Nouă sute de bunici – R. A. Lafferty


Nine Hundred Grandmothers – Nouă sute de bunici de R. A. Lafferty  (scriitor de literatură științifico-fantastică american)

nine-hundred-grandmothers-ace-1982-small

Ceran Swicegood was a promising young Special Aspects Man. But, like all Special Aspects, he had one irritating habit. He was forever asking the questions: How Did It All Begin?

Ceran Swicegood a fost un tânăr promițător – un aşa numit Om-Aspecte Speciale. Dar, la fel ca toate Aspectele Speciale, avea un obicei iritant. Punea întotdeauna întrebarea: Cum a început totul?

They all had tough names except Ceran. Manbreaker Crag, Heave Huckle, Blast Berg, George Blood, Move Manion (when Move says „Move,” you move), Trouble Trent. They were supposed to be tough, and they had taken tough names at the naming. Only Ceran kept his own—to the disgust of his commander, Manbreaker.

Toți aveau nume dure, cu excepția lui Ceran. Manbreaker Crag, Heave Huckle, Blast Berg, George Blood, Move Manion (când Move spune „Move!”, te muți), Trouble Trent. Trebuiau să fie duri, și şi-au luat nume dure la numire. Doar Ceran și-a păstrat propriul nume-asta spre dezgustul comandantului său, Manbreaker.

„Nobody can be a hero with a name like Ceran Swicegood!” Manbreaker would thunder. „Why don’t you take Storm Shannon? That’s good. Or Gutboy Barrelhouse or Slash Slagle or Nevel Knife? You barely glanced at the suggested list.”

„Nimeni nu poate fi un erou cu un nume ca Ceran Swicegood!” Manereaker ar tuna. „De ce nu îţi iei un nume ca Storm Shannon?” Sau Gutboy Barrelhouse sau Slash Slagle sau Nevel Knife?

„I’ll keep my own,” Ceran always said, and this is where he made his mistake. A new name will sometimes bring out a new personality. It had done so for George Blood. Though the hair on George’s chest was a graft job, yet that and his new name had turned him from a boy into a man. Had Ceran assumed the heroic name of Gutboy Barrelhouse he might have been capable of rousing endeavors and man-sized angers rather than his tittering indecisions and flouncy furies.

– O să-mi păstrez propriul nume, a spus mereu Ceran și aici a fost greșeala sa. Un nume nou scoate uneori la lumină o nouă personalitate. A funcţionat la George Blood. Deși părul de pe pieptul lui George era grefat, totuși acest nou nume al său l-a transformat dintr-un băiat într-un bărbat. Dacă Ceran și-ar fi asumat numele eroic de Gutboy Barrelhouse, ar fi fost capabil să trezească eforturi și agresiuni de dimensiuni umane, mai degrabă decât să rămână în indecizie și furie.

nnhndrdgrn1975

They were down on the big asteroid Proavitus—a sphere that almost tinkled with the potential profit that might be shaken out of it. And the tough men of the Expedition knew their business. They signed big contracts on the native velvet-like bark scrolls and on their own parallel tapes. They impressed, inveigled, and somewhat cowed the slight people of Proavitus. Here was a solid two-way market, enough to make them slaver. And there was a whole world of oddities that could lend themselves to the luxury trade.

Se aflau pe marele asteroid Proavitus – o sferă care aproape că era încurcată de profitul potențial care putea fi scos din ea. Și oamenii buni ai expediției știau care este afacerea. Ei au semnat contracte profitabile pentru minerit, ei au impresionat,  au ademenit și au înghițit micuții oameni slabi de pe Proavitus. Aici se găsea o piață solidă cu două sensuri, suficient pentru a-i face negustori de sclavi. Și a existat o întreagă lume de ciudățenii care s-ar putea împrăștia odată cu comerțul de lux.

„Everybody’s hit it big but you,” Manbreaker crackled in kindly thunder to Ceran after three days there. „But even Special Aspects is supposed to pay its way. Our charter compels us to carry one of your sort to give us a cultural twist to the thing, but it needn’t be restricted to that. What we go out for every time, Ceran, is to cut a big fat hog in the rump—we make no secret of that. But if the hog’s tail can be shown to have a cultural twist to it, that will solve a requirement. And if that twist in the tail can turn us a profit, then we become mighty happy about the whole thing. Have you been able to find out anything about the living dolls, for instance? They might have both a cultural aspect and a market value.”

„Toată lumea a dat un tun, numai tu nu” a țâșnit Manbreaker spre Ceran după trei zile petrecute acolo. „Dar chiar și Aspectele Speciale ar trebui să-și plătească drumul, Privilegiul nostru ne obligă să ne purtăm ca unul din spiţa noastră, asta pentru a ne da un interes cultural, dar nu trebuie să ne limităm la asta, Ceran, este bine să tăiem porcul dacă e mare şi gras – nu este secret, dar dacă se poate dovedi cumva că aceea coadă a porcului are cumva şi o răsucire culturală, asta va rezolva o cerință și dacă acea răsucire ne-ar aduce un profit, atunci vom fi fericiţi cu toţii. Ai reușit să afli ceva despre păpușile vii, de exemplu, ele ar putea avea atât un aspect cultural, cât și o valoare pe piață”.

„The living dolls seem a part of something much deeper,” Ceran said. „There’s a whole complex of things to be unraveled. The key may be the statement of the Proavitoi that they do not die.”

