Dosarul Stefan Michalak


În 1967, un canadian pe nume Stefan Michalak a susţinut că a fost ars de reactorul unui OZN în 1967 şi a radiaţiilor mari. Un an mai târziu, un obiect neidentificat s-a prăbuşit în Shag Harbour, Noua Scoţia, în ceea ce a fost supranumit mai târziu “Canada Roswell”. Căutările autorităţilor nu au reuşit să descopere însă nicio dovadă a acestei prăbuşiri, ceea ce a dus la concluzia că americanii au intervenit în acest caz şi au furat toate secretele navei respective.

(Vezi şi: Extratereștrii și creştinismul)

(vezi şi: Dosarul Stefan Michalak (2))

„Dacă următoarea experienţă ar fi un fapt fizic
real, ea ar demonstra existenţa vehiculelor
zburătoare extraterestre în mediul nostru . ”

Edward U. Condon, Abordarea ştiinţifică a
obiectelor Zburătoare neidentificate, 1969
De-a lungul acestei cronologii a evenimentelor OZN,
Poliţia Regală Călare Canadiană a jucat un rol important
alături de Ministerul Apărării Naţionale. Cu toate acestea,
arhivele conţin un singur dosar din incidentele RCMP. Este
dosarul despre cazul lui Stefan M_ichalak, care mi-a fost
dezvăluit de către arhivarul RCMP, şi ulterior făcut public,
în 1 995 . Ortografia prenumelui lui Michalak apare
‘ conform dosarului RCMP.

Stefan Mich􀌢lak s-a născut în Polonia, pe 7 august
1 9 1 6. A emigrat în Canada în 1 949, după ce a efectuat
serviciul militar în ţara sa natală. în anii 1 960, a fost
angajat la o Fabrică de ciment din Regina, Saskatchewan,
ca mecanic industrial. Ulterior a fost transferat de la
fabrică în Winnipeg, Manitoba. în Saskatchewan studiase
despre exploatarea minelor şi şi-a continuat studiile în
acest domeniu după ce s-a mutat la Winnipeg. Interesul său
în geologie şi prospectare l-a îndreptat în mijlocul
OZN-urilor. Oficial, „echipele de investigaţie DND şi
RCMP nu au reuşit să obţină dovezi care să contrazică
povestea domnului Michalak”. ,

Marţi, 23 mai 1 967, caporalul Davis de la RCMP şi
sergentul Zacharias au ajuns la locuinţa lui Michalak la ora
. 1 0:30 a.m. pentru a lua declaraţia lui Stefan Michalak.
Acasă erau soţia domnului Michalak, fiul său, Mark, şi
domnul J. B. Thompson, membru al Organizaţiei canadiene
pentru Investigarea Fenomenelor Aeriene, OIFA, o
organizaţie civilă dedicată cercetării evenimentelor OZN.
Cei doi ofiţeri 1-ati interogat pe domnul Michalak timp de
aproximativ două ore, timp în care, conform . spuselor lor,
acesta părea că suferea din cauza unei boli necunoscute .
Michalak le-a spus ofiţerilor că de la incidentul de
sâmbătă de la Falcon Beach, se simţise foarte rău şi nu
putuse să mănânce nimic. A adăugat că suferea de o durere
continuă de cap şi, după, câte putea s􀌣-şi dea seama, slăbise
. vreo 6 kg. A insistat că avea în gură un gust de sârmă sau
de material izolant ars, ş1 avea senzaţia că gustul i-a
pătruns în tot corpul. Anterior, Michalak fusese dus la Departamentul de
urgenţe al spitalului Misecordia pentru tratarea unor arsuri
pe corp. A spus doctorului că arsurile fuseseră cauz.ate de
gazele de eşapament provenite de la un avion. Nu a vrut ca
personalul spitalului să creadă că e nebun, aşa că nu a
dezvăluit ceea ce se întâmplase în realitate.
Michalak a declarat la RCMP că i-a luat foc cămaşa
de la gazele de eşapament; a smuls-o de pe el Şi a aruncato
pe pământ. Focul s-a întins la muşchiul de pe sol, aşa că
a călcat flăcările pentru a-l stinge. A stins şi focul care-i
cuprinsese maieul, pe care apoi 1-a pus în servietă şi l-a
adus acasă. Michalak le-a arătat celor doi ofiţeri maieul,
care încă mirosea a sârmă· sau izola,nt ars. Şapca pe care o
purta era de asemenea arsă într-o porţiune, ca şi una dintre
mănuşile · de plastic pe care le purta în momentul incidentului ..

Mănuşa, însă fusese dată persoanei de· la
APRO. 1′ A doua zi ofiţerii l-au vizitat din nou pe Michalak la
ora I :45 p.m. şi l-au interogat în legătură cu întreaga
întâmplare. Acesta le-a spus ofiţerilor că studia geologia şi
avea ca hobby prospectarea de teren. · Vineri , 19 mai, a
plecat mai devreme de la lucru ca să ia câteva lucruri şi să
prindă autobuzul care-l ducea la locul său de prospectare.
Şi-a pregătit prânzul pentru ieşirea de a doua zi, un magnet,
brichete de porţe lan, o busolă, mănuş i, ochelari de
protecţie, un topor, un ciocan; cărţi, ruletă metalică şi
câteva observaţii personale – toate lucrurile de care avea
nevoie pentru excursia lui de cercetare .
, Fiul lui l-a dus la autobuzul care pleca la ora 7: 1 5.
Destinaţia era Falcon Beach, la aproximativ 90 mile depărtare, la est de Winnipeg, lângă graniţa Ontario'”
Manitoba. După părerea lui, a ajuns la 9:30 p.m. Apoi 􀍧-a
instalat la un hotel/motel de pe autostradă, a citit timp de o
oră, o oră şi jumătate şi a plecat să bea o cafea. A avut. o
scurtă conversaţie cu bărbatul din sp􀍨tele tejghelei, l-a
întrebat despre munca geologilor din zonă, apoi s-a întors
ÎJi cameră, şi-a verificat echipamentul şi S”‘a culcat. Ajuns ·
în acest punct, ofiţerii RCMP l-au întrebat în mod special
dacă a consumat vreo băutură alcoolică. 􀍩punsul lui a
fost negativ. A estimat că era în jur de 1 0:30 când s-a dus
la culcare.
În dimineaţa următoare, pe 20 mai, s-a trezit la 5 :30
dimineaţa. A mâncat ceva din alimentele pe care le adusese
cu el şi apoi a părăsit hotelul, a mers puţin pe autostradă, sa
întors spre nord şi s-a îndreptat spre tufişuri. Cunoştea
zona destul de bine· pentru că mai fusese acolo cu un an în
urmă. Dorea să ajungă într-‘-un anumit loc. Pe drum, în timp
ce cerceta nişte roci cu filoane de minereu, a zărit un cârd
de gâşte. Iniţial făceau zgomot, dar apoi s-au liniştit. A ·
estimat se aflau la 30-40 metri depărtare de el.
Michalak a continuat examinarea rocilor şi apoi s-a
hotărât să ia o pauză de prânz. Era ora 1 1 :
„După prânz mi-am reluat activitatea. ‘ Gâştele
fac din nou zgomot şi… ridic capul şi mă uit spre
mlaştina unde stăteau gâştele şi zăresc o lumină care
venea de acolo … în momentul acela am zărit unul
(OZN), încă unul îl urma, erau două. Forma este ca
cea pe care am schiţat-o, exact ceea ce era în aer. Nu
puteţi vedea conturul deoarece el coincide cu culorile,

