor congelați de la bordul lui Endurance pentru întemeierea unei noi omeniri pe una din cele trei planete. Cu toate acestea, Murphy concluzionează că ecuația lui Brand ar putea funcționa dacă ar avea date suplimentare privind singularitatea unei găuri negre.
Datorită nivelului scăzut de combustibil, Endurance mai poate vizita doar o planetă din cele două înainte de a reveni pe Pământ. După un vot tensionat, echipajul hotărăște să meargă pe planeta Mann, de unde Mann încă mai transmite date. Cu toate acestea, ei descoperă că planeta este rece și neprimitoare. Mann (Matt Damon) a știut întotdeauna că Planul B este cel care va fi aplicat și a falsificat datele despre locuibilitatea planetei sale, doar pentru ca Endurance să-l salveze. Mann sparge vizorul lui Cooper și-l lasă să moară, apoi fuge spre Endurance cu o navetă; Romilly este ucis de o bombă programată de Mann pentru a-și proteja secretul. Amelia îl salvează pe Cooper cu o altă navetă. Cei doi ajung pe Endurance în timp ce Mann începe o procedură necorespunzătoare de andocare. Sasul explodează, ucigându-l pe Mann și cauzând daune grave navei Endurance care începe să se rotească și să cadă spre stratosfera planetei. Cooper pilotează însă naveta pentru a o aduce pe Endurance sub control.
Aproape fără combustibil, Cooper și Amelia intenționează să folosească gaura neagră Gargantua ca pe o praștie gravitațională astfel încât să înscrie nava Endurance pe un curs care o va duce spre planeta Edmunds. Datorită gravitației uriașe, trec alte câteva decenii pe Pământ în timp ce Endurance orbitează gaura neagră. TARS și Cooper se desprind cu naveta de pe Endurance, sacrificându-se pentru ca nava și Amelia să scape de gaura neagră. TARS și Cooper cad în gaura neagră și ajung într-un „tesseract” extra-dimensional, în care timpul este ca o dimensiune spațială. Cooper are acces la diferite portaluri care arată frânturi din dormitorul copilăriei lui Murphy la momente diferite. Cooper își dă seama că ființele extraterestre sunt de fapt oameni din viitor care au construit acest spațiu, astfel încât el poate comunica cu Murphy pentru a salva omenirea. Folosind undele gravitaționale, Cooper codifică datele lui TARS privind singularitatea în ceasul lui Murphy, permițându-i acesteia să rezolve ecuația lui Brand și astfel omenirea să poată evacua Pământul în stații spațiale NASA. Cooper se trezește la bordul unei astfel de stații spațiale și se întâlnește cu Murphy (Ellen Burstyn), acum înaintată în vârstă, cea care a condus exod omenirii. Murphy îl convinge pe Cooper s-o caute pe Amelia care a naufragiat pe planeta Edmunds și a pus în acțiune planul B, pentru ea nu a trecut decât puțin timp de la despărțirea de Cooper.
Soarele cu găuri și doua planete în plus! de GEORGE CUSNARENCU
Multiversuri! 