„Păpuşile vii par a fi o parte din ceva mult mai adânc”, a spus Ceran. „Există un întreg complex de lucruri care trebuie dezvăluite. Cheia poate fi afirmaţia celor de pe Proavitoi că ei nu mor”.

„I think they die pretty young, Ceran. All those out and about are young, and those I have met who do not leave their houses are only middling old.”

„Cred că ei mor destul de tineri, Ceran, uită-te: toți cei din jur sunt tineri, iar cei pe care i-am întâlnit și care nu-și părăsesc deloc casele sunt bătrâni”.

grssmttrbn1974„Then where are their cemeteries?”

– Atunci unde sunt cimitirele lor?

„Likely they cremate the old folks when they die.”

Probabil că-şi ard bătrânii când mor.

„Where are the crematories?”

„Unde sunt crematoriile?”

„They might just toss the ashes out or vaporize the entire remains. Probably they have no reverence for ancestors.”

„Ei ar putea să arunce cenușa sau să vaporizeze complet cadavrele. Probabil că nu au respect față de strămoșii lor”.

„Other evidence shows their entire culture to be based on an exaggerated reverence for ancestors.”

„Alte dovezi arată că întreaga lor cultură se bazează pe respectul exagerat faţă de strămoși”.

„You find out, Ceran. You’re Special Aspects Man.”

– Ţi-ai dat seama, Ceran, ești un Om-Aspecte Speciale.

· · · · ·
Ceran talked to Nokoma, his Proavitoi counterpart as translator. Both were expert, and they could meet each other halfway in talk. Nokoma was likely feminine. There was a certain softness about both the sexes of the Proavitoi, but the men of the Expeditions believed that they had them straight now.
„Do you mind if I ask some straight questions?” Ceran greeted her today.

Ceran a vorbit cu Nokoma, omologul său de pe Proavitoi ca traducător. Ambii erau experți și s-au întâlnit la jumătatea discuțiilor. Nokoma era probabil feminină. Era o anumită blândețe în privinţa ambelor sexe de pe Proavitoi, dar oamenii -expedițiilor credeau că ei sunt normali.
„Te deranjează dacă pun întrebări directe?” a salutat-o Ceran azi.

„Sure is not. How else I learn the talk well but by talking?”

„Sigur că nu. Cum altfel să învăț să vorbesc bine, dacă nu vorbind?”

„Some of the Proavitoi say that they do not die, Nokoma. Is this true?”

– Unii dintre cei de Proavitoi spun că nu mor, Nokoma, e adevărat?

„How is not be true? If they die, they not be here to say they do not die. Oh, I joke, I joke. No, we do not die. It is a foolish alien custom which we see no reason to imitate. On Proavitus, only the low creatures die.”

„Cum adică dacă este adevărat? Dacă au murit, ei nu sunt aici să spună că au murit… Oh, am glumit, am glumit Nu, nu murim Este un obicei extraterestru nebun pe care noi nu avem niciun motiv să-l imităm; aici pe Proavitus, doar creaturile mici mor.

„None of you does?”„Nimeni dintre voi nu moare?”

„Why, no. Why should one want to be an exception in this?” „De ce întrebi, nu, nu noi nu murim.  De ce ar trebui să facem una ca asta?”

„But what do you do when you get very old?” – Dar ce faci când îmbătrânești prea tare?

„We do less and less then. We come to a deficiency of energy. Is it not the same with you?” „Noi facem din ce în ce mai puține lucruri. Vom ajunge la o lipsă de energie, nu aşa e şi la voi ?

„Of course. But where do you go when you become exceedingly old?” – Desigur, dar unde te duci când devii foarte foarte bătrân?

„Nowhere. We stay at home then. Travel is for the young and those of the active years.”  „Nicăieri, atunci rămânem acasă . Călătoria este pentru cei tineri și pentru cei din anii activi”.

„Let’s try it from the other end,” Ceran said. „Where are your mother and father, Nokoma?”  – Să încercăm altfel, spuse Ceran.  Unde sunt mama și tatăl tău, Nokoma?

„Out and about. They aren’t really old.”  – Pe afară… ei nu sunt cu adevărat bătrâni.

„And your grandfathers and grandmothers?” – Și bunicii și bunicile tale?

„A few of them still get out. The older ones stay home.”  „Câțiva dintre ei încă mai ies afară, dar cei mai în vârstă rămân acasă”.

„Let’s try it this way. How many grandmothers do you have, Nokoma?” –  Să încercăm altfel, câţi bunici ai, Nokoma?

r.a.-lafferty-cnb-cactuscon-1987-lsff003398-1
R. A. Lafferty

„I think I have nine hundred grandmothers in my house. Oh, I know that isn’t many, but we are the young branch of a family. Some of our clan have very great numbers of ancestors in their houses.”

„Cred că am nouă sute de bunici în casa mea. Știu că nu sunt mulți, dar suntem tinerele ramuri ale unei familii.” Unii din clanul nostru au un număr foarte mare de strămoși în casele lor „.

„And all thse ancestors are alive?” 

– Și toți strămoșii ăștia sunt în viață?

„What else? Who would keep things not alive? How would such be ancestors?” 

„Cum altfel? Cine ar păstra lucruri dacă ele nu ar fi în viață, cum ar fi strămoșii noştrii?”

Ceran began to hop around in his excitement.

Ceran a început să fie foarte emoționat.

„Could I see them?” he twittered.

Pot să-i văd?

