Peste 800 de stele aparent „lipsă”


Stelele nu dispar pur și simplu – sau o fac? Timp de mii de ani, astronomii au acceptat ideea că luminile de pe cer erau fixe și neschimbate. Chiar și atunci când a devenit clar că aceste lumini erau de fapt obiecte fizice precum soarele, una dintre ipotezele cheie pentru astrofizicieni a fost că trec prin schimbări majore foarte lent, pe perioade de timp de milioane sau miliarde de ani.

sursa Free photo Space Stars Space Wallpaper Galaxy Universe Sky – Max Pixel

Și când cele mai masive stele dintre toate – care sunt mult mult mai grele decât soarele – trec prin schimbări bruște și cataclismice pe măsură ce ajung la sfârșitul vieții lor, trecerea lor este marcată de farul cosmic de neratat al exploziei unei supernove , care strălucește. timp de multe luni și poate fi chiar vizibilă pe o rază de sute de milioane de ani-lumină.

Dar ce se întâmplă dacă unele stele dispar dintr-o dată, nu mai sunt vizibile? Conform a tot ceea ce știm despre stele, acest lucru ar trebui să fie imposibil, dar în ultimii ani, un grup de astronomi (misiunea VASCO) și-a propus să vadă dacă se întâmplă astfel de lucruri imposibile, comparând datele de-a lungul deceniilor de observații. 

Cu toate că înțelegerea noastră actuală sugerează că stelele se schimbă doar foarte lent, iar disparițiile dramatice ar trebui să lase urme în urmă, asta nu înseamnă că toate stelele strălucesc constant. De fapt, cerul este plin de stele variabile care pulsează și își schimbă luminozitatea. Dar cei de la VASCO (Vanishing and Appearing Stuff during a Century of Observations) caută ceva diferit.

Sunt folosite date de la observatoare şi telescoape chiar şi de acum 70 de ani care sunt comparate cu datele de astăzi. Până acum, cercetarea a scos la iveală peste 800 de stele aparent „lipsă”, multe dintre ele încă mai trebuie procesate și studiate în profunzime.

Au studiat unele dintre aceste 800 de stele care au dispărut într-o scurtă durată și nu par a fi erupții ale unor stele pitice M [exploziile uriașe cauzate de câmpurile magnetice ale stelelor pitice roșii slabe pot să  lumineze cu un factor de 100 sau mai mult], sau orice tip de supernovă. 

Alte explicații naturale  includ stele variabile și variabile cataclismice sau nova-erupții la suprafața stelelor pitice albe în sisteme binare, dar şi acestea sunt excluse deoarece niciuna dintre surse nu se află aproape de o variabilă cunoscută, iar steaua însoțitoare dintr-un sistem nova ar trebui să fie ușor vizibilă în unele dintre studiile moderne, chiar și atunci când pitica albă nu este vizibilă. 

O posibilitate este că ar putea fi un fel de luminozitate optică de la exploziile de raze gamma sau exploziile radio rapide. Sursele acestor erupții cosmice de înaltă energie sunt încă puțin înțelese, dar o predicție comună este că, pe măsură ce producția lor de energie scade, ar trebui să treacă printr-o scurtă perioadă de vizibilitate. Ceea ce nu e cazul aici, poate cine ştie ce tip de stea exotică necunoscut acum, dar nu pot fi toate cele 800 de stele de acelaşi tip şi nici numărul de 800 nu poate fi adevăratul număr al fenomenului, probabil sunt mult mai multe stele care dispar dar încă nu le-au detectat sau nu vor fi detectate niciodată.

O opțiune ar fi așa-numita stea supernovă „eșuată” – o stea cu adevărat monstruoasă, cu un nucleu atât de masiv încât se prăbușește într-o gaură neagră și consumă restul stelei din interior spre exterior, întrerupând torentul de fuziune nucleară care însoțește în mod normal o explozie de supernovă și nu lasă nicio rămășiță vizibilă în urmă. Echipa VASCO a calculat că astfel de evenimente ar trebui să se întâmple aproximativ o dată la trei secole în galaxia noastră, nu pot fi 800 de ipotetice supernove eșuate în 70 de ani.

În prezent, este greu de imaginat alte procese naturale care ar putea duce la dispariția bruscă unei stele – și până când un candidat ideal nu apare cu caracteristici care pot fi studiate, nu are rost să speculăm cu privire la posibile noi fizici care ar putea fi implicate în acest act cosmic de dispariție.