cu cerul albastru amestecat cu roşu. Deci, se
· rotesc şi se opresc … N-au făcut nici un zgomot. ..
Absolut nici un zgomot. A aterizat unul şi celălalt stă
la 3-4 metri deasupra pământului . . . absolut nici un
: zgomot. ..” Mich􀊏lak le-a spus ofiţerilor că obiectele veniseră de
la 255 grade sud – sud vest faţă de locul unde se afla el .:.
verificase pe hartă.la momentul respectiv. Cerul era parţial
noros, dar viZ’ibilitatea era bună. Nu fusese nici un semn de
fulger în zonă şi nu plouase. Ofiţerii l-au întrebat dacă are
vederea bună) iar răspunsul lui a fost afirmativ. Purta
ochelari doar pentru vederea de aproape, dar la momentul
incidentului purta ochelarii de protecţie. A descris
ochelarii de protecţie: aveau o pereche de lentile incolore
şi alta de lentile colorate. La început a observat obiectele
prin lentilele incolore, apoi a coborât şi lentilele colorate
pentru că o lumină albă, cu nuanţe purpurii, emanată din
interiorul unuia din obiecte, îi deranja ochii. Prima reacţie
la vederea obiectelor a fost de uimire. Se uita la amândouă
când unul dintre ele a aterizat la 30 metri depărtare, pe o
stâncă relativ goală, presărată cu foarte puţină vegetaţie.
Celălalt obiect a planat cam la _3 metri deasupra
pământului înainte de a pleca. L-a descris ca fiind roşu cu
gri. În timp ce începea să se depărteze, şi-a schimbat uşor
culoarea în portocaliu, apoi portocaliu aprins, apoi
portocaliu cu gri, după care a dispărut. Nu părea să se
rotească în jurul propriei axe, ·dar Michalak a avut senzaţia
că, de fapt, se rotea. A rămas la vedere doar pentru câteva
minute, apoi a plecat în direcţia din care venise. S-a
îndepărtat foarte repede. A estimat că avea diametrul de
1 0- 1 5 metri şi cam 3 metri înălţime, incluzând cupola din
centru.
Obiectul care a aterizat era iniţial roşu 􀐘prins, ca
metalul încins, dar a devenit treptat cenuşiu, de culoarea
oţelului, apoi argintiu. în final era un galben pal, de
culoarea alamei,. cu un aspect foarte neted. În timp ce
ateriza, s-a auzit un zgomot de vârtej sau fluierat, ca şi
când ar fi fost un motor. mic. Michalak simţea curenţi de
aer, ca şi când acesta ar fi fost absorbit, cât timp obiectul
zbm:ător a rămas pe sol, şi a şi auzit un sunet de aspirare.
Nu se auzea nici un zgomot de motor. Obiectul a rămas pe
sol cel puţin 45 de minute, dar după vreo zece minute s-a
deschis o trapă.
A văzut o coloană de lumină de culoare violet aprins
care părea că venea de sub vârful cupolei . Pereţii obiectl:llui
erau groşi de 45-50-55 cm, cu întărituri la interior. În
acel moment a început să se apropie de obiect.
„Când am pornit spre el, · aud un zgomot. Erau
cu siguranţă fiinţ􀊐 omeneşti înăuntru, care vorbeau . . .
Bărbaţi. . . Dar prima idee care îmi vine în minte e că
sunt americani. Aşa că îmi spun, ei bine, dacă sunteţi
yankei, ieşiţi afară şi nu vă fie frică. Spun eu, n-o să
vă vând secretul pentru un nenorocit de dolar, dacă
aveţi nevoie de ajutor, ieşiţi afară. Apoi vocea s-a
oprit. Tăcere deplină . . : cred că au fost două sau trei
replici de conversaţie. Şi asta a fost tot. Nu au mai
scos nici un cuvânt dupdupă asta. . . Apoi le vorbesc în
germană şi italiană .” Michalak a explicat cum a continuat să li se 􀋺dreseze
în diferite limbi inclusiv poloneză, ucraineană şi rusă, dar
lară nici un rezultat.
În timp ce încerca să comunice, trapa s-a închis
repede: „Uşa era formată dintr-o placă ce se mişca
orizontal şi alta ce se mişca orizontal în cealaltă direcţie şi
a treia era împinsă în afară . . . Se închidea foarte bine”
Apropiindu-se de obiect, Michalak a spus că a văzut şi
a simţit căldura ce se degaja din el. Diferitele culori ale
metalului indicau că suprafaţa era fierbinte. Atunci a
început să devină roşu şi să se rotească în sens invers
acelor de ceasornic. Nu a auzit nici un motor pornind, dar
era un zgomot de vârtej ce creştea în intensitate.
Întorcându-se, a văzut un fel de grilaj. A întins mâna
· înmănuşată şi a trecut dincolo de grilaj . Plasticul mănuşii a
început să se topească, aşa că şi-a retras mâna.
Când obiectul a început decolarea, dinspre grilaj a
venit un curent de aer fierbinte. Michalak s-a rostogolit pe
pământ, cu cămaşa în flăcări. Şi-a rupt cămaşa de pe el şi
apoi maieul şi s-a întors exact la timp pentru a ·vedea
vehiculul depărtându-se cu o viteză fantastică. A observat
că nu s-a înălţat drept, ci mai degrabă s-a înclinat puţin şi
s-a înălţat sub un anumit unghi. A spus că nu a făcut
zgomot asemănător unui motor cu reacţie, dar că se
deplasa mult mai repede decât orice avion cu reacţie, poate
de trei sau patru ori mai repede. Pe măsură 􀋹e se îndepărta,
a devenit roşu şi apoi, treptat, portocaliu, după care a
dispărut în nori. După câteva minuţe au fost văzute trecând
pe deasupra avioane convenţionale. Ofiţerii l-au întrebat cât de departe era de cele mai
apropiate linii de tensiune. A estimat că se · afla la vreo
câţiva· kilometri. A fost întrebat din nou despre cămaşă şi a
repetat a rupt-o şi a călcat pe ea pentru a stinge focul. I-a
fost teamă să nu provoace un incendiu îh pădure. A lăsat
cămaşa acolo. Apoi a făcut câţiva paşi prin preajmă şi îşi
aminteşte că a văzut o z􀑋nă cu vegetaţie arsă şi o zonă
circulară cu diametrul de aproximativ 3,5 m. A fost
întrebat dacă lăsase şi altceva în ·afară de cămaşă şi a
răspuns că îşi lăsase şi ruleta metalică A remarcat că pe
drum găsise şi un ferăstrău vechi pe care, l-a lăsat pe o
piatră.
· . După plecarea vehiculului, a rămas pe loc timp de
vreo zece minute înainte de a se îndrepta către autostradă.
În acel moment a început să-i fie greaţă şi să vomite􀑌 A
vomat din nou şi, când a ajuns la autostradă, a vomat iar şi
iar, în mod repetat timp de două minute. În timp ce observa