51fyak7bb0l

„It might not be wise for you to see the older of them,” Nokoma cautioned. „It could be an unsettling thing for strangers, and we guard it. A few tens of them you can see, of course.”  „Nu ar fi înțelept să-i vedeți pe cei mai bătrâni dintre ei”, a avertizat Nokoma. „Ar putea fi un lucru neliniștitor pentru străini și îi păzim să nu pățească ceva. Câteva zeci de obunici poți vedea, bineînțeles.”

Then it came to Ceran that he might be onto what he had looked for all his life. He went into a panic of expectation.  Apoi şi-a dat seama Ceran că se poate îndrepta spre ceea ce a căutat toată viața. El a intrat în panică, de nerăbdare.

„Nokoma, it would be finding the key!” he fluted. „If none of you has ever died, then your entire race would still be alive!”  – Nokoma, ar putea fi o mare descoperire!  „Dacă niciunul dintre voi nu a murit vreodată, atunci întreaga ta rasă ar fi în viață!”

„Sure. Is like you count fruit. You take none away, you still have them all.”  „Sigur că e, e ca și când ai număra fructe, dacă nu iei niciunul dintre ele, atunci încă le mai ai pe toate”.

„But if the first of them are still alive, then they might know their origin! They would know how it began! Do they? Do you?”  „Dar dacă primii bunici trăiesc încă, atunci s-ar putea să-și cunoască originea! Ei ar ști cum a început totul, nu-i așa?

„Oh, not I. I am too young for the Ritual.”  „Oh, nu eu. Sunt prea tânără pentru Ritual.”

„But who knows? Doesn’t someone know?”  Dar cine știe? Ştie cineva?

„Oh, yes. All the old ones know how it began.”  „Oh, da. Toţi cei bătrâni știu cum a început.“

„How old? How many generations back from you till they know?”  „Cât de bătrâni sunt? Câte generații sunt de la tine până la cei mai bătrâni?”

„Ten, no more. When I have ten generations of children, then I will also go to the Ritual.” „Zece, nu mai mult. Când voi avea şi eu zece generații de copii, atunci mă voi duce și eu la Ritual.”

„The Ritual, what is it?” „Ritualul, ce este?”

„Once a year, the old people go to the very old people. They wake them up and ask them how it all began. The very old people tell them the beginning. It is a high time. Oh, how they hottle and laugh! Then the very old people go back to sleep for another year. So it is passed down to the generations. That is the Ritual.”  „O dată pe an, bătrânii merg la cei foarte bătrâni, îi trezesc și-i întreabă cum a început totul.” Cei mai bătrâni le spun începutul. Apoi, oamenii foarte bătrâni  adorm din nou pentru încă un an. Așa sunt transmise [cunoştiinţele] generațiilor, adică Ritualul.

· · · · ·
The Proavitoi were not humanoid. Still less were they „monkey-faces,” though that name was now set in the explorers’ lingo. They were upright and robed and swathed, and were assumed to be two-legged under their garments. Though, as Manbreaker said, „They might go on wheels, for all we know.”  Proavitoii nu erau umani. Aveau foarte puţin „fețe ca de maimuță”, deși acest nume era acum stabilit în argoul exploratorilor. Erau în poziție verticală și îmbrăcați cu haine lungi, se presupune că ar avea două picioare sub hainele lor. Deși, așa cum spunea Manbreaker, „ar putea merge şi pe roți, din câte știm noi.”
They had remarkable flowing hands that might be called everywhere-digited. They could handle tools, or employ their hands as if they were the most intricate tools.  Aveau mâini remarcabile cu care puteau să manipuleze unelte sau să-și folosească mâinile ca și cum ar fi cele mai complicate unelte.

George Blood was of the opinion that the Proavitoi were always masked, and that the men of the Expedition had never seen their faces. He said that those apparent faces were ritual masks, and that no part of the Proavitoi had ever been seen by the men except for those remarkable hands, which perhaps were their real faces.  George Blood considera că Proavitoii erau mereu mascați și că oamenii-expediției nu le văzuseră niciodată chipurile. El a spus că acele fețe aparente erau măști ritualice și că nici o parte din Proavitoi nu fusese văzută vreodată de oameni, cu excepția acelor mâini remarcabile, care erau probabil fețele lor reale.

The men reacted with cruel hilarity when Ceran tried to explain to them just what a great discovery he was verging on. Oamenii au râs crud când Ceran a încercat să le explice marea descoperire a sa.

„Little Ceran is still on the how-did-it-begin jag,” Manbreaker jeered. „Ceran, will you never give off asking which came first, the chicken or the egg?” – Micul Ceran  încă vrea să afle zadarnic cine a fost primul, oul sau găina?… spuse Manbreaker

„I will have that answer very soon,” Ceran sang. „I have the unique opportunity. When I find how the Proavitoi began, I may have the clue to how everything began. All of the Proavitoi are still alive, the very first generation of them.”  „Voi găsi foarte repede acest răspuns”, a precizat Ceran. „Am ocazia unică să aflu cum au început Proavitoții, poate că am deja o  idee despre cum a început totul, toți Proavitoii sunt încă în viață, de la prima generație a lor”.

„It passes belief that you can be so simpleminded,” Manbreaker moaned. „They say that one has finally mellowed when he can suffer fools gracefully. By God, I hope I never come to that.”  – Ţi-a dat credinţa că poate fi atât de simplu, spuse Manbreaker. „Ei spun că cine s-a înmuiat în cele din urmă poate înnebuni grațios. Doamne, sper că nu voi ajunge niciodată la asta”.