Cu toate acestea, asta ridică o altă posibilitate care a inspirat misiunea VASCO de la început: ideea că evenimente astronomice aparent imposibile ar putea dezvălui existența unor civilizații extraterestre avansate.

Ceea ce mă duce pe mine cu gândul la ceva în genul sferei Dyson, sau un disc Alderson sau chiar şi alte megastructuri mult mult mai poznaşe. 

Incidentul OZN de la Westall 


Incidentul OZN de la Westall a avut loc la 6 aprilie 1966 în MelbourneVictoria.[1]

Rapoarte

Miercuri, 6 aprilie 1966, la aproximativ ora 11:00, elevii și un profesor de la Westall High School, acum Westall Secondary College, au raportat că au văzut un obiect zburător, descris ca o ambarcațiune în formă de farfurie gri (sau verde-argintiu), cu o ușoară nuanță violet și cam de două ori mai mare decât o mașină de familie. Potrivit elevilor, obiectul a coborât, a survolat liceul și a dispărut în spatele unui pâlc de copaci. Obiectul s-ar fi deplasat într-o pădure de pini într-o zonă cunoscută sub numele de Grange (acum o rezervație naturală). Aproximativ 20 de minute mai târziu, obiectul ar fi reapărut, a urcat cu viteză și a plecat spre nord-vest. Unele relatări descriu obiectul ca fiind urmărit de cinci avioane neidentificate.[2][3]

Explicații

Ziarul australian The Age l-a descris ca pe un balon meteo: „Obiect, posibil balon – Un obiect zburător neidentificat văzut ieri dimineață peste zona Clayton-Moorabbin ar fi putut fi un balon meteo. Sute de copii și un număr de profesori de la Westall School, Clayton, au urmărit obiectul în timpul pauzei de dimineață. Biroul meteo a lansat un balon la Laverton la 8:30 și vântul de vest care sufla în acel moment ar fi putut să-l mute în zona în care a fost raportat obiectul”. Ziarul a mai spus că o serie de avioane mici zburau în jurul său. Cu toate acestea, un control ulterior a arătat că niciun pilot comercial, privat sau RAAF nu au raportat ceva neobișnuit în zonă.[4] The Sun și The Herald nu au menționat incidentul, dar au publicat desene cu farfurii zburătoare.[5]

Potrivit lui Keith Basterfield, un balon rătăcit din cadrul proiectului HIBAL cu baloane de mare altitudine, utilizat pentru a monitoriza nivelurile de radiații după testele nucleare britanice de la Maralinga este o explicație probabilă. Basterfield a găsit documente în Arhivele Naționale și fostul Departament de Aprovizionare care indică faptul că un balon de teste lansat de la Mildura ar fi putut fi deviat de la curs „și a coborât în Clayton South într-un padoc lângă Westall High School, alarmând și provocând confuzie la sute de martori oculari, inclusiv profesori și elevi”. Basterfield a declarat că baloanele HIBAL au un aspect argintiu alb, o parașută și un tub de gaz, ceea ce este în concordanță cu descrierile martorilor obiectului. De asemenea, s-a raportat că, după incident, „bărbați în costume” i-au avertizat pe martori să nu discute detalii despre exercițiul secret al guvernului.

Potrivit scepticului Brian Dunning, „balonul meteorologic este o explicație probabilă doar pentru prima jumătate a evenimentului”. Dunning a sugerat că o țintă din nylon, ca o șosetă în vânt, remorcată de un avion pentru ca ceilalți s-o urmărească și despre care se știe că a fost folosită de aviația australiană militară locală în acel moment, era „cel puțin o posibilitate foarte rezonabilă pentru a doua jumătate a evenimentului”. Dunning a adăugat că, pe măsură ce au trecut anii, „descrierile a ceea ce s-a văzut de fapt s-au diluat cu descrieri inventate de un număr necunoscut de elevi care nu au văzut nimic și nu există nicio modalitate de a ști ce a adevărat și ce s-a adăugat”.[6]

Deși unii martori au raportat cinci aeronave în jurul obiectului, anchetatorii nu au reușit să găsească nicio înregistrare a unui astfel de avion. Un aeroport local, care se află la 4,76 km (sud-vest) distanță de școală, a fost verificat, dar nicio aeronavă de pe acel aeroport nu a intrat în spațiul aerian. De asemenea, RAAF nu a raportat nicio activitate militară în acest domeniu. Scepticii australieni au descris obiectul ca fiind un avion militar experimental.[7]

Reuniune

O reuniune a martorilor incidentului a avut loc la Westall Tennis Club Hall la 8 aprilie 2006, pentru a comemora 40 de ani de la incident.[8]