vehiculul aflat pe sol, a simţit mirosul intens de fire
electrice sau de izolant ars. Mirosul părea acum că era
emanat din corpul său şi îl simţea în gură. A remarcat că,
de la incident, nu putuse să mănânce nimic şi se simţea
foarte rău, avea dureri de cap şi momente de pierdere a
cunoştinţei. A estimat că slăbea 2,5 kilograme pe zi.
Când a ajuns la autostradă, a reuşit să facă semn unei
maşini de patrulare din Falcon Beach. Sergentul G.A.
Solotki conducea maşina când l-a văzut pe Michalak
făcându-i semn pe la ora 3 :00 p.m. în după-amiaza zilei de
sâmbătă, 20 mai. Aceasta se întâmpla pe autostrada
Trans-Canada, cam la o jumătate de kilometru vest de
intrarea în Falcon Beach. Iniţial, Solotki trecuse de el, dar s-a întors când şi-a dat seama că Michalak îi făcea semne
disperat. În raportul său, sergentului Solotki susţinea că
Michalak era foarte tulburat. Michalak i-a spus că tocmai
venea dinspre mfişuri, unde_ se dusese să facă prospectări
de teren, şi a văzut două nave spaţiale. La cererea lui
Solotki a făcut o schiţă a vehiculelor, în formă de
farfurioară (probabil că datorită vitezei mari cu care s-au
îndepărtat, Michalak a considerat că nu erau făcute de
oameni, şi ştia de asemenea despre farfuriile zburătoare din
articolele din ziare). Erau de culoare roşu incandescent şi
se roteau. Atinsese una dintre ele şi se arsese. Îşi arsese de
asemenea pălăria şi cămaşa şi i-a arătat pălăria sergentului,
dar a refuzat să-i arate cămaşa, susţinând că nu voia publicitate.
Ochii săi erau roşii şi injectaţi şi se purta într-un
mod iraţional, făcându-l pe Solotki să creadă că băuse şi
acum era mahmur. Cu toate acestea, nu mirosea deloc a
alcool.
De fiecare dată când Solotki încerca să se apropie,
Michalak se dădea la o parte şi devenea necooperaiit. Tot
ce avea cu el era o ser:vietă şi pretindea că înăuntru era
cămaşa arsă. Deşi spusese că venise·să facă prospectări de
teren, nu avea cu el echipamentul necesar, şi afirma că
sosise vineri cu autobuzul. A refuzat să-i arate lui Solotki
locul aterizării, dar i-a arătat că se alesese cu arsuri pe
piept, despre care Solotki a spus că arătau de parcă şi-ar fi
„frecat scrum pe piele”. Solotki a remarcat de asemenea o
arsură pe pălăria lui Michalak, dar n-a văzut urme pe cap.
Sergentul l-a întrebat apoi pe Michalăk dacă vrea să-l ducă
înapoi la Falcon Beach, unde i s-ar fi putut oferi tratament
medical. Michalak a refuzat, susţinând că se simte bine. Sergentnl a plecat apoi şi Michalak s-a întors singur la
hotel. Conform unei alte versiuni, Solotki i-ar fi spus lui
Michalak că are alte îndatoriri, şi a plecat brusc, lăsându-l
pe acesta pe trotuar. Raportul lui Solotki este important
deoarece demonstrează că i se întâmplase ceva ciudat lui
Michalak, dată fiind starea în care se afla.
Conform raportului lui Solotki, o jumătate de oră mai
târziu Michalak a ajuns la biroul detaşamentului de poliţie.
Sergentul L.A. Schmalz aflase <:ă Michalak a întrebat-o pe
soţia proprietarului hotelului unde putea găsi un doctor. Ea
a răspuns că trebuie să se ducă la RCMP dacă e ceva în
. neregulă, deoarece nu putea găsi nici un doctor până la 1
iulie. Atunci s-a dus la biroul RCMP. A întrebat de Solotki,
dar a refuzat să intre în birou. A vorbit cu sergentul de
afară şi 1-a întrebat unde ar putea primi îngrijire medicală.
I s-a spus că cei mai apropiaţi doctori se aflau în Kenora,
Ontario sau Steinbach, Manitoba. L-a rugat din. nou pe
Solotki să nu spună nimic despre incident, pentru că nu
vroia publicitate, şi i-a spus că va lua autobuzul de 8: 1 0
. seara către Winnipeg. Ultima dată când a fost văzut de
sergent â fost lângă hotel, aşteptând autobuzul. Există din
nou o a doua versiune, conform căreia Michalak aştepta
_ lângă cafeneaua hotelului şi a întrebat într-un final pe
cineva din cafenea dacă nu putea găsi vreun doctor. Cei de
la RCMP sunt ilustraţi ca total necooperanţi, dar acest
lucru este ferm contrazis de raportul lui Solotki.
Michalak a confirmat, în linii mari, versiunea lui
Solotki celor doi ofiţeri care se aflau acum în locuinţa sa.
A mai adăugat că nu a vrut să-i arate lui Solotki cămaşa
deoarece se temea ca să nu fie radioactiv şi nu vroia să-l contamineze. De aceea s-a şi ferit de Solotki de mai multe
ori. Nu vroia să-i arate lui Solotki locul aterizării deoarece
a spus că descoperise un filon de nichel şi vroia să ţină
locul ascuns până ce putea revendica terenul. A spus că, în
cele din urmă, ar conduce echipa RCMP la locul respectiv.
Un singur lucru era neclar pentru cei doi ofiţeri.
Michalak îi spusese lui Solotki că nu vroia publicitate,
probabil pentru a ţine locul secret. Cu toate acestea, . când
Michalak s-a întors la hotel s-a hotărât că avea nevoie de
atenţie medicală, dar în loc să Îacă ceva în acest sens, a
sunat la Winnipeg Tribune. 􀎻e-a spus ofiţerilor că a crezut
că Tribune l-ar putea ajuta în vreun fel să obţină asiştenţă
medicală dar, pentru cineva care insistase că nu vrea
publicitate, faptele lui par necugetate. A aşteptat câteva ore
la hotel, apoi s-.a urcat într-un autobuz şi s-a îndreptat
înapoi către Winnipeg sâmbătă seara, de unde l-a luat fiul
său şi l-a dus la spital.
Pentru a stabili credibilitatea lui Michalak, echipa
RCMP a făcut o investigaţie. Patronul său l-a d􀎼scris ca
fiind un funcţionar bun şi de încredere. Au fost făcute
verificări şi la Spitalul de boli mentale din Selkirk, Spitalul
de boli mentale Brandon şi la Institutul de psihiatrie din
Winnipeg pentru a afla dacă avusese antecedente de
tulburări mentale. Nu au găsit nici o dovadă. Nici unul din
asociaţii sau colegii de muncă ai lui Michalak nu
observaseră nimic neobişnuit în legătură cu comportamentul