But two days later, it was Manbreaker who sought out Ceran Swicegood on nearly the same subject. Manbreaker had been doing a little thinking and discovering of his own.

Dar două zile mai târziu, Manbreaker l-a căutat pe Ceran Swicegood în legătură cu acest subiect. Manbreaker se gândise puțin la toate astea şi credea că descoperise ceva.

„You are Special Aspects Man, Ceran,” he said, „and you have been running off after the wrong aspect.” 

„Eşti un Om-Aspecte Speciale, Ceran”, a spus el, „și alergi  după un aspect greșit.”

„What is that?” Care anume?

„It don’t make a damn how it began. What is important is that it may not have to end.”

„Nu dau doi bani pe cum a început. Ceea ce este important este că s-ar putea sa nu se mai termine”.

„It is the beginning that I intend to discover,” said Ceran.

„Începutul este ceea ce intenționez să descopăr”, a spus Ceran.

„You fool, can’t you understand anything? What do the Proavitoi possess so uniquely that we don’t know whether they have it by science or by their nature or by fool luck?”

„Ești prost, nu înțelegi nimic? Ce au Proavitoii atât de unic încât nu știm ce e, indiferent dacă o au prin știință, prin natura lor sau prin noroc?”

„Ah, their chemistry, I suppose.”  – Ah, chimia lor, presupun.

„Sure. Organic chemistry has come of age here. The Proavitoi have every kind of nexus and inhibitor and stimulant. They can grow and shrink and telescope and prolong what they will. These creatures seem stupid to me; it is as if they had these things by instinct. But they have them, that is what is important. With these things, we can become the patent medicine kings of the universes, for the Proavitoi do not travel or make many outside contacts. These things can do anything or undo anything. I suspect that the Proavitoi can shrink cells, and I suspect that they can do something else.”

„Sigur, chimia organică a ajuns la o limită aici, Proavitoii au tot felul de legături și inhibitori și stimulenți, pot să crească și să se micșoreze și să se mărească și să prelungească ceea ce vor.” Aceste creaturi mi se par a fi proaste, este ca și cum ar face aceste lucruri din instinct, dar nu-l au, ceea ce este important. Prin aceste lucruri, putem deveni regii brevetelor medicale ai universurilor, deoarece Proavitoii nu călătoresc sau nu au multe contacte externe. Aceste lucruri pot face orice sau pot anula orice Bănuiesc că Proavitoi pot să micșoreze celulele și bănuiesc că pot face şi altceva „.

„No, they couldn’t shrink cells. It is you who talk nonsense now, Manbreaker.”

„Nu, ei nu pot să-și micșoreze celulele. Tu ești cel  care vorbești prostii acum, Manbreaker.”

„Never mind. Their things already make nonsense of conventional chemistry. With the pharmacopoeia that one coulc pick up here, a man never need die. That’s the stick horse you’ve been riding, isn’t it? But you’ve been riding it backward with you head to the tail. The Proavitoi say that they never die.”

„Nu contează, ce fac ei este deja un nonsens în chimia convențională.Cu farmacopeea care reiese de aici, un om nu trebuie niciodată să moară. Ăsta e calul bolnav pe care l-ai adus, nu-i așa? înapoi cu capul spre coadă. Proavitoii spun că nu mor niciodată.

„They seem pretty sure that they don’t. If they did, they would be the first to know it, as Nokoma says.”

„Ei par destul de siguri că nu. Dacă ar muri, ar fi primii care ar face asta, după cum spune Nokoma.”

„What? Have these creatures humor?” Ce ?? aceste creaturi au umor?”

„Some.” Puţin.

„But, Ceran, you don’t understand how big this is.” – Dar, Ceran,  tu nu înțelegi cât de mare este toată treaba asta.

„I’m the only one who understands it so far. It means that if the Proavitoi have always been immortal, as they maintain, then the oldest of them are still alive. From them I may be able to learn how their species—and perhaps every species—began.”

„Eu sunt singurul care o înțelege până acum, înseamnă că dacă Proavitoii au fost întotdeauna nemuritori, așa cum susțin ei, atunci cei mai bătrâni dintre ei sunt încă în viață. de la ei poate am să aflu cum specia lor … a început „.

Manbreaker went into his dying buffalo act then. He tore his hair and nearly pulled out his ears by the roots. He stomped and pawed and went off bull-bellowing: „It don’t make a damn how it began, you fool! It might not have to end!” so loud that the hills echoed back:

Manbreaker a început să facă iar pe bivolul atunci. Și-a rupt părul și aproape că și-a scos urechile din rădăcini. El a început să spună: „Nu dau doi bani pe cum a început asta, prostule! S-ar putea să nu se mai sfârșească!” atât de tare încât dealurile au repetat:

„It don’t make a damn—you fool.”

Nu dau doi bani  – prostule.
Ceran Swicegood went to the home of Nokoma, but not with her on her invitation. He went without her when he knew that she was away from home. It was a sneaky thing to do, but the men of the Expedition were trained in sneakery.

Ceran Swicegood s-a dus la casa lui Nokoma, dar nu la invitația ei. El s-a dus când știa că ea era plecatî departe de casă. Era un lucru făcut pe ascuns, dar oamenii din expediție erau instruiți în aşa ceva.

He would find out better without a mentor about the nine hundred grandmothers, about the rumored living dolls. He would find out what the old people did do if they didn’t die, and find if they knew how they were first born. For his intrusion, he counted on the innate politeness of the Proavitoi.