În cultura populară

Un documentar de 50 de minute numit Westall ’66: A Suburban OZN Mystery a fost difuzat la televiziunea australiană pe 4 iunie 2010.[9] La 21 ianuarie 2016, programul Studio 10 al Channel 10 (Australia), a difuzat un segment intitulat: 21 Jan – Melbourne UFO Mystery: 50 Years On, care a inclus interviuri în direct cu martori care erau copii la școala locală din Melbourne suburbana în 1966. Incidentul a fost prezentat și în Close EncountersThe Phenomenon (Fenomenul, 2020) un film documentar regizat și coprodus de ufologul James Fox, include conținut legat de acest caz.[10]

Note

  1. ^ Amir Kiarash, Prima fotografie autentică a unui OZN: Incidentul de la „Westall“, cu peste 200 de martori oculari () (), adevarul.ro, 25 septembrie 2021
  2. ^ „Flying Saucer Mystery, School Silent” (14 April 1966 p. 1 and 21 April 1966 p. 1-2). The Dandenong Journal.
  3. ^ Foster, Ally (8 august 2018). Weir, Sam, ed. „Audio reveals creepy details of Australian UFO mystery RARE audio of a physicist discussing one of Australia’s greatest unsolved UFO cases could shed light on the baffling events of the 1966 incident”Herald SunMelbourneVictoriaAustraliaThe Herald and Weekly Times (News Corp Australia/News Corp). Arhivat din original () () la 7 august 2018. Accesat în 2 iulie 2021. In 1966 over 300 children and staff from a Melbourne school reportedly witnessed multiple UFOs silently flying through the sky before landing in a nearby field. It is the largest mass UFO sighting in Australia yet hardly anything was reported on it at the time…
  4. ^ Perkin, GrahamMacdonald, Ranald, ed. (7 aprilie 1966). „Object Perhaps Balloon” () (). Main section. The AgeCXII (34604). MelbourneVictoriaAustralia: David Syme & Co. Ltd. p. A6. ISSN 0312-6307 () (). Accesat în 2 iulie 2021 – via Google Newspapers.
  5. ^ The Herald – 9 aprilie 1966, p. 2
  6. ^ Dunn, Mark (2 octombrie 2005). Weir, Sam, ed. „Westall ‘UFO’ incident was actually government radiation testing, reports reveal” () ()Herald SunMelbourneVictoriaAustraliaThe Herald and Weekly Times (News Corp Australia/News Corp). Arhivat din original () () la 4 februarie 2016. Accesat în 2 iulie 2021.
  7. ^ Steve Roberts. Only Melbourne, 16 iulie 2007 () ()
  8. ^ 774 ABC Melbourne – The 1966 Westall UFO incident Tuesday, 17 January 2006, Reporter: Florenz Ronn
  9. ^ [1] () () [2] () ()
  10. ^ Horton, Adrian. „’It’s not a question of belief’: the film examining government UFO records” () ()the guardian.comThe Guardian. Accesat în 24 martie 2021.

Sursa:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_OZN_de_la_Westall

https://en.wikipedia.org/wiki/Westall_UFO

Poza făcută cu un aparat Polaroid  

În documentarul realizat de Ryan se vorbeşte despre o cameră confiscată de autorităţile australiene de la o profesoară şi care apucase să tragă câteva cadre cu OZN-urile care au zburat deasupra şcolii. Ceea ce nu ştiau autorităţile e că un OZN similar fusese văzut, cu patru zile mai devreme, în aceeaşi zonă. Acesta a fost fotografiat cu aparat Polaroid de James Kibel. Pentru a nu fi ridiculizat, Kibel a pus fotografia la dispoziţia presei, dar sub protecţia anonimatului. Poza sa a fost analizată, în mod repetat, şi, de fiecare dată, s-a ajuns la concluzia că e autentică.     După mulţi ani, Shane Ryan a primit permisiunea lui Kibel de a-i dezvălui numele. Între timp, australianul a şi decedat, însă fotografia surprinsă de el rămâne, probabil, cea mai bună dovadă vizuală a unui OZN.

După mulţi ani, Shane Ryan a primit permisiunea lui Kibel de a-i dezvălui numele. Între timp, australianul a şi decedat, însă fotografia surprinsă de el rămâne, probabil, cea mai bună dovadă vizuală a unui OZN.

Citeste mai mult: adev.ro/qzyvg2

Fenomene terestre naturale bizare si inexplicabile


sfere_article-main-image.jpg

Iata câteva dintre fenomenele misterioase asupra carora se opreste publicatia Science uncovered.