care să poată indica_ apariţia unei tulburări
psihice. Pe scurt, Michalak a fost verificat. În timpul primei întrevederi cu cei doi ofiţeri,
Michalak le arătase urma arsurii de pe abdomen. A fost
descrisă de ofiţeri ca fiind:
„ . .. o arsură mare, care se întinde pe o porţiune
cu diametrul de aproximativ 35 centimetri . . . cu
umflături Şi cu zone nearse în interiorul perimetrului.
Nu s-au format băşicuţe cu – lichid. Semăna cu o
arsură gravă provocată de soare. Michalak se simţea
foarte stânjenit în timp ce vorbeam cu el şi îmi amintea,
prin atitudine, de o persoană care suferise o criză
Ele epilepsie . . . avea o durere foarte puternică de cap,
încât era un supliciu pentru el să se mişte . . . „:
Michalak a precizat de asemen􀋻a că fusese examinat .
de doctorul său, R. Douglas Oatway. Ofiţerii au vorbit cu
Oatway în după-amiaza zilei de 23 mai. Oatway n-a găsit
la Michalak nimic în neregulă din punct de vedere psihic,
dar a precizat că fusese supus unei mari suferinţe. În ceea
ce priveşte perso􀋼alul spitalului, Michalak nu i-a adus la
cunoştinţă doctorului său în timpul examinării circumstanţele
întâmplării. Iată ceea ce a descoperit Oatway:
„ . . . o zonă cu arsuri de gradul una în partea
superioară a abdomenului, care acoperă o suprafaţă
de 1 7-20 centimetri şi constă în mai multe arsuri
rotunde, de formă neregulată, de mărimea unei
monede de un dolar sau mai mici. Acestea aveau o
culoare roşu mat, părul de pe partea inferioară a pieptului era pârlit, ca şi părul de pe frunte, cu o
roşeaţă ciudată pe obrazul drept şi pe tâmplă.”
De fapt arsurile semănau cu forma grilajului prin care
a trecut curentul de aer fierbinte. De asemenea Oatway a
v:erificat şi maieul, pălăria şi sângele pentru, a determina
radioact!vitatea, la Institutul de cercetare în domeniul
cancerului din Winnipeg. Rezultatul a fost negativ, Oatway
încerca să afle de ce Michalak îşi pierduse pofta de
mâncare, dar n-a găsit nimic. De asemenea, i-a dat şi
medicamente pentru durerile de cap şi sedative pentru a-l
calma. Michalak a fost ulterior examinat la Clinica Mayo,
din nou fără a se găsi nici o explicaţie satisfăcătoare pentru
cauza bolii sale.
Pe 25 mai, echipa RCMP a hotărât să încerce să
găsească locul aterizării, deşi Oatway i-a avertizat că
Michalak nu este încă suficient restabilit pentru a-i însoţi.
Michalak le-a fumizat nişte indicaţii generale şi, cu
ajutorul RCAF, cei doi ofiţeri, împreună cu şapte membri
ai armatei au plecat cu un elicopter, pentru a identifica
locul. În drumul către tufişuri echipa · a găsit ferăstrăul
vechi pe care Michalak spusese că l-a pus pe o piatră. Au
găsit de asemenea o plasă de cumpărături pe care o
aruncase Michalak. -􀇷u toate acestea, locul propriu-zis al
aterizării a fost de negăsit.
S-au hotărât să se aştepte până ce Michalak se va fi
restabilit suficient pentru a însoţi echipa de· căutare, înainte
de a face a doua încercare. Totul a fost organizat, împreună
cu comandantul P. -Bissky de fa RCAF. El urma să fie
chemat când Michalak va fi gata 􀢜ă se alăture echipei.
Bissky dorea să verifice dacă exista radioactivitate în zona
de aterizare.
La 30 mai, Bfssky şi caporalul RCMP Davis l-au
abordat pe M􀇮chalak pe tema identificării locului de
aterizare. Michalak nu se simţea încă destul de bine pentru
a-i însoţi, dar le-a fumizat mai multe detalii şi chiar a trasat
o schiţă a terenului . A spus că locul aterizării era o
suprafaţă stâncoasă plată, lungă dj:! l 00 de metri şi lată de
30 de metri. Caporalul · Davis a remarcat că asemenea
suprafeţele stâncoase de asemenea dimensiuni_ sunt rare,
crescând astfel şansele de a putea face localizarea corectă.
În ziua următoare a fost organizată o cercetare în teren,
întrucât caporalul Davis a argumentat că dacă mai aşteaptă
mult, locul aterizării va fi mai greu de găsit datorită
creşterii vegetatiei .
Comandantul de escadron B issky pregătise un
elicopter militar şi a plecat împreună cu Davis. Alţi
membri RCAF şi RCMP desfăşurau căutarea la sol.
Operaţiunea a continuat până la lăsarea întunericului. Nu
s-a găsit nimic, aşa că au hotărât să încerce să-l ia şi pe
Michalak a doua zi. În seara aceea, Davis şi sergentul
RCMP Anderson i-au :f&cut o vizită lui Michalak. De data
aceasta Michalak a spus că este gata şi au organizat totul
pentru dimineaţa următoare, 1 iunie.
Michalak l-a însoţit pe caporalul Davis în elicopter.
Din nefericire însă, întrucât zona arăta cu totul altfel din
aer, Michalak nu a putut identifica vreun punct reper.
După-amiaza a fost dus pe jo􀇺 la locul unde fuseseră găsite
ferăstrăul şi punga de cumpărături, în spei;anţa că îşi va
aminti restul drumului până la locul aterizării. Au parcurs
aproximativ 5 sau 6 kilometri de teren, ·timp în care
Michalak a rătăcit fără nici o ţintă. Le-a spus celorlalţi că,
.în timpul incursiunilor de prospectare prin pădure,
obişnuia să caute şi să se călăuzească după filoanele de
cuarţ. Nu acorda atenţie zonelor înconjurătoare şi nu căuta
puBcte de reper. Când considera că a făcut suficientă
prospectare, se orienta cu ajutorul busolei ca să s􀑍 poată
întoarce. De aceea nu putea acum să găsească locul.
În vreme ce căutarea la sol continua, Bissky a luat
elicopterul; căutând locuri care să semene cu descrierile lui
Michalak. Nici unul dintre ele nu s-a dovedit a fi locul
căutat şi Michalak era chiar supărat pe el însuşi pentru că
nu reuşea să-l găsească. A fost adus înapoi acasă în jur de
1 O p.m. Ziua următoare, căutarea s-a făcut doar din
elicopter, fără ca Michalak să mai participe, dar a fost
încheiată înainte de amiază.
În timp ce căutarea locului de aterizare era în curs de
desîaşurare, sergentul Schmalz · verifica un alt aspect al