El ar afla mai bine fără un mentor despre aceste nouă sute de bunici, despre zvonurile cu păpuşile vii din case. Ar fi descoperit ce au făcut bătrânii dacă nu au murit și dacă ar ști care sunt primii lor născuţi din specie.  Pentru intruziunea sa, el a luat în considerare politețea înnăscută a celor de pe Proavitoi.

The house of Nokoma, of all the people, was in the cluster on top of the large flat hill, the Acropolis of Proavitus. They were earthen houses, though finely done, and they had the appearance of growing out of and being a part of the hill itself.

Casa lui Nokoma, a întregului popor, era în zona de deasupra dealului plat, Acropola din Proavitus. Erau case de pământ, deși făcute cu fineţe, și aveau aspectul de a crește și de a face parte din dealul însuși.

Ceran went up the winding, ascending flagstone paths, and entered the house which Nokoma had once pointed out to him. He entered furtively, and encountered one of the nine hundred grandmothers—one with whom nobody need be furtive.

Ceran a urcat  și a intrat în casa pe care Nokoma i-a arătat-o odată. El a intrat furios și a întâlnit una dintre cele nouă sute de bunici – una cu care nimeni nu trebuie să fie furios.

The grandmother was seated and small and smiling at him. They talked without real difficulty, though it was not as easy as with Nokoma, who could meet Ceran halfway in his own language. At her call, there came a grandfather who likewise smiled at Ceran. These two ancients were somewhat smaller than the Proavitoi of active years. They were kind and serene. There was an atmosphere about the scene that barely missed being an odor—not unpleasant, sleepy, reminiscent of something, almost sad.

Bunica stătea așezată, era mică și zâmbea către el. Vorbea fără dificultăți reale, deși nu atât de ușor ca și Nokoma, care putea să vorbească repede cu Ceran în propria sa limbă. La chemarea ei, a venit un bunic care, de asemenea, i-a zâmbit lui Ceran. Acești doi bătrâni erau oarecum mai mici decât Proavitoii în anii lor de activitate. Ei erau amabili și liniștiți. Era o atmosferă nu neapărat neplăcută, somnoroasă, amintind de ceva, aproape trist.

„Are there those here older than you?” Ceran asked earnestly.

„Sunt aici mai în vârstă decât tine?” întrebă Ceran.

nhndrdg19xx

„So many, so many, who could know how many?” said the grandmother. She called in other grandmothers and grandfathers older and smaller than herself, these no more than half the size of the active Proavitoi—small, sleepy, smiling.

-Mai în vârstă, mai în vârstă, cine ştie cu cât mai în vârstă? a spus bunica. A chemat alte bunicuţe și bunici mai în vârstă și mai mici decât ei, aceștia erau nici pe jumătate din mărimea Proavitoi-lor activi – zâmbitori, mici, somnoroşi.

Ceran knew now that the Proavitoi were not masked. The older they were, the more character and interest there was in their faces. It was only of the immature active Proavitoi that there could have been a doubt. No masks could show such calm and smiling old age as this. The queer textured stuff was their real faces.

Ceran știa acum că Proavitoii nu erau mascați. Cu cât erau mai în vârstă, mai multă personalitate și interes se citea pe fața lor. Erau imaturi activii Proavitoi, fără îndoială.  Nici o mască nu ar putea arăta atât de calmă și de zâmbitoare la o vârstă ca asta. Chestiile texturate ciudate erau chiar fețele lor reale.

So old and friendly, so weak and sleepy, there must have been a dozen generations of them there, back to the oldest and smallest.

Atât de bătrâni și de prietenoși, atât de slabi și de somnoroși, trebuie să fi fost acolo o duzină de generații, până la cei mai bătrâni și mai mici.

„How old are the oldest?” Ceran asked the first grandmother.

„Ce vârstă au cei mai bătrâni ?” o întrebă Ceran pe prima bunică.

„We say that all are the same age since all are perpetual,” the grandmother told him. „It is not true that all are the same age, but it is indelicate to ask how old.”

„Noi spunem că toţi au aceeași vârstă, deoarece toţi sunt eterni”, a spus bunica. „Nu este adevărat că toți au aceeași vârstă, dar este indiscret să-i întrebăm cât de bătrâni  sunt”.

„You do not know what a lobster is,” Ceran said to them, trembling, „but it is a creature that will boil happily if the water on him is heated slowly. He takes no alarm, for he does not know at what point the heat is dangerous. It is that gradual with me. I slide from one degree to another with you and my credulity is not alarmed. I am in danger of believing anything about you if it comes in small doses, and it will. I believe that you are here and as you are for no other reason than that I see and touch you. Well, I’ll be boiled for a lobster, then, before I turn back from it. Are there those here even older than the ones present?”

„Nu știi ce este un homar”, a spus Ceran tremurând, „dar este o creatură care va fierbe fericit dacă apa în care se află se încălzește încet, nu se alarmează, căci nu știe în ce punct căldura va fi periculoasă,  aşa şi cu mine acum, eu trec de la un grad la altul cu voi și credulitatea mea nu e alarmată, sunt în pericol de a crede ceva despre tine, iar dacă vine în doze mici, o să cred. că tu ești aici și că nu mai ai alt motiv decât să te văd și să te ating … Ei bine, voi fi fiert ca un homar… Sunt aici prezenți cei mai bătrâni dintre toţi?“

The first grandmother motioned Ceran to follow her. They went down a ramp through the floor into the older part of the house, which must have been underground.