Sferele uriase din Costa Rica

 Niste bile uriase din piatra au fost descoperite în 1930 în Costa Rica, unele dintre ele masurând doi metri în diametru. Conform legendelor, ele ar fi aparut acolo undeva între anii 600 si 1.000 e.n., pe plan local fiind denumite Las Bolas (Bilele), dar partea proasta din punctul de vedere al studierii lor este faptul ca nu exista nici un fel de dovezi scrise ale civilizatiei care le-a realizat. Ca sa nu mai vorbim ca modul în care au fost construite si scopul construirii lor ramân si astazi adevarate mistere pentru cercetatori.

costa-rica-spheres2

Primele pietre sferice au fost gasite in jungle in anul 1930, cand o companie a inceput defrisarea junglei, pentru a pune bazele unei plantatii de banane.

De atunci au fost descoperite mai multe asemenea sfere misterioase, iar prima lor mentionare dateaza din secolul al XIX-lea. Unele pietre sunt mici, cat o minge, altele cantaresc peste 16 tone si sunt de dimensiunea unei masini.

John Hoopes, de la Universitatea din Kansas, spune ca datarea acestor obiecte este foarte dificila. Unele au fost gasite alaturi de resturi de ceramica din perioada culturii Aguas Buenas, care a fost intemeiata in anul 200 i.Hr. Altele se aflau langa morminte mai recente, din anul 1.000 d.Hr. Hoopes crede ca aceste sfere erau reutilizate timp de mai multe generatii, transportate si chiar modificate.

Unele dintre ele erau aliniate in linii drepte sau aranjate in triunghiuri ori alte forme geometrice. Din pacate, pozitia lor initiala a fost schimbata si acum este greu de aflat cum fusesera aliniate.

Asa cum se intampla de obicei, lipsa de date concrete si explicatii a dat nastere la multe speculatii. Unii cred ca pietrele provin din Atlantida sau ca au fost aduse de extraterestri. Desi aceste variante sunt putin probabile, scopul si originea sferelor de piatra raman inca un mister.

Luminile cutremurelor

 Daca e sa vorbim despre fenomene inexplicabile, misterioase, atunci nimic nu bate luminile cutremurelor, acele inexplicabile lumini care apar pe cer în timpul producerii unor seisme. Misterul ar consta în faptul ca nici un cercetator nu a putut explica în vreun fel cauza aparitiei lor. Ramâne o controversa: exista ele cu adevarat? Ar putea o furtuna cu fulgere sa aiba loc în acelasi timp cu un cutremur, adica doua fenomene într-unul singur? Fizicianul italian Cristiano Ferugia a descoperit ca despre luminile cutremurelor se vorbea înca din anul 2000 i.e.n. Si cu toate acestea, geo-cercetatorii au ramas sceptici în privinta acestui straniu fenomen natural.

 De-abia în 1960 au aparut primele dovezi clare: fotografiile din timpul cutremurului din Matsushiro, Japonia. Desi ele sunt dincolo de dubiu, ulterior problema cu fotografiile facute luminilor produse de cutremure este ca autenticitatea lor este dubioasa, mai ales în era internetului si a Photoshop-ului. Totusi, în ciuda miilor de fotografii a caror origine este dubioasa, au aparut si primele teorii stiintifice. Cauza producerii lor ar fi caldura emanata de frecare, gazul radon si piezoelectricitatea. S-ar produce astfel o descarcare electrica între rocile de quartz încarcate electric în timp ce placile tectonice se misca.

 În 2003, fizicianul NASA dr Friedmann Freund a facut niste experiente de laborator prin care a demonstrat ca luminile cutremurelor se produc datorita activitatii electrice în roci. Numai ca un alt cercetator, David Brumbaugh de la Centrul de Informare al Cutremurelor din Flagstaff, Arizona, este de parere ca teoria lui Freund poate fi considerata doar „o posibila explicatie” în cel mai bun caz, si nu una categorica si ca e nevoie de noi cercetari în acest domeniu. Pâna atunci, experimentul lui Freund ramâne unica explicatie în domeniu.

Uriasele desene de la Nazca

 Acoperind o suprafata de 450 km patrati în desertul peruan, liniile (desenele) de la Nazca sunt forme uriase, incluzând motive geometrice, imagini de animale, plante si rareori figuri umane, desenate cu ajutorul pietrelor si vizibile mai cu seama din aer. Tocmai faptul ca sunt concepute pentru a fi vazute din aer si nu de la nivelul solului, a ridicat unele întrebari ramase deocamdata fara raspuns: de ce au fost facute aceste desene uriase, cine le putea vedea din aer atunci când au fost concepute, cândva între anul 500 i.e.n. si anul 500 e.n., când nimeni nu se putea ridica câteva sute de metri în aer pentru a le descifra si, mai ales, daca au fost mesaje desenate, pentru cine au fost ele concepute?