incidentului. Michalak spusese că nu a consumat deloc
băuturi alcoolice în noaptea de dinaintea incidentului; a
băut o cafea, a vorbit cu bărbatul din spatele tejghelei şi
apoi s-a întors în camera sa. Sergc!ntul Schmalz a verificat
veridicitatea afirmaţiilor lui Michalak cu personalul hotelului.
William Hastings a fost de serviciu la bar până la ora
8:00 în seara aceea şi a spus că nu a văzut pe nimeni care
să semene cu Michalak. Apoi a venit rândul lui James
Davidson, administratorul holului şi al” restaurantului. I-a
spus lui Schmalz că i-a servit lui Michalak trei sticle de
bere până la 9 : 30 p.m., după care Michalak a plecat din bar.
· S-a întors la 1 1 :00 p.m. şi · a consumat alte două sticle în restaurant. Davidson a spus că Michalak l-a întrebat despre
alte persoane care ar face prospectări în zonă şi că se
puteau distinge efectele băuturii. Davidson a spus că
Michalak părea sigur că va găsi ceva în tufişuri în ziua
următoare.
Lui Davidson i s-a atras atenţia că nu ar fi putut să-l
servească pe Michalak între 8:00 şi 9:30 p.m. pentru că
autobuzul din Winnipeg nu ajunge înainte de 9: 1 5 sau 9:30
seara. Davidson a recunoscut că s-ar putea să fi greşit ora,
dar a insistat că persoana pe care a servit-o era Michalak.
Davidson l-a recunoscut pe 1 iunie, în ziua când Michalak
a fost adus pentru a ajuta la căutare. Pe de altă parte,
Michalak a susţinut în continuare cu tărie că nu consumase
nici o băutură alcoolică.
A fost făcută o altă verificare. Menajera care a făcut
curat în camera lui Michalak a doua zi dimineaţă a fost de
asemenea întrebată dacă a găsit vreo urmă de alcool în
cameră, dar răspunsul a fost negativ. Au fost verificate
bonurile de cumpărare de băutură şi la hotel şi la
magazinul de băuturi alcoolice pentru a afla dacă Michalak
îşi procurase vreo băutură alcoolică. Rezultatele au fost
negative. \
La acest moment, povestea circulase deja în .presă şi a
atras atenţia Comitetului Condon de la Universitatea din
Colorado. Doctorul Roy Craig a fost trimis pentru a purta
o discuţie cu Michalak. Dosarele MAP precizează că
Craig, domnul Thompson de la APRO, doi fotografi de la
revista Life, şi Michalak. însuşi au încercat efectiv, pe 26
mai, să localizeze zona. Însă raportul RCMP indică faptul
că încercarea a fost făcută sâmbătă, 4 iunie. Motivul
contradicţiei nu este clar, dar date ulterioare arată că
raportul RCMP este cel corect. Raportul Comitetului
· Condon nu oferă o dată exactă.
Confo􀏗 raportului RCMP, ·iniţial, Craig a fost foarte
impresionat de incident când a discutat cu Michalak pe 3
iunie. După ce a rătăcit iară nici o ţintă prin pădure cu
· Michalak căutând lacul aterizării, pe data de 4 iunie, Craig
a început să aibă îndoieli. L-a vizitat pe Bissky pe 5 iunie
şi i-a spus că trebuie să abandoneze căutarea, deoarece
Michalak se învârtea în cerc. Craig credea că Michalak a
fost probabil victima unei halucinaţii şi că familia lui era
încântată de publicitatea creată şi de atenţia care i se
acorda. Şi Bissky şi Craig au observat prezenţa continuă a
lui Barry Thompson, de la organizaţia APRO􀏘 şi au suspectat
că.relaţia ar avea şi o latură materială.
Rănile de pe corpul lui Michalak năşteau întrebări, şi
erau cu siguranţă reale. Bissky a în”.􀏙rcat să afle dacă
Michalak dăduse întâmplător peste fire de înaltă tensiune
sau care i-ar fi putut provoca rănile. În zonă nu erau linii
de înaltă tensiune, ·dar a fost controlat un turn de microunde
din apropiere. În apropiere de turn a fost găsită o
cămaşă arsă, dar s-a dovedit că aceasta fusese folosită
drept cârpă de către angajaţii de la telefoane în timpul
renovării turnului. Cauza arsurilor şi a bolii lui Michalak
rămânea neexplicateă.
Pe 26 iunie, Michalak l-a sunat pe Bissky spunându-i
că pe 24 iunie a căutat din nou locul. De data aceasta
. fusese însoţit de maiorul G. Hiirt. DeŞi În anumite relatări
Hart este prezentat ca prieten: apropiat al lui Michalak,
conform rapoartelor DND şi RCMP :M:ichalak afirmase că
nu-l cunoştea pe Hart, că doar i-a telefonat o dată, puţin
mai înainte, pentru a-i reeomanda că stea la o vilă din
Falcon Beach data viitoare când se hotărăşte să caute locul
aterizăni.
În dimineaţa zilei de duminică, 25 iunie, Hart şi
Michalak au identificat locul de aterizare. Michalak a făcut
câteva poze şi a recuperat resturile cămăşii, împreună cu
câteva mostre de noroi şi muşchi. Un contur circular de 5
metri era încă vizibil. În timpul ·acestei excursii, Michalak
a găsit şi minereul pe care îl căuta, dar a refuzat să le
divulge şi celorlalţi locaţia acestuia. A rămas ferm în
hotărârea de a nu dezvălui amplasarea filonului de teama
de a nu revendica altcineva terenul înaintea lui. După ce a
înregistrat cererea pentru teren, a descoperit că trebuia să-l
împartă cu Hart, care se aflase cu el la momentul
descoperirii.
Caporalul Davis a precizat în raportul său c ă iniţial
Michalak vroia să arate locul echipei RCMP, dar acum se
împotrivea. Mai mult, Michalak fusese înştiinţat ca, în
cazul în care găseşte locul, să nu atingă nimjc înainte ca
RCMP şi RCAF să-l cerceteze. În loc să urmeze aceste
instrucţiuni, Michalak a înstrăinat mai multe obiecte.
În seara zilei de 26 iunie, Bissky l-a vizitat pe
Michalak. Întrucât. caporalul Davis nu a putut veni, Bissky
a fost însoţit de sergentul Anderson. Michalak a fost <,iestul
de tulburat când l-a văzut pe sergent, şi a întrebat cum
aflase echipa RCMP că descoperise locul aterizării. I s-a
reamintit rugămintea caporalului Davis ca, în cazul în care
găseşte ceva, să contacteze RCMP. Michalak a negat că ar
fi ştiut de această cerere şi a spus l-au deranjat investigaţiile pe care le făcuse RCMP asupra lui. În orice caz,