Prima bunica îi făcu semn lui Ceran să o urmeze. Au coborât o rampă prin podea în partea mai veche a casei, care ar fi trebuit să fie subterană.

Living dolls! They were here in rows on the shelves, and sitting in small chairs in their niches. Doll-sized indeed, and several hundres of them.

Păpuși vii! Erau aici în rânduri pe rafturi și așezate în scaune mici în nișe. De mărimea păpușilor, într-adevăr, și erau câteva sute.

Many had wakened at the intrusion. Others came awake when spoken to or touched. They were incredibly ancient, but they were cognizant in their glances and recognition. They smiled and stretched sleepily, not as humans would, but as very old puppies might. Ceran spoke to them, and they understood each other surprisingly.

Mulți se treziseră din cauza lui. Alții s-au trezit când li s-a vorbit sau au fost atinși. Ei erau incredibil de bătrâni, dar erau conştienţi în privirea și recunoașterea lor. Ei au zâmbit și s-au întins în somn, nu așa cum ar face oamenii, ci ca niște pui foarte bătrâni. Ceran le-a vorbit și l-au înțeles în mod surprinzător.

Lobster, lobster, said Ceran to himself, the water has passed the danger point! And it hardly feels different. If you believe your senses in this, then you will be boiled alive in your credulity.

Homar, homar, a spus Ceran pentru el însuși, apa a trecut de punctul de pericol! Și cu greu se simte diferit. Dacă vă credeți în simțurile în acest lucru, atunci veți fi fierți în viață în credulitatea voastră.

He knew now that the living dolls were real and that they were the living ancestors of the Proavitoi.

Știa acum că păpușile vii erau reale și că erau strămoșii vii ai Proavitoiilor.

Many of the little creatures began to fall asleep again. Their waking moments were short, but their sleeps seemed to be likewise. Several of the living mummies woke a second time while Ceran was still in the room, woke refreshed from very short sleeps and were anxious to talk again.

Multe dintre micile creaturi au început să adoarmă din nou. Momentele lor de trezire erau scurte, dar adormirea ​​lor era la fel. Câteva dintre mumiile vii se treziră a doua oară în timp ce Ceran se afla încă în cameră,  reîmprospătate de la somnul foarte scurt și era nerăbdător să vorbească din nou.

„You are incredibly!” Ceran cried out, and all the small and smaller and still smaller creatures smiled and laughed their assent. Of course they were. All good creatiures everywhere are incrdible, and were there ever so many assembled in one place? But Ceran was greedy. A roomful of miracles wasn’t enough.

„Ești incredibil!” A strigat Ceran, iar toate creaturile mici și mai mici și încă şi mai mici au zâmbit și au râs. Bineînțeles că sunt. Toate creațiile bune de pretutindeni sunt incredibile și s-au adunat atât de multe într-un singur loc? Dar Ceran era lacom. O cameră plină de miracole nu era suficientă.

„I have to take this back as far as it will go!” he cried avidly. „Where are the even older ones?”

„Trebuie să o mă duc înapoi cât de departe e nevoie!” strigă avid. – Unde sunt cei mai în vârstă?

„There are older ones and yet older and again older,” said the first grandmother, „and thrice-over older ones, but perhaps it would be wise not to seek to be too wise. You have seen enough. The old people are sleepy. Let us go up again.”

„Sunt mai bătrâni și mai în vârstă și din nou mai în vârstă”, a spus prima bunică „și de treizeci de ori și mai bătrâni, dar poate că ar fi înțelept să nu încercați să fiți prea înțelepți. Să mergem din nou.

Go up again, out of this? Ceran would not. He saw passages and descending ramps, down into the heart of the great hill itself. There were whole worlds of rooms about him and under his feet. Ceran went on and down, and who was to stop him? Not dolls and creatures much smaller than dolls.

Cum să ieşi din asta? Ceran nu ar fi vrut. A văzut pasaje și rambleuri descendente, în josul inimii marelui deal însuși. Avea întreaga lume de camere sub el și sub picioarele lui. Ceran mergea și cobora și cine să-l oprească? Nu nişte păpuși și creaturi mult mai mici decât păpușile.

Manbreaker had once called himself an old pirate who reveled in the stream of his riches. But Ceran was the Young Alchemist who was about to find the Stone itself.

Manbreaker se considera odată un bătrân pirat care se ascundea în râul bogățiilor sale. Dar Ceran era Alchimistul Tânăr care era pe punctul de a găsi însăşi Piatra Filosofală.

He walked down the ramps through centuries and millennia. The atmosphere he had noticed on the upper levels was a clear odor now—sleepy, half-remembered, smiling, sad, and quite strong. That is the way Time smells.

El a mers pe rampă de-a lungul secolelor și mileniilor. Atmosfera pe care o observase la nivelele superioare era acum un miros clar – somnoros, pe jumătate amintit, zâmbitor, trist și destul de puternic. Acesta este felul în care Timpul miroase.

„Are there those here even older than you?” Ceran asked a small grandmother whom he held in the palm of his hand.

„Sunt aici cei mai bătrâni decât voi?” întrebă Ceran o mică bunică pe care o ținea în palmă.

„So old and so small that I could hold in my hand,” said the grandmother in what Ceran knew from Nokoma to be the older uncompounded form of the Proavitus language.

„Atât de bătrâni și atât de mici încât aș putea să-i țin în mână”, a spus bunica în ceea ce Ceran știa de la Nokoma că este forma veche necompusă a limbajului Proavitus.