 Cum exista rapoarte ca unii fermieri peruani îsi cresc porcii în acea zona, dincolo de faptul ca autoritatile protejeaza prin lege Nazca, arheologii încearca sa studieze desenele si sa le gaseasca sensul, înainte ca acestea sa fie distruse. O teorie mai veche spunea ca desenele (liniile) de la Nazca sunt parte a unui calendar astronomic, discreditata ulterior. Cert este ca din 1997, cercetatorii lucrând în cadrul unui program germano-peruan, si-au concentrat atentia asupra istoriei si culturii civilizatiei care a creat aceste desene uriase, cum traiau oamenii în acea perioada si ce s-a întâmplat cu ei. În 2012, Universitatea Yamagata, Japonia, a anuntat ca deschide un centru de cercetari chiar la fata locului în cadrul unui proiect pe 15 ani care îsi propune sa studieze în profunzime cele peste 1.000 de desene uriase.

Incredibila migratie a fluturilor Monarh

 În fiecare an, milioane de fluturi Monarh din nordul Americii migreaza peste 3.200 km spre sud pentru a ierna. Decenii la rând nimeni nu a aflat unde anume în sud se duceau. De-abia în anii 50, Norah Urquhart si sotul ei, Fred, zoolog, au început sa urmareasca si sa înregistreze aceste fragile creaturi. În 1976, informati de un padurar local, cei doi soti au urcat pe vârful „Muntelui Fluturilor”. Asa au descoperit ca fluturii din America de Nord ajungeau într-o padure muntoasa din Mexic. Numai ca povestea nu se termina aici. Pentru ca desi am aflat ca tinta finala a fluturilor Monarh sunt 12 pâna la 15 locuri din muntii mexicani, ramâne un mister: cum navigheaza ei pâna acolo? Studiile sugereaza ca fluturii folosesc pozitia Soarelui pentru a calatori spre sud, ajustând calatoria diurna cu ajutorul ceasurilor circadiene din antenele lor. Dar Soarele le poate da doar o directie generala si atunci, ce instrument îi ghideaza spre muntii Michoacan?

 Profesorul Steven Reppert, expert în domeniul fluturilor Monarh de la Universitatea Massachusetts, este de parere ca fluturii sunt ghidati probabil prin reperele din peisaj pe care le au memorate, dar nici el nu are o explicatie la modul în care aleg locurile din muntii mexicani. Acest mister ramâne în picioare. În privinta reperelor, unul dintre acestea ar putea fi Golful Mexicului, dar acesta nu ar putea oferi suficiente informatii pentru a duce calatoria la bun sfârsit. Trebuie sa existe, spun specialistii, alte sisteme de navigatie pe distante mai scurte. Care ar fi acestea? O teorie vorbeste despre forta geomagnetica care i-ar putea atrage, desi, spune Reppert, nimic nu a putut fi dovedit. Mai nou, cercetatorii au descoperit câteva unelte genetice care ar putea proba detaliile legate de sistemul de navigatie al fluturilor Monarh. Cu ajutorul codului genetic complet pe care îl au la dispozitie, ei încearca acum, sa-l „dezmembreze” pentru a vedea cum ar putea el afecta sensul de directie al fluturilor.

Pietrele umblatoare din Valea Mortii

 La Racetrack Playa din Valea Mortii, un parc national din California, pietrele aluneca pe pamânt sub actiunea unei forte misterioase. Oamenii de stiinta si-au pus mintea la contributie înca de la începutul secolului al XX-lea pentru a afla misterul, dar deocamdata misterul rezista. În anii ’60, geologii au monitorizat 30 de pietre, cu greutati de 25 sau 28 de kilograme care s-au mutat mai mult de 200 de metri, în sapte ani. Asa au aparut si primele teorii. Unele sustin ca gheata sau vântul sunt de vina pentru „plimbarea” pietrelor. Altele vorbesc despre niste alge sau de vibratii seismice. Însa, nimeni nu a surprins miscarea vreunei pietre.

GEORGE CUSNARENCU

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/12379/20/

http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/misterioasele-sfere-de-piatra-din-costa-rica-oamenii-de-stiinta-nu-si-pot-explica-originea-lor.html