Michalak: l-a condus pe Bissky la subsol, unde i-a înmânat
o pungă de plastic cu noroi şi ceva ce păreau a fi rămăşiţele
unei cămăşi verzi arse, pe care să le ducă la Ottawa pentru
a fi analizate, şi o ruletă metalică.
Pe 24 iulie, au fost trimise rezultatele analizelor efectuate
asupra mostrelor, dar nu lui Bissky. Au fost trimise
caporalului Davis, care nu ştia că mostrele fuseseră trimise
pentru analiză, fiind nedumerit când a primit rezultatele. A
cerut lămuriri, şi a fost înştiinţat că laboratorul Comitetului
de cercetare în domeniul apărării din Ottawa trimisese
mostrele la Departamentul de protecţie împotriva
radiaţiilor din cadrul Ministerului Sănătăţii. Caporalul
Davis l-a anunţat pe Bissky, care fusese plecat în concediu.
Bissky a fost surprins de faptul că rezultatele au fost
trimise la RCMP şi nu la RCAF, din moment ce el
trimisese mostrele. De ce s-a produs această inversare nu
este cu totul clar. În orice caz, s-a descoperit că mostrele
erau foarte radioactive – 0,5 microcurie de radiu 226 – şi
Bissky l-a anunţat pe caporalul Davis că, de vreme ce
mostrele proveneau dintr-o suprafaţă mare deţinută de
Michalak:, restul terenului putea fi de asemenea contaminat.
În mesajul către RCMP se preciza că va fi trimis la
Winnipeg un expert în radioactivitate, Stuart Hunt, pentru
a investiga situaţia. Davis credea că Hunt ar putea reuşi săi
convingă pe Michalak: să dezvăluie poziţia locului de
aterizare, ca urmare a eventualului pericol. datorat radioactivităţii.
Pe 26 iulie, Hunt, Davis, Bissky şi un reprezentant al
Departamentului de Sănătate din Manitoba, domnul D. Thompson, l-au vizitat pe Michalak. Ei au examinat
mostrele din pivniţă şi au determinat că ·sunt radioactive.
Au remarcat şi că Michalak le ţinea cu mâinile goale şi că
nu părea îngrijorat că se expunea radioactivităţii. Au aflat
că de fapt Michalak dăduse mostrele şi arătase locul
aterizării lui Barry Thompson, de la APRO, pe 1 7 iulie şi
că fotografii revistei Life fotografiaseră locul. În cele din urmă, pe 27 iulie,.Michalak a dus echipele
RCMP şi RCAF la locul aterizării. Au făcut 45 de minute
de la hotelul Falcon Beach. Locul era cam la trei kilometri
şi jumătate la nord de autostradă. Michalak era acum foarte
cooperant cu cei interesaţi şi părea să nu mai aibă
suspiciuni faţă de RCMP. Locul s-a dovedit a fi cam la 50
de metri depărtare de unde avusese loc prima căutare, dar .
se afla în spatele unui desiş de copaci şi tufişuri, într-o
vale. Michalak a spus că ar fi putut să găsească locul de
prima dată dacă l-ar fi lăsat singur, Îară să aibă atâţia
oameni pe cap, toţi sugerându-i în continuu locuri în care
să caute.
Zona semăna într-o oarecare măsură cu schiţele pe
care le făcuse în prealabil Michalak, numai că era mult mai
mică decât se aşteptau. Nu exista nici o deschidere către
sud vest, cum declarase Michalak iniţial, şi de aceea fusese
ignorată la cercetările anterioare. Nu exista nici o dovadă
în afară de un semicerc cu diametrul de 4 metri pe
suprafaţa stâncii, de unde muşchii fuseseră îndepărtaţi.
Restul cercului putea fi văzut, în afară de o porţiune mică,
în care stânca era scobită. Cercul a fost examinat cu grijă;
nu exista nici un indiciu că muşchii ar fi fost îndepărtaţi
manual, deşi ipoteza aceasta nu putea fi exclusă definitiv.
Bissky a precizat că muşchiul părea să fi fost îp.depărtat
„de o forţă asem􀄹nea celei făcută de un curent de aer cu o
viteză foarte mare”.
Lângă cerc era o porţiune neacoperită de muşchi;
acesta era locul unde susţinea Michalak că se afla când a
atins vehiculul. Din păcate nu erau urme ale cămăşii sale
arse, pe care probabil că le recuperase în întregime c􀄺d a
găsit locul, împreună cu Hart. Locul unde Michalak scobea
în rocă atunci când a văzut prima dată obiectul era cam la
60 de metri la sud. Zona dintre copaci din direcţia din care
au venit şi au plecat cele două obiecte era la 20 de grade
nord-nord-est, nu 255 de grade sud-sud-vest cum
raportase iniţial. Michalak spune acum că probabil a greşit.
Hunt a făcut citiri ale radioactivităţii în jurul locului,
dar a găsit urme de intensificare numai într-o crăpătură în
stâncă. A spus că intensitatea era mică şi nu reprezenta un
pericol pentru populaţie. Materialul radioactiv era radiu
226, o substanţă folosită comercial şi care se întâlnea de
asemenea şi în reziduurile provenite de la reactoarele
nucleare. În raportul său, Hunt a remarcat că suprafaţa
întregii zone de contaminare era de aproximativ 650 cm2•
Qe asemenea, credea că originea conturului circular era
discutabilă; părea oarecum mai sceptic decât anchetatorii
RCMP.
Hunt a trimis pentru analiză mostrele pe care le luase
de la locuinţa lui Michalak şi pe cele de la locul de aterizare,
la Laboratorul pentru protecţia 11ţediului. Cele
prelevate de la locul de ateri7.are păreau · să fi fost contaminate
cu vopsea luminiscentă cu ‘radiu, dar nu şi cele de
la locuinţa lui Michalak. Hunt a încercat să localizeze sursa
contaminării şi a făcut o verificare la o groapă de depozitare
a reziduurilor radioactive, dar nu erau urme că ar fi .
umblat cineva. S-a făcut de asemenea o verificare şi la
Fabrica de Ciment, pentru a afla dacă folosesc sau deţin
surse de radioactivitate. Din nou răspunsul a fost negativ.
Următoarea cercetare s-a făcut la Plaxlab Products
Limited şi la firma de publicitate cu care era asociat Barry
Thompson. Plaxlab nu folosea n;iateriale radioactive,” deşi
Thompson dusese nişte mostre de sol la departamentul de
medicină nucleară a Spitalului General din Winnipeg unde
aceştia au detectat un peak la 1 ,4 MeV (mega-electron
volt), conform declaraţiei lui. Aceasta a fost raportată în
altă parte ca prezentând peak-ul la 1 90 KeV, dar rămâne
oricum în limitele unui fenomen natural. În urma unei
verificări efectuată la spital s-a ajuns la concluzia că se
descoperise radioactivitate în mostre. Au examinat de
asemenea şi arsurile lui Michalak, dar au constatat că erau
de natură termică, fără să aibă nici o legătură cu
radioactivitatea. Dintre mostrele aflate în posesia lui
Thompson, cele obţinute direct de la locul incidentului au
prezentat radioactivitate de I mR/ h (mili Roentgen pe oră,
o unitate de măsură pentru radioactivitate). Hunt nu a
reuşit niciodată Să afle sursa contaminării Şi a tras ÎjlCheiat,
afirmând că nivelul radiaţiilor nu reprezenta un pericol
pentru populaţie.
Echipa RCMP a rezumat raportul, spunând că
expertul lor nu crede că sursa radioactivităţii ar putea fi
vopseaua fosforescentă, pentru că nu mai era atât de mult
folosită. Cât priveşte întregul incident, existau numeroase
contradicţii şi au fost remarcate şi alte aspecte: cele cinci
sticle de bere pe care barpianul susţinea că i le-a servit lui
Michalak, declaraţie pe care apoi a retractat-o; faptul că
Michalak nu a reuşit să găsească locul de aterizare; eroarea
în cea ce priveşte direcţia în care au plecat cele două
obiecte deşi iniţial a susţinut că a verificat cu busola şi
harta; uşurinţa cu care s-a încrezut într-o persoană necunoscută,
G. Hart, după ce afirmase că nu vrea să se
amestece nimeni dinafară pentru a-şi proteja terenul pe
care dorea să-l revendice; şi, în final, înstrăinarea de
obiecte de la locul de aterizare şi negarea faptului că
RCMP îi ceruse ca în cazul în care găseşte locul să îl lase
neatins.
Pe de altă parte, existau câteva elemente care nu
puteau fi explicate: boala sa, inclusiv durerile de cap şi
pierderea în greutate, variaţia numărului celulelor de celule
roşii din sânge, arsurile de pe corp şi îmbrăcăminte, cercul
din stânca de la locul at(‘.rizării şi starea lui de agitaţie
imediat după incident, când l-a întâlnit pe Solotki pe
autostradă. Raportul RCMP susţinea că:
„Investigaţia noastră nu a .putut rezolva nici
unul din aceste aspecte şi nu am putut justifica
faptele neconsecvente ale lui Michalak… dosarul
nostru este închis.”
_ În linii mari, Bissky a fost de acord cu conţinutul
raportului RCMP. A remarcat însă că ploile torenţiale din
ziua de 1 7 iulie ar fi putut distruge orice dovadă care ar fi
putut exista în acel loc. A făcut.o descriere a fotografiilor
făcute la locul respectiv de către RCMP şi a precizat unele
contradicţii suplimentare ce nu erau citate în raportul
RCMP. A declarat că, dată fiind mărimea presupusă a
obiectului ( 1 0- 1 5 m), acesta ar fi trebuit să afecteze vârfurile
pomilor qin preajmă, dar nu s-aq găsit indicii în ac􀎝st
sens. ·
„Bissky a scris de asemenea că se dovedise că lui
Michalak îi plăcea să COQ.sume băuturi alcoolice. După
căutare, revenind la hotel, băuse băutură slab alcoolică, din
ghimber, dar refuzase berea. Aceasta . l-a determinat pe
Bissky să speculeze că poate ceea ce văzuse Michalak
fusese o iluzie cauzată de un chef cu băutură din noaptea
precedentă, dar RCMP nu găsise nici o dovadă în acest
sens. Michalak ie spusese celor de RCMP că poate băuse
cel mult un pahar cu vin, pentru că-l prefera berii. Deci,
faptul că a refuzat cu altă ocazie berea susţine afirmaţia sa
că nu a băut bere în noaptea aceea. Înstrăinarea tuturor
probelor de la locul aterizării i-a deranjat atât pe Bissky,
cât şi RCMP. Cu toate -acestea, chiar Bissky a recunoscut
că boala, arsurile · şi cercul erau inexplicabile. Concluzia
generală a fost că nici RCAF, nici RCMP n-au putut găsi
vreo dovadă care să contrazică spusele lui Michalak.
În ceea ce-i priveşte pe Craig şi Comitetul Condon,
aceştia au precizat că lângă locul respectiv se afla un turn de pază, şi alte şase turnuri la oarecare distanţă. Pădurarii
care au fost audiaţi au spus că, deoarece pădurea era
uscată, cămaşa care ardea ar fi putut cauza un . incendiu în
pidure şi paznicii din turnuri ar fi văzut focul şi obiectele
venind şi plecând. Nu există nici un indiciu că vreunul din
paznicii care au fost de serviciu în ziua aceea ar fi fost
contactaţi.