Smaller and older the creatures had been getting as Ceran went through the rooms. He was boiled lobster now for sure. He had to believe it all: he saw and felt it. The wren-sized grandmother talked and laughed and nodded that there were those far older than herself, and in doing so she nodded herself back to sleep. Ceran returned her to her niche in the hive-like wall where there were thousands of others, miniaturized generations.

Mai mici și mai în vârstă erau creaturile pe măsură ce Ceran, trecea prin camere. Era ca un homar fiert acum, la sigur. El a trebuit să creadă totul: a văzut și a simțit. Bunicuța a vorbit și a râs și a dat din cap că erau mult mai în vârstă decât ea însăși, apoi s-a întors la somn. Ceran a pus-o la loc în nișa din zidul în care se aflau mii, alături de alte mii de generații miniaturizate.

Of course he was not in the house of Nokoma now. He was in the heart of the hill that underlay all the houses of Proavitus, and these were the ancestors of everybody on the asteroid.

Bineînțeles că nu mai era acum în casa lui Nokoma. El se afla în inima dealului care înghesuia toate casele lui Proavitus și aceștia erau strămoșii tuturor de pe asteroid.

„Are there those here even older than you?” Ceran asked a small grandmother whom he held on the tip of his finger.

„Sunt aici cei mai bătrâni decât voi?” – Ceran întrebă o mică bunică pe care o ținuse pe vârful degetului.

„Older and smaller,” she said, „but you come near the end.”

Mai în vârstă și mai mici, spuse ea, dar te apropii de sfârșit.

She was asleep, and he put her back in her place. The older they were, the more they slept.

A adormit și a pus-o înapoi la locul ei. Cu cât erau mai în vârstă, cu atât mai mult dormeau.

He was down to solid rock under the roots of the hill. He was into the passages that were cut out of that solid rock, but they could not be many or deep. He had a sudden fear that the creatures would become so small that he could not see them or talk to them, and so he would miss the secret of the beginning.

El se afla pe o stâncă solidă sub rădăcinile dealului. Se afla în pasajele tăiate din acea stâncă solidă, dar ele nu puteau fi multe sau adânci. S-a temut că aceste creaturi ar fi devenit atât de mici, încât nu le-ar putea vedea și nici ar putea vorbi cu ele… şi că va pierde secretul începutului.

But had not Nokoma said that all the old people knew the secret? Or course. But he wanted to hear it from the oldest of them. He would have it now, one way or the other.

Dar Nokoma nu a spus că toți bătrânii știau secretul? Sigur. Dar a vrut să audă asta de la cei mai bătrâni dintre ei. El va afla acum, într-un fel sau altul.

„Who is the oldest? Is this the end of it? Is this the beginning? Wake up! Wake up!” he called when he was sure he was in the lowest and oldest room.

„Cine este cel mai în vârstă, este acesta sfârșitul?  începutul a toate? sculaţi-vă, treziţi-vă! a strigat el când a fost sigur că se afla în cea mai joasă și mai veche încăpere.

„Is it Ritual?” asked someone who woke up. smaller than mice they were, no bigger than bees, maybe older than both.

„Este Ritualul?” a întrebat cineva care s-a trezit. mai mic decât șoarecii, nu mai mare decât albinele, poate mai bătrân decât toţi.

„It is a special Ritual,” Ceran told them. „Relate to me how it was in the beginning.”

„Este un Ritual special”, le-a spus Ceran. „Lămuriţi-mă cum a fost la început.”

What was that sound—too slight, too scattered to be a noise? It was like a billion microbes laughing. It was the hilarity of the little things waking up to a high time.

Ce a fost acel sunet – prea ușor, prea împrăștiat ca să fie un zgomot? Era ca un miliard de microbi râzând. A fost vrăjitoria lucrurilor mici trezite în acelaşi timp.

„Who is the oldest of all?” Ceran demanded, for their laughter bothered him. „Who is the oldest and first?”

„Cine este cel mai bătrân dintre toţi?” a întrebat autoritar Ceran, pentru că râsul lor îl deranja. „Cine este cel mai bătrân și primul dintre voi?”

„I am the oldest, the ultimate grandmother,” one said gaily. „All the others are my children. Are you also of my children?”

„Sunt cea mai veche, ultima şi prima bunică”, a spus una cu o voce caldă. „Toți ceilalți sunt copii mei. Și voi sunteți copiii mei?”

„Of course,” said Ceran, and the small laughter of unbelief flittered out from the whole multitude of them.

– Bineînțeles, spuse Ceran, iar micul râs al necredinței se auzi în toată mulțimea lor.

„Then you must be the ultimate child, for you are like no other. If you be, then it is as funny at the end as it was in the beginning.”

„Atunci trebuie să fii copilul final, căci nu arăţi ca ceilalţi. Dacă tu ești acela, atunci e la fel de amuzant la sfârșit ca și la început”.

„How was it in the beginning?” Ceran bleated. „You are the first. Do you know how you came to be?”

– Cum a fost la început? Ceran zâmbi. „Tu ești prima. Știi cum ai ajuns să fii prima?”

„Oh, yes, yes,” laughed the ultimate grandmother, and the hilarity of the small things became a real noise now.

– Da, da, a râs bunica finală, iar veselia lucrurilor mici a devenit un adevărat zgomot acum.

„How did it begin?” demanded Ceran, and he was hopping and skipping about in his excitement.

„Cum a început?” ceru Ceran să afle cu mare entuziasm.

„Oh, it was so funny a joke the way things began that you would not believe it,” chittered the grandmother. „A joke, a joke!”

„Oh, a fost atât de amuzant atunci… o glumă… așa au început lucrurile încât să nu crezi asta”, chicoti bunica. „O glumă, o glumă!”

„Tell me the joke, then. If a joke generated your species, then tell me that cosmic joke.”

„Spune-mi gluma, dacă o glumă ți-a generat specia, atunci spune-mi care-i gluma cosmică.”

„Tell yourself,” tinkled the grandmother. „You are a part of the joke if you are of my children. Oh, it is too funny to believe. How good to wake up and laugh and go to sleep again.”

– Spune-o singur, spuse bunica. „Ești o parte din glumă dacă ești dintre copiii mei. E prea amuzant să crezi… cât de bine e să te trezești, să râzi și să dormi din nou”.

Blazing green frustration! To be so close and to be balked by a giggling bee!

Ce frustrare! Să fii atât de aproape și să fii bătut de o albină chicotind!

„Don’t go to sleep again! Tell me at once how it began!” Ceran shrilled, and he had the ultimate grandmother between thumb and finger.

„Nu mai adormi din nou! Spune-mi imediat cum a început!” Ceran se răsucea cu bunica finală între degete.

„This is not Ritual,” the grandmother protested. „Ritual is that you guess what it was for three days, and we laugh and say, ‘No, no, no, it was something nine times as wild as that. Guess some more.’ „

„Acesta nu este Ritualul”, a protestat bunica. „Ritualul este să ghicești timp de trei zile ce a fost la început și noi să râdem și să spunem:” Nu, nu, nu, a fost ceva de nouă ori mai sălbatic decât asta. „

„I will not guess for three days! Tell me at once or I will crush you,” Ceran threatened in a quivering voice.

– Nu voi sta să ghicesc timp de trei zile! Spune-mi imediat sau te voi zdrobi, spuse Ceran cu o voce tremurândă.

„I look at you, you look at me, I wonder if you will do it,” the ultimate grandmother said calmly.

„Mă uit la tine, te uiți la mine, mă întreb dacă o vei face”, a spus bunica finală cu calm.

Any of the tough men of the Expedition would have done it—would have crushed her, and then another and another and another of the creatures till the secret was told. If Ceran had taken on a tough personality and a tough name he’d have done it. If he’d been Gutboy Barrelhouse he’d have done it without a qualm. But Ceran Swicegood couldn’t do it.

Oricare dintre bărbații duri ai Expediției ar fi făcut-o, ar fi zdrobit-o, apoi pe o alta și alta și o altă creatură până când secretul ar fi fost spus. Dacă Ceran ar fi preluat o personalitate dură și un nume dur, ar fi făcut-o. Dacă el ar fi fost Gutboy Barrelhouse, ar fi făcut-o fără o îndoială. Dar Ceran Swicegood nu putea s-o facă.

„Tell me,” he pleaded in agony. „All my life I’ve tried to find out how it began, how anything began. And you know!”

– Spune-mi, spuse el în agonie. „Toată viața mea am încercat să aflu cum a început, cum a început ceva… și tu știi!”

„We know. Oh, it was so funny how it began. So joke! So fool, so clown, so grotesque thing! Nobody could guess, nobody could believe.”

„Noi știm, a fost atât de amuzant cum a început, ce glumă, ce nebunie, ce mascaradă, ce lucru grotesc!” Nimeni nu poate ghici, nimeni nu poate să creadă.

„Tell me! Tell me!” Ceran was ashen and hysterical.

„Spune-mi, spune-mi!” Ceran era nebun şi isteric.

ngnhndrdgr1972

„No, no, you are no child of mine,” chortled the ultimate grandmother. „Is too joke a joke to tell a stranger. We could not insult a stranger to tell so funny, so unbelieve. Strangers can die. Shall I have it on conscience that a stranger died laughing?”

– Nu, nu ești copil de-al meu, spuse bunica finală. „Este o  glumă prea mare pentru o glumă să spui unui străin. Nu am putea un insulta un străin ca să-i spunem ceva atât de amuzant, atât de necredibil, deoarece străinii pot muri.

„Tell me! Insult me! Let me die laughing!” But Ceran nearly died crying from the frustration that ate him up as a million bee-sized things laughed and hooted and giggled:

„Spune-mi, insulta-mă, lasă-mă sa mor de ras!” Dar Ceran aproape că a murit plângând de frustrarea care-l rodea că un milion de lucruri cât nişte albine râd, bâzâie și chicotesc:

„Oh, it was so funny the way it began!”

„Oh, a fost atât de amuzant felul în care a început!”

And they laughed. And laughed. And went on laughing … until Ceran Swicegood wept and laughed together, and crept away, and returned to the ship still laughing. On his next voyage he changed his name to Blaze Bolt and ruled for ninety-seven days as king of a sweet sea island in M-81, but that is another and much more unpleasant story.

Și au râs. Și au râs. Și au râs … până când Ceran Swicegood a plâns și a râs împreună cu bunicii, apoi s-a îndepărtat și s-a întors la navă tot timpul râzând. În următoarea călătorie spaţială, el și-a schimbat numele în Blaze Bolt și a condus timp de nouăzeci și șapte de zile ca rege al unei insule dulci de mare din galaxia M-81, dar aceasta este o altă poveste și mai neplăcută.

The End

Răspunde decent ...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s