Imagine__13804în vederea din spate a u1.1ui veliicul Avrocar se observă o „grilă”,
sau un „grilaj” care prezintă asemănări izbitoare cu grilajul care a lăsat
urmele de arsuri lui Stefan Michalak. Oare Stefan Michalak a întâlnit
un OzN fabricat în Canada? – Departamentul Apărării Naţionale 57-
17033

Imagine__13805

Reprezentări ale Proiectu lui S i lver Bug: versiunea USAF a
proiectului superson ic al companiei Avro, Proi ectul Y. – Centrul de
spionaj tehnologic în domeniul aviaţiei T55-2049 Craig a mai precizat în raport -că în direcţia de plecare
dată de Michalak se află un teren de golf, dar că nici ooul
din jucători nu a relatat nimic neobişnuit. Dar, cum este
precizat în raportul RCMP, din care un exemplar există şi
la Comitetul Condon, iniţial Michalak indicase complet
eronat direcţia în care se îndepărtase obiectul, aşa că, de
fapt, acesta nici n-ar fi trecut pe deasupra jucătorilor de
golf. În încheiere, se preciza că existau foarte multe
nepotriviri, şi afirma că incidentul nu oferea suficiente
dovezi care să demonstreze că a fost efectiv observat un
vehicul neconvenţional. Nu s-a făcut nici un comentariu
referitor la răni şi la starea lui Michalak.
Referirile ultţrioare la cazul Michalak sunt fost relativ·
corecte, dar au apărut anumite neconcordanţe. De exemplu,
s-a scris că şapca lui Michalak s-a atins de partea ·
laterală a vehiculului şi că s-a ars, şi că mănuşa s-a topit
atunci când a atins vehiculul. De fapt, şapca nu se atinsese
de obiect, de fapt Michalak atinsese o zonă din apropierea
grilajului, care te-ai putea aştepta să fie fierbinte, dacă era
gură de evacuare. De asemenea, s-a spus că ofiţerul RCMP
căruia Michalak i-a făcut semn pe autostradă să oprească
doar i-a ascultat relatarea, fără să-i ofere ajutor. De fapt,
ofiţerul i-a oferit ajutor, potrivit raportului, dar a fost
refuzal
De cel puţin patru ori au fost înaintate cereri către
Parlament pentru toate documentele existente privind
· cazul Michalak, dar de fiecare dată guvernul a refuzat să
pună la dispoziţie vreun dosar, stimulând speculaţiile că se
proceda la o muşamalizare. Dosarul RCMP care a fost dat
publicităţii în 1 995 conţinea numele şi adresele
persoanelor care · fuseseră abordate de cătte: RCMP în legături
cu locul de aterizare şi cu Michalak însuşi. Când a fost
dat publicităţii, au fost eliminate cu grij ă din dosar comentari
ile personafo · despre Micbalak. Este posibil ca motivul
păstrării confidenţialităţii să fi fost pur şi simplu dorinţa de
a proteja persoanele care fuseseră · interogate şi poate
pentru a-1 proteja pe Michalak însuşi. S-ar putea să fi fost
teama că procedurile poliţiei ar fi putut fi compromise.
Dosarul pare să trateze problema cu obiectivitate şi coroborează
informaţiile cuprinse în dosarul DND, care de
asemenea a fost recent dat publicităţii. În ambele dosare
sunt evidenţiate discrepanţele incidentului, dar în acelaşi
timp susţin că s-a întâmplat ceva ce nu poate fi explicat.
Privind în urmă, poate că ar fi fost mai bine dacă dosarele
ar fi fost făcute publice la ·prima solicitare, mai ales că
însuşi Michalak făcuse totul public.
· La un an de la incident, Michalak s-a întors la locul
unde se petrecuse acesta şi a găsit două bare de argint sub
lichenii de pe stânca deasupra căreia plutise obiectul.
Barele erau radioactive; ceea ce este inexplicabil este cum
de nu au fost observate de Ministerul sănătăţii şi de alte
organizaţii care reveniseră la locul acela în mai multe
rânduri – numai dacă, desigur, nu cumva barele au fost
puse acolo ulterior. Impresia generală este că acest fapt, în
loc să sporească credibilitatea incidentului, a diminuat-o.
La începutul anilor 90, Stefan Michalak a fost
subiectul unui film document8r. Încă purta urmele arsurilor
pe corp, şi susţinea relatarea incidenti.llui ca fiind un fapt
real.
La 3 ianuarie 1 997, câzul Michalak a fost discutat,
alături de alte trei, în programul de televiziune The Unexplained (fenomene neexplicate), transmis de ca11lllul
Arts & Entertainment Network. Fiul lui Michalak a
susţinut că incidentul nu a fost născocit de tatăl său.
O privire retrospectivă asupra cazului te face să te
întrebi a fost oare totul o mistificare, aşa cum crede dr.
Craig, o înşelătorie pusă la cale pentru a ascunde alte
adevăruri, o halucinaţie, sau o întâlnire reală cu un OZN?
Dacă n-ar fi existat arsurile pe corpul lui Michalak, probabil
că întreg incidentul ar fi fost respins fără ezitare.
Ideea este că într-adevăr i s-a întâmplat ceva ex􀄵o􀄶dinar
lui Stefan Michalak în după-amiaza acelei zile de sâmbătă,
dar ce anume?
Dacă acceptăm că afirmaţiile lui Michalak sunt
sincere şi, cu excepţia unor mici discrepanţe, nu avem
motive să ne îndoim de onestitatea lui, iată la ce ajungem.
Descrierea vehiculelor, grilajul, mirosul de fire electrice
arse, decolare sub un anumit unghi, curentul fierbinte de
gaze de evacuare, şi vocile ce semănau cu voci umane ne
sugerează că obiectul observat era mai degrabă. construit
de om decât de origine extraterestră. Nu a existat fenomenul
missing time (timp lipsă), nici comunicare telepatică,
raportate în numeroase alte incidente (inclusiv în
renumitul caz de răpire de către extratereştri al lui Betty şi
Bamey Hill, din 1 96 1 ), nu a existat senzaţia de imponderabilitate,
vehiculele nu au descris trai􀄷ctorii incredibile, în zigzag sau sub unghiuri ascuţite, nu au existat vise, nici
alte efecte prezente în mod CU(ent în cazul unor astfel de
întâlniri. Toate aceste efecte se cunoşteau la vremea aceea,
şi este foarte probabil ca şi lui Michalak să-i fie familiare,
întrucât recunoscuse că a citit despre fenomenele OZN,
totuşi nu s-au regăsit în relatarea lui. Absenţa lor conferă
credibilitate relatării sale, deoarece i-ar fi fost foarte uşor
să împrumute detalii din alte relatări, dacă ar fi vrut s-o
înflorească.
Conform relatării lui Michalak, primul gând care i-a
venit a fost că obiectele era􀆹 probabil vehicule secrete
americane, ipoteză care i s-a părut şi mai plauzibilă în
momentul în care a auzit vocile care păreau umane.
Trebuie precizat că, dacă vocile
·
proveneau din vehicul, şi
mai ales dacă aveau vreun accent regional􀆺 chiar dacă ar fi
vorbit în engleză, conversaţia ar fi sunat ca un limbaj uman
de nerecunoscut chiar şi pentru un vorbitor nativ de limbă
engleză. Dacă ar fi fost un vehicul secret, ocupanţii lui n-ar
fi răspuns, cu certitudine, şi ar fi decolat, aşa cum s-a
‘ întâmplat în cazul relatat.
Se pare că radioactivitatea este considerată a fi un
indiciu al prezenţei extraterestre, şi totuşi această aserţiune
nu are nici un suport logic. Te-ai aştepta ca radioactivitatea
să fie produsă de sistemul de propulsie al unui vehicul, dar
modul de propulsie al OZN-urilor este în general asociat
cu o sursă de energie magnetică, electromagnetică sau pe
bază de materie/antimaterie, şi nu generată în urma unui
proces de radioactivitate nucleară. Dacă ar fi să fie considerată
un indiciu, atunci radioactivitatea ar putea indica un
mecanism de propulsie construit pe pământ, folosind
metode experimentale, dar convenţionale, cum ar fi reacţia
de fisiune nucleară. Chiar în zilele noastre, se derulează
experimente pentru a obţine fuziune nucleară care să nu
genereze radioactivitate. O ntsă superioară, capabilă să
întreprindă călătorii interstelare, este de presupus că a
reuşit să rezolve această problemă.
Radioactivitatea detectată la locul de aterizare a fost
generată, cel mai probabil, pe cale naturală, sau a fost
indusă, după cum sugerează Hunt. Pe de altă parte, dacă ar
fi fost provocată de vreo scurgere reziduală de la obiectul
observat, ar fi fost un indiciu că acesta era construit de om.
Să fi văzut oare Michalak un model experimental al vehiculului
cu acţionare nucleară a cărui existenţă ar fi trebuit
să fie 􀇭ezvăluită în · I 950- 1 95 1 ? Sau poate că a văzut un
exemplar din generaţia următoare de Avrocar, înzestrat cu
un nou tip de motor. În definitiv, Avrocar ar fi trebuit să fi
ajuns în stadiul de a putea efectua zboruri supersonice Ia
data la care proiectul a fost încheiat în Canada. Poate că
Statele Unite, plecând de. la· el, au reuşit să construiască un
prototip funcţional.
Există apoi declaraţia tăcută de Secretarul de la
Ministerul Canadian al Apărării, Commodore F.B .
Caldwell. Într-o scrisoare din 1 968 , comenta pe marginea
fenomenelor OZN observate de Warren Smith în 1 967 şi a
celor două fotografii tăcute de Smith. În Ioc să spună că
fenomenul nu putea fi explicat, sau că fotografiile fuseseră
falsificate, aruncând un aeromodel sau o anvelopă în faţa
lentilelor aparatului de fotografiat, aşa cum se susţine în
raportul Condon, a spus: „Există posibilitatea ca obiectul
să fie un proiect militar secret . . . ” Concluzia aceasta ridică
o întrebare: ce căutau proiectele militare secrete deasupra
ţinuturilor sălbatice din Ontario sau Maitoba? De fapt, nu
este un fapt neobişnuit ca astfel de testări să se desfăşoare
în zone izolate, departe de eventuali martori. De asemenea,
peisajul canadian se aseamănă celui din alte ţări, ca şi cu
cel selenar. Din acest motiv, au fost testate aici rachetele de
croazieră, şi tot aici s-au pregătit astronauţii pentru
misiunea lunară Apollo.
Berlitz şi Moore, autorii lucrării The Roswell Incident
(Cazul Roswell), relatează cazul unui sergent care, pe când
era detaşat la Baza aviatică Edwards, s-a împrietenit cu un
pilot de pe un avion de vânătoare, care l-a dus la un
hangar. Odată intrat înăuntru, i s-a permis să arunce o
privire în spatele unei draperii grele. El susţine că a văzUt
un vehicul circular, cu un diametru de 7 – 9 m, cu o cupolă
centrală. I s-a spus că astfel de vehicule erau testat􀢛 de
USAF. Incidentul se pare că s-a petrecut în 1 967.
Maiorul USAF (îri rezervă) George A. Filer

crede că
Proiectul Y, sau ceva asemănător, a fost definitivat şi pus
în practică. În 1 962, Filer se afla la bordul unui avion de
alimentare, deasupra Mării Nordului. Avionul lui tocmai
terminase o operaţie de alimentare cu combustibil, când a
fost întrebat, de Turnul de control de la Londra, dacă poate
să verifice un obiect zburător neidentificat care fusese
detectat de radar. Traficul aerian era liber; şi i s-a cerut
echipajului avionului să se îndrepte către Oxford, zcna
Stonehenge. Obiectul a apărut pe ecranul radar al avionului
la poziţia „ora I :00″ şi părea că pluteşte. Avionul a coborât
la 300 m şi s-a apropiat la aproximativ un kilometru, şi
Filer a văzut OZN-ul. Era circular şi strălucitor. A putut
să-i vadă luminile, când acesta s-a înălţat drept, ca o
rachetă, deplasându-se cu peste 1 500 kilometri la oră.
Turnul de control din Londra i-a transmis prin radio că nu
se lansau rachete în partea aceea a Angliei. Incidentul nu a
fost raportat, parţial datorită stigmatului care l-ar fi urmărit
pe cel care ar fi înaintat un astfel de raport la vremea aceea,
dar şi pentru că Filer credea că obiectul văzut de el era
construit de om.
S-a pus întrebarea: dacă există o astfel de tehnologie,
de ce continuăm să construim aeronave convenţionale?
Lui Jack Pickett i s-a spus că proiectele pentru vehi- –
culele pe care le-a văzut el au fost lăsate la dosar, pentru că
există proiecte mult mai practice, cum ar fi, de exemplu,
avioanele obişnuite. La proiectarea unui nou vehicul de
zbor, aecolarea şi aterizarea nu sunt singurele aspecte care
trebuie luate în considerare. Trebuie avute în vedere şi
manevrabilitatea, durabilitatea, lucrările de întreţinere
necesare şi cât de uşor se pot face reparaţii, şi dacă
vehiculul corespunde scopului pentru a fost conceput.
Deci, chiar dacă s-a reuşit să se realizeze decolarea pe
verticală şi dacă vehiculul poate pluti în aer, există alţi
factori care nu-l recomandă pentru introducerea în
fabricaţie, pentru a înlocui avioanele convenţiqnale. Mai
există şi problema impactului economic care se creează:
apariţia unui concept nou, radical modificat, ar putea duce
la falimentarea unor companii aeriene redutabile. De
exemplu, este suficient să luăm cazul avionului qe
vânătoare Stealth. Acesta nu a înlocuit toate vehiculele
convenţionale existente.
Să fi văzut oare Michalak un vehicul experimental –
construit de om? Descrierile tăcute şi circumstanţele
incidentului recomandă mat degrabă varianta aceasta,
decât ipoteza unei farfurii zburătoare extraterestre.

martin hoffer – Reteaua canadiană

Anunțuri

3 gânduri despre „Dosarul Stefan Michalak”

    1. În cartea Mesageri ai Amăgirii, Jacques Vallee observa că, “poate fi făcută o impresionantă paralelă între ocupanţii OZN-urilor şi concepţiile populare despre demoni“, şi că OZN-urile pot “proiecta imagini sau scene plăsmuite (false) destinate să ne schimbe sistemele noastre de crezuri”. https://terraflorin.wordpress.com/2015/01/21/pasaport-pentru-magonia/

      În limbaj crestin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlăntuire demonică asupra omenirii. https://terraflorin.wordpress.com/2015/01/21/extraterestrii-si-crestinismul/

      Apreciază

Răspunde decent ...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s